Iulian Mareș
2.519 aprobate

iuliuss_m@yahoo.ca
79.118.158.49

 

DACĂ TOT TREBUIE SĂ FACEM RECURS LA ISTORIE ȘI STATISTICĂ, ATUNCI ÎN MANIERĂ OBIECTIVĂ VOI FI AVOCATUL DIAVOLILOR!

I. RUSIA
Numărul exact al victimelor ucise de URSS și de Federația Rusă (vrem nu vrem continuatoare trecută și prin CSI) de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace variază în funcție de definițiile istoricilor, însă estimările cumulate arată că regimul sovietic postbelic și intervențiile militare rusești ulterioare au provocat moartea a peste 7, până la 10 milioane de oameni, din rândul „națiunilor victime” (atât din interiorul blocului sovietic, cât și din conflictele externe).
Bilanțul total se împarte în două perioade istorice distincte:
1. Perioada Uniunii Sovietice (1945–1991)
După al Doilea Război Mondial, teroarea politică, deportările în masă și represiunile din teritoriile ocupate sau controlate au continuat sub Stalin și succesorii săi. Conform cercetărilor demografice (precum cele ale politologului R.J. Rummel) și datelor din Cartea Neagră a Comunismului:
• Teroarea stalinistă târzie și Gulagul (1945–1953): Istoricii estimează că în ultimii ani ai lui Stalin, peste 1 milion de oameni au murit din cauza condițiilor inumane de muncă silnică din Gulag, execuțiilor politice și foametei sovietice din 1946–1947.
• Deportările din națiunile ocupate și minorități: Sute de mii de cetățeni din țările baltice (Estonia, Letonia, Lituania), Basarabia și Bucovina de Nord (România), precum și minorități etnice (germani, tătari, ceceni) au fost deportați forțat în Siberia și Asia Centrală. Mortalitatea în aceste marșuri și lagăre a lăsat în urmă sute de mii de morți.
• Represiunea în Blocul Est-European: În țări satelit precum Polonia, Ungaria, România, Cehoslovacia și Germania de Est, regimurile comuniste impuse de Moscova au ucis (prin execuții, închisori politice și muncă silnică) aproximativ 1 milion de oameni.
• Războiul din Afganistan (1979–1989): Invazia sovietică a provocat o catastrofă umanitară majoră, numărul civililor afgani uciși fiind estimat la peste 1 milion până la 2 milioane de victime.
2. Perioada Federației Ruse (1991–Prezent)
După dizolvarea URSS, intervențiile armate lansate de Federația Rusă în statele vecine au generat noi valuri de victime în rândul populațiilor civile și al forțelor de apărare locale:
• Războaiele din Cecenia (1994–2009): Cele două conflicte brutale au dus la moartea a peste 100.000 – 150.000 de civili ceceni din cauza bombardamentelor masive asupra orașelor (în special Groznîi).
• Războiul din Georgia (2008): Sute de civili și militari georgieni au fost uciși în timpul invaziei ruse.
• Războiul din Ucraina (2014–prezent): Agresiunea începută în 2014 și invazia la scară largă declanșată în februarie 2022 au provocat o criză umanitară devastatoare. Potrivit datelor ONU și ale rapoartelor internaționale de monitorizare, zeci de mii de civili ucraineni au fost uciși în bombardamente și masacre (cum au fost cele de la Bucea sau Mariupol), iar pierderile militare ale armatei ucrainene care își apără teritoriul sunt estimate la peste 100.000 de soldați uciși.
Notă: Bilanțul total exclude pierderile militare suferite de armata sovietică sau rusă în aceste conflicte (cum sunt cele peste 1,5 milioane de victime – morți și răniți/invalizi – înregistrate de forțele ruse în Ucraina), concentrându-se strict pe pierderile de vieți omenești impuse națiunilor care au căzut victime agresiunilor sau politicilor represive de la Moscova.
Regimul comunist din China (Partidul Comunist Chinez), în special sub conducerea lui Mao Zedong (1949–1976), este considerat de istorici responsabil pentru cel mai mare număr de decese premature și nenaturale din istoria modernă, estimat global între 40 și 80 de milioane de oameni.
II. CHINA
Spre deosebire de URSS, unde o proporție uriașă a victimelor postbelice a provenit din invazii externe sau din represiunea națiunilor ocupate (cum au fost țările baltice sau Afganistanul), în cazul *Chinei, marea majoritate a victimelor au fost propriii săi cetățeni, alături de populațiile din teritoriile anexate forțat.
Bilanțul tragic al istoriei Republicii Populare Chineze se împarte pe mai multe etape majore:
1. Marea Foamete din timpul „Marelui Leap Înainte” (1959–1961)
Aceasta reprezintă cea mai mare catastrofă umanitară provocată de decizii politice în timp de pace. Programul lui Mao Zedong de industrializare forțată și colectivizare agrară, dublat de rechizițiile brutale de cereale și teorii agricole aberante, a dus la o foamete generalizată.
• Bilanț: Istoricii moderni (precum Frank Dikötter sau Yang Jisheng) estimează că între 30 și 45 de milioane de chinezi au murit de foame, epuizare și violență de stat în această scurtă perioadă.
2. Epurările politice și campaniile ideologice timpurii (1949–1956)
Imediat după preluarea puterii în 1949, partidul a lansat campanii violente pentru eliminarea opoziției:
• Reforma Agrară (1949–1953): Violențele orchestrate împotriva marilor proprietari de pământuri („chiaburi”) au dus la uciderea a 1 până la 4,5 milioane de oameni.
• Campania de suprimare a contrarevoluționarilor: Execuțiile publice ale foștilor oficiali naționaliști sau ai celor considerați „inamici ai poporului” au făcut între 700.000 și 2 milioane de victime.
• Sistemul Laogai: Rețeaua chineză de lagăre de muncă silnică (echivalentul Gulagului sovietic) a rulat zeci de milioane de prizonieri de-a lungul deceniilor, istoricii estimând că aproximativ 15–20 de milioane de oameni au murit acolo din cauza condițiilor extreme.
3. Revoluția Culturală (1966–1976)
Lansată de Mao pentru a-și consolida puterea și a elimina elementele „burgheze” din partid și societate, perioada a aruncat China într-un haos dominat de violențe stradale, execuții, tortură și sinucideri forțate orchestrate de Gărzile Roșii și armată.
• Bilanț: Istoricii estimează că între 1 și 3 milioane de oameni au fost uciși direct sau au murit în urma persecuțiilor brutale.
4. Teritoriile anexate și minoritățile („Națiunile Victime”)
Dacă privim strict prin prisma națiunilor asimilate sau ocupate forțat de Beijing după cel de-al Doilea Război Mondial:
• Tibetul: În urma invaziei chineze din 1950 și a reprimării brutale a revoltei tibetane din 1959, guvernul tibetan în exil și organizațiile pentru drepturile omului estimează că peste 600.000 până la 1 milion de tibetani au murit din cauza luptelor, execuțiilor, încarcerărilor și a foametei induse.
• Regiunea Xinjiang (Uigurii): În perioada post-Mao și până în prezent, politicile de asimilare forțată a minorității musulmane uigure au escaladat, fiind catalogate de comunitatea internațională drept genocid cultural. Deși decesele nu mai sunt de ordinul milioanelor ca în era Mao, sute de mii de oameni au fost supuși detenției arbitrare în lagăre de reeducare, sterilizărilor forțate și muncii forțate.
5. Masacrul din Piața Tiananmen (1989)
În perioada de după Mao, cel mai sângeros răspuns la adresa dizidenței interne a avut loc în iunie 1989, când armata a intervenit cu tancuri împotriva studenților care protestau pașnic pentru democrație în Beijing.
• Bilanț: Estimările variază de la cifrele oficiale chineze de câteva sute, până la rapoartele serviciilor secrete și ale martorilor care indică între 1.000 și 10.000 de protestatari uciși.

**În concluzie, în timp ce URSS a răspândit teroarea pe scară largă în afara granițelor sale prin crearea blocului est-european și războaie proxy, China comunistă a generat un volum mult mai mare de victime prin aplicarea unor politici totalitare interne radicale asupra propriei sale populații uriașe.