Ambasadori si ambasadoare

CEA MAI MARE PIRATERIE CONTEMPORANĂ
și cea mai mare prostie a prezentului
De Dan Diaconu – https://trenduri.blogspot.com/2026/08/cea-mai-mare-piraterie-contemporana-si.html

„Preluarea petrolului venezuelan” așa cum este prezentată în SUA sau „Acordul istoric cu Statele Unite”, așa cum este denumit în Venezuela, reprezintă cea mai mare operațiune de piraterie a contemporaneității. Ne-am fi gândit că în ziua de azi ar fi imposibilă o astfel de sfidare a legilor internaționale. Greșit! Punctul de la care trebuie pornit este cel esențial, anume că SUA, după orice definiții, este un stat terorist.
Din punct de vedere al definiției, un stat terorist este unul care în extern violează suveranitatea altor state prin atacuri deliberate împotriva populației civile, iar la intern are acțiuni de reprimare violentă a propriei populații pentru menținerea puterii sau eliminarea opoziției politice. Spuneți-mi și mie, la care dintre aceste capitole nu se încadrează SUA? La extern au avut acțiuni vădite împotriva populației civile(confirmate inclusiv prin comunicate oficiale) în Iugoslavia, Irak, Afganistan, Iran. La intern sunt deja celebre asasinatele politice(vezi destinul familiei Kennedy) sau asasinatele poliției asupra civilior, reprimarea violentă a manifestațiilor s.a.m.d. E de-a dreptul de râs cum condamnă ei Rusia sau Iranul în condițiile în care abuzurile asupra civililor sunt infinit mai violente. Iar dacă am mai pune în balanță și infernala propagandă de stat, atunci ceea ce ar rezulta ar fi ceva absolut înfiorător.

Să revenim acum la cazul Maduro. Un șef de stat este răpit prin intermediul unor acte teroriste(altfel nu poate fi caracterizată acea intervenție). E băgat la zdup, iar procuratura schimbă rechizitoriul mai des decât își schimbă omul normal chiloții. De ce? Pentru că efectiv nu au nicio probă.

Până una-alta, Maduro pare singurul țap ispășitor. Asta dacă nu cumva o fi făcut blatul. De ce am bănuiala asta? Întrucât însuși fiul său pare a se fi reorientat în noul context. Ceea ce mi se pare de-a dreptul tragic pentru o țară amărâtă.

Ca să înțelegeți situația, o să introduc în ecuație un personaj necunoscut publicului din afara Venezuelei:. Alejandro Betancourt López. Născut în 1980, face parte din grupul așa-numit „Bolichicos”, adică tinerii care s-au îmbogățit din colaborarea cu regimul lui Hugo Chavez. El nu este unul „venit de nicăieri”. E nepot al unui fost președinte al Băncii Centrale. A studiat economia în SUA, la Suffolk University(fac precizarea pentru a se înțelege că face parte dintre cei „cu banii la ei”). În 2009 a fondat compania Derwick Associates, alături de vărul său, Pedro Trebbau. N-a înființat-o aiurea, ci ca efect al crizei energetice din Venezuela, când a primit de la „regimul comunist al lui Chavez” 12 contracte de stat fără licitație pentru instalarea de centrale electrogene. Valoarea contractelor? Multe miliarde de dolari!

Ce credeți că a făcut finuțul om de afaceri cu studii în străinătate? A luat din SUA echipamente vechi la prețuri reduse și le-a revândut statului venezuelan la prețuri supraevaluate. Efectul nu s-a lăsat așteptat: jafurile lui de echipamente au cedat, iar țara a intrat în pană de curent! Ca să scape, a șters-o în Europa(mai precis și-a trăit „destinul de fugar” între Spania și Elveția), unde a investit masiv banii furați din Venezuela în companii occidentale(fondul de investiții O’Hara Administration, brandul de ochelari Hawkers, companii de ridesharing și imobiliare). Pe fondul dezastrului sistemului electric venezuelan, Parchetul de la Caracas a început urmărirea sa.

Și, ca să nu fie dubii, Alejandro Belancourt a ajuns ca să fie urmărit inclusiv în SUA, numele său apărând în în ancheta „Operation Money Flight” din Miami! A fost identificat anonim(„Conspiratorul 3”) într-o schemă de spălare de bani de 1,2 miliarde de dolari, extrași de la Petróleos de Venezuela, S.A.(compania de petrol a Venezuelei). De asemenea, a fost vizat de investigații anticorupție în Elveția și Spania, țările în care se refugiase.

Orice om normal, încolțit fiind din toate părțile, și-ar face probleme. Alejandro Betancourt, niente! Știa că dacă joacă așa cum i se cântă n-are nicio treabă. Și a jucat fix cum i s-a cântat, iar numele său a rămas nepătat. Justiția lu’ Pește din SUA nu s-a mai legat de el și, mai mult, individul apare la momentul oportun, în 2019, pe lângă monumentul de infatuare de la Casa Albă, Donald Trump. Cum? Simplu: i-a dat șpagă(adică l-a angajat) lui Rudy Giuliani care a spus că bietul Alejandro a fost forțat de regimul de la Caracas să dea mită și că el, în realitate, nu e un bandit, ci un dizident de-al regimului.

Nu i-a ieșit atunci întrucât Trump a pierdut alegerile. Doar că omul nostru a jucat magistral, dându-i bani pe ascuns și lui Juan Guaido, necunoscutul pe care americanii îl scoseseră din mânecă drept președinte al Venezuelei.

După realegerea lui Trump „investiția” lui Belancourt s-a dovedit benefică. Forma sa, North American Blue Energy – o ilustră necunoscută – s-a automarketat pe lângă Administrația Trump drept singura capabilă să exploateze eficient petrolul Venezuelei în beneficiul SUA. Asta în ciuda faptului că acea firmă era una fără niciun angajat. Duar că Alejandro Belancourt în „citise” pe Trump și știa că ramolitul poate fi făcut ușor dacă-i cânți în strună.

Și s-a făcut lumină! Justiția americană a închis toate investigațiile împotriva sa, iar la intervenția lui Trump același lucru l-au făcut și elvețienii. Uite-așa, cel hăituit de toată lumea, a ajuns să se metamorfozeze în „Albă ca Zăpada”.

După lovitura militară și răpirea lui Maduro, Trump l-a numit(neoficial) pe Belancourt drept vioara întâi a „negocierilor” dintre SUA și Venezuela. În sensul în care, prin intermediul săi, i se trimiteau ordinele lui Nancy Rodrigues. Doar că Belancourt a fost pro-activ, astfel încât ordinele lui Trump ajungeau umflate la Rodrigues, obținându-se, sub presiune, rezultate mai mari decât cele bănuite de Trump.

Ideea cu luarea cu japca a petrolului Venezuelei i-a aparținut tot lui Alejandro Belancourt care, la ora actuală, are a doua cea mai mare concesiune(Petrozamora), după Chevron.

Informațiile referitoare la activitatea infracțională a lui Belancourt au fost oferite de consilierul oficial al lui Trump pentru Venezuela, Mauricio Claver-Carone. N-ar fi exclus ca, în realitate, Alejandro Belancourt să facă un joc pentru familia Trump, întreaga afacere din Venezuela fiind, în realitate, un soi de „altă investiție” care va fi preluată de Trump după ce n-o să mai fie președinte.

Pare că toată ideea așa-zisului „contract” cu SUA îi aparține în totalitate lui Belancourt. Care, iată, devine cel mai important afacerist venezuelan, pornind fix de la banii furați de-acolo. Și, ca un bandit veritabil, acum s-a întors să fure petrolul. Pe tot!

Ideea e că întreaga operațiune este una de piraterie, fără nicio valoare în legislația internațională. De aceea, în mod normal, investițiile firmelor străine ar trebui să fie limitată de profilul de risc. Însă trebuie înțeles că SUA are ADN-ul de pirat. De aceea furtul se face prin eliberarea de licențe pentru exploatarea câmpurilor petroliere ale Venezuelei prin intermediul Office of Foreign Assets Control din subordinea Tezaurului SUA. Astfel, investițiile de-acolo sunt garantate de OFAC, iar dacă apare un accident, instituția despăgubește compania.

Este noul mijloc de jaf neocolonialist. Din toată afacerea, Venezuela primește doar 19$ pe barilul de petrol. E suficient pentru ca Trump să afirme că „Venezuela ne-a făcut cadou petrolul ei”. Și la fel de suficient pentru amărâții de-acolo ca să înțeleagă că atunci când Chavez spunea că „SUA vrea să fure petrolul Venezuelei” nu era conspiraționist – așa cum urlau gazetele mâncătoare de rahat ale Occidentului – ci deosebit de realist.

Delcy Rodriguez, în ciuda istoricului său de pe scena internațională, se dovedește a dovedi că este o veritabilă coadă de topor. Încearcă să țină o echilibristică, dar tocmai ce și-a vândut poporul, condamnându-l la sărăcire șio înfometare. Nu-i bai, sărăcie oricum era acolo întrucât nici comuniștii lui Chavez n-au reușit să ridice nivelul de trai. Doar că, în timp ce pe vremea lui Chavez și-a lui Maduro, în ciuda sancțiunilor se putea trăi, de-acum înainte va fi un coșmar întrucât corupția endemică reintră pe ușa din față.

Acum să vorbim puțin și despre Rusia și China. La modul practic, cele două țări pierd enorm în Venezuela. China are de recuperat peste 12 miliarde de dolari, bani pe care nu-i vrea pierduți, dar care, cel mai probabil, se vor dilua. Rusia pierde o poziție strategică și un partener care putea să o ajute să reintre în America de Sud. Însă trebuie înțeles că aceste pierderi sunt și ca efect al propriilor lașități. Nici China și nici Rusia nu s-au opus ferm pirateriei americane de-acolo. Și nici nu au ajutat bărbătește Venezuela atunci când avea nevoie. China s-a bucurat de discountul cu care lua petrolul Venezuelei, iar Rusia s-a dovedit prea moale.

Nu trebuie însă să absolutizăm întrucât cea mai mare vină o poartă poporul. Spre deosebire de iranieni, venezuelienii sunt cam ca noi, rămași în bătaia vântului și adepți ai teoriei „capul plecat sabia nu-l taie”. De aceea nu-s capabili să iasă din criză. Nu pentru că-s comuniști, capitaliști sau feudali, ci pentru că nu au determinarea de a înțelege că nu se poate ajunge la bunăstare decât prin determinarea proprie, a fiecărui individ și a națiuinii ca întreg. Dacă stai să pescuiești „oportunitățile” pe care ți le vând pirații, ajungi hrană pentru pești.

Singura speranță a Venezuelei este ridicarea unei forțe de gherilă în țară, care să lupte împotriva jafului practicat de americani. E singura șansă. Lupta radicală, cu pușcociul în mână. Politicul a eșuat acolo, în condițiile în care petrolul e dat tocmai de cei care-l confiscaseră pentru binele poporului. Doar ruperea unei părți a armatei ar putea rezolva problema, dar e imposibilă în condițiile în care venezuelienii suferă de o infernală lașitate.

Știu, vi se pare puțin cât rămâne Venezuelei, știu că sunteți indignați de actul de piraterie comis de SUA, dar vedeți că mai sunt niște proști prin Estul Europei care primesc chiar mai puțin decât Venezuela. Pentru cunoștința voastră, pentru petrolul extras, statul român încasează între 12 și 14 dolari pe baril! Deci dacă venezuelienii sunt cei mai piratați pământeni ai momentului, cei mai proști, cu siguranță, suntem noi! Și-ar mai fi ceva: în timp ce venezuelienii mai au o șansă să anuleze contractul – semnat prin forță și amenințare și nerecunoscut de nimeni – noi nu avem nicio șansă să scăpăm! Mulțumiți-i lui Bolojan, ultimul pe lista „prelungitorilor”, deschisă de Năstase, continuată de Ponta și-acum de mafiotul Bol