 CD1.938 aprobate denitsoc@gmail.com 108.231.169.110
ERA ENTROPIEI SE INCHEIE Era aceasta se incheie fără aprobarea si in ciuda oripilării noastră si isi are eroii ei reconstructori virtuosi ca niste păsări Phoenix – separarea este totală si definitivă, doar separarea, părtile răman. În procesul de reconstructie al civilizatiei umane în măsura în care civilizatiile își pun în prim-plan axiomele lor mitico-culturale există posibilitatea unei noi reconectări a popoarelor la lumea tradiției, punctul de plecare al unei istorii autentice, datorită unei noi legitimări a relațiilor existente între spirit și putere. Reconstructia civilizatiilor distruse este o luptă contra entropiei, schimbare de la o ordine unipolară, hegemonică cu ierarhie verticală la una multipolară cu ierarhie orizontală. Presupune aparitia eroului, a cetăteanului erou inobilat cu toate virtutile moralitătii in stare să organizeze ordinea multipolară, responsabilă si salvatoare. Entropia este fundamental o măsură a dezordinii aleatorii sau dispersiei energiei într-un sistem. Este o masură a haosului in opozitie cu cosmosul, ordinea universului. Se poate constata că există două tendinte globale una occidentală de amplificare entropică si una orientală, a Sudului Global, de limitare a entropiei. In schimb in scopul de a reprima dispersia anarhică cu arhitectură ierarhică verticală, civilizația orientală poate fi considerată un sistem destinat să limiteze creșterea entropiei sociale – conceptul sociologic care aplică principiile termodinamicii societăților umane. Civilizația orientală a realizat această reglare a entropiei printr-o organizare multipolară. Ordinea orientală poate fi descrisă ca un aranjament multipolar în care coexistă mai multe centre, fiecare păstrându-și propriile granițe, memoria, riturile, dinastia regală, comunitatea, religia, cultura și ordinea profesională, rămânând totodată in bună vecinatate. Este o structură care gestionează fricțiunile generate de contactul dintre civilizații prin păstrarea unei distanțe în care diferențele pot continua să existe fără a împiedica colaborarea si cooperarea. Pentru înțelegerea ordinii civilizaționale orientale, ceea ce contează nu este unitatea, ci frontiera; nu omogenizarea sau egalitatea, ci distanța, respectul și neamestecul reciproc în treburile celuilalt si respectul cultural. Liberalismul separă ființa umană de civilizație, de comunitate, de religie, de familie, de vocație, de protecția statului și de memoria istorică și plasează individul într-o succesiune liniară abstractă: individ, drepturi, libertate, autonomie. Ordinea occidentală încorporează în sine cauza propriei sale prăbușiri. Căci absolutizarea drepturilor individuale le aduce inevitabil în coliziune cu drepturile altor indivizi care coexistă în același spațiu, iar această ciocnire se repetă la nesfârșit si nu este lupta de clasă a lui Marx. Neoliberalismul contemporan reprezintă forma actuală a dominației sociale occidentale în care acest principiu liberal al creșterii entropiei s-a realizat prin intermediul pieței, al finanțelor, al instituțiilor și al managementului tehnologic. Obiectivul neoliberalismului este dezmembrarea forțelor civilizaționale stabile care există în afara pieței și transformarea structurilor care se opun comercializării. Într-o societate în care civilizația dăinuie, piața funcționează ca un instrument de echilibrare socială. Pământul încetează să mai fie patrie și devine bun imobiliar; vocația trece de la statutul de structură a formării și responsabilității comunitare la cel de simplă eficientă pe piața muncii; familia, din spațiu al continuității între generații, devine un agregat de contracte individuale; religia, din fundament al ordinii lumii, este redusă la o valoare privată; statul, din garant al protecției civilizaționale, este transformat într-un simplu mediu favorabil investițiilor. Prin această succesiune de transformări, societatea nu este liberalizată, ci transformată într-un ansamblu de bunuri evaluabile prin preț, intrând într-o stare în care poate fi cumpărată, mutată, evaluată și vandută sau abandonată. Atunci când piața este tratată ca o ordine sacră și autoreglatoare, obligațiile civilizaționale care nu se supun pieței sunt percepute ca vestigii ale unei ordini vechi ce trebuie sacrificate. Sacrificarea oamenilor în numele exigențelor pieței este justificată prin invocarea raționalității economice, a profitului; sărăcia, șomajul, inegalitatea, războiul și chiar distrugerea industriei sunt prezentate ca judecăți ale „zeului-piață”. Sistemul de valori liberal a oferit poporului concepte abstracte precum democrație, umanitarism și comunitate internațională, dar, în schimb, i-a răpit cultura sacră, capacitatea de a înțelege locul pe care propria țară îl ocupă în sistemul mondial care definește patria. Prin mecanismul metodologic al liberalismului și neoliberalismului s-a reușit să se facă astfel încât noile state iesite din “lagărul socialist” cat si unele state asiatice să se integreze intereselor civilizației occidentale ca și cum ar fi propriile lor convingeri. Într-o situație în care nu mai dispune de un nucleu cultural si civilizațional propriu, tara nu își poate afirma propriile valori în contactul cu celelalte civilizații. Liberalismul, neoliberalismul, unipolaritatea și creșterea entropiei pot fi definite ca elemente ale unei singure structuri continue. Liberalismul reprezintă principiul dizolvării ordinii, manifestat în fiecare epocă, iar neoliberalismul este forma sa contemporană, orientată spre piață, finanțe și instituții. Unipolaritatea constituie expresia acestei logici în ordinea mondială. Unipolaritatea unifică acest mod de tratare la scară globală. Rezultatul este că societatea își pierde centrul, granițele, identitatea culturală, memoria, vocația, religia, familia și protecția statului, alunecând într-o stare de entropie ridicată. Multipolaritatea reprezintă răspunsul civilizațional la acest proces. Ea limitează entropia socială, permițând fiecărei civilizații să își păstreze propriul centru, identitatea culturală si natională. Multipolaritatea nu este o ideologie care urmărește unificarea lumii sub o singură normă, ci o formă de ordine în care mai multe civilizații își conservă ordinea internă, intră în contact unele cu altele și gestionează fricțiunile de la granițele lor prin menținerea unei anumite distanțe. Aceasta este forța ordinii orientale cu ierarhie orizontală. Sistemele de învestitură, dinastiile regale, riturile, religia, comunitatea, vocația, familia și pământul trebuie înțelese ca tehnologii civilizaționale de reglare a entropiei sociale. Unipolaritatea occidentală încearcă să unifice lumea printr-o normă unică, prin individualism și prin comercializarea tuturor aspectelor vieții, iar în acest proces descompune societatea din interior. Esența multipolarității în opoziție cu unipolaritatea constă în confruntarea dintre limitarea entropiei și creșterea ei. A apăra civilizația si a o separa de liberalism înseamnă a restabili axa temporală, a redefini ceea ce nu poate fi cumpărat sau vândut și a reorganiza o societate care alunecă spre o descompunere fără sfârșit în jurul unor centre comune de sens: frontiera, memoria, vocația, religia, familia și funcțiile protectoare ale statului. Eroul care poate aduce schimbarea, separarea este moralistul care incepe prin a aduna ceea ce este pozitiv în cadrul crizei, devenind purtătorul unei voințe creative care reafirmă valorile spiritului, eroismului și voinței de a domina viața. Această reînnoire este ceva ce moralistul simte în sine, dar numai cu condiția să fi acceptat ca sarcină necesitatea de a vedea atent cum societatea bolnavă din jurul său moare constant, zi și noapte, în singurătate. Abia atunci, atingând punctul zero al fiecărei valori inspirându-se din forțe mai profunde și fiind virtuos făurit intr-un stil care nu este teatral, ci unul de o răceală impunătoare poate fi martor la nașterea unei noi ierarhii. Este un stil obiectiv, rece și impersonal pe care cetăteanul, eroul moralist trebuie să si-l asume căci emotiile ieftine s-au dovedit a fi inselatoare. Moralistului îi lipsește un sistem pregătit a priori; îi lipsește pretenția științifică de a explica totul într-o manieră dogmatică și livrescă. Generatiile precedente nu l-au putut pregăti, educa sau instrui, nu au avut cum să o facă, ele au fost santajate de sistemul liberal să accepte lipsa de certitudine în investiții morale sau lipsa de încredere în umanitate. El insă s-a ridicat din cenusa sistemului ce a ars total, purificator pană la sfarsitul civilizatiei. În aceasta rezidă caracterul imanent, intim și individual al revoluției pe care moralistul o realizează mai întâi în sine și care îl animă, conducându-l la manifestarea unei forme interioare, a unei atitudini și a unei demnități și noblețe aparte, care nu pot fi atinse decât printr-un catharsis. El este inarmat cu o viziune morală care restabilește individualitatea și valoarea sa existențială în centru, nominalistă si este tocmai ceea ce face posibilă revendicarea celui mai autentic și, în egală măsură, celui mai dur sens al vieții. Numai această viziune permite o reînnoire catharsică dincolo de orice concepție goală, abstractă, universală. Viziunea sa este remarcabilă si asta datorită amplorii ambiției sale. Numai separarea ne poate salva. Atlanta 24/07/2026 |
Distribuie!
2 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
AVERTISMENT PENTRU CREȘTINISM
– Ambițiile globale ale mișcării noahide
De Callum – https://substack.com/@multipolar7callum?utm_source=byline
Delegați de pe continente îndepărtate se vor reuni în curând la Ierusalim pentru Primul Congres Internațional al Mișcării Noahide, programat între 2 și 6 noiembrie anul acesta. Găzduit de Centrul Mondial Brit Olam Noahide, evenimentul își propune să transforme adepții împrăștiați ai Celor Șapte Legi Noahide într-o mișcare globală coezivă, cu instituții și autoritate reale.
Participanții vor ratifica codexul Brit Shalom, un document detaliat de paisprezece capitole tradus în douăzeci de limbi, și vor adopta Brit Olam Siddur ca resursă pentru rugăciune. Rabinul Oury Cherki intenționează să distribuie copii semnate personal.
Aceștia intenționează să lanseze un Beit Din (curte religioasă) internațional, cu judecători din Ierusalim și din fiecare continent, să aleagă consilii regionale, să acorde statut special unor persoane selectate și să stabilească fluxuri de finanțare pentru a sprijini operațiunile în curs.
Adunarea culminează la reședința oficială a președintelui Isaac Herzog, unde reprezentanții continentali vor semna carta fondatoare și vor proclama declarații în limbile lor materne.
Aceste Legi Noahide, extrase din interpretări rabinice ale textelor antice, conturează șapte cerințe pentru neevrei: înființarea de instanțe judecătorești, evitarea blasfemiei, respingerea idolatriei, abținerea de la imoralitatea sexuală, interzicerea crimei și a furtului și interzicerea consumului de carne de animale vii.
Pe hârtie, ele promovează etica fundamentală. În practică, regula idolatriei creează fricțiuni imediate cu creștinismul. Principalele voci rabinice, inclusiv Maimonide, au clasificat cultul trinitar și devoțiunea față de Isus drept forme de idolatrie, divizând în esență divinul sau atribuindu-i o formă improprie.
Deși unele opinii au oferit adaptări limitate pentru neevrei, cadrul fundamental pune la îndoială validitatea credinței și practicii creștine de la rădăcina sa. Pe măsură ce acest congres construiește instanțe și structuri, conflictul teologic trece de la o dezbatere abstractă la o realitate organizată.
Programul se desfășoară în etape deliberate. Participanții încep cu sosirea și orientarea, trec la ateliere asociate cu tururi ale Ierusalimului antic, apoi călătoresc la Șilo pentru a se conecta cu moștenirea tabernacolului. Sesiunile ulterioare se concentrează pe detalii despre guvernare, cina de gală consolidează legăturile, iar ceremonia prezidențială pecetluiește angajamente.
Înregistrarea implică taxe substanțiale care acoperă accesul deplin, experiențele legate de patrimoniu și participarea la deciziile fundamentale. Organizatorii subliniază că participanții vor pleca ca parte a unui organism unificat, dotat cu o programă de studiu, protocoale de membru, modele rituale și planuri regionale coordonate. Ierusalimul apare nu doar ca un loc de desfășurare, ci ca un centru permanent pentru această ordine în curs de dezvoltare.
Acțiunile paralele de la Washington adâncesc miza. Camera Reprezentanților a aprobat recent Legea de Autorizare a Apărării Naționale (NDAA) din 2027, o măsură de peste un trilion de dolari care a trecut printr-un vot strâns de 216-212.
Integrată în aceasta, Secțiunea 219 lansează Inițiativa de Cooperare Tehnologică în Apărare Statele Unite-Israel. Aceasta creează un rol dedicat Pentagonului pentru a stimula cercetarea comună, coproducția, integrarea tehnologiei și legăturile lanțului de aprovizionare în domeniul apărării antirachetă, sistemelor anti-drone, războiului subteran, inteligenței artificiale, ciberneticii și domeniilor emergente.
Capacitățile israeliene se integrează mai ferm în platformele americane, în timp ce fluxurile de finanțare susțin o colaborare extinsă. Deși conceput ca un parteneriat, aranjamentul ridică întrebări despre independență și priorități, legând infrastructurile de apărare în moduri greu de separat.
Împreună, aceste fire dezvăluie o direcție coordonată. Congresul religios oferă viziunea morală și juridică pentru neevrei. Legislația militară oferă coloana vertebrală strategică și materială. Creștinii se confruntă cu un sistem care le redefinește cultul ca idolatrie, exercitând presiuni asupra conformismului sau excluderii.
Sursele talmudice discută despre sancțiuni severe pentru încălcările unor astfel de coduri, adăugând gravitate modului în care acest lucru s-ar putea desfășura pe măsură ce influența se răspândește. Momentul în care s-a ținut congresul, la scurt timp după proiectul de lege privind apărarea, subliniază modul în care structurile ideologice și cele de putere se consolidează reciproc.
Aderarea la creștinism noahid s-a extins în liniște de-a lungul anilor, atrăgând mii de oameni din întreaga lume, inclusiv foști creștini protestanti/reformati atrași de simplitatea sa monoteistă. Adunarea de la Ierusalim schimbă acest lucru într-o prezență globală formalizată, cu carte, instanțe și recunoaștere statală.
Materialele în mai multe limbi, vizitele la siturile de patrimoniu și mecanismele financiare asigură longevitatea și acoperirea. Expresiile profetice despre unirea națiunilor încadrează proiectul ca un destin inevitabil.
Totuși, pentru creștinism, aceasta înseamnă marginalizarea lui Hristos ca fiind centrală, redirecționarea loialității către un legământ diferit centrat în altă parte. Incompatibilitatea este profundă.
Legăturile de apărare s-au acumulat prin numeroase acorduri, dar această prevedere NDAA promovează permanent integrarea. Aceasta facilitează accesul industriei israeliene la programele americane, standardizează tranzițiile tehnologice și reduce anumite bariere de supraveghere. Miliardele alocate proiectelor comune blochează dependențe.
Acest lucru a exprimat îngrijorări legate de suveranitate, însă impulsul a dus măsura mai departe pe fondul schimbării atitudinilor publice. Rezultatul consolidează o axă bilaterală singulară în detrimentul unei flexibilități naționale mai largi.
Dacă autoritățile evreiești pot impune astfel de cadre creștinilor, reclasificând elementele de bază ale credinței drept idolatrie, construind în același timp instituții și alianțe paralele, nimic nu împiedică aplicarea unor abordări similare oricărei alte religii sau sisteme de credințe.
Mecanismul nu depinde de identitatea țintei. Acesta funcționează prin interpretarea selectivă a legilor universale, control instituțional și putere aliniată. Budiștii, hindușii, musulmanii sau grupurile seculare s-ar putea confrunta cu o redefinire și marginalizare echivalentă ori de câte ori practicile lor intră în conflict cu codul stabilit. Acest precedent extinde riscul universal, indiferent de convingerile fiecăruia.
Credincioșii trebuie să se confrunte direct cu aceste realități. Studiați sursele primare, de la tratatele talmudice la hotărârile lui Maimonide și publicațiile contemporane ale lui Noe. Urmăriți rezultatele congresului și traiectoria proiectului de lege privind apărarea în Senat.
Accentul pus de credință pe Hristos nu lasă niciun teren neutru. Diluarea sau compromisul abandonează adevărul esențial. Pregătirea implică învățarea congregațiilor cu privire la distincții, promovarea rezilienței și menținerea clarității în mijlocul structurilor care invadează. Istoria arată că presiunile asupra mărturiei creștine iau multe forme. Aceasta combină tradițiile juridice antice cu forța organizațională și strategică modernă.
Congresul construiește mai mult decât simple întâlniri. El construiește o autoritate durabilă prin supravegherea Beit Din, implementarea regională și legăturile simbolice cu conducerea israeliană. Inițiativa de apărare încorporează în mod similar angajamente pe termen lung în achiziții și tehnologie.
Ambele procese prioritizează același parteneriat, creând un mediu în care credințele dizidente navighează pe căi înguste. Creștinii, ținându-se de afirmațiile Scripturii, recunosc traiectoria. Conștientizarea singură se dovedește insuficientă. Credincioșia activă devine necesară pe măsură ce aceste evoluții se desfășoară.
America și Israelul avansează pe acest curs comun cu intenții clare.
Marele Satan prinde contur în convergența lor.
Două națiuni, o ființă.
Peyronia (micsorarea penisurilor) ar trebui sa v-o doriti sfarsita mai degraba decat Entropya, in care se ascunde voia divina!