CD
1.949 aprobate
denitsoc@gmail.com
108.231.169.110

 

CURSA PENTRU MINIATURIZAREA CIPULUI
De CD

O presupunere critică adesea contestată este aceea că cipurile din ce în ce mai mici se vor traduce automat într-o productivitate mai mare și o prosperitate mai largă.
Intre crearea cipurilor ultra performante si integrarea lor in productie in cel mai inspirat/intelligent si eficient mod este o mare diferentă care se poate vedea doar prin aplicatiile din productie.

Parametrii de functionare si performantele nanocipurilor pot arăta foarte bine, teoretic pe hartie, dar proba empirică/stiintifică se realizează mai bine in productia de bunuri ce utilizează aceste cipuri.
Pană in prezent China, care este cea mai mare producatoare de bunuri ce au nevoie de cipuri, a dovedit cea mai eficientă si inspirată intrebuintare a acestor cipuri, reusind ca folosind cipuri mai ieftine si aparent neperformante doar prin usoare ajustări si adaptări să poată obtină rezultate cu mult peste nivelul cotat teoretic.

SUA ar putea câștiga cursa cipurilor, în timp ce pierde pe cea a productivității.
Si aici se impune o nouă precizare, Silicon Valey proiectează, concepe stiintific aceste nanocipuri, dat nu Silicon Valey le si produce. Uneori in procesul de producere a cipsurilor se impun modificări si adaptări tehnologice ce pot duce la diminuarea performantelor cipurilor sau dimpotrivă se găseste loc pentru ridicarea acestor performante. Acelasi fenomen se produce si in procesul post fabricatie, de “ambalare” Deci aceste situatii nu sunt la indemana lui Silicon Valey.

Ambalarea este procesul final, post fabricație, în care un cip/circuit integrat fragil din siliciu este încapsulat într-o carcasă protectoare. Această carcasă oferă conexiuni diverse electrice către exterior/interfete, protecție mecanică și de mediu, și in special o mai bună disipare termică. Capsula devine la fel de importantă si sofisicată ca si cipul in sine.

In industruia cipurilor, cea mai fabuloasă epopee tehnologică a civilizatiei umane cunoscute, s-a mers pe o diversificare geografică a productiei in asa fel ca unele state cu traditii in mecanică si electronică să producă părti sau segmente mai ample din tehnologia de fabricatie a masinilor de fabricat cipuri, a cipurilor si utilizarea acestor masini in culturi diferite.
A fost o necessitate tehnologică, mergandu-se pe traditiile si cultura tehnică a statelor ce aveau o istorie de succes in diversele domenii ale tehnologiei generale a cipurilor.

Din acest motiv s-a considerat, după multe decade de experimentare cu succes, că nici nu ar fi posibil ca un singur stat să fie in stare să cumuleze toate aceste traditii si cunostinte specifice incat să poată produce singur masinile de produs cipuri si nu orice tară ar putea folosi in mod creativ si eficient aceste masini in producerea si eficientizarea cipurilor avansate.

Dar, din nou mitul a fost desfiintat recent de China, un singur stat, care reuseste de unul singur să conceapă, proiecteze, să fabrice si să ambaleze aceste cipuri, intr-o diversitate tehnologică ce nu merge pe căile deja bătute ci adaugă noi metodologii si tehnologii specifice cu rezultate remarcabile si chiar in unele cazuri unice.

Prin cultură si traditii tările asiatice sunt mai mult predispuse să lucreze in tehnologia miniaturizată la extrem, astfel avem: Taiwan, Japonia, Koreea de Sud, China, Thailanda, Indonezia si India ca producătoare de varf a cipurilor.
Pe măsură ce tranzistoarele se micșorează spre 1,4 nm, adevărata întrebare economică este cine și câți devin de fapt mai productivi.

Cipurile mai mici nu se vor traduce neapărat într-o productivitate mai mare pe scară largă. Mai putine state vor fi in stare financiar sau tehnologic să continue cursa miniaturizării. Pe de altă parte dincolo de miniaturizare apare un alt parametru extrem de important, eficientizarea, care apare din faza de producere a noilor cipuri, mai ales in faza de “ambalare’ si pană la intrebuintarea acestor cipuri in noi environmente/ecosisteme tehnice ce le sporesc si mai mult eficienta.

Campioana incontestată a sporirii eficientei din faza de postfabricatie cat si prin aplicatia cipurilor in noi formule/environmente tehnice este indiscutabil China.
Asta explică lipsa de grabă a industriei de cipuri chineze de a se indrepta exclusiv spre miniaturizare atata timp cat o tehnologie de aplicatie diferită poate obtine aceleasi rezultate sau chiar superioare folosind cipuri mai mari si din generatii mai vechi. Dar generatiile mai vechi au fost mai mult intrebuintate deci mai bine cunoscute si mai usor de eficientizat – avantajul celor ce folosesc masiv cipurile.

Silicon Valley și-a construit reputația făcând tranzistoare din ce în ce mai mici. Timp de decenii, fiecare micșorare a adus o recompensă previzibilă: computere mai rapide, putere de calcul mai ieftină, produse noi și industrii noi.

Legea lui Moore a devenit un ciclu definitoriu. Costurile mai mici au extins cererea, cererea în creștere a finanțat următoarea generație de inovație si tot asa. Rezultatul a fost o economie în care un laptop actual de 200 dolari depășește acum puterea de calcul a multor supercomputere din anii ‘90.

Dar logica economică occidentală care a slujit tehnologia de cipuri in ultimii 50 de ani începe să se schimbe. Cursa către noduri mai mici continuă. TSMC din Olanda și Samsung produc cipuri la 3 nm și vizează 2 nm. Intel își promovează procesul de 18A.
Construirea fabricilor de masini de fabricat cipuri esteo necesitate pentru a rămâne în avangarda tehnologiei si a devenit o prioritate națională. O fabrică modernă de semiconductori costă acum peste 20 de miliarde de dolari.

Statele Unite au angajat 52 de miliarde de dolari prin intermediul Legii CHIPS. Uniunea Europeană a lansat propria inițiativă de 43 de miliarde de euro, în timp ce China a investit peste 150 de miliarde de dolari în dezvoltarea internă a semiconductorilor incă din 2014 si pană in prezent.

California – Silicon Valey se află în centrul acestei competiții. Nvidia, Google, OpenAI și nenumărate startup-uri cumpără cipuri avansate atât de repede pe cât producătorii le pot furniza. Cu toate acestea, o presupunere critică rămâne adesea necontestată: aceea că cipurile din ce în ce mai mici nu se vor traduce automat într-o productivitate mai mare și o prosperitate mai largă.

Trei schimbări au slăbit legătura istorică dintre scalarea tranzistoarelor și câștigurile economice. În primul rând, curba costurilor s-a inversat. Ani de zile, tranzistoarele în miniaturizare au redus costul calculului.
Această relație s-a destrămat insă în mare măsură după 7nm.

Nodurile avansate necesită acum cheltuieli de capital extraordinare, iar waferele de ultimă generație pot costa dramatic mai mult decât predecesoarele lor. Rezultatul este că doar o mână de companii, inclusiv Apple, Nvidia, Microsoft, Google și Amazon, își pot permite să proiecteze la cele mai avansate noduri, concentrând beneficiile într-un grup mic de firme.

China nu este trecută pe această listă pentru că ea este preocupată de noi tehnologii de proiectare si fabricare a cipurilor si a unor noi tipuri de cipuri, lucru care o pune deoparte. Rezultatele tehnologiei Chineze sunt remarcabile dar nu atat de determinante incat să facă si alte tări să incerce noi căi, metodologii de conceptie, proiectare si fabricare.

În al doilea rând, randamentele inginerești sunt în scădere. Trecerea de la 180 nm la 28 nm a produs câștiguri dramatice în ceea ce privește performanța și eficiența energetică.
Saltul de la 5 nm la 2 nm este insă mai mult incremental.

Din ce în ce mai mult, adevăratele descoperiri nu vin de la tranzistor în sine, ci din ecosistemul/environmentul înconjurător: chipleturi, stivuire 3D[sandwich], tehnologii avansate de ambalare[asanblare speciala], cum ar fi CoWoS, memorie cu lățime de bandă mare și software optimizat pentru sarcini de lucru AI.
Un sistem bine conceput, construit pe siliciu matur, poate adesea depăși un design prost optimizat pe cel mai recent nod 2nm.

În al treilea rând și cel mai important, productivitatea este creată prin adopție, si adaptare si nu prin fabricația in sine.
Majoritatea sectoarelor economiei Californiei nu depind de cipuri de ultimă generație. Camioanele ce folosesc cipurile produse în Silicon Valey, echipamentele medicale din spitale, macaralele care operează în Portul Oakland și sistemele de irigații din regiunile agricole funcționează de obicei pe semiconductori cu noduri mature, bine experimentate si eficientizate nu cu ultimele generatii 7-2nm.

Aceste industrii nu au nevoie de procesoare de 2 nm. Au nevoie de calculatoare accesibile, software practice și lucrători instruiți să le utilizeze eficient pe ambele.
Lucruri mai greu de găsit astăzi in SUA, dovadă este ca nici fabrica de masini care fabrice cipuri nu are incă succes.

California a mai văzut acest film înainte. Statul a petrecut ani de zile sărbătorind extinderea benzii largi, ignorând în același timp dacă întreprinderile, școlile și comunitățile locale erau echipate pentru a utiliza noua infrastructură G5 în mod productiv. Conectivitatea a contat, dar adoptarea a determinat rezultatul.

Da, asta este naratiunea/povestea cosmetizată in occident că extinderea benzii largi – G5 nu era o necesitate pentru echipamentele in uz la acea dată. Dar nici o tară nu era echipată la acea dată cu o tehnologie care abia lua fiintă. De fapt nu vrea să se spună ca SUA si alte tări din occident nu au vrut să mai investească intr-o nouă retea/network de antene noi, speciale pentru G5. Au incercat si fortand limitele sănătătii publice, au reusit să transmită semnale 4+G sau aproape de 5G cu vechile antene, amplificand semnalul la maximum, dincolo de limitele securitatii sănătătii, pentru care sunt si astăzi criticati dar incă nu penalizati.

China a investit masiv, preventiv in noi retele de energie electrică si noi retele de antene mici si dese, din 100m in 100m in zonele urbane cu beton si din 250 -500m in zonele mai dispersate sau camp. Această schimbare de retele electrice si antene a durat cca. 20 de ani si a fost construită pentru consumuri viitoare, eventual mai mari.

In contrast in SUA retelele electrice sunt din anii’60, iar transformatoarele de retea, ce sunt garantate pentru 30 de ani, au trecut deja foarte multe ditre ele de 50 de ani si nu există deocamdată nici un program national de rejuvenare a retelelor si auxiliarelor. Asta duce la o mare problemă pentru Centrele de Data care atrag mari investitii, iar costurile sunt dictate de disponibilitatea retelei electrice in zonă.

Semiconductorii prezintă aceeași provocare. Construirea unei alte fabrici de 20 de miliarde de dolari ar putea genera titluri. Ajutarea producătorilor din Fremont, a operatorilor de logistică din Oakland și a fermelor din Salinas să implementeze instrumente de inteligență artificială la scară largă ar genera productivitate.

Această distincție contează deoarece creșterea productivității, nu prestigiul tehnologic, este cea care ridică în cele din urmă nivelul de trai. California ar trebui să se concentreze pe trei priorități:
– În primul rând, sprijinirea capacității interne la nodurile mature și de gamă medie, unde lanțurile de aprovizionare auto, medicale și industriale rămân cele mai vulnerabile.
– În al doilea rând, conducerea în domeniul ambalajelor[asmblari special eficientizante] avansate, unde o mare parte din câștigurile de performanță obținute prin calculatoarele moderne sunt acum captate la costuri și consumuri de energie mai mici. China are o adevarată industrie de ambalat cipuri, ultra specializata si ultra performantă. Unii beneficiari solicită ca cipurile să fie “ambalate” in China.
– În al treilea rând, tratarea adoptării tehnologiei ca un obiectiv de politică economică prin extinderea stimulentelor fiscale, a formării forței de muncă[educatie si instructi] și a sprijinului pentru implementarea întreprinderilor mici și mijlocii care implementează inteligența artificială.

Faimoasa observație a lui Robert Solow este încă valabilă. În 1987, economistul laureat al Premiului Nobel a remarcat că era computerelor putea fi observată „peste tot, mai puțin în statisticile de productivitate”. Noile tehnologii creează câștiguri economice măsurabile doar atunci când firmele își reorganizează munca în jurul lor.
Hardware-ul în sine nu transformă o economie; adoptarea creativă/inspirată o face.

Cursa semiconductorilor rămâne vitală pentru securitatea națională și leadershipul tehnologic si SUA ar trebui absolut să concureze pentru a găzdui cea mai avansată producție de cipuri din lume. Dar pentru a concura trebuie să ai un camp stiintific si tranzactional deschis, cooperant, liber concurentei si nu protejat, inchis prin lege.

Factorii de decizie ar trebui să-si pună o întrebare mai dificilă: dacă statul reușește să atingă 1,4 nm, cine devine mai productiv ca urmare?

Răspunsul este doar o mână de companii de tehnologie, SUA va fi câștigat cursa cipurilor, în timp ce va pierde cursa productivității.
Iar grosul banilor vine din productie si nu din proiectare.

Atlanta 8/08/2026