 CD1.905 aprobate denitsoc@gmail.com 216.131.106.66
COREGRAFIA DANSULUI DINTRE DRAGON SI ELEFANT „Limbajul diplomatic nu este niciodată neutru. Când adopți cadrul altcuiva, legitimezi parțial viziunea sa asupra lumii” În decembrie 2010, în ultima zi a vizitei sale de trei zile în India, imediat după ce elefantul a fost declarat animal de patrimoniu național al Indiei, pe 22 octombrie 2010, premierul chinez Wen Jiabao a oferit o viziune metaforică asupra legăturilor bilaterale, sugerând că „dragonul și elefantul ar trebui să danseze tango”. Poate că dansul – tangoul este prea mult in coregrafia simbolurilor diplomatice. Analogia – dragon pentru China, elefant pentru India – circulase deja în cercurile academice și media occidentale ca un cadru comparativ. Odată cu remarca lui Wen, aceasta a intrat oficial în lexicul diplomatic al Chinei. Imnul național și Simbolurile naționale au fost adoptate cu două zile înainte de adoptarea Constituției Indiei, la 26 ianuarie 1950. După ce India a devenit republică în urma adoptării constituției, simbolurile naționale au ajuns să reprezinte oficial Republica India. Ultimul adoptat ca simbol național a fost microbul național Lactobacillus delbrueckii subsp. bulgaricus, în octombrie. Numele „India” a fost derivat succesiv din greaca elenistică India și, în cele din urmă, din înruditul său, in sanscrita Sindhu sau „râu”, în special râul Indus și, implicit, bazinul său colonizat. Termenul Bharat menționat în literatura hindusă antică, este folosit în mai multe limbi indiene. Deși literatura vedică folosește cuvântul pentru a menționa tribul Bharatha, cea mai veche utilizare a cuvântului pentru a reprezenta un teritoriu mai mare a fost în secolul I î.Hr. Acesta este derivat din regiunea Bharatavarsha, condusă de regele Bharatha, al cărui nume înseamnă literal „cel strălucitor”. O redare modernă a numelui istoric, Bharat a devenit un nume nativ pentru India la mijlocul secolului al XX-lea, după ce a fost menționat în constituție. Steagul indian este un tricolor dreptunghiular orizontal cu șofran închis de dimensiuni egale în partea de sus, alb în mijloc și verde indian în partea de jos, cu chakra Dharma, o roată cu 24 de spițe, de culoare albastru marin în centru. Raportul dintre lățimea steagului și lungimea sa este de doi la trei. Șofranul indică puterea și curajul, albul reprezintă pacea, verdele exprimă fertilitatea, creșterea și auspiciozitatea, chakra simbolizând adevărul. Emblema națională Leul este o adaptare a Capitelului Leului din Ashoka de la Sarnath, formată din patru lei asiatici care stau spate în spate, simbolizând puterea, curajul, încrederea și credința. Motto-ul „Satyameva Jayate” – “Numai Adevărul Triumfă – este un citat preluat din Mundaka Upanishad, partea finală a Vedelor sacre hinduse. Este înscris sub abac în alfabetul Devanagari, ca parte a emblemei statului. Imnul Național – Jana Gana Mana – “Tu ești Conducătorul Minților Tuturor Oamenilor” este preluat din Bharoto Bhagyo Bidhata, compusă în bengaleză de Rabindranath Tagore pe 11 decembrie 1911. A fost cântat public pentru prima dată pe 27 decembrie 1911 la Calcutta. Prima strofă a cântecului a fost adoptată de Adunarea Constituantă a Indiei ca imn național pe 24 ianuarie 1950. Imnul național durează aproximativ 52 de secunde. Calendarul are 365 de zile pe parcursul a 12 luni. Este folosit, alături de calendarul gregorian, de The Gazette of India, în emisiunile de știri de la All India Radio și în calendare și comunicări emise de Guvernul Indiei. Animalul național este tigrul regal bengalez, care a fost ales animal național într-o reuniune a consiliului indian pentru fauna sălbatică din 1972 și a fost adoptat oficial în aprilie 1973. A fost ales în locul leului asiatic datorită prezenței mai largi a tigrului în India. Animalul de patrimoniu național este elefantul indian, cel mai mare mamifer terestru din India și un simbol cultural în întreaga sa arie de răspândire, apărând în diverse tradiții și mitologii religioase. Este originar din Asia continentală, aproape trei sferturi din populație găsindu-se în India. A fost declarat animal de patrimoniu național al Indiei pe 22 octombrie 2010. Microbul național – Lactobacillus bulgaricus este o bacterie gram-pozitivă utilizată pentru producerea de iaurt și joacă un rol crucial în procesele naturale care implică produse fermentate. O multitudine de simboluri, schimbate si adăugate dovedind o instabilitate bazată pe gusturi si aspiratii a unei natiuni extrem de largi territorial si variate populational. Se vorbeste in mai mult de 30 de limbi distincte, nu doar dialecte, in cele 35 de provincii trăiesc cca. 169 populatii – vezi si: https://en.wikipedia.org/wiki/Ethnic_groups_in_South_Asia China dovedeste mai multă coeziune si stabilitate, o cultură mai unitară si aspiratii mai apropiate intre ele. In spatiul asiatic cultura chineză este mult mai răspandită si mai infiltrată in celelate culturi decat cultura indiană. În ultimii 15 ani, prin cicluri de tensiuni la frontieră și resetări dificile, analogia aspirațională a Chinei cu animalele a rămas o constantă în timp de pace: liderii o propun, mass-media de stat o amplifică, iar modelul se repetă cu o regularitate mecanică. India, însă, a refuzat să accepte oferta retorică – pe ringul de dans sau în afara lui. Unii experți indieni spun că reticența New Delhi-ului de a îmbrățișa simbolistica poetică a Beijingului reflectă propria sa viziune asupra Chinei, modelată mai puțin de simbolism și mai mult de o istorie trăită de confruntări militare și neîncredere acumulată. Însă analiștii chinezi susțin că sintagma subliniază cele două țări ca parteneri de dezvoltare, mai degrabă decât ca rivali, și semnalează respectul Beijingului pentru moștenirea civilizațională a Indiei. Președintele chinez Xi Jinping a folosit ultima dată metafora în ianuarie, în mesajul său de felicitare adresat președintelui indian Droupadi Murmu, cu ocazia Zilei Republicii, îndemnând ambele părți să realizeze viziunea „dragonului și a elefantului dansând împreună”. Pe 7 martie anul trecut, în marja „celor două sesiuni”, reuniunea legislativă anuală a Chinei, ministrul chinez de externe Wang Yi a invocat din nou sintagma în timp ce vorbea despre legăturile China-India. Da, schimbarea dansului de la tango la pas de deux este o alegere mai fericită, eleganta dansului poate seduce si cele mai anevoioase ambitii. Suspiciile indiene sunt de sorginte emotională si greu de tratat chiar si cu o muzică inspirată si cuceritoare. Atat timp cat partitura muzicală este croită pe principiile multilateralitătii coregrafia Indiană nu se va putea acorda, impiedicanduse de principiul neamestecului in politica interna a altui stat, interventiile Indiei in politicile statelor vecine mai mici sunt vicioase si vizibile. Sudheendra Kulkarni, un apropiat al fostului prim-ministru indian Atal Bihari Vajpayee și susținător al unor legături puternice dintre China și India, a declarat că propunerile Chinei arată că liderii săi de top „își doresc cu adevărat relații mai bune cu India”. Ashok Kantha, ambasadorul Indiei în China din 2014 până în 2016, și-a amintit amuzamentul când guvernul chinez a oficializat analogia în comunicarea sa oficială. Nirupama Rao, fost secretar de externe indian și ambasador în China din 2006 până în 2009, a declarat că India a avut tendința „să evite adoptarea metaforelor inventate de cealaltă parte, mai ales atunci când acestea definesc implicit relația”. „Limbajul nostru a rămas ancorat. Vorbim despre respect reciproc, sensibilitate față de preocupările celuilalt și gestionarea diferențelor. Există o anumită disciplină în acest sens. Preferăm substanța în locul simbolismului”, a spus ea. Analist geopolitic independent Aadil Brar a susținut că mulți indieni „se opun, pe bună dreptate, analogiei, deoarece au văzut legăturile „mai puțin prin simbolism și mai mult prin putere, paritate și coerciție la graniță”. Brar se referea la problema nerezolvată a frontierei, lungă de 3.000 km (1.864 mile), care rămâne cea mai mare sursă de tensiuni dintre cei doi vecini. Aceasta a declanșat războiul din 1962 și ciocniri periodice de-a lungul a șase decenii, inclusiv o confruntare din iunie 2020, care a ucis cel puțin 20 de soldați indieni și patru soldați chinezi. După incident, ambele părți au desfășurat mii de soldați cu armament greu și au rămas blocate într-o impas timp de mai bine de patru ani. India a interzis o serie de aplicații chineze și a instituit măsuri stricte de verificare a investițiilor împotriva companiilor chineze. Tensiunile au început să se diminueze în 2024, odată cu o serie de aranjamente la frontieră, ceea ce a dus la reluarea dialogului la nivel înalt, a zborurilor regulate și a schimburilor interpersonale. Luna aceasta, au avut primul lor dialog bilateral privind Organizația de Cooperare de la Shanghai, gruparea de securitate eurasiatică care include Rusia, Pakistan, Iran și patru state din Asia Centrală. Pe lângă frontieră, surplusul comercial tot mai mare al Chinei față de India și dependența Delhi de Beijing pentru producția de înaltă tehnologie continuă să ridice preocupări majore. Rao a spus că utilizarea de către China a sintagmei dragon-elefant „chiar și după perioade de tensiune serioasă, sugerează o anumită rigiditate.” Gao Jian de la Universitatea de Studii Internaționale din Shanghai a recunoscut că „neîncrederea strategică” persistă între cele două țări, dar a susținut că Beijingul crede că ambele părți ar trebui să acționeze având în minte „imaginea de ansamblu”. El a spus că utilizarea de către China a metaforei „dragon-elefant” ar trebui privită „în contextul culturii orientale”. Kulkarni a reiterat sentimentul și a remarcat că utilizarea elefantului ca omolog al dragonului a fost potrivită, deoarece „ambele simbolizează auspiciozitatea în culturile noastre respective”. Dar Jabin Jacob, directorul centrului de studii himalayene de la Universitatea Shiv Nadar din Delhi, nu a fost de acord că caracterizarea Beijingului a fost nobilă. Jacob a subliniat, de asemenea, că China a ales elefantul, mai degrabă decât animalul național al Indiei, tigrul bengalez, pentru metaforă. Stai si te intrebi cum de a ajuns Jabin Jacob, professor universitar la concluzia că un dragon, animal simbolic, ireal poate fi mai puternic decat un elefant cel mai puternic animal terestru din lume. Cum poti cantari irealul cu realitatea supremă? Se pare că indienii isi văd maretia mai mult din simboluri si nu vor să o raporteze la realitătile tehnologice, economice si sociale. Puterea simbolica a tigrului ii preocupă mai mult decat ameliorarea realitătii. Pentru Rao, problema nu sunt animalele în sine, ci Beijingul care atribuie Indiei o metaforă fără consimțământul acesteia. Atât în cultura indiană, cât și în cea chineză, elefantul simbolizează înțelepciunea, puterea, stabilitatea și pacea. Utilizarea acestei metafore este înrădăcinată în respectul pentru moștenirea profundă și amploarea imensă a civilizației indiene. India iese în evidență ca singura putere majoră pentru care China folosește o analogie oficială cu animalele. Deși mass-media de stat chineză invocă ocazional o abordare dragon-urs pentru legăturile China-Rusia, aceasta nu apare în limbajul diplomatic formal. Președintele rus Vladimir Putin a făcut referire la aceasta anul trecut, în timp ce discuta despre legăturile Rusia-India-China, acordându-i președintelui chinez creditul pentru „inventarea” formulării dragon-elefant și glumind că mass-media a adăugat ulterior ursul rus la grămadă. Potrivit lui Gao Jian, de la Universitatea de Studii Internaționale din Shanghai, Indiei i se atribuie în mod unic o metaforă, deoarece China încearcă să inverseze o narațiune condusă de Occident, care urmărește să semene diviziune între cele două puteri asiatice. „Multă vreme, observatorii externi, în special în mass-media occidentală, s-au obișnuit să privească ascensiunea simultană a Chinei și a Indiei prin prisma unui joc cu sumă nulă.” Analogia amintește de sloganul odinioară popular din anii 1950, „Hindi-Chini bhai bhai [Indienii și chinezii sunt frați]”, când India și China au semnat un acord istoric privind „cele cinci principii ale coexistenței pașnice” și s-au angajat să stea împreună împotriva imperialismului occidental. Această istorie, spune Kantha, explică o „reticență înrădăcinată în India de a accepta o formulare atrăgătoare, dar inexactă”. Jacob de la Universitatea Shiv Nadar a subliniat, de asemenea, că portretizarea Chinei ar putea avea un efect opus. Dar Kulkarni dorește ca factorii de decizie politică și analiștii indieni să depășească «criticile inutile» și să promoveze unitatea China-India pentru a naviga într-un mediu geopolitic incert. Deși Brar a fost de acord că „cel mai bun răspuns al Indiei nu este indignarea semantică, ci claritatea conceptuală”, el a spus că Delhi ar trebui „să refuze simbolismul fără a reacționa exagerat la el”. Pentru Kantha, „refuzul tăcut al Indiei de a repeta vocabularul Beijingului este în sine o formă de mesaj”. Noua inițiativă paradigmatică internatională a Chinei, este bazată pe cooperare, gândire sistemică deschisă și protejarea tradițiilor culturale profunde ale civilizației. Acest nou concept invită toate civilizațiile antice la aceeași masă de discuții. Se vor depăsi provocările găsirii unei calități aristocratice într-un popor care ar putea fi pregătit să ridice flacăra eternă a focului prometeic, împărtășit universal de toți, și să-și lanseze națiunea spre ceruri. Pentru a înțelege abordarea viitorului de către China, trebuie să privim dincolo de politică, către modele culturale mai profunde. Gândirea politică chineză a pus mult timp accent pe ordine, ierarhie și coerență sistemică. Nu Beijingul stabilește coregrafia diplomației marilor puteri ci este proiectia unei culturi de 5000 de ani cu reflectările ei in cele 8 mari state asiatice care indiferent de reoligia lor predominantă au ecoul lor personal la actul de cultură original si dezinteresat. Cand sensibilitătile exagerate născute din superstitii si orgolii gratuite se vor lininisti abia atunci dansul inspirat si inspirator va putea incepe pe o muzică a sferelor, ne comandată si ne controlată de ceva pămantesc, un ritm celest si o armonie din Inaltul ceresc. Pozitiile lui Trump și Xi nu seamănă cu versiuni moderne ale lui Mihail Gorbaciov și Ronald Reagan, oricat de modelate si remoelate ar fi condițiile politice și sociale de astăzi. Cand Gorbaciov a permis tacit demolarea zidului la indemnul lui Reagan, el nu a vrut de fapt să isi asume responsabilitatea pentru ceea ce urma să vină. URSS-ul nu mai avea nici o putere de decizie sau influentă, Pe cand astăzi China este o putere indispensabilă prin resorturile ei economice si culturale si nu este nevoie să-si proiecteze puterea militară sau marketingul propagandistic. Gorbaciov a inteles că germanii din RDG in pofida instictului de a-si manifesta starea de libertate nu vor năvăli cu trebanturile lor să polueze canopiile de sub teii de pe Unter der linden, mai la vate de portile Bradenburgului. RDGistii stiau că RFGistii de fapt veneau cu masinile lor occidentale să se hrănească sănătos si ieftin tot la ei in RDG. Pană la urmă indispensalitarea conduce jocurile sociale si politice internationale si nu ambitiile venite din sensibilităti exagerate si nefondate. Atlanta 19/05/2026 |
Distribuie!
2 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
ALINIEREA SI PROECTIA
De CD
Henry Kissinger a remarcat că marile puteri își anunță rareori dominația – pur și simplu încep să ia decizii pe care alții se simt obligați să le urmeze.
Este o remarcă a comportamentului imperial colonial din trecut, astăzi noile puteri emergente nu sunt coloniale si nici nu vor să-si exercite dominatia si nici să oblige alte tări să le urmeze orientările ideologice sau politice, neamestecul in treburile interne este un principu respectat cu sfintenie.
In noua ordine planetară alinierea statală se face prin simpatie si interes comun, fără constrangeri sau conditionări de nici un fel.
Proiectia exemplului de success este suficientă să alinieze statele doritoare să creeze un sistem de incredere si ajutor reciproc.
Decizia prin lege a Chinei de nu se mai urma nici o decizie unilaterală de sanctiune economică sau financiară ce o priveste si de a trimite aceste sanctiuni la curtea juridică de resort chineză spre a fi validată sau desfiintată dă un exemplu demn de urmat de orice stat suveran ce poate găsi protectie legală si de apărare la tările cu care si-a făcut tratate de aparare mutuală.
Există un vechi proverb chinezesc care spune că vânătorul iscusit nu urmărește iepurele – el se poziționează acolo pe unde iepurele trebuie în cele din urmă să fugă. Intuitia vine din experientă milenară, dintr-o cultura puternică si unitară, ce a cultivat o religie de o mare libertate privind spiritualitatea personală.
Cele doua puteri emergente au interese comune, usor de conjugat si o viziune de inaltă moralitate socială expuse cu o diplomatie inteligentă, elegantă, eficientă si care inspiră incredere in relatiile internationale.
Intalnirea Putin cu Xi nu a avut loc imediat ce a avut loc intrevederea Xi si Trump in scopul informării reciproce si immediate. Intalnirea Xi cu Putin fusese programată incă din ianuarie 2026, inainte ca Trump sa-si fi manifestat dorinta unei intalniri cu Xi si toate speculatiile făcute pe seama intalnirii imediate si animată de curiozitate si speculatii de culise, sunt gratuite, asemenea speculatii nu se fac intre doua puteri care se respectă si au o bogată si frumoasă traditie cu adevărat diplomatică.
Ambele țări au convenit să publice un document comun care îndeamnă la recunoașterea ordinii multipolare. Există o înțelegere reciprocă între ruși și chinezi că ordinea geopolitică globală nu poate coexista cu puteri hegemonice și că este necesar să se stabilească mecanisme pentru coexistența pașnică între superputeri, evitând conflictele de interese și escaladările tensiunilor dintre acestea.
Ambele țări demonstrează angajamentul față de reconfigurarea societății internaționale, subliniind necesitatea eliminării rămășițelor instituționale ale ordinii unipolare și crearea unor instituții adecvate realității unei lumi policentrice.
Putin și Xi au reiterat, de asemenea, necesitatea restabilirii respectului pentru dreptul internațional în forma sa originală, clasică, bazată pe tratate internaționale, mai degrabă decât pe „ordine bazată pe reguli” (impuse de Occident).
Ambii lideri au cerut respectarea Cartei ONU și încetarea impunerii ilegale de sancțiuni unilaterale – o măsură complet ilegitimă si abuzivă în temeiul dreptului internațional.
Parteneriatul ruso-chinez provine dintr-o viziune comună asupra lumii între cele două țări, care se traduce printr-o înțelegere reciprocă că ordinea internațională trebuie reajustată într-o direcție multipolară.
Ambele țări se confruntă cu adversari comuni, au interese comune și văd posibilitatea de a se ajuta reciproc într-un mod complementar, permițând crearea unui parteneriat strategic nelimitat.
Cu cât țările occidentale vor înțelege mai repede ceea ce Rusia și China au înțeles deja, inevitabilitatea unei lumi multipolare, cu atât mai repede va fi posibilă restabilirea păcii și stabilității globale.
Războiul din Iran și Strâmtoarea Hormuz au făcut inevitabilă intrarea definitivă si vizibilă în scenă a unei Noi Ordini Mondiale.
Astăzi, haosul nu este guvernat de acorduri bilaterale sau multilaterale între gentlemeni. Lipsesc gentlemenii din partida hegemonică. Totul pare lăsat la voia întâmplării, evenimentelor, negocierilor și tocmelilor ocazionale le lipsește o diplomație reală.
America este o economie de hârtie care nu putea rezista. Avea nevoie de o relație solidă si de incredere cu alte părți ale lumii. Dar acestea iau scăpat din mână, si s-a distrus cu aparitia jocului absurd al tarifelor arbitrare, iar totul se încheagă acum ca o maioneză tăiată.
China nu a avut altă opțiune decât să scape de această dezintegrare occidental-americană și să-și creeze propriul sistem alternativ de plăti si echivalente.
Beijingul recunoaște criza cu care se confruntă lumea occidentală și răspunde sistematic. A organizat un congres pe baza ideii că „Elaborarea teoretică se referă la procesul de ridicare a practicilor diplomatice și a înțelegerilor teoretice ale Chinei la rang de teorii academice, principii profesionale și cunoaștere publică”.
„China are propriile caracteristici distincte”, a argumentat Liu Qing, vicepreședinte al Institutului Chinez de Studii Internaționale.
„Teoriile occidentale ale relațiilor internaționale sunt fundamental modelate de centrismul occidental. Prin contrast, în sistemul independent de cunoaștere al relațiilor internaționale din China, conceptul unei comunități cu un viitor comun pentru umanitate ocupă o poziție centrală”. A mai completat acesta.
Va fi lumea supusă șantajului, forțată să fie vasali tributari ai sistemului occidental sau înfometată și marginalizată perpetuu?
Vasalizarea este căutată ca o măsură disperată de a evita izolarea absolută posibilă și ireparabilă a occidentului.
Paraziții reptilieni nu pot trăi și funcționa în izolare absolută, ar deveni pacienții experimentului Calhun. „Chiuveta comportamentală” este un termen inventat de etologul John B. Calhoun pentru a descrie un colaps al comportamentului care poate rezulta din suprapopulare. [Etologia disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor].
Termenul și conceptul derivă dintr-o serie de experimente privind suprapopularea efectuate de Calhoun pe șobolani bruni între 1958 și 1962. În cadrul experimentelor, Calhoun și cercetătorii săi au creat o serie de „utopii ale șobolanilor” – spații închise, izolate în care șobolanilor li se oferea acces nelimitat la hrană și apă, permițând creșterea nestingherită a populației.
Rezultatul a fost disparitatea comunității de rozătoare si expune condițiile de izolare a stimulilor adversi – răul necesar.
Poate exista o confuzie și o superficialitate semnificativă în jurul acestui diagnostic. Totuși, acest efort merită o analiză serioasă, deoarece atinge esența unei crize antropologice.
Poziția chineză este întemeiată pe o neîncredere profundă față de lumea occidentală și are scopul de a apăra status quo-ul politic chinez, dar nu este vorba doar de atât.
Cunoștințele relevante pentru o economie nu sunt concentrate într-un birou, așa cum crede occidentul si că inteligența artificială îi va salva.
Cunoștințele sunt dispersate în milioane de minți, legate de contexte locale, abilități practice, intuiții practice și preferințe care se schimbă în fiecare zi.
Niciun planificator, nici măcar cu cel mai puternic computer din lume si nici inteligența artificială, nu poate agrega aceste informații.
Piața nu este doar un mecanism de eficiență. Este un mecanism cognitiv. Este singurul dispozitiv inventat vreodată care știe cum să coordoneze cunoștințe pe care nimeni nu le deține pe deplin.
Totuși, ar putea exista ceva mai mult și mai rațional împotriva capitalismului decat: îngrijorarea cu privire la instabilitatea sa endemică și la criza financiar-socială generalizată care aduce totul în pragul colapsului din când în când, ciclic.
Aici nu este vorba doar de Hormuz sau de războiul din Ucraina. Fie China este readusă în sistem, dar cum și de ce ar trebui China să accepte acest lucru când, din perspectiva Chinei, există multe dezavantaje?
Fie SUA trebuie să dezvolte propriul sistem separat, care ar putea include selectiv unele țări ce vor adopta doctrina occidentala si vor intra impreuna in Izolarea absolută Calhun, dar nu ca parteneri voluntari ci ca victime predestinate.
Țările lăsate în afara sistemului americano-occidental se vor auto-persuada să se alăture comunității Sudului Global fără a fi fortate in nici un fel de a se alinia cu Sudul Global si cu organizatiile sale.
Ori SUA își poate urmări propria „salvare” solitară. Dar dacă o face, restul lumii s-ar putea alinia Sudului Global în mod deschis sau în secret.
America nu s-a hotărât încă cum să procedeze. Evident, are dreptate să se lase purtată de val, deocamdată, pană ce apa o să o zdrobească de nisip. Ultimele clipe de triumf inconstient.
Poate că s-a atins un echilibru precar, dar prețios, între SUA și China. Între timp, fără un efort deosebit viziunea Chinei asupra lumii se va îndepărta tot mai mult de cea a SUA, despărtind lumea într-o măsură și mai mare.
În filosofia strategică profundă care ghidează atât Beijingul, cât și Moscova în fața ordinii internaționale actuale, găsim această diferență aparentă de mentalitate și stil, care face din China un concurent inteligent și sistematic al Statelor Unite, în timp ce Rusia apare ca o forță perturbatoare și rebelă.
China nu încearcă să distrugă status quo-ul instituțiilor internaționale actuale, ci mai degrabă încearcă să le pastreze pentru balansarea obligatiilor si datoriilor contractuale actuale, căci China este totusi un mare investitor international si are nevoie de parghiile legale existente să-si recupereze investitiile, în timp ce, în contrast puternic, Rusia pare că vrea să schimbe regulile în întregime, ca fiind nedrepte si fortate.
Diferențele aparente dintre mentalitatea chineză și rusă în relaționarea cu sistemul internațional și cu instituțiile existente sunt necesare unui joc inteligent de a mentine o balantă a datoriilor si obligatiilor ce vor trebui să fie validate de o instantă internatională la cererea de contestatie a celor defavorizati si schimbarea viitoare a legislatiei internationale.
Beijingul înțelege că ascensiunea sa istorică remarcabilă de a deveni a doua cea mai mare economie a lumii o obligă la păstrarea unei discipline economice, financiare si legale care să fie gestionată de o instantă internatională pentru litigiile ce vor apare cu zecile de mii.
In urma rezolvării acestor litigii va aparea o practică judiciară cu propuneri de lege ferenda care să ducă la inlocuirea legislatiei internationale actuale cu una mai corectă si mereu perfectabilă.
Răbdarea strategică este mentalitatea chineză ce crede în viziunea pe termen lung. Ei văd America slăbind și declinând atât pe plan intern, cât și internațional, din cauza datoriilor și tipăririi in exces, cat si a conflictelor politice și, prin urmare, dezintegrarea occidentală va veni singură si sigur, fără a fi nevoie a se distruge ordinea internațională sau să fie șocată lumea cu războaie majore.
Ei mai cred că nu este nevoie să se confrunte occidentul direct, ci mai degrabă să fie lăsat să sângereze până când se prăbușește singur.
Rusia acționează apparent cu mentalitatea unui jucător care vrea să răstoarne tabla de șah pentru că regulile nu au fost niciodată scrise în favoarea tărilor mici.
Beijingul desfășoară în prezent una dintre cele mai complexe manevre diplomatice din istoria modernă, adoptând o strategie de echilibru pragmatic prudent.
China încearcă să-și echilibreze relația geopolitică cu Rusia, partenerul său în ruperea hegemoniei occidentale pentru a asigura stabilitatea creșterii economice regionale.
În ceea ce privește razboiul din Iran, Beijingul vede implicarea Washingtonului într-un război costisitor și prelungit ca pe un cadou strategic, permițându-i să-și vadă adversarul slăbind fără a se angaja într-o confruntare directă. Fiecare rachetă lansată de lansatoarele Patriot si Iron Dome este o armă epuizată din stocurile americane.
China ajută discret Iranul să rupă spatele hegemoniei americane. Pentru Beijing, Iranul este acum un puternic spărgător de nuci care aduce dispariția hegemoniei americane în viitor.
Acest pragmatism este evident în peisajul actual, unde China folosește arta războiului fără luptă pentru a evita confruntarea și a cădea în capcana tradițională a lui Tucidide ca putere emergentă. China aplică literalmente maxima lui Sun Tzu: “dacă vezi că inamicul tău greșește, nu-l întrerupe”.
Astfel, atât China, cât și Rusia sprijină Iranul suficient cât să mențină un război de uzură, în timp ce urmăresc cum Washingtonul se scufundă încet și inevitabil în nisipurile mișcătoare ale regiunii.
Washingtonul poartă cu disperare un război pentru a-și consolida imperiul si prestigiul, incercand o ultimă proiectie a grandorii. în timp ce China și Rusia gestionează în liniște un sprijin suficient pentru Iran, drenând resursele logistice și financiare americane.
Analizând strategia iraniană și poziția sa oscilantă între mentalitatea rusă distructivă și mentalitatea chineză cooperantă, putem observa ca statul iranian, în special aripile sale diplomatice și tehnocratice, înțelege că un colaps pe scară largă al hegemonului ar însemna dezintegrare și instabilitate internatională. Prin urmare, încearcă să imite strategia subtilă de infiltrare si amanare a Chinei.
Iranul a căutat în mod activ să se alăture blocurilor conduse de China și Rusia pentru a remodela ordinea internațională, devenind membru oficial al Organizației de Cooperare de la Shanghai și al grupului BRICS.
Dorește să facă parte dintr-o nouă ordine mondială multipolară, protejată de sancțiunile SUA, în loc să trăiască în izolare completă, precum Coreea de Nord.
Cu superputeri globale în ascensiune și o singură superputere dominantă, aceasta din urmă nu își poate menține exersarea hegemonică la nesfârșit. Se confruntă cu superputeri emergente a căror prezență, putere și influență cresc an de an cat si exagerata emisie monetară fiat făcând ca declinul superputerii unipolare să fie inevitabil, așa cum a prevăzut cândva fostul președinte american Richard Nixon.
Exact acesta este scopul pentru care China și Rusia lucrează astăzi prin alianța și politicile lor strategice, în parteneriat cu marile puteri regionale care resping, de asemenea, ordinea mondială unipolară.
Legenda regelui Midas și a lui Cresus, despre care se spunea că transformau tot ce atingeau în aur, demonstrează că tendința reptiliană de a venera bogăția se întinde peste epoci și civilizații.
Normele juridice au fost create pentru a-i proteja pe cei slabi; ele sunt un act de generozitate, o recunoaștere a pluralității umane. Cei puternici nu au nevoie de protectii.
Statul de drept este înlocuit de dreptul proprietății private, cu forța combinată a banilor și tehnologiei, care inventează noi instrumente de manipulare si comandă, distrugând în același timp instituții sociale vechi de secole.
Scopul Globalizării, asa cum Forul Economic International o arată este de a stabili o ordine mondială diferită, expulzând statele care au susținut suveranitatea popoarelor, la bine și la rău. Metoda ordinii dictate de reguli mege pe formula prevazută de Hobbs “auctoritas, non veritas facit legem”, ce devine acum realitate.
Puterea acestei ordini este exercitată de o elită cosmopolită, fără stat, care face ca definițiile juridice antice să fie înlăturate și creează o putere detașată de ideea de stat și teritoriu, străină, ba chiar ostilă poporului, natiei.
Oligarhia a acaparat două instrumente cruciale: banii prin creație monetară fiat și impunerea ideologică a datoriei; Tehnologia, niciodată atât de omniprezentă, niciodată atât de puternică în istoria omenirii, este pentru prima dată capabilă să exercite un control absolut asupra vieților, comportamentelor și ideilor noastre.
Asa cum a remarcat politicianul elvețian Jean Ziegler care a scris cartea profetică, “Privatizarea lumii”, puterea a trecut rapid în mâinile clicilor, grupurilor de interese și cartelurilor private, a căror semnificație epocală Ziegler nu a reușit insă să o înțeleagă: puterea economică și financiară a evoluat într-un instrument de dominație globală. Desi a semnalat corect faptele Ziegler nu a tras concluzia evidentă căci nu a căutat o soluție valabilă pentru a salva situația.
Plutocrația nu mai înseamnă pur și simplu puterea banilor, ci dominația prin bogăție combinată cu deținerea tehnologiilor informației și comunicațiilor ale celei de-a patra revoluții industriale.
Norme precise de drept internațional asigură totală impunitate sediilor, actelor și liderilor sistemului bancar central, acestea sunt inviolabile și netransparente, o extrateritorialitate care le plasează deasupra statelor si nu pot fi atinse de nici o responsabilitate.
Ce stat de drept mai există dacă nodurile cheie ale sistemului sunt incontrolabile, îndepărtate de dreptul comun? La fel ca și conducătorii absoluți din trecut, plutocrații sunt “legibus solute” – nu sunt legați/obligati de legi.
Natura transnațională a marilor conglomerate plutocratice – fonduri de investiții, Big Tech, multinaționale – face imposibilă supravegherea publică și extrem de dificilă impozitarea imenselor criminalelor lor profituri.
Aceste profituri sunt ascunse într-o încurcătură de companii-fantomă înființate în numeroase paradisuri fiscale, insule sau state mici controlate politic de Anglosferă, îndepărtate de jurisdicția statelor, locuri unde profiturile din toate sursele, chiar și cele criminale, se scufundă pentru a reapărea – spălate – oriunde își dorește plutocrația.
City of London, o milă pătrată de teren urban in mijlocul Londrei, care găzduiește cele mai mari instituții financiare din lume, este o enclavă plutocratic/reptiliană în afara puterii Regatului Unit.
Pentru oamenii autodepășiți, ignoranți și amorali, darul otrăvit este legalizarea dorințelor, capriciilor și perversiunilor lor, sub numele atrăgător de drepturi individuale, lLberale care pot fi savurate contra cost în afara limitelor moralității naturale.
Revoluția sexuală care a început în anii 1960 a fost promovată și controlată de sus.
Un control social formidabil bazat pe erotizarea integrală a vieții, care copleșește nevoile spirituale și îi confinează pe oameni la individualism orientat spre plăcere în cele mai variate forme ale sale: fața orgiastică a plutocrației.
O reformă a comportamentului uman este necesară si va trebui impusă sub forta pedepselor penale, căci majoritatea indivizilor din occident nu mai cunosc respectul, bunul simt sau buna cuviintă care să-i faca sa respecte morala naturală.
Nu există cuvânt mai incontestabil decât democrația, devenit cult la care oamenii se inchină fără ai cunoaste adevaratele valori.
Dar democrația este un sistem de relații politice și sociale în care puterea derivă de la popor prin furt. Iar oligarhii stiu cum să fure si să foloseasca culturile sectariene in favoarea lor.
Realitatea concretă demonstrează că suntem forțați să folosim o monedă privată; [emisă de o entitate privată – FED], legile sunt în mare măsură rezultatul unor acorduri confidențiale între oligarhii; guvernele alese sunt condiționate de reglementări scrise și puteri de facto care le ghidează acțiunea.
Puterea plutocratică a înlocuit guvernul cu un pilot automat în care mașina și alegerea rutei sunt în aceleași mâini prin dominația tehnologiei și controlul științei.
Acesta este catalogul, în ciuda iluziilor alimentate de cei care dețin întregul aparat de comunicații, divertisment și cultură, cu care au preluat controlul conștiințelor într-o distopie creată în care „drepturile” (consumul, sexul, drogurile, jocurile de noroc, zumzetul rețelelor sociale) funcționează ca droguri tranchilizante și euforice.
Popoarele sunt divizate, reduse la mase informe, lipsite de identitate, plebe doritoare și transhumantă; teritoriile sunt invadate de tehnologii fără granițe.
Societatea occidentală va ajunge să sărute mainile pe care a incercat dar n’a putut să le muste si va lua picioare in spate de la cei pe care a incercat să-i scuipe in fată.
Jocul a ajuns la punctual terminus, aici incepe disperarea si violenta gratuită izvorată din instictul de a se răzbuna pe capra vecinului.
O aliniere neconditionată si neimpusă in afara cercului occidental ne ar scoate din raza de actiune a acestor disperati si ne ar salva de la multe violente si agresiuni nejustificate, cat si de cheltuieli de sustinere a unor cauze străine intereselor tării.
Atlanta 24/05/2026
1945 A MARCAT SFÂRȘITUL UNEI ERE, DAR ȘI ERA ROTHSCHILD SE APROPIE DE SFÂRȘIT
Sursa – National Journal – https://concept-veritas.com/nj/25de/politik/02nja-putin-deht-ihnen-den-hahn-ab.htm – via https://www.art-emis.ro/analize/1945-a-marcat-sfarsitul-unei-ere-dar-si-era-rothschild-se-apropie-de-sfarsit
Motto: „Moneda fără aur valorează astăzi mai mult decât aurul, căci este producție lichidă.” – Aceasta implică faptul că trebuie să ne gândim în termeni de două economii: economia reală a energiei, resurselor, bunurilor și serviciilor și o economie financiară artificială paralelă a banilor și datoriilor.
Chiar sub ochii noștri, are loc schimbarea de paradigmă inițiată de Adolf Hitler „pentru salvarea umanității”, o schimbare pe care globaliștii au putut să o oprească abia în 1945 – prin cel de-Al Doilea Război Mondial, orchestrat împotriva Germaniei. Adolf Hitler a reușit să neutralizeze teroarea monetară globală Rothschild, presupus susținută de aur, prin puterea productivă a poporului.
Discursul lui Adolf Hitler către muncitorii de la Uzinele Borsig din 10 decembrie 1940 stă mărturie în acest sens: „Moneda fără aur valorează astăzi mai mult decât aurul, căci este producție lichidă. Aceasta, dragi concetățeni germani, este binecuvântarea muncii. Doar munca creează muncă nouă. Nu banii creează muncă, doar munca creează muncă nouă”.
Iar prim-ministrul britanic din timpul Primului Război Mondial, David Lloyd George, a confirmat euforic după vizita sa în Germania din 1936: „Hitler a creat un popor fericit”. Hitler nu a fost un ideolog; a fost un pragmatist, precum Putin astăzi. El a depășit toate barierele ideologice când a încheiat Pactul Molotov-Ribbentrop cu Uniunea Sovietică bolșevică a lui Stalin, pe 23 august 1939!
Bunuri fabricate germane în schimbul materiilor prime rusești! Aceasta a fost o politică bismarckiană benefică, pe care diavolii globaliști au trebuit apoi să o oprească odată cu cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar astăzi, foștii inamici ai Germaniei încep să implementeze „marea politică de răscumpărare a lui Hitler”.
Din sistemul financiar bazat pe hârtie al familiei Rothschild și către sistemul de valori al lui Hitler, bazat pe producția de muncă și materii prime. Mai presus de toate, politica lui Hitler de conservare a rasei domină politica mondială de astăzi. Impulsată de președinții Putin și Trump!
Astăzi, cuvântul „rasă” nu mai este folosit așa cum era atunci; astăzi, se folosește în schimb termenul „identitate”. Dar termenii nu își schimbă sensul. Așa vedem! Spiritul lui Hitler, viziunea divină asupra lumii a lui Hitler, a prevalat – și trăiește! În timpul unei discuții la Conferința de la Valdai din 2 octombrie 2025, președintele rus Vladimir Putin a declarat: „Este imposibil de imaginat că s-ar putea menține condiții normale în sectorul energetic global și în economia mondială dacă producția de petrol rusească scade”.
Această declarație cu siguranță nu a fost considerată de majoritatea oamenilor punctul culminant al serii. În orice caz, nu a fost inclusă în niciunul dintre rezumatele din titlurile presei internaționale, chiar dacă această scurtă declarație descrie esența situației globale.
Putin a spus clar Occidentului impotent din punct de vedere energetic și politic: „Nu puteți trăi fără noi!”.
Dar să privim mai atent și să încercăm să înțelegem, dintr-o perspectivă de ansamblu, ce înseamnă această afirmație aparent banală într-un sens mult mai profund. Nu în ceea ce privește prețul barilului, nu în ceea ce privește prețul Brentului, ci în ceea ce privește înțelegerea plăcilor tectonice în mișcare ale schimbărilor globale.
Să ne amintim ce au spus liderii occidentali cu puțin timp înainte de izbucnirea războiului NATO. De exemplu, președinta Comisiei UE, Ursula von der Leyen, cu patru zile înainte de începerea războiului, pe 20 februarie 2022, în emisiunea Annei Will (2:16): „Sancțiunile financiare înseamnă că, dacă Kremlinul va lansa o agresiune militară împotriva Ucrainei, Rusia va fi izolată de piețele financiare internaționale. Iar sancțiunile economice afectează toate bunurile de care Rusia are nevoie urgentă pentru a-și moderniza economia, dar care sunt produse de noi, unde avem dominație globală, și pe care Rusia nu le poate înlocui”.
De exemplu, Annalena Baerbock, ministrul german de externe de atunci, ale cărei informații rămân de neegalat până în ziua de azi, la doar o zi după începerea războiului, pe 25 februarie 2022:
„Răspundem astăzi la această problemă cu un răspuns foarte clar. Acest lucru va ruina Rusia. De aceea am lansat un pachet amplu de sancțiuni economice și financiare”.
De exemplu, ministrul francez de finanțe de atunci, Bruno Le Maire, la doar cinci zile după începerea războiului, pe 1 martie 2022:
„Purtăm un război economic și financiar cuprinzător împotriva Rusiei. Vom provoca prăbușirea economiei ruse”.
Cu alte cuvinte: În ciuda utilizării sale globale în comerț și finanțe, dolarul urma să fie gestionat exclusiv în interesul intereselor economice americane.
Când Occidentul a impus sancțiuni presupus devastatoare împotriva Rusiei în 2022, ca răspuns la criza din Ucraina, mesajul occidental a fost: „Sistemul nostru monetar, problema Rusiei”.
Se pare că acest lucru se baza pe convingerea demult învechită că lumea va fi încă sub hegemonia absolută a dolarului, așa cum era în 1971, când dolarul nu mai era susținut de aur.
Mesajul: Dolarul este gestionat în interesul intereselor geopolitice americane.
În timpul unei discuții la Conferința de la Valdai din 2 octombrie 2025, președintele rus Vladimir Putin a declarat:
„Este imposibil de imaginat că s-ar putea menține condiții normale în sectorul energetic global și în economia mondială dacă producția de petrol rusească scade”.
Această declarație cu siguranță nu a fost considerată de majoritatea oamenilor punctul culminant al serii. În orice caz, nu a fost inclusă în niciunul dintre rezumatele din titlurile presei internaționale, chiar dacă această scurtă declarație descrie esența situației globale.
Putin a spus clar Occidentului impotent din punct de vedere energetic și politic: „Nu puteți trăi fără noi!”.Dar să privim mai atent și să încercăm să înțelegem, dintr-o perspectivă de ansamblu, ce înseamnă această afirmație aparent banală într-un sens mult mai profund. Nu în ceea ce privește prețul barilului, nu în ceea ce privește prețul Brentului, ci în ceea ce privește înțelegerea plăcilor tectonice în mișcare ale schimbărilor globale.
Conform înțelepciunii convenționale, excluderea din sistemul dolarului ar fi trebuit să însemne căderea Rusiei. Numeroșii previzioniști care au prezis exact acest rezultat dezastruos nu erau neapărat doar rusofobi. Ei operau conform unei paradigme specifice.
Cum ar putea Rusia să stabilizeze rubla fără acces la rezervele acum înghețate ale băncii centrale?
Cum s-ar putea desfășura comerțul fără acces la servicii bancare corespondente în dolari/euro?
Și ar putea fi evitată o criză financiară fără acces la piețele de capital străine?
Însă economia rusă nu s-a prăbușit; de fapt, s-a stabilizat mult mai repede decât se aștepta. A devenit a patra cea mai mare economie din lume. Dar Occidentul este practic terminat; s-a sinucis prin război!
Pentru că petrolul și gazele rusești erau încă necesare. Iar cei care credeau că nu au nevoie de ele (în special UE) au trebuit să învețe pe calea cea grea că nu se pot descurca fără sursele de energie rusești.
Chiar dacă europenii au încercat să mascheze consecințele cât de bine au putut cu sprijin fiscal masiv și subvenții. Nu este o coincidență, însă, că dezindustrializarea a devenit un cuvânt la modă în Europa. Și cumva, voința politică de a reduce cu adevărat aprovizionarea cu energie a Rusiei nu pare să apară niciodată. Și astfel, într-o răsturnare de situație rusească a dictatului financiar american care a început în 1971, mesajul este: „Resursele noastre! Problema voastră!”
Pura nebunie chiar a elitei beligerante a administrației Biden este evidentă în solicitarea Washingtonului adresată Indiei de a cumpăra petrol rusesc pentru revânzare în Europa, pentru a menține prețurile petrolului oarecum stabile și a preveni un colaps economic global.
Expertul Deutsche Welle, Nik Martin, relatează: „Între timp, India a acuzat Occidentul de ipocrizie și a subliniat că Uniunea Europeană continuă să importe energie rusească.
Când președintele american Nixon nu a mai putut susține rezervele umflate de dolari cu aur în 1971, restul lumii a fost forțată să folosească dolarul pentru a-și plăti facturile la energie. Acest lucru a permis guvernului SUA să tipărească cantități nesfârșite de hârtie pentru o lungă perioadă de timp, hârtie cumpărată de restul lumii cu monede puternice, reducând astfel inflația Americii și achitând datoriile acesteia.
Dolarul, acum fără suportul său original în aur, nu era în esență nimic mai mult decât hârtie tipărită, care, așa cum se temeau europenii încă de atunci, era sortită să ducă în cele din urmă la colaps. „Harvard Gazette” din 9 mai 2025 a amintit această schimbare globală, șocul din 1971, așa cum se numea atunci, deoarece am ajuns acum la sfârșitul erei dolarului care a început atunci: „Dolarul american a fost odată la fel de bun ca aurul. Dacă o țară din străinătate deținea echivalentul a sute de miliarde de dolari astăzi, așa cum fac multe bănci centrale asiatice, ar putea pur și simplu să-l aducă în SUA, iar noi i-am da aur.
Dar apoi, în 1971, președintele Richard Nixon a decis că nu vom mai face asta. Liderii mondiali au fost în stare de șoc. Nixon l-a trimis pe secretarul Trezoreriei, John Connally, la o întâlnire cu acești lideri la Roma. Aceștia au întrebat: «Ce facem acum? Acum că nu aveți aur, puteți pur și simplu să umflați prețul, iar noi vom rămâne cu el». Iar Connally a răspuns: «Ei bine, este dolarul nostru, dar este problema voastră».”Era globalistă a banilor „chetch”, a hârtiei tipărite fără susținere reală, este pusă capăt chiar de creatorii săi, prin pierderea războiului pe care l-au provocat împotriva Rusiei.
Ne îndreptăm spre un nou sistem mondial în care accesul la valoare reală, cum ar fi materiile prime, are prioritate față de accesul la dolarii de hârtie!
Încercările zadarnice ale politicienilor occidentali de a exclude energia rusească din economia globală arată că aceștia înțeleg doar latura speculativă-monetară a lucrurilor.
Ei văd energia ca pe o sursă de venit pentru statul rus – venituri care permit Rusiei să-și susțină efortul de război.
Ideea că economia ar putea fi fundamental un sistem energetic, și nu un sistem monetar, nu le vine în minte. Le este străină. Într-un sens mai strict, este o paradigmă diferită, conform filosofiei științei a lui Thomas Kuhn.
Țările BRICS vorbesc mult despre o reconsiderare continuă a monedei nationale și despre crearea unei noi arhitecturi financiare care sa faciliteze circulatia acestora.
Se poate spune cu siguranță că o parte din această retorică a fost prematură și că rapoartele despre dispariția sistemului dolarului au fost făcute prea pripite.
Cu toate acestea, o transformare este în curs de desfășurare, iar ceea ce se conturează urmează aproximativ totusi această schiță: Mărfurile încep deja să funcționeze ca garanții sistemice.
În schimb, sistemul lumii vechi s-a bazat până acum pe încrederea în hârtiile denominate în dolari, cum ar fi obligațiunile trezoreriei americane și activele denominate în euro. Însă băncile centrale acumulează acum masiv aur. Aceasta este o dedolarizare liniștită a rezervelor.
Tranzacțiile petrol-yuan sunt în creștere. Și ce pot face vânzătorii de mărfuri cu yuanul pe care îl primesc? Îl pot schimba pe aur la Bursa de Aur din Shanghai. Este posibil ca acest lucru să nu fie încă răspândit, dar condițiile sunt potrivite:
„Tensiunile geopolitice stimulează cererea de aur. Băncile centrale din întreaga lume și-au accelerat achizițiile de aur după înghețarea în 2022 a aproximativ 300 de miliarde de dolari din rezervele valutare ale Rusiei, în urma atacării Ucrainei.
Această acțiune fără precedent a stârnit îngrijorări serioase în multe țări cu privire la securitatea propriilor rezerve valutare. Consiliul Mondial al Aurului a raportat că achizițiile de aur ale băncilor centrale au ajuns la 1.037 de tone în 2022, cel mai ridicat nivel din 1967, fapt care evidențiază impactul acestor schimbări geopolitice asupra strategiilor de gestionare a rezervelor.
Caută China acum rezerve valutare de aur?
Dinamica dedolarizării. Momentul ales de China pentru această inițiativă de custodie a aurului este în concordanță cu mai mulți factori economici și geopolitici globali care o fac deosebit de strategică în mediul actual”. ~ (Discovery Alert, Australia, 24 septembrie 2025)
Multe țări consideră trecerea la active reale în refugii sigure precum China și Rusia ca o protecție împotriva potențialelor sancțiuni occidentale, care pot afecta orice țară. Dar aceasta reflectă parțial și recunoașterea valorii durabile a mărfurilor, care lipsește investițiilor pe hârtie.
În cele din urmă, devine din ce în ce mai clar cum promisiunile pe hârtie sunt umflate într-un ritm tot mai mare. Urcarea de neoprit a pretului aurului in dolari o dovedeste cu vârf si indesat.
Țările în curs de dezvoltare cu greu ar fi putut trece cu vederea faptul că valoarea aurului a crescut cu peste 100% față de dolar în doar doi ani. Din 2015, valoarea aurului a crescut cu un uimitor 350% față de dolar.
Așadar, vorbim despre o inflație a monedei de hârtie față de aur de 350% în doar zece ani, în timp ce datoria națională a SUA crește vertiginos.Dacă activele financiare și de credit domină sistemul actual de monedă fiat, aceasta înseamnă că restricțiile din timpul evenimentelor extraordinare sunt întotdeauna de natură monetară.
Crizele încep de obicei cu o lărgire a așa-numitelor spread-uri, adică cu creșteri de prețuri, o epuizare a lichidității sau prăbușirea presupuselor garanții. Toate acestea reprezintă o problemă monetară, nu o problemă economică reală; este o problemă a monedei fiat.
Luați în considerare prăbușirea monedei asiatice din 1998, criza financiară globală din 2008, Covid-19, criza obligațiunilor de stat din Marea Britanie din 2022 sau diversele creșteri bruște ale contractelor repo din SUA (împrumuturi garantate cu titluri de valoare care nu pot fi răscumpărate).
Sistemul răspunde la astfel de perturbări cu trucuri bilanțiere, linii de swap (schimb financiar artificial), creare de monedă, garanții și împrumuturi de urgență.
Dar acestea nu sunt soluții; sunt doar vopsea pe o suprafață ruginită.
În 2022, ne-am dat seama brusc că energia rusească devenise încă o perturbare financiară pentru sistemul monetar occidental, una care trebuia să fie temporar conținută cu o linie de swap sau un împrumut de urgență.
Aceasta implică faptul că trebuie să ne gândim în termeni de două economii: economia reală a energiei, resurselor, bunurilor și serviciilor și o economie financiară paralelă a banilor și datoriilor. Va exista oare întotdeauna o economie financiară; vom vedea oare întotdeauna spread-uri explodând undeva pe un ecran Bloomberg?
Dar acum descoperim că economia financiară este susținută si speculată de economia reală – și nu invers. Dar aici este problema.
Dacă energia este abundentă și ieftină – și dacă banii își păstrează valoarea în raport cu energia – această bază energetică a economiei poate fi ignorată. Vârful euforiei din jurul tranziției energetice bazate pe așa-numitele energii regenerabile din Europa a coincis cu vârful aprovizionării Rusiei cu hidrocarburi ieftine către Europa. O coincidență? Cine a vrut să dărâme ce?
Ne îndreptăm spre un nou sistem mondial în care accesul la valoare reală, cum ar fi materiile prime, are prioritate față de accesul la dolarii de hârtie!
Încercările zadarnice ale politicienilor occidentali de a exclude energia rusească din economia globală arată că aceștia înțeleg doar latura speculativă-monetară a lucrurilor
Noua lume se îndepărtează de valoarea promisă a banilor de hârtie către active reale: resurse natural, energie, produse si servicii.
Acestea sunt vești proaste pentru țările ale căror economii stau pe un munte de creanțe, de bani de hârtie.
Pe 1 august 2022, legendarul strateg financiar Zoltan Pozsar a scris următoarele în revista „Economics a Credit Swiss”: „Rusia și China au fost principalii «garanți ai păcii macroeconomice», furnizând toate bunurile ieftine care au alimentat temerile deflaționiste în Occident, ceea ce, la rândul său, a dat băncilor centrale permisiunea de a tipări bani (Quantitative Easing) ani de zile.”
În Occident, exista o iluzie confortabilă că economia era în primul rând un sistem monetar și nu un sistem al resurselor, energiei și de bunurilor reale.
În mod ironic, disponibilitatea fiabilă a petrolului și gazelor rusești ieftine a fost cea care a alimentat acest analfabetism economic.
Putin a conectat aceste conexiuni în remarcile sale de la Valdai; accentul discursului său a fost în mod clar. Și există mulți oameni la Moscova și Beijing care sunt foarte conștienți de aceste conexiuni.
Acum, Vladimir Putin nu este un guraliv precum Donald Trump, așa că vorbește puțin și acționează în schimb. Putin știa la ce să se aștepte dacă izbucnea războiul cu Occidentul.
În consecință, s-a pregătit, sau mai degrabă, a așteptat până când Rusia era pregătită. Și nu doar din punct de vedere militar, ci și economic. În timp ce cei fără creier din Occident aveau încredere în globaliști – cu sistemul lor de monedă tipărită – Putin a creat condițiile pentru a utiliza adevărata bogăție a lumii: materiile prime.
Occidentul deținea poate structurile financiare tehnice care permiteau plățile internaționale, dar Putin știa că acest lucru nu va fi un obstacol. Pentru că, dacă națiunile majore ar avea nevoie disperată de petrolul, gazele și mineralele Rusiei, s-ar găsi modalități și mijloace pentru a ocoli constrângerile financiare ale sistemului monetar, asa cum s-au găsit in cazul Iranului..
Și exact asta s-a întâmplat.Noile formate de plată în afara sistemului globalist SWIFT au eliminat efectiv și dolarul, ceea ce a avut un efect devastator asupra sistemului financiar occidental.
Prin urmare, Putin nu a trebuit să-și facă prea multe griji cu privire la confiscarea și înghețarea a aproape 300 de miliarde de dolari din activele rusești de către Occident. Acest lucru a fost valabil mai ales pentru că marile companii ale sistemului monetar fiat occidental investiseră masiv în Rusia. Rusia avea fabrici si uzine occidentale reale in teritoriul ei si nu hartie in bănci.
Așadar, Putin a răspuns la sancțiunile occidentale plasând companiile occidentale și investițiile acestora în Rusia sub controlul statului. Exproprierea nu a fost efectuată la acea vreme, deoarece Putin încă spera că vasalii globaliști nebuni își vor reveni. Cu toate acestea, după cel mai recent anunț al Înaltului Reprezentant al UE, Kaya Kallas, conform căruia activele rusești vor fi furate și puse la dispoziția Ucrainei, răbdarea președintelui Putin s-a epuizat.
La 30 septembrie 2025, președintele rus a semnat Decretul nr. 693, care dispune naționalizarea activelor străine dacă Occidentul nu abandonează imediat pregătirile pentru furtul oficial de capital rusesc. Decretul prevede: „Din cauza acțiunilor neprietenoase ale Statelor Unite ale Americii și ale anumitor alte state străine – precum și ale organizațiilor internaționale aliate – ale căror acțiuni încalcă dreptul internațional și impun măsuri restrictive împotriva cetățenilor Rusiei și a persoanelor juridice ruse, președintele a emis acest decret pentru a proteja interesele naționale ale Rusiei și pentru a contracara acțiunile neprietenoase ale Statelor Unite ale Americii și ale altor state străine.
Decretul include un mecanism pentru eliminarea rapidă a proprietăților federale în conformitate cu deciziile prezidențiale, în scopul consolidării capacităților naționale de securitate și apărare”.
Cum ar putea Rusia să stabilizeze rubla fără acces la rezervele acum înghețate ale băncii centrale? Cum s-ar putea desfășura comerțul fără acces la servicii bancare corespondente în dolari/euro?
Și ar putea fi evitată o criză financiară fără acces la piețele de capital străine?
RT a relatat următoarele pe 7 octombrie 2025: „Decretul permite confiscarea activelor occidentale în valoare de un trilion de dolari americani. Valoarea acestor active se ridică la de câteva ori mai mare decât rezervele valutare rusești înghețate în prezent în Belgia.
Valoarea activelor occidentale sub formă de împrumuturi, proiecte de construcții și infrastructură și investiții directe în proiecte de producție a fost estimată la un trilion de dolari americani. Iar cel mai recent decret prezidențial al lui Putin permite acum confiscarea lor și o schimbare rapidă a proprietății. Cu excepția cazului în care anumite persoane își revin în sfârșit”.
Statele occidentale sperau că Rusia ar putea fi sancționată până la moarte, iar apoi companiile aflate sub administrația rusă ar putea funcționa din nou. Această speranță disperată a fost alimentată de teama că, în special, Germania s-ar confrunta cu împrumuturi restante de aproape un trilion de euro dacă activele occidentale ar fi fost confiscate în cele din urmă. Aceste împrumuturi fuseseră acordate de băncile germane pentru investițiile acestor companii în Rusia. Guvernul german oferise garanțiile pentru aceste împrumuturi la acea vreme.
Declarația minunată și perspicace a ministrului de externe al Partidului Verde, Annalena Baerbock, din 25 februarie 2025, trebuie reformulată astăzi. În loc de „sancțiunile noastre vor ruina Rusia”, așa cum a proclamat Baerbock în strălucirea inteligenței sale de neegalat la acea vreme, trebuie să se citească acum: „sancțiunile noastre ne-au ruinat”.
Noile formalități de plată în afara sistemului globalist SWIFT au eliminat efectiv și dolarul, ceea ce a avut un efect devastator asupra sistemului financiar occidental. Prin urmare, Putin nu a trebuit să-și facă prea multe griji cu privire la confiscarea și înghețarea a aproape 300 de miliarde de dolari din activele rusești de către Occident.
Acest lucru a fost valabil mai ales pentru că marile companii ale sistemului monetar fiat occidental investiseră masiv în Rusia. Așadar, Putin a răspuns la sancțiunile occidentale plasând companiile occidentale și investițiile acestora în Rusia sub controlul statului.
Conform standardelor vremii, a fost nevoie de trei războaie mondiale pentru a-i distruge în sfârșit pe fenicieni (cartaginezi). Al Treilea Război Punic (149-146 î.Hr.) a adus în cele din urmă acest lucru. Cartagina a fost distrusă, anihilată de adversara sa, Roma. Cartagina, această mare civilizație care l-a produs pe eroul Hannibal, care, cu armata sa și forța sa călare pe elefanți, a ajuns din Africa de Nord peste Alpi până la porțile Romei. Și aproape a reușit să învingă Roma, care îl depășea cu mult în forță de muncă și resurse.
O paralelă cu al Doilea Război Mondial. Cartagina a provocat din ce în ce mai mult Roma, puterea comercială și globală dominantă pe atunci în regiunea mediteraneană. Acest lucru a dus la cele trei războaie de anihilare împotriva Cartaginei, inițiate de Roma – cele Trei Războaie Punice! În perioada premergătoare celui de-al Treilea Război Punic, omul de stat și senatorul roman Cato a cerut distrugerea Cartaginei în fiecare sesiune a Senatului Roman.
El își încheia toate discursurile cu declarația: „Ceterum censeo Carthaginem esse delendam” („…mai mult, cred că Cartagina trebuie distrusă”) – indiferent de subiectul discuției. De altfel, în antichitatea biblică, fenicienii erau considerați „rudele rele ale lui Israel”, care sunt demonizați în Vechiul Testament ca „amalechiți” sau „edomiți”, strămoșul lui Amalek.
Sârguința, bucuria faptei bune și inventivitatea germanilor, datorită succeselor comerciale internaționale rezultate, i-au transformat în dușmanul de moarte al puterii mondiale Marea Britanie spre sfârșitul secolului al XIX-lea – o analogie cu Roma și Cartagina.
În anii 1890, renumita revistă britanică *The Saturday Review* a publicat mai multe articole cu conținut anti-german, toate încheindu-se cu citatul derivat al lui Cato *Germania est delenda* („Germania trebuie distrusă”).
În ediția din 24 august 1895, pagina 17 a ziarului Saturday Review, a apărut articolul „Adevărata noastră politică externă”, care conținea următorul pasaj: „Principalul nostru concurent în comerț astăzi nu este Franța, ci Germania. Într-un război cu Germania, am fi în măsură să câștigăm mult și să nu pierdem nimic; într-un război cu Franța, indiferent de sfârșitul războiului, ar trebui să ne confruntăm cu o pierdere grea.
Pregătiți-vă pentru lupta cu Germania, căci Germania est delenda”. (Germania trebuie distrusă).
Au urmat Primul și al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei. Dar nu numai că mulți germani au supraviețuit, dar au reușit chiar să-și recâștige un rol economic de frunte în lume. Pentru a elimina Germania pentru totdeauna ca putere economică în Europa, pentru a o distruge, pentru a o anihila, Tratatul de la Versailles i-a fost impus imediat după Primul Război Mondial.
Cancelarul Philipp Scheidemann a citat pe 12 septembrie… În 1919, „British Times” scria: „Dacă Germania își reia comerțul în următorii 50 de ani, acest război va fi fost purtat în zadar” (Haverbeck, Rudolf Steiner, Advocate for Germany, 1989, p. 230).
Acum totul se îndreaptă spre al Treilea Război Mondial, sau mai degrabă spre „Al Treilea Război Punic al Germanilor”. Cu un partener precum Rusia, care sub Putin nu a cedat nici perversiunilor, nici globalismului, germanii rămași ar fi putut supraviețui în cadrul unei politici bismarckiene.
Dar acest lucru a fost acum împiedicat, deoarece Rusia lui Putin este considerată acum succesorul Germaniei lui Hitler. Întrucât Republica Federală Germania a făcut comerț cu Rusia lui Putin, și-a pecetluit propria condamnare la moarte conform Legii lui Amalek.
Totul se potrivește cumva din nou, deoarece, conform acestor declarații evreiești, germanii sunt considerați „amalek” sau „edom”. Prin urmare: Germania est delenda!Amalek și Edom Legea amalekeană și „Al Treilea Război Punic” al nostru – nu ar trebui să scăpăm.
Exemple de minciuni care vizează distrugerea Germanilor, nu credeți un cuvânt din ceea ce spun guvernul vostru, ziarele voastre mincinoase și posturile de televiziune atunci când încearcă să vă hrănească cu noi povești de groază despre istoria noastră.
Următorul raport despre minciuna de la Katyn este deosebit de crud față de toți germanii. Exemplifică modul în care se spuneau și se spun minciuni despre epoca Hitler. Da, cum au fost chiar uciși oameni pentru a impune aceste minciuni.
Amintiți-vă de regretatul poet al libertății, Gerd Honsik, care a fost închis într-o temniță vieneză pentru că a publicat în cartea sa din 1992 „Achitare pentru Hitler?” că genocidul de la Katyn nu a fost comis de Wehrmacht-ul lui Hitler, ci de ucigașii lui Stalin.
Holocaustul de la Katyn a fost comis de măcelarul evreu al lui Stalin, Lavrenti Pavlovich. Beria a planificat și a dus la îndeplinire proiectul. Acest fapt a fost întotdeauna cunoscut guvernelor vest-germane.
Sursa – National Journal
https://concept-veritas.com/nj/25de/politik/02nja-putin-deht-ihnen-den-hahn-ab.htm
1945 war das Ende einer Etappe, doch die Rothschild-Zeit endet Putins Klartext, und Trump zieht mit!