MAGNETISMUL ASIATIC

Nucleul magnetic Rusia – China este cauza celor mai mari spaime pentru elitele sataniste occidentale. Orice atractie ce s-ar conecta din estul Asiei: Japonia, Sud Korea, Taiwan, sau din vest, din Europa, Germania, da Germania ar fi suficientă si ca un mare exemplu de coalizare in Eurasia, ar crea monolitul continental cu cea mai mare concentrare de populatie – piată de consum, si de resurse minerale si surse energetice de pe glob.
Acesta este motivul pentru care SUA intervine perfid să creeze animozităti permanente intre acesti poli incă neconectati.

Japonia a fost salvată recent financiar in ultimul momet permitanduise devaluarea yenului si apoi cuparanduse o mare cantitate de yeni ieftini, doar ca să admită să fie impinsă pe calea reinarmarii, in pofida reglementărilor stricte ale constitutiei sale.

Prim ministra Sanae Takaichi a sărit cu amenintări la Putin pentru vizita lui recent făcută in insulele Kurile.
Recitalul fanaticei a fost primit cu aplauze la Casa Alba, la fel ca si vizita ei la cimitirul criminalilor imperiali de război japonezi, la Templul Yasukuni.

Să nu uităm ca Japonia nu s-ia cerut incă scuze si nu a arătat in niciun fel regret pentru crimele si atrocitătile făcute de armata japoneză in intreaga Indochină intre 1937 si 1945. Nu a existat nici o crimă de razboi posibilă la acea vreme pe care japonezii să nu o fi comis, iar regimurile ce au guvernat după si Impăratul Japoniei au mentinut o tăcerea incăpătanată si tensiune decenii la rand.

Relatiile Japoniei cu Australia in ce priveste reinarmarea japoneză nu este prea clară, Australia are reticiente să devină părtasă la incălcarea constitutiei japoneze si a tratatelor internationale cu toate insistentele SUA.

Trump pregăteste o detentă cu Republica Democrată Korea, o nouă intalnire pe zona neutră unde Kim nu mai are intentia de a construi de data sata un teren de golf. O relaxare pe frontal de Est este o necesitate vitală pentru SUA.

Pe de altă parte Putin are o tentatie imensă pentru deturnarea Japoniei de la reinarmarea la care este impinsă de SUA. Propunerea lui Putin este una vche, din vremea războiului rece, din 1956.
Uniunea Sovietică a fost de acord să transfere Insulele Habomai și insula Shikotan către Japonia. Condiția era că transferul propriu-zis avea să aibă loc numai după ce ambele națiuni au semnat un tratat de pace formal.

Moscova a promis atunci să sprijine intrarea Japoniei în Națiunile Unite și să renunțe la toate pretențiile financiare legate de cel de-al Doilea Război Mondial împotriva Japoniei. Japonia a cerut ulterior și restituirea a două insule mai mari (Kunashiri și Etorofu). Uniunea Sovietică a refuzat să renunțe la toate cele patru insule. Deoarece nu s-au putut pune de acord asupra celorlalte insule, un tratat de pace formal pentru cel de-al Doilea Război Mondial nu a fost niciodată semnat.

Dar nici Putin nu vrea să aducă pe masa tratativelor de pace Propunerea din 1956, pană cand Japonia, guvernul si impăratul nu vor arăta o atitudine cinstiăt de remuscare/pocăintă zen si sincer regret pentru actiunile desfasurate de armata si administratia japoneza in Indochina. Deci totul depinde deocamdată de Japonia.

Propunerea este foarte generoasă din partea Federatie Ruse: retrocedează cele două insule din sudul lantului Kurile si crează cu restul insulelor locuite si nelocuite o “uniune independentă” a insulelor Kurile in care Japonia si Rusia pot exploata echitabil resursele mineraliere si energetice ale teritoriului Kuril.

Deci dacă scapă de influenta satanistă Japonia are la ce se intoarce cu intelegere si intelepciune.

Un continent Eurasiatic bine conectat poate să-si ducă afacerile in sigurantă in afara influentelor americane. Creind o separare si detasare de o lume satanică expirată care de două milenii a influentat afacerile, războaiele si genocidele cele mai cumplite pe care le-a cunoscut omenirea vreodată.

Ideea Eurasiei nu este nouă, ea apărut la inceputul sec. al XIX-lea si acum chiar dacă nu se militează pe această idée in mod teoretic, practic rezultatul logic si pragmatic nu poate fi altul.

Vezi si: https://ioncoja.ro/eurasia-germenul-multipolaritatii
https://ioncoja.ro/eurasia-2

PENTRU A AVANSA LEGĂTURILE REGIONALE, JAPONIA TREBUIE SĂ RECUNOASCĂ AGRESIUNEA SA DIN TRECUT
De Global Times – Publicat: 17 august 2026, 21:46
https://www.globaltimes.cn/page/202608/1368415.shtml

15 august 2026 a marcat cea de-a 81-a aniversare a anunțului Japoniei privind capitularea sa necondiționată în cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, după 81 de ani, Japonia continuă să-și amintească mai mult ca pe o victimă decât ca pe un agresor, dezvăluind o deconectare profund alarmantă între memoria războiului și responsabilitatea istorică. Într-un interviu acordat reporterului Liu Xuandi de la Global Times (GT), Issei Hironaka, profesor asociat la Universitatea Aichi Gakuin, și-a împărtășit opiniile despre distorsionarea memoriei publice a Japoniei privind agresiunea sa din trecut și riscurile de a o uita.

GT: În ceea ce privește cel de-al Doilea Război Mondial, societatea japoneză s-a concentrat mult timp pe bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki și pe suferințele Japoniei din timpul războiului, trecând cu vederea războiul de agresiune al armatei japoneze și atrocitățile din Asia, în special din China. Cum evaluați această narațiune „centrată pe victimă” și în ce măsură eludează responsabilitatea Japoniei din timpul războiului?

Hironaka: La mai mult de 80 de ani de la înfrângerea Japoniei, societatea japoneză a continuat să se concentreze exclusiv pe suferința poporului japonez în timpul războiului. Dar acea suferință a fost consecința agresiunii Japoniei și a atrocităților din timpul războiului din China, Asia de Sud-Est și Pacific.

Pe măsură ce generația care a trăit direct războiul a murit, relatările directe despre agresiunea Japoniei devin din ce în ce mai greu de păstrat. Acest lucru a permis ca o memorie distorsionată a războiului să se instaleze – una care evidențiază suferința Japoniei, în timp ce împinge în plan secund suferința pe care a provocat-o altora.

O astfel de amintire selectivă ascunde inevitabil responsabilitatea Japoniei din timpul războiului. Observațiile revizioniste istorice făcute de unii politicieni japonezi de dreapta în ultimii ani au devenit un obstacol major pentru Japonia în a se confrunta cu onestitate și a reflecta corect asupra trecutului său din timpul războiului.

GT: Ați vorbit anterior cu Channel NewsAsia din Singapore despre documentarul „Inside Unit 731: Japan’s Secret Human Experiments”, care evidențiază eforturile armatei japoneze de a distruge dovezile activităților Unității 731 înainte de capitularea Japoniei. În ce măsură au contribuit lacunele din procesul de reconsiderare postbelic al Japoniei cu trecutul său din timpul războiului, inclusiv eșecul de a descoperi pe deplin adevărul istoric, la creșterea revizionismului istoric în Japonia?

Hironaka: Unul dintre motivele pentru care istoria agresiunii Japoniei în Asia rămâne dificil de descoperit pe deplin este că, în ajunul înfrângerii, armata japoneză a distrus în mod deliberat cantități uriașe de documente și alte dovezi ale atrocităților sale.

Această distrugere sistematică nu s-a limitat în niciun caz la Unitatea 731. Amploarea completă a utilizării armelor chimice de către Japonia în China rămâne neclară. Unele arme chimice au fost îngropate la sfârșitul războiului pentru a ascunde dovezile, iar decenii mai târziu, scurgerile toxice din aceste arme îngropate au continuat să dăuneze locuitorilor locali.

Chiar și astăzi, unii revizioniști istorici japonezi exploatează aceste lacune din înregistrările istorice pentru a nega responsabilitatea Japoniei în timpul războiului. Aceștia susțin, de exemplu, că, deoarece puține înregistrări ale experimentelor biologice ale Unității 731 au supraviețuit, experimentele trebuie să fi avut loc niciodată.

Dar distrugerea dovezilor nu șterge crima, iar absența documentelor nu înseamnă absența adevărului istoric. Documentele conexe, mărturiile martorilor oculari și alte dovezi coroborante pot ajuta la reconstituirea a ceea ce s-a întâmplat. Adevărul istoric nu poate fi acoperit pur și simplu pentru că acele persoane responsabile au încercat să îngroape dovezile.

GT: Deși Japonia nu a reușit să-și confrunte pe deplin istoria agresiunii, politica sa de securitate se schimbă, ofrandele și vizitele la Templul Yasukuni, legat de război, continuă, iar expansiunea militară se accelerează. Încotro se va îndrepta Japonia urmând această traiectorie periculoasă?

Hironaka: Ignorarea lecțiilor războiului și urmărirea orbească a expansiunii militare este o cale extrem de periculoasă. Japonia și-a extins capacitățile militare dincolo de ceea ce este necesar, pe măsură ce peisajul geopolitic din Asia de Est s-a schimbat în ultimii ani, ceea ce a devenit o sursă de instabilitate regională. Tendința sa îndelungată de a minimaliza sau de a evita istoria sa de agresiune a alimentat, de asemenea, îngrijorările în rândul țărilor vecine că Japonia ar putea reveni pe o cale a militarismului.

O modalitate de a pune frână acestei tendințe periculoase pentru Japonia este confruntarea istoriei războaielor trecute. La optzeci și unu de ani după război, Japonia trebuie să recunoască faptul că a fost agresorul în acel război, iar relațiile cu țările din regiune în cauză pot avansa doar pe baza acestei înțelegeri istorice comune.