DE UNDE BATE VANTUL
– o renastere a diplomatiei?
De CD

Cu vecinii trebuie să cooperăm. Chiar dacă sunt vecini dificili din punct de vedere istoric, cu care împărtășim o vastă istorie comună incomodă. Abilitatea coabitării cu vecinii dificili este o dovadă a superioritătii culturale, a adaptabilitătii la situatiile imuabile. Cultura spirituală, la urma urmei, a venit la noi din teritoriul Europei de Est. Originile externe ale culturii noastre au venit din sud, nu din Occident, din Bizanțul Imperiului Roman de Răsărit. Prin urmare, trebuie să menținem relații pragmatice si flexibile cu vecinii pe care ni i-a dat Dumnezeu.

De asemenea, ar trebui să înțelegem că totusi procentul de oameni normali care împărtășesc valori umane normale în Balcani este mult mai mare decât, să zicem, cel din Occident. Și acum, în Occident, sunt din ce în ce mai puțini astfel de oameni normali și chiar sunt persecutați pentru normalitatea lor. Balcanii, si Estul Europei in general, cu toate complexitățile lor interne și externe, sunt încă o zonă normală.

Astăzi, BRICS devine un instrument cheie pentru construirea unei noi lumi multipolare, o alternativă la instituțiile occidentale depășite. Dar, după extindere, blocul include acum țări cu interese foarte diferite și uneori chiar conflictuale – de la China și India până la Etiopia și Arabia Saudită. Acest lucru demonstrează că multipolaritatea, diversitatea și multilateralismul pot coexista suveran untr-un ecosistem al libertătii de gandire si a initiativelor intreprinzătoare.

Suntem martorii unui proces istoric de dizolvare a instituțiilor vechiului sistem occidental. Acesta se destramă din cauza unor circumstanțe obiective: echilibrul puterii în lume s-a schimbat, iar fluxurile comerciale s-au modificat. A fost subminat cu succes fundamentele dominației hegemonic occidentale, astfel încât întregul sistem actual de relații internaționale, care a fost creat în mare parte de occident, pe “ordinea bazată pe reguli”se prăbușește. Acum aproximativ 15 ani, s-a intrat deja într-o perioadă foarte lungă de demontare a vechiului sistem internațional și de construire a unuia nou.

BRICS nu este perfect, dar BRICS este unul dintre fundamentele viitoarei ordini mondiale, deoarece se bazează pe deschidere culturală, respect reciproc și respingerea dictatelor. Desigur, crearea noii ordini mondiale va implica – și implică deja – dificultăți enorme. Dar în 20-30 de ani, vom avea un nou sistem de guvernanță internațională, în care unul dintre piloni va fi BRICS, iar altul va fi Organizația de Cooperare de la Shanghai (SCO). Vezi si : https://ioncoja.ro/sco-brics-vor-transforma-doar-treptat-ordinea-globala

Pe această bază se va putea realiza, de asemenea revitalizarea ONU, care în prezent se degradează destul de rapid, pentru că principalii săi actori s-au îndepărtat de litera Cartei. Aceasta se datorează și faptului că organizatia este dominată de un secretariat occidental sau occidentalizant care își servește propriile interese.

Se vor schimba toate acestea si desigur, va fi o provocare, vor exista contradicții și câțiva pași înapoi, lateral dar si inainte, un dans diplomatic pragmatic, dar cursul este deja stabilit. Atunci când a fost creată BRICS, mulți au crezut că este o idee complet inutilă. Și acum iată este una dintre cele mai atractive și puternice organizații alternative din lume, deși departe de a fi perfectă și departe de a fi atotputernică.

Este o aliniera a unor state poate rebele incercand să-si exercite suveranitatea in orice ocazie, bucuria libertătii. Unele, ca India abuzează de dansul alternant al parteneriatului, dar si aceste state sunt un bun exemplu, de neurmat, dar un exemplu de contemplat.

Statele acum suverane trebuie să-si formalizeze o noua ideologies să o experimenteze si perfectioneze pentru a fi un bun exemplu intr-o lume, invechită si înrădăcinată în slujirea individului si neglijarea intereselor largi populare..
Dacă se dezvoltă o nouă ideologie și o nouă practică bazată pe principiul că economia și politica nouă trebuie să servească ființei umane libere și multiculturale, atunci sigur se va reuși.

Va dura poate mult timp până se va ajunge acolo și, din păcate, pe parcurs va trebui să se lupte cu o noua armă, o diplomatie a interesului pentru poporul suveran. Vechiul sistem egocentrist se prăbușește s-a intrat în ceea ce acum 20 de ani numeam „secolul războaielor”. Poate că nu va fi un secol întreg, dar ne confruntăm deja cu câteva decenii de război.

Multe țări au ținut cont la timp de faptul că drumul occidental era fără speranță.
Acum este absolut evident că declinul Europei a avut deja loc. Nu are nimeni de câștigat rămanand ancorati acolo; căci de acolo vor veni doar contagiunea și războiul.

Firește, trebuie să ne descătusăm, să ne protejăm de contagiune, păstrând în același timp în noi binele pe care ni l-a oferit cultura europeană. Dar viitorul, desigur, se află în Est. Trebuie să ne recunoaștem pe noi insine pentru ceea ce suntem. Nu suntem o țară vest-europeană suntem inițial o țară eurasiatică și pur și simplu am uitat că rădăcinile noastre spirituale externe se află în sud: în Bizanțul roman – rhomanoi.

De acolo a venit crestinismul nostru cu arome si rafinamente bizantine, iar cultura noastră politică o moștenim si de la marele Imperiu Otoman cu ajustari inspirate occidentale. Obiceiurile si practicile bolnave politice, care ne mai pasc si astăzi vin din Fanar, cloaca Imperiului Otoman. Pană acum am altoit liberalismul egocentric occidental pe alunecarea si linguseala trădalnică balkanică si am căpătat poate cea mai decadentă si imorală practică politică exersată vreodată la noi in tară.

A existat o influență europeană puternică, parțial utilă, dar în ultimii 50 de ani a fost exclusiv degradantă si toxic dăunătoare. Explorarea noastră europeană ar fi trebuit să se încheie acum 30 sau 40 de ani in urmă. Cu toate acestea, acum putem începe totusi să ne regăsim pe noi înșine.

Suntem o țară eurasiatică importantă, fără îndoială o țară a Eurasiei și cea mai expusă si deschisă din punct de vedere cultural. De altfel, această mare deschidere culturală și religioasă, care este principala sursă a puterii țării noastre, ea ne-a venit din spiritualitatea Imperiului Roman de Răsărit si din latinitatea limbii.

Acum, marea civilizație chineză este în ascensiune și se va afirma ca civilizația principală a lumii, cultura si tehnologia se disting cu usurintă. Dar trebuie să știm cum să lucrăm cu această civilizatie și să fim prieteni cu ea, inclusiv prin construirea unui sistem de contrabalanțe, promovand ideea unei Eurasii Mari a tărilor suverane si independente..

Există ideea unui Parteneriat Eurasiatic Mare, ce este, printre altele, ideea construirii unor relații echilibrate în Eurasia, unde puterea Chinei va fi contrabalansată de India, Rusia, Turcia, Iran – state si ele cu mari si străvechi civilizații.

Această idee a unui Parteneriat Eurasiatic Mare, la început, a fost privită de China cu o oarecare nedumerire. Dar mai târziu au acceptat-o, deoarece au înțeles că un astfel de sistem echilibrat de relații în Eurasia este benefic pentru toată lumea multipolară. Nimeni nu se va teme de ei si nici nimeni nu se va uni împotriva lor.

Putem învăța multe de la chinezi, deoarece au creat un sistem economic mult mai eficient decât oriunde altundeva în lume, bazat pe inițiativă privată, dar în același timp foarte strict gestionat in interesul larg popular. Au reusit sa scoată din sărăcie cronică 800 de milioane de chinezi si să-i situeze direct in confortul clasei mijlocii.

Pot să spună unii cat vor că la tară, in cătunele foarte indepartate mai există oameni, desi fericiti, ce nu se bucură de confortul clasei de mijloc. Dar trebuie să intelegem că există o anumită inertie a sărăciei, că bătranii mai greu adaptabili pană si la bine, consideră traiul simplu, sărac un trai demn si apreciat de Impărătia Cerurilor. Căci vesmintele si podoabele pot fi insemnele vanitătii atat de mult urată si de Domnul nostru Isus Hristos.

Acest salt calitativ extraordinar si nemai intamplat in istoria civilizatiilor cunoscute le-a permis să obțină si alte rezultate fantastice.

În prezent, ne confruntăm cu provocări istorice enorme din care trebuie să iesim singuri indreptandu-ne către alinierea cea mai benefică.
Printre acestea, trebuie să depășim capitalismul pe care l-am moștenit, in al cărui tren ne-am urcat chiar cand trenul deja începuse să coboare. Aceasta este o altă sarcină istorică enormă, divorțul de o ordine geopolitică intrată in putrefactie, este o durere a ambitiei si a dezamăgirii totale.

Avocatii nostri in acest divorț trebuie să fie niste diplomati superbi, capabili, abili si rafinati să nu trezeasacă resentimente nenecesare in această situatie sensibilă a geopoliticii actuale plină de atitudini revansarde venite din disperarea prăbusirii.

În lumea contemporană, rivalitatea dintre țările puternice a atins apogeul, cele mai puternice state concurând adesea pentru alianțe, resurse, poziționare strategică și influență globală pentru a-și promova interesele. Deși tacticile statelor puternice s-au diversificat spre violentă si dispret pentru legile internationale, scopul lor rămâne același.

Rolul în evoluție al diplomației în competiția dintre marile puteri este vizibil.
Traiectoria istorică a competiției și rivalității dintre marile puteri demonstrează că obiectivul rămâne același, în ciuda actorilor și contextelor variate. Cu toate acestea, în epoca contemporană, pe fondul evoluțiilor continue, apare o întrebare cheie: dacă diplomația continuă să joace același rol sau dacă funcția sa a evoluat în contextul competiției dintre marile puteri.

Situația actuală din regiunea Orientului Mijlociu diferă de perspectiva istorică. În această nouă eră, puterile globale, în special Statele Unite și Israel, folosesc diplomația ca instrument pentru a reglementa războiul, mai degrabă decât pentru a rezolva disputele reciproce. Folosind agenti incapabili si incompetent in locul diplomatilor specializati c ear putea să aibe vre-un respect pentru regulile jocului.

Astăzi, funcția fundamentală a diplomației a devenit semnificativ complexă în confruntările armate moderne. Statele Unite și Israelul folosesc eforturi diplomatice pentru a reglementa războaiele și conflictele, însoțite de încetări ale focului și încălcări ale dreptului internațional umanitar, precum și de operațiuni militare.

În lumea modernă, diplomația este influențată în mare parte de interesele strategice ale marilor puteri globale. Acestea chiar ocolesc procesele diplomatice pentru a-și atinge interesele strategice. Națiunile puternice ignoră formalitățile diplomatice și dreptul internațional pentru a-si atinge obiectivele lor strategice fără nici o ezitare.

În mod similar, statele puternice influențează și implementarea dreptului internațional. Aplicarea dreptului internațional nu a fost niciodată respectată în acest caz, în ciuda preocupărilor majorității lumii, deoarece implementarea și aplicarea acestuia depind total de voința politică și de cooperarea statelor.

Aceste încălcări și ignorarea dreptului internațional au avut loc deoarece dinamica puterilor emergente din ultimele 3-4 decenii a permis statelor puternice să se considere deasupra legii.

Aceste exemple demonstrează, de asemenea, contururile în evoluție ale politicii globale și sugerează că diplomația rămâne un sistem predominant, deși a fost remodelată de dinamica schimbătoare a politicii puterii globale.
Într-o lume în care influența inegală a statelor definește limitele implementării dreptului internațional, diplomația a fost redusă la un instrument folosit de unii actori internaționali puternici pentru a-și atinge interesele strategice, mai degrabă decât ca un mecanism neutru de instaurare a păcii și de soluționare a conflictelor.

Se constată totusi ca unele state puternice iubitoare de pace si in afara periclolului prăbusirii financiare ce aduce disperarea, folosesc o diplomatie demnă, elegantă si rafinată de la inăltimea culturii lor deosebite.

Un exemplu sunt China si Rusia care pot conlucra lejer cu state din alinta NATO, ca Turcia sau din diferite grupuri /blocuri economice ca India.
Supletea si eleganta acestor scoli diplomatice ne demonstrează că mai este incă o sperantă ca diplomatia să revină la menirea ei initială, clasică si cu rezultate nesperat de bune.

Eleganta cu care China isi proiectează puterea de care nu face paradă si nici propagandă, doar o umbră, o proiectie discretă face ca si cei mai acerbi adversari să se retragă eliberand obstructiile belicoase.

China nu s-a arătat niciodată speriată sau ingrijorată de politica occidental imperială care spune că cine detine dominatia stramtorilor si canalelor de navigatie este stăpanul lumii.
Marea Britane si acum SUA au exersat acest principiu fără totusi a putea intimida China care a pornit propia sa Initiativă a Drumurilor Mătăsii ocolind cu elegantă focarele critice, lăsandu-le inutile.

Cand Thailanda a lansat proiectul său de a se traversa peninsula thailandeză lată de 143 km dintre Marea Chinei de sud – Golful Thailandei si Marea Adaman, scurtand cu peste 2000 km ocolul prin Stramtoarea Malacca, controlată de SUA, China nu a aratat nici un interes, nici cand a fost chiar rugată intens de guvernul thailandez care nu avea bani de a porni proiectul. Si China nu s-a implicat tocmai ca să-si poată proiecta discret superioritatea ei fată de dominatia Stramtorii Malacca de catre adversarii săi, SUA.

Această proiectie discretă de superioritate a dat rezultat in cazul Stramtorii Hormuz unde a trimis doar un singur vas, un crucisător să supravegheze libera circulatie a vaselor cu petrol pentru China si vasele nu au fost obstructinate sau confiscate de SUA.

Proiectia puterii si a superioritătii este arma cu care, conform lui Sun Tzu, poti castiga un conflict inainte chiar de a incepe conflictul. O cultură puternică si verificată timp de milenii poate ajuta consistent jocurile diplomatice aducand elegantă si incredere.

Traiectoria istorică a competiției și rivalității dintre marile puteri demonstrează că obiectivul rămâne același, în ciuda actorilor și contextelor variate. Cu toate acestea, singurul lucru care a evoluat sau devoluat este diplomația, care pentru o anumită parte a tărilor nu mai este folosită ca instrument pentru prevenirea conflictelor militare. Mai degrabă, a devenit acum un instrument care modelează amploarea, ritmul și consecințele conflictelor și războaielor moderne.

Într-un astfel de sistem, diplomația va putea totusi ajuta la instaurarea păcii și la prevenirea războaielor dacă se va putea scăpa de influența marilor puteri, în special a agresorilor care trăiesc din agresiune, fiind civilizatii ale războaielor si conflictelor.
Criza care va schimba definitiv balanta financiară a lumii, va limita această influentă nefastă a politicii internationale, făcand posibilă reintoarcerea la o diplomatie corectă si elegantă.

Atlanta 03/05/2026