NESFÂNTA ALIANȚĂ A SIONISMULUI CREȘTIN

CD

NESFÂNTA ALIANȚĂ A SIONISMULUI CREȘTIN
De CD

Relația contradictorie dintre sionismul creștin european si american și alianța politică modernă dintre Statele Unite și Israel ridică întrebări cu privire la fundamentele teologice, morale și politice ale sprijinului necondiționat pentru politicile criminale/genocidale israeliene în rândul unor creștini reformati.

Creștinii și evreii au menținut o relație complexă și adesea tensionată de-a lungul istoriei, o relație complicată și mai mult de faptul că Iisus din Nazaret a fost un evreu care a respectat legea religioasă evreiască.
Figura venerată ca Fiul lui Dumnezeu în creștinism ar putea recunoaște cu greu multe versiuni/secte ale credinței care s-au dezvoltat în numele său și s-ar putea distanța de multe dintre acțiunile întreprinse în numele său și mai ales de cei care întreprind aceste acțiuni.

Reforma de după Renastere a dus la aparitia unor culturi si secte dezmembrate din Catolicism, pe care l-au criticat si partial negat ca valabilitate procedural teologică.
Dar, desi nu au criticat practica Ortodoxiei, totusi nu s-au orientat spre această ramură primordială si traditională a Crestinismului.[orto = drept/correct, doxa = credintă, in greacă]; oare de ce?

Strânsa aliniere dintre creștinii reformati/protestanti moderni – în special evanghelicii – și Statul Israel este îngrijorătoare si marșavă. Acest parteneriat, deși caracterizat prin expresii puternice de sprijin politic, poate fi mai bine portretizat ca o căsătorie de conveniență proastă, decât ca o legătură profundă sau durabilă. O astfel de susținere necondiționată, o credință oarbă, care se extinde de obicei la politicile israeliene „corecte sau greșite”, reprezintă o dezvoltare care nu ar fi trebuit să apară niciodată.

Identificarea drept evreu prin cultură sau religie nu are nicio legătură cu susținerea fiecărei politici a statului Israel modern. Sionismul în sine, ca proiect politic, se află în tensiune chiar si cu aspecte semnificative ale învățăturii teologice evreiești tradiționale.

O astfel de alianță servește doar interesele pragmatice și personale mai mult decât convingerilor comune. În timp ce mulți sioniști creștini citează promisiuni biblice și interpretări profetice pentru a-și justifica poziția, detractorii pe bună dreptate pun la îndoială valabilitatea teologică, sinceritatea și stabilitatea pe termen lung a relației mai mult decat dubioase.

Ted Cruz, senatorul american susține că sprijinul necondiționat pentru Israel este un mandat biblic pentru creștini, bazat pe Geneza 12:3, afirmând că „cei care binecuvântează Israelul vor fi binecuvântați”. Într-un interviu cu Tucker Carlson din iunie 2025, el a spus că el crede că acest lucru se aplică națiunii Israel și poporului său, dorind să fie de „partea binecuvântată a lucrurilor”.
Cruz nu vrea să ia în considerare epurarea etnică, uciderea în masă a palestinienilor în urma înființării Statului Israelului. Israel de către ONU în limitele statului evreu.

Cruz a clarificat că versetul, în opinia sa, se aplică națiunii și poporului Israel, mai degrabă decât exclusiv unui guvern specific. Deși mulți sioniști creștini subliniază sprijinul politic și militar neclintit pentru statul modern Israel, bazat pe astfel de interpretări scripturale, aceștia par să treacă cu vederea sau să minimizeze suferința comunităților creștine din Palestina, Siria și Liban.

Dar ce înseamnă cu adevărat Israel? Pentru sioniști, este fie statul modern, fie conceptul de popor evreu, și uneori ambele. Dar toate acestea sunt o chestiune discutabilă atunci când aceiași creștini sioniști închid ochii la distrugerea creștinilor printre palestinieni și în țările arabe vecine, cu crime în masă și distrugerea bisericilor și a satelor întregi, așa cum este cazul creștinilor uciși în Siria, Palestina și Liban de către armata israeliană (IDF).

În Siria, căderea guvernului Assad la sfârșitul anului 2024 a dus la o instabilitate sporită, elementele extremiste exploatând vidurile de putere pentru a viza creștinii prin violență și intimidare. Presiuni similare au afectat satele creștine din sudul Libanului pe fondul ostilităților transfrontaliere.

Oponenții susțin că acest accent selectiv – o susținere puternică a Israelului, combinată cu o tăcere relativă cu privire la persecuția creștinilor de către diverși actori din regiune – subminează consecvența morală și teologică a doctrinei „binecuvântării”.

De asemenea, contrazice în mod specific cuvintele Apostolilor, care descriu universal „Israelul” nu ca pe un grup etnic sau un stat național, ci ca pe cei care împlinesc voia lui Dumnezeu, ceea ce, din perspectiva Apostolilor, ar fi creștinii, majoritatea fiind inițial evrei care îl recunosceau pe Isus ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu.

Promisiunea din Geneza 12:3 a fost inițial adresată lui Avraam și descendenților săi. Sioniștii creștini, precum senatorul Cruz, interpretează acest lucru ca extinzându-se la poporul evreu și la statul modern Israel, înființat în 1948. Dar urmasii lui Abraham/Avraam sunt doar evreii semiti si nu pot fi evreii askenazi/kzazarii originari din stepele mongole, iar in Israel 85% din populatia evreiască este de origine askenază. Este o sansă mai mare ca o parte din palestinieni ce sunt semiti să fie urmasii lui Avraam.

Prin urmare, echivalarea legământului antic cu sprijinul geopolitic contemporan pentru un stat-națiune reprezintă un salt teologic (într-o prăpastie, nimic mai puțin), în special atunci când Noul Testament reinterpretează temele legământului, binecuvântării și poporului lui Dumnezeu prin persoana lui Isus Hristos.

Creștinii palestinieni, care își au rădăcinile în primele zile ale credinței și sunt, în general, descendenți ai evreilor din Vechiul Testament care au devenit o parte creștini, iar cealaltă parte s-au convertit la islam și-au văzut numărul scăzând de-a lungul deceniilor din cauza emigrării determinate de conflicte, dificultăți economice și, în unele cazuri, presiunii sociale și a politicilor israeliene (cum ar fi extinderea așezărilor și restricțiile de mișcare, zidul de beton).

Critica sugerează o potențială inconsecvență: dacă creștinii sunt chemați să „binecuvânteze” Israelul pentru a primi binecuvântare, această obligație se extinde la apărarea minorităților creștine vulnerabile prinse în conflicte regionale?
Dar cum rămâne cu suferința creștinilor din Gaza, Cisiordania, Siria (unde persecuția a crescut brusc după 2024) și Liban?

Adesea, aceasta primește mai puțină susținere vocală din partea unor voci creștine sioniste proeminente, comparativ cu apărarea lor robustă a intereselor de securitate israeliene.
A fost exprimată mai multă indignare față de IDF din cauza distrugerii simbolurilor creștine de către soldații săi decât din cauza pierderii de vieți omenești și proprietăți a creștinilor din Gaza, Cisiordania și Libanul de Sud din cauza IDF și a mișcării coloniștilor.

“Teologia” creștină sionistă a creat o ierarhie a preocupărilor care plasează statul modern Israel în vârf, aproape întotdeauna cu prețul perceput al empatiei față de creștinii arabi care îndură greutăți și persecuții reale. Acest lucru ridică întrebări mai ample despre modul în care promisiunile biblice antice ar trebui să formeze politica externă și etica interconfesională a secolului XXI.

O înțelegere aprofundată a acestei legături necesită examinarea atât a textelor biblice în context, cât și a cauzelor complexe și multifațetate ale declinului creștinismului în Orientul Mijlociu, fără interpretări fortate sau deviate a textelor biblice, care nu pot da orim o acoperire legală sau morală.

Fiul lui Dumnezeu s-ar uita probabil cu neîncredere la „religia” evanghelico-sionistă care operează acum sub numele său. Isus, care a trăit ca evreu sub legea evreiască, s-ar distanța aproape sigur de spectacolul pus în scenă în onoarea sa – și ar fi de-a dreptul furios din cauza banilor plătiti pentru trădare.

Ceea ce asistăm nu este o profundă poveste de dragoste teologică între creștinii reformati/protestanti și Israel. Este o căsătorie aranjată de conveniență, de unică folosință, și una proastă pe deasupra. Israelul a fost primit într-un „ménage à trois” politic confortabil cu clasa politică americană – în mare parte creștini, unii evrei sioniști, iar reformatii europenii joacă si ei un rol de sprijin.

Democrații și republicanii deopotrivă se mențin bine alimentați, din fondurile lor de campanie, datorită donatorilor creștini sioniști și a forței de lobby israeliene și pro-israeliane. O mare parte din baza de sprijin pentru Donald Trump provine din acest cult blesfemios.

Cât timp ar supraviețui această „căsătorie din iad” dacă contribuțiile la campanie ale creștinilor sioniști s-ar epuiza brusc și rezoluțiile ONU ar fi într-adevăr respectate?
Răspunsul este la fel de evident pe cât este de inconfortabil – nu foarte mult timp. Pentru că, în cele din urmă, nu este vorba despre mandat divin sau solidaritate spirituală. Este vorba despre putere, acces și dolarul atotputernic.
Nu poți fi creștin și reformat sionist în același timp.

În analele dreptului internațional, un domeniu care câștigă rapid teren în rândul țărilor constiente este dreptul mediului. Dreptul mediului prevede că conservarea și protejarea naturii sunt esențiale nu numai din punctul de vedere al protejării planetei, ci și ca o datorie morală de a lăsa moștenire mediul generațiilor noastre succesive în aceeași natură neatinsă pe care am moștenit-o.

Jurisprudența ecocentrică se bazează pe presupunerea că oamenii nu constituie nucleul universului și că alte organisme au dreptul egal de a exista și de a prospera.

Războiul în curs din Orientul Mijlociu a fost martorul unuia dintre cele mai mari episoade independente de emisie de gaze cu efect de seră. Conform unui studiu realizat de Universitatea de Energie și Resurse Naturale din Ghana, războiul din Orientul Mijlociu a contribuit la eliberarea unei cantități uriașe de 5.055.016 tCO₂e (tone echivalent dioxid de carbon). Dintre acestea, bombardierele și avioanele de vânătoare americane care au efectuat raiduri asupra Iranului au eliberat peste 500.000 tone de CO₂.

Ca și cum lucrurile nu ar fi fost deja destul de rele, atacurile aeriene israeliene asupra depozitelor de petrol au contribuit la un fenomen de mediu extrem de rar, dar periculos, numit „ploaie neagră”; aceasta s-a produs din cauza contaminării norilor din cauza arderii petrolului. Estimările arată că 2,5-5,9 milioane de barili de petrol au fost incendiate în atacurile israeliene, lăsând locuitorii Teheranului cu dureri în gât, asfixiere și alte probleme cronice de sănătate. Acesta este în mod clar un caz de criminalitate transfrontalieră care sfidează granițele.

Arcul acestei încălcări a mediului s-a extins apoi în Liban. La începutul anului 2026, forțele armate israeliene au ajuns să pulverizeze glifosat, un erbicid puternic care a ajuns să afecteze terenurile agricole ale cetățenilor libanezi. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) susține că bioacumularea acestui erbicid în lanțul trofic al țării poate duce la limfom non-Hodgkin, dezlănțuind posibilitatea unui dezastru de sănătate publică de amploare.

În plus, un raport din 2026 al Oxfam a dezvăluit modul în care Israelul a întreprins războiul apei – în această formă de ecocid, Israelul folosește apa ca armă de război. Această metodă implică distrugerea sistematică a infrastructurii de apă, inclusiv a rețelelor și a stațiilor de tratare a apei, pentru a priva civilii de o resursă prețioasă precum apa.

Un nou raport a dezvăluit că peste 10 uzine de desalinizarea apei din sudul Libanului au fost distruse de Israel. Pe lângă transformarea apei în armă, Israelul a distrus și cartiere întregi, rapoartele estimând că războiul în curs din Orientul Mijlociu a generat peste 100 de milioane de tone de moloz. Ceea ce face ca eforturile de reconstrucție să fie și mai descurajante nu este doar lipsa resurselor financiare, ci și prezența unor entități toxice precum azbestul, metalele grele și munițiile neexplodate.

Nu trebuie să fii evreu pentru a fi sionist, iar identificarea drept evreu prin cultură sau religie nu are nicio legătură cu susținerea fiecărei politici a statului Israel modern. Nu este vorba despre mandat divin sau solidaritate spirituală. Este vorba despre putere, trădare si bani murdari pentru campanile politice, joc in care reformatii s-au prins cu o frenezie dubioasă.

Atlanta 2/06/2026