 CD1.975 aprobate denitsoc@gmail.com 108.231.169.110
De mai bine de 10 ani scriu si demonstrez analitic că BRICS poate ocoli eficient dolarul fără a emite o monedă proprie sau să adopte moneda vre-unui stat membru. DE-DOLARIZAREA ÎN CADRUL BRICS NU NECESITĂ O MONEDĂ COMUNĂ Cel de-al 18-lea summit BRICS, desfășurat la New Delhi, a transmis un mesaj important celor care încă confundă de-dolarizarea cu crearea unei monede unice: renunțarea la dolar nu depinde neapărat de crearea unei noi unități monetare. Dimpotrivă, rezoluțiile adoptate de statele membre indică faptul că cea mai imediată cale este, de fapt, alta: extinderea utilizării monedelor naționale și dezvoltarea unor mecanisme de plată capabile să reducă dependența de sistemul financiar dominat de Statele Unite. Crearea unei monede comune pentru tranzacțiile dintre statele membre BRICS nu a reprezentat niciodată o prioritate asupra căreia să existe un consens în cadrul blocului. Deși această posibilitate a fost discutată în repetate rânduri în ultimii ani, este vorba despre un proiect extrem de complex, care necesită o coordonare monetară, financiară și fiscală între țări cu structuri economice profund diferite. India, China, Rusia, Brazilia și ceilalți membri au interese economice și financiare distincte și, pur și simplu, nu pot crea o monedă comună peste noapte. Acest lucru nu înseamnă însă că ideea de-dolarizării a fost abandonată. Înseamnă doar că aceasta trebuie înțeleasă ca un proces gradual și multidimensional. Declarația de la New Delhi a consolidat tocmai această abordare. Țările BRICS au pledat pentru o mai bună integrare a plăților transfrontaliere, o interoperabilitate sporită între sistemele naționale și o utilizare mai largă a monedelor locale în comerț și investiții. Obiectivul este ca tranzacțiile dintre statele membre să devină mai rapide, mai ieftine și mai sigure, fără a necesita crearea imediată a unei noi monede. Această strategie prezintă un avantaj evident. În loc să aștepte construirea unei arhitecturi monetare complet noi, țările pot valorifica ceea ce au deja la dispoziție. Rusia își desfășoară deja o parte semnificativă a comerțului cu partenerii din BRICS în monede naționale. India și Brazilia dispun de sisteme de plată interne foarte dezvoltate, în timp ce China deține propria infrastructură financiară, capabilă să susțină o pondere tot mai mare a tranzacțiilor sale internaționale. Integrarea acestor structuri poate genera rezultate concrete cu mult înainte de crearea unei eventuale monede comune. Tocmai aici rezidă adevărata importanță a rezoluțiilor de la New Delhi. BRICS nu a declarat un război monetar dolarului și nici nu a anunțat înlocuirea acestuia cu o monedă proprie a blocului. Ceea ce s-a întâmplat, de fapt, a fost ceva mult mai pragmatic: s-au creat condițiile necesare pentru ca statele membre să devină mai puțin dependente de dolar ori de câte ori acest lucru servește intereselor lor naționale. În cele din urmă, pe lângă accelerarea procesului de dedolarizare printr-o abordare pragmatică, acest model consolidează și monedele naționale ale țărilor BRICS. Cu cât volumul schimburilor comerciale bilaterale efectuate în ruble, yuani, rupii, reali sau alte monede BRICS este mai mare, cu atât crește utilitatea internațională a acestora. Treptat, acest lucru duce la dezvoltarea unor piețe financiare mai solide, la creșterea cererii pentru aceste monede și la reducerea dependenței de dolar ca intermediar universal. Prin urmare, crearea unei monede comune poate rămâne un obiectiv pe termen lung, însă nu este o condiție necesară pentru a răspunde nevoilor actuale și mai urgente ale blocului. Grupul BRICS poate avansa pe calea dedolarizării fără a aștepta edificarea unui sistem monetar complet nou. La urma urmei, urgența consolidării unor sisteme financiare care să ofere alternative la dolar nu poate aștepta un eventual consens privind o nouă monedă. Rezultatul summitului de la New Delhi – cel puțin în ceea ce privește chestiunile monetare și financiare – ar trebui interpretat în această cheie. Nu a existat o renunțare la agenda dedolarizării, ci mai degrabă alegerea deliberată a unei căi mai realiste: o dependență mai redusă de o monedă străină, un volum mai mare de schimburi comerciale în monede naționale și o infrastructură financiară tot mai independentă. În cele din urmă, destructurarea mecanismelor care susțin hegemonia dolarului este mult mai importantă decât crearea oricărei „monede de înlocuire”. |
|---|
Distribuie!
2 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
ROLUL DOLARULUI SE DIMINUEAZĂ
De CD
Statele member ale OCS au trecut la utilizarea monedelor naționale în decontările financiare cu toate statele membre ale Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), cat si cu majoritatea membrilor BRICS+, pentru a proteja pe deplin schimburile comerciale reciproce de presiunea sancțiunilor si abuzurilor tarifare.
Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS) urmărește implementarea unor inițiative menite să sporească eficiența interacțiunii economice și se poate baza, în acest demers, pe experiența Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), a declarat secretarul general al OCS, Nurlan Yermekbayev. Statele membre ale OCS se concentrează pe implementarea unor inițiative vizând îmbunătățirea eficienței, coerenței și rezultatelor practice ale cooperării economice.
„Turcia este deschisă să își consolideze legăturile cu Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS); acest lucru nu echivalează cu o îndepărtare de Occident, ci urmărește consolidarea propriei noastre influențe, în baza unei viziuni cuprinzătoare.
Este evident pentru toată lumea că vasta regiune care se întinde din China până în Asia Centrală și din Rusia până în Asia de Sud oferă Turciei oportunități majore în plan comercial și economic. În ultimii ani, am înregistrat progrese semnificative în relațiile cu această organizație, fapt ce reflectă abordarea noastră privind o politică externă multilaterală”, a declarat președintele Recep Tayyip Erdoğan.
Președintele turc a subliniat, de asemenea, necesitatea instituirii unui mecanism pentru navigația sigură în Marea Neagră, adăugând că Ankara este preocupată de criza alimentară care se conturează în Africa din cauza situației din regiune și consideră necesară adoptarea unor măsuri proactive.
Grupul de lucru BRICS pentru sisteme de plată începe în curând testarea unor platforme de plăți digitale transfrontaliere și consolidarea securității cibernetice aferente, dincolo de platformele deja existente.
De asemenea, grupul BRICS, în ansamblul său, ar putea juca un rol constructiv în domeniul controlului armamentelor și ar putea promova un cadru regional de securitate comună pentru statele membre.
Activitatea desfășurată în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) privind trecerea la monede naționale pentru decontarea operațiunilor comerciale si consolidarea cooperării dintre UEE și OCS, duc la un trafic limitat al dolarului, doar la tranzactiile cu occidentul.
În anul 2025, 98% din schimburile comerciale ale Rusiei cu statele membre OCS, în valoare de peste 400 de miliarde de dolari, au fost decontate în monede naționale.
Organizația de Cooperare de la Shanghai își propune să implementeze inițiative pentru creșterea eficienței interacțiunii economice și se poate baza pe experiența Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) în acest demers.
OCS și UEE sunt legate prin geografie, prin state membre comune și printr-un interes reciproc de a construi o arhitectură multilaterală a dezvoltării durabile și a creșterii economice progressive.
“OCS dispune de voința politică necesară pentru a crea un model de cooperare economică deschisă, pragmatică și reciproc avantajoasă, în timp ce regiunea UEE reprezintă, la rândul său, un nod important al comerțului global și al rutelor de tranzit”, a subliniat secretarul general.
În timpul recentului summit al OCS de la Bișkek, mai mulți șefi de stat din țările membre au subliniat importanța continuării îmbunătățirii mecanismelor de interacțiune dintre organizație și organizațiile internaționale partenere, inclusiv UEE, BRICS+ si ASEAN” a declarat secretarul general.
Lărgirea utilizării monezilor nationale duce la cresterea dinamicii tranzactionale si mutarea spectrului monetar spre o diversitate crescută si cu o securitate asigurată.
Avantajele initiale aduse de folosirea dolarului in tranzactiile si investitiile internationale au fost egalate si chiar depăsite de tehnologia financiară creată paralel spre evitarea pericolelor letale aduse de un dolar transformat in armă de pedepsire si răzbunare.
Problema nu se mai pune dacă dolarul poate fi evitat si dacă merită să fie evitat ci o altă problemă preocupă acum statele si marele entităti financiare: mai merită să ai rezerve in dolari?
Răspunsul logic si pragmatic la această intrebare va face ca cursul valoric al dolarului, indiferent de cotările ultrafavorabile ale celor trei agentii criminale de rating, să se diminueze treptat in limitele utilitătii lui si in paritate cu puterea lui de cumparare acasă si peste hotare.
Nu numai rolul dar si valoarea dolarului si a tuturor institutiilor create artificial si neechitabil să-l sustină se vor diminua pană la limita utilitătii lor pe piata internatională.
Sunteti avizati, succes.
Atlanta 17/09/2026
TRUMP A PRELUAT CONTROLUL ASUPRA AVERII PETROLIERE A UNEI ALTE ȚĂRI
– Unde naiba sunt banii?
De Thom Hartmann – https://www.theinteldrop.org/2026/09/17/trump-took-control-of-another-countrys-oil-fortune-where-the-hell-is-the-money
„Trump se laudă cu miliardele provenite din petrolul venezuelean, dar parlamentarii încă se luptă să afle unde sunt banii, cine îi controlează și cine încasează plățile…” ~ 16 septembrie 2026, Hartmann Report
În orice alt moment din istoria Americii, acest lucru i-ar fi pus capăt carierei cuiva precum Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA, un om cu o inteligență limitată. Totul a ieșit la iveală ieri, când congresmanul din Illinois, Sean Casten, l-a întrebat despre „miliardele de dolari” pe care Trump susține încontinuu că America le „primește” din vânzarea petrolului venezuelean.
Bessent i-a dat dreptate lui Trump, afirmând că petrolul și banii din petrol pe care i-am confiscat de la acea țară reprezintă „unul dintre cele mai mari active incluse vreodată în bilanțul contabil al SUA”. Miliarde și miliarde de dolari.
Așa că Casten i-a adresat o întrebare simplă: Ne puteți spune cine controlează acei bani și unde se află ei? Puteți confirma „dacă acele fonduri ajung sau nu la persoane din SUA”?
Răspunsul lui Bessent a fost un singur cuvânt șocant: „Nu”. El refuză să vorbească…
A confiscat Trump petrolul și banii rezultați din acesta?
Bessent refuză să spună. Trump refuză să spună. De fapt, nimeni din regimul Trump nu vrea să ne spună unde sunt acei bani, cine îi controlează sau măcar cine încasează câștigurile generate de dobânzile aferente acestora.
Iată ce știm insă cu certitudine:
La trei zile după ce Trump i-a răpit pe președintele Maduro și pe soția acestuia, a scris pe rețeaua sa de socializare – infestată de naziști – că veniturile din petrolul Venezuelei vor fi controlate personal de el, „în calitate de președinte al Statelor Unite”.”
Trei zile mai târziu, el a semnat un ordin executiv prin care declara o „stare de urgență națională” legată de acel petrol, astfel încât nicio instanță sau vreun creditor să nu poată atinge banii, prejudiciind astfel deținătorii de obligațiuni și companiile petroliere cărora Venezuela le datora aproximativ 150 de miliarde de dolari.
Apoi, Trump a început să vândă petrolul confiscat din Venezuela. Primul lot, potrivit Reuters și Semafor, a ajuns la companiile de tranzacționare a mărfurilor Vitol și Trafigura pentru aproximativ 500 de milioane de dolari – grupuri despre care Washington Post a relatat că au un istoric marcat de scheme de mită legate de vânzările de petrol.
Iar acei bani nu au ajuns în contul Trezoreriei menționat în chiar ordinul executiv al lui Trump. În schimb, au fost virați într-un cont bancar din Qatar, imediat după ce liderii acelei țări îi oferiseră un avion în valoare de 400 de milioane de dolari. Un înalt oficial a explicat pentru Semafor că Qatarul a fost ales ca „locație neutră”, unde banii „pot circula liber”, fără riscul de a fi confiscați.
Senatoarea Elizabeth Warren și-a exprimat indignarea și a spus public ceea ce majoritatea dintre noi gândeam la acea vreme:
„Nu există nicio bază legală care să permită unui președinte să deschidă un cont offshore aflat sub controlul său pentru a vinde active confiscate de armata americană. Este exact genul de acțiune care caracterizează un politician corupt.”
În ianuarie, secretarul de stat Marco Rubio a declarat în fața Senatului că 300 de milioane de dolari fuseseră trimise în Venezuela pentru a acoperi cheltuielile cu salariile guvernamentale, iar alte 200 de milioane de dolari „stăteau” încă la Doha. El a descris întreaga operațiune drept una „inedită” și ca pe un „mecanism pe termen scurt”.
Însă, o lună mai târziu, secretarul pentru Energie, Chris Wright, a declarat la CNBC că acel cont fusese închis și că nu vor mai fi trimiși bani către sau prin Qatar… iar de atunci, nimeni nu a reușit să identifice unde au ajuns banii sau unde se află aceștia.
Unde sunt banii?
Gregory Meeks, membru marcant al Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanților, a calificat situația drept „un fond discreționar offshore”.
Bessent, chestionat de Casten încă din februarie, a refuzat să precizeze ce conturi utiliza Departamentul Trezoreriei, deși ordinul executiv al lui Trump îl desemnase pe el – sau Trezoreria – drept custode al fondurilor.
Casten și senatorul Chris Van Hollen au cerut din nou, în martie, să afle unde se află banii, dar s-au lovit din nou de un refuz categoric. Același lucru s-a întâmplat și săptămâna aceasta.
Între timp, suma acumulată crește, mai ales în contextul crizei petrolului provocate de războiul absurd al lui Trump împotriva Iranului. Folosind datele Bloomberg privind monitorizarea petrolierelor, Consiliul pentru Relații Externe (Council on Foreign Relations) a publicat în aprilie o estimare conform căreia:
„În primele patru luni de când Statele Unite au preluat controlul asupra exporturilor de petrol ale Venezuelei, aproape o sută de milioane de barili de petrol, în valoare estimată de 8 miliarde de dolari, au trecut printr-un proces marcat de lipsă de transparență și de o supraveghere minimă.”
Un oficial al Departamentului de Stat a declarat în fața Congresului, încă din aprilie, că aproximativ 3 miliarde de dolari fuseseră returnate Venezuelei; totuși, în iulie, Trump s-a lăudat că SUA vânduseră petrol venezuelean „furat” în valoare de peste 13 miliarde de dolari și a sugerat că ar putea redirecționa acele fonduri către armata americană sau oriunde altundeva ar fi dorit.
Încă din iunie, Marco Rubio a încercat să liniștească îngrijorările Congresului afirmând că firma de audit KPMG „auditează fiecare plată efectuată”. Însă, când revista libertariană *Reason* a investigat situația în august, a descoperit că nici acordurile, nici auditurile nu fuseseră făcute publice.
Iar așa-zisul site „Transparent Sovereignty” (Suveranitate Transparentă), pe care guvernul venezuelean instituit pentru a prezenta lumii tranzacțiile sale cu petrol raportează o singură vânzare. Se pare că Trump nici măcar nu le spune ce a făcut cu petrolul lor sau unde au ajuns banii.
Și nu e vorba doar despre petrol. În martie, secretarul pentru resurse interne, Doug Burgum, a zburat cu un avion plin de directori din industria minieră americană la Caracas și s-a întors lăudându-se că a obținut aur în valoare de peste 100 de milioane de dolari. A încheiat o înțelegere pentru a-l vinde companiei Trafigura – despre care se spune că recurge frecvent la mită – iar încasările au ajuns… ei bine, nimeni nu știe unde.
Este un scenariu vechi pe care Trump pare să-l urmeze aici, unul pe care multe „petro-state” corupte l-au aplicat cu mult timp în urmă.
De exemplu, în 2014, guvernatorul băncii centrale a Nigeriei, Lamido Sanusi, a dezvăluit accidental în fața Senatului că venituri din petrol în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari nu ajunseseră niciodată în trezoreria națională. Reacția președintelui Goodluck Jonathan a fost să-l demită și să catalogheze banii drept o „fantomă”. Când PriceWaterhouse Coopers a auditat în cele din urmă registrele contabile, a constatat că cel puțin 1,48 miliarde de dolari dispăruseră pur și simplu.
Am desfășurat activități de asistență internațională în unele dintre cele mai corupte țări din lume; mi s-a oferit mită și am fost amenințat pentru că am refuzat-o, iar tiparul pe care îl observ aici îmi este tulburător de familiar. Nu anunță niciodată jaful; pur și simplu încetează să mai comunice unde au ajuns resursele sau cine a intrat în posesia lor. Majoritatea oamenilor presupun că totul este în regulă, din moment ce subiectul nu este raportat sau discutat, iar discuția se stinge de la sine.
Așadar, iată unde am ajuns. Trump:
— a anunțat că a pus mâna pe petrol,
— apoi că a luat banii din vânzarea petrolului și i-a depus la o bancă din țara care îi oferise gratuit un avion 747,
— a angajat comercianți cu antecedente legate de dare de mită,
— a refuzat să facă publice contractele,
— a numit membri ai cabinetului aleși chiar de el să se ocupe atât de plăți, cât și de supraveghere, și
— apoi l-a trimis pe Bessent în Congres să spună „Nu” atunci când a fost întrebat dacă am putea, vă rugăm frumos, să aflăm unde au ajuns toate acele resurse.
Între timp, republicanii din Congres par să fi suferit o blocare bruscă a maxilarului. Congresmenii Casten și Joaquin Castro au depus în Camera Reprezentanților „Legea privind transparența veniturilor din petrolul venezuelean” (Venezuela Oil Proceeds Transparency Act), pentru a obliga GAO (Biroul de Responsabilitate Guvernamentală) să auditeze contul din Qatar și orice a urmat acestuia.
Republicanii refuză să permită proiectului să treacă de etapa comisiei, iar Mike Johnson nu îi oferă nicio șansă de a fi supus votului în plen.
Nu așa ar trebui să funcționeze democrațiile – un mesaj pe care ar trebui să-l transmitem cu toții reprezentanților noștri aleși, la numărul 202-224-3121.
*
Thom Hartmann este autor de bestselleruri New York Times (34 de cărți traduse în 17 limbi) și cel mai important realizator de emisiuni radio progresiste din țară. Este psihoterapeut și lucrător umanitar internațional. Teme abordate: politică, istorie, spiritualitate, psihologie, știință, antropologie, preistorie, cultură și lumea naturală.