Vaccinarea, boală veche

Calin Kasper

În revista Transilvania din iulie 1882, a apărut un articol despre vaccinare. Pe lângă limba bătrână, avem ocazia să admirăm ce ne va place mai mult: faptul că îndoielile cu privire la vaccinare erau la fel de mari ca azi, sau faptul că mentalitatea românilor a rămas, după 150 de ani, neschimbată. Oricum ar fi, pe acele timpuri, articolele presei, oricât de serios ar fi fost subiectul, erau pline de umor, pe care îl bănuiesc c-ar fi neintenţionat, rezultat din folosirea cuvintelor altfel, decât suntem azi obişnuiţi.

Vaccinarea

Cestiunea vaccinarei, în contr’a bolei ce se numeşce vărsatu seu bubatu, aru trebui se interesedie nu numai pe medici şi chirurgi de profesiune, ci pe toţi părinţii, ba şi pe toţi omenii, fără alegere dacă sunt căsătoriţi sau nu. Betrânii septuagenari de astădi îşi mai aducu prea bine aminte, de cându familiile erau pedepsite cu arestu şi în bani, câci nu voiau se’şi lase pruncii la vaccinare şi pe mame le duceau cu haiducii la chirurgulu vaccinatoriu cu prunculu in braţia.

În vreo treidieci de ani poporulu s’a dedatu abia cu acea înpunsetură, după cumu dice elu, adecă s’a dedatu numai dupaţce vediu, că de şi bubatulu nu a dispărutu cu totulu, a perdutu înse forte multu din furi’a lui, în câtu se mai vedu forte raru feţie înnegrite, scobite şi ciupite ca odinioră, au dispărutu şi mulţimea orbiloru şi ologiloru totu în urmarea acelei bole spurcate.

Dintruodată lumea se pomeni de câţi-va ani încoce cu o doctrină noua a unoru medici renumiţi din Franci’a şi de airea, după care nu numai înpungerea (vaccinarea) aru fi operaţiune chirurgică nefolositoria, dară încă în casuri nenumerate, forte periculosă, din causă că prin aceea se propagă şi încuibă bole venerice, care infectă familii întregi, punu semenţi’a morţii în sânge, degradă rass’a de omeni aşia, în câtu vedi generaţiuni totu mai plăpânde, neputinţiose, miserabili.

De aici s’au încinsu dispute mari între medici. Apărătorii vaccinarei recunoscu marele periculu de infectare cu bole venerice, decă vaccin’a se ia fără cea mai mare precauţiune, dela prunci plini de veneria, heredîta dela mamă seu doică, ori prin contactu cu altu individu sfrenţitu, cumu dice poporulu, totuşi susţinu necessitatea vaccinarei ca absoluta, înse cu condiţiune, ca vărsatulu, materi’a de vaccinare se se caute, ca şi odinioră, la vaci şi la viţiei, ceea ce înse este forte greu, din causa că din mii de vaci abia se afla câte un’a cu bube de acelea, care se coprinda acea materia preţiosă.

Dupa informaţiuni autentice şi numerose pe care le avemu noi de mai mulţi ani nu numai dela oraşie, ci şi dela unele sate despre starea sănetaţiei omeniloru şi anume despre morburi secrete, ne ţînemu de datoria, că până
cându se va afla şi în Transilvani’a ori Ungari’a vre-unu medicu românu, ca se scrie românesce în acestă materia urîţiosă, care înse tocma pe medici n’are se’i genedie, noi se reproducemu acilea după „Binele publicu” Nr. 126 din 12/24 Maiu a. c. urmatoriele informaţiuni:

Diariulu „Progresulu Medicalu Românu” Nr. 18 dela 8 Maiu, în articolulu seu de fondu scrie următoriele:
Bucuresci, 7 Maiu.
Sunt patru ani de dile de cându luptămu necontenitu şi cu tote puterile nostre, pentru a introduce vaccinulu animalu în usulu vaccinaţiunei. Pe tote tonurile şi procederile cele mai diverse, căutămu a propaga, pentru
operatţi’a vaccinarei, vaccinulu animalu. Directorulu acestei gazete, d-lu doctoru Vlădescu, trecendu preste o mulţime de obstacole, a isbutitu a realisa şi la noi acestă instituţiune de cea mai însemnată profilaxia.

Cu tote acestea, autorităţile sanitarie, fia centrale, fia locale, pucinu, forte pucinu facu ca se se încuragiedie
asemenea instituţiuni. Mirare nu pote fi, de ore ce se şcie, că medicii cei mai influenţi sunt puşi susu, ca se extermine pe confraţii loru, necontestaţi companioni ai sciinţiei şi neobosiţi lucrători în art’a medicală, pentru descoperirea adeverului.

Amu disu că prin vaccinu se transmitu o mulţime de maladii, dar’ mai cu semă sifilisulu. Medici cu reputaţie mare în ţier’a nostră, credu şi până acumu, că sifilisulu vaccinatu este o închipuire. Aru trebui se li se întemple asemenea nenorociri copiiloru loru, pentru ca se aibă mai multâ milă de copiii sateloru.

Lăsămu cuventulu unuia din omenii cei mai autorisati, d-lui dr. Codrescu (Bârladu) şi estragemu din raportulu seu anualu pe 1881 urmatoriele: „Sifilisulu comunicatu prin vaccinaţiune. A. N. elevu în scol’a primară din urbea Bârladu, în etate de 12 ani, intră în spitalu la 14 Ianuarie, adusu de tatălu seu, care ne spune, că copilulu seu s’aru fi împlutu de nişce bube rele.

Se observă mai antâiu mânec’a cameşiei de pe braţiulu dreptu, plină de o materia galbenă-verde şi pe unele
locuri roşiatica-închisă. Pe braţiulu copilului se observă mai multe coji grose şi solzose, de colore verde-galbenă închisă ; aderente la margini, unde erau mai grose şi mai tari; mai subţiri şi mai puţinu solzose la mijlocu, unde sunau a secu.

Form’a şi disposiţi’a acestoru coji se pote observa în fotografi’a anecsată la acestu raportu, pe care m’amu
grăbitu a o face în prim’a di, cu spesele mele proprii, în interesulu sciinţiei şi alu societăţiei, făcându se se coloredie după natură, prin binevoitoriulu concursu alu d-lui Th. Gattulescu, profesoru la Liceu.

Doue din aceste coji şi care sunt cele mai mari, ocupă părţile unde copilulu fusese vaccinatu. Ele representă form’a unei corone neregulate, avendu un’a din ele o suprafaţiă de trei şi alt’a de cinci centimetrii pătraţi….

Copilulu nu acusă nici cea mai mica durere, usturime seu mâncărime. Ganglionii de subsor’a dreptă, acei cervicali, precumu si ganglionii submaxilari, sunt pucinu îngurgitaţi. Voiu mai spune numai, că amu consultatu pe colegii mei dela spitalu şi din oraşiu şi cu toţii au recunoscutu acestui elevu caracterulu sifilidei pustulo-crustacee, în modu cu totulu neîndoiosu..”

Etă de ce aru trebui se se preocupe d-lu directoru generalu alu serviciului sanitariu, cu totă seriositatea ceruta de gravitatea unei asemenea cestiuni. În urm’a observaţiuniloru bine fundate ale d-lui dr. Codrescu, d-lu directoru generalu este datoriu se aducă aminte autorităţiloru judeţiene şi comunale: articolele legei şi regulamenteloru sanitarie, privitore la vaccinaţie şi preînnoirea limfei vaccinale şi se le impue obligaţiunea
de a mandata sum’a trebuinciosă pentru vaccinu, pe responsabilitatea medicului primariu de judeţiu şi de oraşiu.