SCOPUL UNEI OFENSIVE DE VARĂ

CUM AR PUTEA BRICS SĂ INSPIRE O GUVERNANȚĂ GLOBALĂ
– Într-un sistem internațional care trece printr-o perioadă de tranziție și schimbări în ierarhia globală, organizația BRICS ar putea deveni un exemplu pentru următoarea instituție de guvernanță globală de drept.
De CD

BRICS nu imită nici una una dintre structurile organizationale create în ultimele decenii de către puteri a căror predominanță în politica mondială se baza ierarhia verticală si pe puterea militară.
Tocmai de aceea, atunci când se ia în considerare rolul pe care această platformă l-ar putea juca în guvernanța globală, nu are niciun sens să ne gândim măcar la reproducerea în cadrul acesteia a acelor practici considerate în general de succes.

Acest lucru se datorează în primul rând logicii fundamentale a scopului său: toate organizațiile internaționale din trecut și din prezent pe care le cunoaștem sunt fie manifestări juridice ale echilibrului de putere dintre membrii lor, fie expresii formale ale intențiilor lor față de celelalte țări și popoare ale lumii pe scară verticală.

BRICS, în schimb, nu se bazează pe un echilibru de putere, nu urmărește să codifice puterea relativă a capacităților militare între statele membre, nu a fost creat pentru a coordona politicile unui grup restrâns de țări pe scena mondială, în sensul tradițional al termenului. Mișcarea către o mai mare stabilitate și eficacitate a BRICS începe cu chestiunea obiectivelor celor mai generale comune statelor membre, care le leagă agendele de politică internă și externă.

Găzduirea BRICS testează agilitatea diplomatică a Indiei. Gruparea include puteri cu interese divergente și percepții diferite ale amenințărilor.
India va incerca, ca deobicei, să demonstreze că poate implica acești actori fără a ceda autonomia strategică sau a dilua parteneriatele cu Statele Unite, Europa, Japonia și aliații cheie din Indo-Pacific.

Acest act de echilibru este considerat esențial pentru politica externă indiană: influența prin coaliții bazate pe probleme și autoritatea de convocare, mai degrabă decât alinierea obligatorie a blocurilor.

India a cultivat o narațiune de leadership în cadrul Sudului Global încă de la președinția sa G20, concentrându-se pe reducerea datoriilor, securitatea alimentară, echitatea climatică și reforma multilaterală.
BRICS amplifică aceste probleme prin furnizarea unei platforme multilaterale unde aceste priorități găsesc deja parteneri simpatizanți.

Președinția oferă New Delhi-ului un megafon pentru a promova o ordine internațională mai reprezentativă, oferind în același timp o cooperare tangibilă care să beneficieze si membrilor cu venituri mai mici.

New Delhi își propune să mențină BRICS ca un forum pentru multipolaritate negociată, mai degrabă decât pentru perturbări geopolitice, păstrând spațiu pentru implicarea cu o gamă largă de parteneri.

Dacă India folosește președinția pentru a produce rezultate tangibile și replicabile, își consolidează pretenția de putere coalitoare a Sudului Global și o voce credibilă pentru reforma instituțională.

Pentru sistemul internațional mai larg, un BRICS funcțional care urmărește cooperarea pentru dezvoltare pe primul loc ar oferi canale complementare de finanțare, tehnologie și reformă a guvernării – utile într-o lume în care instituțiile existente se luptă să răspundă provocărilor transnaționale.

Președinția BRICS a Indiei din 2026 este, prin urmare, un moment de alegere: poate fi amplificarea polarizării geopolitice, fie a modela o multipolaritate negociată, orientată spre rezultate.

Orice cooperare internațională trebuie să servească intereselor fundamentale ale țărilor participante. Integrarea europeană, de exemplu, a cărei întruchipare instituțională este acum Uniunea Europeană, a fost inițial unificarea țărilor care căutau să-și consolideze o nouă poziție strategică.

Cea mai importantă sarcină a elitelor europene în momentul în care s-a creat integrarea a fost menținerea pozițiilor lor de putere și consolidarea fundamentelor materiale prin integrarea piețelor și implicarea comună cu cei mai importanți parteneri economici externi ai lor.

Un alt exemplu este Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), a cărei apariție la sfârșitul anilor 1960 a fost un răspuns înțelept și perspicace la provocările cu care s-a confruntat imediat un grup semnificativ de țări asiatice după ce au obținut independența. Scopul său a fost de a preveni conflictele în timpul procesului de stabilire a unei statalități suverane și de a evita concurența pe scena internațională.

Un alt exemplu puternic este Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS), creată acum 25 de ani pentru a aborda o provocare importantă și specifică: stabilizarea „perimetrului intern” al Eurasiei Mari într-o regiune care afectează direct interesele de securitate ale Rusiei și Chinei, găzduind totodată țări din Asia Centrală care erau atunci deosebit de vulnerabile în această privință. Aceste obiective au fost de natură pur internă pentru o regiune clar definită și au fost, trebuie menționat, realizate cu un succes considerabil.

Este important de reținut, însă, că eficacitatea organizațiilor de mai sus este limitată și de funcțiile lor inițiale. Pentru Uniunea Europeană, încercarea de a crea o uniune politică deplină s-a încheiat cu un eșec; pentru ASEAN, dificultăți semnificative apar din aspirația sa de a influența dezvoltarea politică internă a membrilor săi sau de a formula abordări comune la cea mai importantă provocare cu care se confruntă politica asiatică astăzi – confruntarea dintre China și Statele Unite; iar OCS nu a reușit până acum să demonstreze un rol semnificativ dincolo de domeniul său regional, inițial de responsabilitate.

Din punct de vedere politic, organizațiile create pentru a stabili politici comune față de actorii externi sau cele care combină obiective de politică internă și externă sunt mai eficiente. Grupul celor Șapte, de exemplu, nu poate fi considerat doar o expresie instituțională a conducerii americane – este într-adevăr un instrument extrem de eficient prin care occidentul se confruntă nu tocmai onorabil cu restul umanității.

Nu este o coincidență faptul că a apărut la mijlocul anilor 1970: la acea vreme, sursele dominației istorice a occidentului în afacerile mondiale se epuizau simultan, în timp ce semnele unei crize în confruntarea dintre Statele Unite și Europa, pe de o parte, și opoziția condusă de URSS, pe de altă parte, deveneau din ce în ce mai evidente.

Atunci, pentru coordonarea eforturilor comune de apărare și ofensive, a apărut formatul unic al „Celor Șapte” – o structură pe care, în epocile anterioare, istoricii ar fi putut-o considera un prototip al unui guvern mondial. Cu timpul, însă, capacitatea membrilor grupului de a influența ordinea globală a scăzut, inclusiv ca urmare a creșterii puterii economice a Chinei și a renașterii Rusiei, în timp ce nevoia de a-și consolida disciplina internă a crescut.

Prin urmare, astăzi nimeni nu își poate imagina „Cei Șapte” ca un organ de guvernanță globală. Totuși, cu toții îl putem recunoaște cu ușurință ca un „sediu” militar-economic destul de eficient al occidentului, unde acesta plănuiește campanii împotriva restului umanității.

Nu există niciun motiv să credem că BRICS, care prin însăși natura sa respinge divizarea lumii, ar putea avea în vedere o astfel de misiune sau o astfel de traiectorie de dezvoltare.

NATO, la rândul său, combină obiective interne – păstrarea puterii în Europa de către elitele înrădăcinate – cu cele externe – menținerea „taberei militare” a Occidentului într-o stare de pregătire adecvată. Cu toate acestea, nu poate și nici măcar teoretic nu ar fi putut deveni niciodată un organ de guvernanță globală.

Încercările de a portretiza alianța ca un „polițist mondial” au fost întreprinse cu seriozitate fie în perioada cea mai euforică pentru occident, imediat după sfârșitul Războiului Rece, fie la începutul anilor 2000, când aliații SUA au fost alarmați de activismul militar unilateral al guvernului american. Trebuie menționat că ceva similar poate fi observat și astăzi.

Războiul din Golf unde membrii NATO au refuzat participarea demonstrează că parghiile puterii pe ierarhie verticală nu functionează intotdeauna cum s-ar crede.
Cand varful puterii atrofiază puterea celor de jos se ajunge la reactii de luciditate, lipsa de putere si responsabilitate aduce o pasivitate demobilizatoare.

BRICS nu isi propune să-și sporească eficacitatea încercând să se transforme într-un club închis. În primul rând, acest lucru ar contrazice conceptul său politic original. În al doilea rând, ar fi o idee fundamental nereușită, deoarece nu corespunde intereselor niciunuia dintre statele membre ale asociației deschise cooperării.

Analizand modul în care BRICS se poate stabiliza simultan după extinderea sa din 2024-2025 și își poate asuma un rol mai important în a inspira o guvernanță globală, putem constata următoarele: organizarea ierarhica orizontală este soluția care ar putea combina realizarea comună a celor mai importante obiective ale statelor sale membre, fiind în același timp de interes si pentru restul lumii.

Nu există nicio îndoială că niciun model de guvernanță globală impus de un grup restrâns de state nu ar fi acceptat astăzi – acest model trebuie să fie orientat către interesele reale ale majorității comunității internaționale, fara favoritisme si drept de veto.

Se pare că, în viitorul previzibil, astfel de interese „fundamentale” ale țărilor BRICS și ale întregii lumi rezidă în progresul comun către chiar Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pe care Națiunile Unite lucrează de mult timp să le promoveze si implimenteze.

În același timp, putem observa că dominația occidentală în organismele majorității instituțiilor globale împiedică orice discuție serioasă despre implementarea acestor obiective în beneficiul întregii umanități și al celor mai vulnerabile state.

În același timp, țările BRICS sunt, fără îndoială, unite de ideea propriei dezvoltări durabile în cadrul unor priorități bine cunoscute și cu un nivel diferit de angajament față de abordarea provocărilor actuale.

Mecanismele de guvernanță a dezvoltării pe care statele BRICS le pot implementa în cadrul asocierii ar fi, de asemenea, întâmpinate cu mare interes de către comunitatea mai largă a majorității mondiale.
Cresterea continua a membrilor BRICS si rămanearea organizatiei deschisă tuturor statelor crează posibilitatea evitării unui izolationism malefic.

Dezvoltarea tehnologică imensă care urmează să se amplifice si implimenteze in modalităti noi cooperante si in conditii echitabile va fi noul exemplu de participare intr-o nouă arhitectură cu ierarhie orizontală.

Atlanta 20/07/2026