MULTIPOLARITATEA CONSFINTSTE SUVERANITATEA

CD

MULTIPOLARITATEA CONSFINTSTE SUVERANITATEA
De CD

Poate exista o universalitate unipolară in viitor, asa cum o pretind occidentalii?
Sau o multipolaritate cu respect pentru suveranitatea natională este răspunsul la situatia actuală?

În 2026, este evident că BRICS este puternic și că intrăm într-o lume multipolară; așadar, poate că „atmosfera” de la ONU începe să se schimbe odată cu realitățile geopolitice de la nivel mondial.

Iesirile din sala Adunării Generale a ONU cu o frecventă nemai intalnită demonstreaza că ventilatia se inteteste odat cu curajul multor natiuni de a-si manifesta nemultumirea fată de corsetul impus in ultimii 81 de ani.
Tări mici si mijlocii au prins curaj să critice politica hegemonului si a Israelului, pornind de la Iordania si pană la cea mai mica tară di Marele continent African.

Lumea unipolară și-a atins apogeul, fără îndoială, în anii ’90, când Occidentul se percepea drept singurul actor global. Aceasta era semnificația globalizării: existau doar occidentul și periferia sa, iar după prăbușirea Uniunii Sovietice – care constituise polul alternativ – nu mai rămăsese nimic altceva.

După 2000, odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, Rusia a început să se îndepărteze de această arhitectură unipolară și să se orienteze către o lume multipolară. Multipolaritatea a început treptat să prindă contur, în special odată cu ascensiunea Chinei, o nouă lume multipolară fiind în curs de formare.

Fiecare stat-civilizație, fiecare pol al lumii multipolare, își propune propria viziune asupra ordinii mondiale, a valorilor, tradițiilor și relațiilor, oferind propriile scenarii. Toate acestea sunt analizate colectiv – însă doar de un număr foarte restrâns de actori au in vedere aceiasi factori determinanti si ajung la aceleasi concluzii impuse de logica geopolitică.

Puțini sunt cei care au reflectat asupra modului în care va prinde efectiv contur această lume multipolară, asupra problemelor și contradicțiilor pe care le va genera și asupra formelor juridice pe care le va adopta.

ONU, în forma sa actuală, reflectă o ordine complet diferită, aparținând unei epoci trecute: lumea de la Ialta. După cel de-al Doilea Război Mondial s-a configurat un sistem bipolar – completat de Mișcarea de Nealiniere – iar această realitate este cea reflectată în prezent de structura Consiliului de Securitate al ONU.
Prin urmare, ONU este o instituție internațională care oglindește încă o stare de fapt anterioară, perimată ce a ajuns să permită abuzuri in numele “ordinei bazate pe reguli”.

După 1991 occidentul a încercat să edifice un sistem unipolar de drept internațional care să înlocuiască ONU, creând structuri precum o „ligă a democrațiilor” sau „forumuri ale democrației”, organizate pe niveluri: occidentul, cercul său interior, cercul intermediar, statele ezitante și periferia mondială.

Ascensiunea lumii multipolare impune insă acum pe agendă o arhitectură internațională complet diferită. În prezent, se încearcă să se reconfigureze acest vestigiu atrofiat al lumii bipolare – inerția persistentă a vechii arhitecturi juridice internaționale – după noi coordonate: nici bipolare, nici unipolare, ci multipolare. Se poate spune că ne îndreptăm către un nou sistem mondial de drept internațional, multipolar prin esență, dar dorim să folosim totusi ONU ca vehicul pentru a ajunge acolo.

Occidentul însuși nu mai are încredere în propria forță și îi lipsește în mod evident capacitatea si competenta de a construi o ordine juridică unipolară, strict ierarhizată, în care să existe doar el cu un hegemon la varf.

Modelul unipolar nu mai funcționează, iar occidentul este și el nevoit să acționeze în cadrul ONU, deși acest lucru îl nemulțumește. Multilateralitatea incearcă să transforme ONU într-o instituție a multipolarității; occidentul doreste să-i păstreze inerția, care ii conferă în continuare anumite privilegii informale. Lumea se află acum la o răscruce.

Dacă ONU se va transforma într-o instituție a lumii multipolare sau dacă va lua naștere un nou model pe baza unui grup BRICS în expansiune, către care vor gravita tot mai multe state-civilizație – timpul ne va spune curand. Traiectoria este clară.

Astăzi, realizarea unei multipolarități depline depinde de detalii infime – precum actorii care, la prima vedere, nu par a fi de prim-plan se pot dovedi decisivi. Un astfel de factor este rezistența încununată de succes a Iranului în fața agresiunii americano-israeliene[care se pretindeau a fi cele mai puternice si avansate tehnologic forte militare din lume]. Faptul că Iranul a rezistat și că gruparea Ansar Allah (Houthi) a preluat controlul asupra sud-vestului Yemenului și a strâmtorii Bab el-Mandeb modifică fundamental harta geopolitică. Iranul și Ansar Allah conferă acum o greutate uriașă talerului multipolar al balanței.

Dacă lumea unipolară refuză, prin forță, să accepte revendicările Sudului Global, ale Estului și ale Asiei și dacă amenință cu războiul pe oricine aspiră la o ordine justă, atunci acea amenințare trebuie recunoscută și trebuie pregătit un răspuns simetric.
În esență, este vorba despre pregătirea pentru un al Treilea Război Mondial. Dacă multipolaritatea este cu adevărat puternică – iar țările care o compun posedă un potențial economic, demografic, financiar, strategic și nuclear uriaș – atunci acel război poate fi totuși evitat.

Dacă multipolaritatea demonstrează că forța ei nu este cu nimic inferioară celei a unipolaritătii și că este pregătită pentru orice scenariu într-o confruntare cu hegemonul unipolar – prin exerciții și tratate militare comune – aceasta va fi cea mai bună garanție că un al Treilea Război Mondial nu va avea loc.

În occidentul de astăzi există cel puțin cinci fragmente sau sub-poli, fiecare fiind măcinat de contradicții interne: America lui Trump, Israelul lui Netanyahu, Uniunea Europeană sub conducerea sa liberală, Marea Britanie cu propria linie globalistă distinctă și globaliștii americani înșiși, desi sunt condusi din umbră de aceleasi elite financiare. Acest lucru consolidează masiv tabăra multipolară: fragmentarea occidentului egocentrist însuși.

Deficiența majoră a democrației occidentale este cerința unei rotații constante la cel mai înalt nivel. Poți roti eșalonul administrativ intermediar, dar nu poți roti la nesfârșit autoritatea strategică supremă. Occidentul încearcă să compenseze acest lucru prin „statul profund” (deep state) permanent și prin structuri oligarhice oculte. Acționând în umbră, aceste structuri se degradează rapid, transformându-se în cercuri de tip Epstein și degenerând, tocmai pentru că sunt opace, secrete și clandestine.

Puterea multipolarității este deschisă, directă și responsabilă în fața poporului și a istoriei. Multipolaritatea trebuie să aprofundeze această unitate și să afirme, în cadrul societăților sale, acele forme tradiționale de guvernare care se dezvoltă organic din fundamentele civilizaționale și din valorile tradiționale.

Astăzi, occidentul se află într-o stare îngrozitoare; pare evident că prăbușirea morală, degenerarea, desfrâul fățiș și patologiile perverse care domină societatea occidentală conduc la pieirea sa inevitabilă.

Cel ce pășește spre Dumnezeu este legat de constrângeri morale uriașe: un lucru nu poate fi făcut pentru că este imoral; altul este inadmisibil pentru că ar putea vătăma pe cineva sau ar duce la păcat. Așadar, declinul moral și imbecilitatea omniprezentă din Occident nu înseamnă automat slăbiciune.

Concluzia paradoxală este că răul posedă o energie imensă. Însă nu avem dreptul să luptăm împotriva lui folosind propriile sale metode. Nu putem deveni ca ei, utilizând trucurile lor josnice și satanice, desfrâul și manipulările lor. Suntem datori să rămânem statornici în Adevăr, în evlavie și în puritatea duhului, căci purtăm un război sfânt pentru Dumnezeu și pentru valorile tradiționale.

Dacă abandonăm etica luptătorilor luminii și coborâm la nivelul metodelor lor, vom pierde cu desăvârșire, chiar dacă vom obține o victorie aparentă. Constrângerile noastre morale, în acest război global pentru o lume multipolară, constituie principalul nostru scut. Degenerarea morală a Occidentului nu trebuie subestimată și nici privită doar ca un semn de slăbiciune.

Ce mai este Europa de Vest astăzi? Acel teritoriu compact a servit cândva drept model pentru mulți. În cele din urmă, Europa și-a pierdut atmosfera și farmecul, devenind un simulacru globalist fals și respingător, dăunător pentru toată lumea.

Doar printr-o înțelegere profundă a naturii minții vom putea contura o poziție autentică și suverană, care să răspundă intereselor noastre cele mai profunde și valorilor tradiționale.

Atlanta 20/09/2026