 CD1.879 aprobate denitsoc@gmail.com 216.131.106.36
GLOBALISMUL A FOST DOAT UN „TUN” ECONOMIC Motto: Lumea veche nu se va mai întoarce, nostalgia nu este o strategie. Occidentul s-a clădit pe trei libertăți fundamentale: libertatea de gândire, libertatea de exprimare și libertatea economică. Toate sunt libertăți individuale. Există două opțiuni opuse pentru conceptualizarea sistemelor, atât în termeni generali, cât și cu exemple concrete din economia umană. Dacă, pe de altă parte, sistemul este presupus deschis, cu limite relative ale potențialului nostru de creștere, atunci societatea ar putea avea încă capacitatea de a depăși multe dintre cele mai grave provocări care apasă asupra speciei noastre, intrând într-un viitor al cooperării reciproc avantajoase, multipolarismului și rațiunii creative. Mercantilismul a fost sever revizuit să faciliteze trecerea de la eficiență la profit maxim si control într-o lume fragmentată si polarizată la nivel social. Globalizarea a generat eficiență prin eliminarea barierelor tampon, concentrarea producției și bazarea pe condiții optime dar nedurabile, iar aceste condiții se sparg acum. Totul a fost optimizat pentru cost si este acum expus riscului. Sistemul acum insă se îndreaptă spre control, reziliență și securitate, forțând națiunile și întreprinderile să se reconstruiască în jurul stabilității, mai degrabă decât al vitezei si profitului. Este o tranziție structurală spre viitor si nu o afacere temporară pentru profit. Timp de aproximativ trei decenii, economia globală a funcționat sub un model care prioritiza eficiența, minimizarea costurilor și mobilitatea capitalului pentru profit maxim. Acest model este acum reorientat către control, reziliență și autonomie strategică. Aceasta nu este o abstracție teoretică. Este o tendintă observabilă în politica comercială, in arhitectura lanțului de aprovizionare, in alocarea capitalului și realinierea geopolitică. Reapariția comportamentului mercantilist reflectă o recalibrare a priorităților suverane, mai degrabă decât o respingere a piețelor. Sistemul nu abandonează complet globalizarea; o restructurează în jurul unor constrângeri care anterior erau considerate a fi fost deja eliminate. Lumea care a fost avea Globalizarea ca motor al eficienței pentru profit. Acest sistem a fost susținut de mai multe condiții de consolidare. În primul rând, Statele Unite au oferit o umbrelă de securitate care a stabilizat rutele comerciale maritime și a redus prima de risc asociată comerțului transfrontalier. În al doilea rând, dolarul american a funcționat ca o monedă de rezervă globală, facilitând tranzacțiile și ancorând stabilitatea financiară cat si un profit financiar separat si asigurat. În al treilea rând, progresele tehnologice în logistică, comunicații și producție au redus costurile de coordonare, permițând firmelor să opereze de la distantă lanțuri de aprovizionare complexe, dispersate geografic. Producția a migrat către jurisdicții cu costuri mai mici, nivelurile stocurilor au fost reduse la minimum pentru a nu bloca banii investibili in alta parte, iar sistemele de livrare la timp au înlocuit stocarea. Alocarea de capital a urmat maximizarea profitului, adesea independent de considerații geografice sau politice. Rezultatul a fost o perioadă caracterizată de scăderea costurilor marginale, presiuni dezinflaționiste și cresterea profitului corporativ. Consumatorii au beneficiat de prețuri mai mici, în timp ce piețele de active au reflectat efectele cumulate ale câștigurilor de eficiență. Cu toate acestea, sistemul a inclus un compromis. Eficiența a fost obținută în detrimentul redundanței. Redundanța, la rândul său, este principalul mecanism prin care sistemele absorb șocurile. Prin minimizarea redundanței, economia globală și-a crescut expunerea la perturbări. Această vulnerabilitate a rămas latentă până când sistemul a fost testat. Testarea la stres a sistemului a dus la dezvăluirea fragilității. Criza financiară globală a demonstrat cum sistemele financiare strâns cuplate pot transmite instabilitate peste granițe. Evoluțiile geopolitice ulterioare au întărit aceste lecții. Conflictul Rusia-Ucraina a subliniat importanța strategică a fluxurilor de energie, în timp ce sancțiunile și înghețarea rezervelor băncilor centrale au introdus o nouă dimensiune a riscului politic în activele financiare considerate anterior neutre si sfinte. Diversificarea relatiilor internaționale nu este doar prudență economică, ci fundament material pentru o politică externă onestă, cooperativă pentru că țările câștigă astfel dreptul la poziții principiale reducându-și vulnerabilitatea la represalii hegemonice. Aceste evenimente au o implicație comună: interdependența fără încredere crește vulnerabilitatea sistemică. Atunci când încrederea se deteriorează, actorii își reevaluează expunerea la dependențele externe. Această reevaluare duce la schimbări structurale. Pe ruinele deja restructurate la nivel de incredere si intercooperare multilaterală se construieste o nouă Globalizare care nu merge pe consens ideologic si răspuns imediat la comenzile de pedepsire in conformitate cu “ordinea bazata pe reguli”, ce nu a fost o iluzie inocentă, ci o construcție neoliberală elitistă care a încurajat externalizarea și financializarea. Dintre problemele cu care se confruntă economia mondială, niciuna nu poate fi rezolvată de o singură țară. De aceea trebuie să existe un efort comun al tuturor tărilor intr-un concert armonizat si eficient. Toti participantii trebuie să pună pe primul loc binele comun al umanității decât propriul interes. Trebuie cooperat in acest spirit și să contribuim la o economie globală deschisă și la o comunitate cu un viitor pasnic pentru omenire. Atlanta 4/04/2026 |
Distribuie!
3 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Sleatha zionistă din Ukraina se răzbună pe ukrainieni si ii mană să isi afiseze si mai mult rasismul criminal, nazist, expunandu’i astfel pedepsirii aspre cu care vin rusii să denazifice Ukraina. Denezificarea in Europa este o sarcină ce revine puterilor aliate ce au invins nazismul in al Doilea Razboi Mondial, in conformitate cu prevederile Cartei ONU.
Perfidia zionistă face ca guvenul zionist de la Kiev să continue sadic războiul pană la ultimul ukrainian.
CD
UCRAINA ÎȘI PREGATEȘTE CONSTRUCȚIA UNUI TEMPLIU DEDICAT CRIMINALILOR NAZISTI CARE AU ACTIONAT ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII
Rețeaua Voltaire – https://www.voltairenet.org/article224112.html
Directorul administrației prezidențiale ucrainene, generalul Kyrylo Budanov, a prezidat o reuniune pe 28 martie 2026 pentru „crearea unui panteon al ucrainenilor eminenți”. El a spus: „Aceasta este reînhumarea pe teritoriul Ucrainei a unor ucraineni proeminenți care au murit în străinătate. Nu este o sarcină ușoară, deoarece aceștia sunt împrăștiați pe tot globul – atât în țări prietene, cât și în țări neprietenoase. Trebuie să începem cât mai curând posibil, deoarece restaurarea memoriei istorice este o problemă foarte importantă, mai ales în timp de război pentru suveranitate și independență.”
Ministrul adjunct de externe, Mariana Betsa, a declarat că a identificat locurile de înmormântare a 98 de ucraineni în 21 de țări. Potrivit acesteia, acestea includ personalități politice, militare, culturale și publice din Republica Populară Ucraineană, Republica Populară Ucraineană de Vest, OUN-UPA, guvernul în exil și mișcările de eliberare națională.
Oficial, nimeni nu a fost numit public încă. În realitate, acest templu ar trebui să fie dedicat lui Dmitro Dontsov, Stepan Bandera, Yevhen Konovalets și Yaroslav Stetsko.
Dmitro Dontsov, fondatorul „naționalismului integral” și administrator al Institutului Reinhard Heydrich. În această calitate, a fost unul dintre principalii arhitecți ai soluției finale a problemelor slave, evreiești și țigănești. Este înmormântat în Canada.
Stepan Bandera, brațul executiv al lui Dontsov. Oficial în arest la domiciliu din 1941 până în 1944 într-un lagăr de concentrare, neoficial, a fost repartizat la Inspectoratul General al Lagărelor de Concentrare. Înmormântat în Germania.
Yevhen Konovalets, șef militar al Organizației Naționaliștilor Ucraineni. Înmormântat în Olanda. Iaroslav Stețko, brațul politic al lui Bandera, prim-ministru sub ocupația nazistă, lider al organizației anticomuniste mondiale. Înmormântat în Germania.
Istoricul Iurii Iuzici, administratorul mișcării cercetașe Plast, i-a alertat pe participanții la întâlnire. Potrivit acestuia, dacă acest templu nu va fi construit, mormintele personalităților ucrainene din străinătate ar putea dispărea.
Această inițiativă este răspunsul „naționaliștilor integrali” la Federația Rusă, care cere „denazificarea” Ucrainei. Administrația președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu numai că refuză să distrugă monumentele ridicate în onoarea „naționaliștilor integrali” și să le redenumească pe cele numite după acești criminali, dar intenționează să le construiască un templu.
https://www.president.gov.ua/en/news/kirilo-budanov-proviv-naradu-prisvyachenu-stvorennyu-panteon-103581
Mișcarea cercetașă Plast a menținut vie memoria „naționaliștilor integrali” din Occident pe tot parcursul perioadei sovietice. A fost deosebit de activă în Canada.
MORALITATEA ÎN DIMENSIUNE ISTORICĂ
De CD
Lucrurile se schimbă inexorabil, realitatea vieții se schimbă, ca urmare conștiința se schimbă și odată cu aceasta, moralitatea se schimbă și ea.
De-a lungul istoriei, societățile umane au stabilit coduri morale după care să trăiască, care au oferit, de asemenea, o forță ideologică puternică pentru menținerea ordinii existente. Astăzi, ipocrizia ordinii morale occidentale este din ce în ce mai expusă și contestată de mase.
Moralitatea poate fi definită ca setul de reguli sau precepte ale acțiunii umane și ale vieții sociale. La școală și în biserică suntem învățați că moralitatea este atemporală și absolută, adică aceeași pentru fiecare individ, în toate locurile și în toate timpurile.
Insă moralitatea se dezvoltă, poate capăta o natură ipocrită și poate duce la criza moralității de astăzi.
„Sincer, acești paraziți pur și simplu și-au dat arama pe fată.”
Aceste cuvinte au fost scrise de Luigi Mangione, presupusul ucigaș al CEO-ului companiei de asigurări de sănătate UnitedHealthcare – SUA. Ca răspuns, establishmentul politic american a lansat cea mai bună glumă a anului 2024: „violența nu poate fi niciodată folosită pentru a aborda diferențele politice”.
În limbajul ipocrit, orwellian, al elitelor, aceasta înseamnă că trebuie să înțelegem că războaiele purtate de imperialismul american în fiecare colț al planetei nu sunt violență politică. Și nici genocidul din Gaza, care este pe deplin susținut de guvernul american.
Din păcate pentru liderii moralizatori, masele nu mai sunt atât de ușor de păcălit pe cât ar putea ei crede. La un moment dat, uciderea unui CEO ar fi putut atrage simpatia populară pentru victimă. Dar astăzi, un nivel izbitor de simpatie a fost exprimat pentru presupusul criminal. Un sondaj realizat în decembrie 2024 a constatat că 41% dintre americanii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani consideră această crimă „acceptabilă”.
În loc să pună la îndoială moralitatea uciderii cu sânge rece a cuiva, adevărata întrebare pe care și-au pus-o mulți a fost dacă este acceptabil din punct de vedere moral să câștigi milioane de dolari din moartea a mii de oameni ale căror cereri de despăgubire au fost respinse?
Răspunsul a fost răsunător: „Nu!”
Înțelegerea corectă a moralității respinge abordarea abstractă. Mai degrabă, vede moralitatea ca pe ceva concret, o chestiune materială, dictată de evoluția societăților umane de-a lungul istoriei.
Ideile noastre despre lume nu sunt statice, ci trec printr-un proces constant de dezvoltare. De asemenea, moralitatea se schimbă, evoluează, pe măsură ce condițiile și relațiile noastre sociale se schimbă.
Aceste perspective morale extrem de diferite reflectă schimbările în dezvoltarea societății și, mai presus de toate, în dezvoltarea forțelor productive ale umanității: moralitatea fiind produsul dezvoltării sociale.
Noile relații sociale bazate pe exploatarea majorității și-au găsit în mod natural reflectarea într-o nouă moralitate a elitelor care a monopolizat și instituțiile ideologice ale vremii, cum ar fi mass-media, religia organizată etc.
Când au apărut organele armate ale statului, acestea au fost în același timp protectorii proprietății celor bogați și gardienii ordinii publice și ai noii morale.
Acest lucru a continuat si mai continuă până în zilele noastre.
Elitele nu și-ar putea menține puterea asupra marii majorități dacă ar avea doar forța pură pe care să se bazeze. Are nevoie de alte mijloace, care sunt în principal ideologice, și din care moralitatea formează o componentă cheie. Prin urmare, moralitatea funcționează ca un instrument în mâinile elitelor.
Atâta timp cât societatea a fost divizată în exploatatori și exploatati, moralitatea a mers mână în mână cu ipocrizia. Moralitatea oficială pretinde întotdeauna să stabilească reguli de conduită pentru întreaga societate, în numele tuturor. Dar, în realitate, ea justifică și menține relațiile sociale existente și condamnă comportamentele care le subminează.
Fundamental, moralitatea elitelor joacă un rol important în ordinea socială, încercând să unească clasele antagoniste. Ea menține iluzia că armonia socială poate fi menținută cu principii de viață abstracte, universale ca Libertate, Egalitate si Democratie. Dar aceste abstractiuni sunt profilate numai din punctul de vedere al elitelor. Moralitatea lor servește astfel la estomparea și mascarea opresiunii.
Mai mult, elitele nu își respectă niciodată cu adevărat chiar propriul cod moral și îl va abandona fără greș cand interesele sale vitale sunt amenințate.
Dar dacă moralitatea clasei conducătoare a fost întotdeauna ipocrită, atunci se ridică întrebarea de ce este ea acceptată de mase?
Dacă ar fi pur și simplu o chestiune de propagandă sau forță, este puțin probabil ca un sistem moral să poată prinde contur în inimile și mințile celor asupriți timp de secole. Din nou, această întrebare se referă la dezvoltarea socială și la schimbarile sociale.
Atunci când elitele avansează in societate, când ordinea lor socială este stabilă și dezvoltă forțele productive, conducerea lor „are sens”, chiar și pentru asupriti. De asemenea, ordinea lor morală are sens și este văzută ca o gardă necesară împotriva prăbușirii oricărei moralități și coborârea în pofte bestiale.
Infernul lui Dante este plin de regi și papi care au încălcat moralitatea creștină medievală; Raiul său este plin de indivizi, atât nobili, cât și de oameni de rând.
Pe scurt, ipocrizia era incă văzută ca o eroare care trebuia curățată de morală, nu ca o trăsătură intrinsecă a acelei ordini sociale.
În ciuda originilor sale ca o sectă evreiască obscură într-un colț îndepărtat al imperiului, creștinismul s-a răspândit rapid printre neevreii romani.
În parte, acest lucru s-a datorat retoricii înflăcărate care se găsește în evanghelii împotriva ipocriziei și imoralității elitei, cum ar fi:
„Vai de voi, cărturari și farisei, ipocriți! Căci sunteți ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, dar pe dinăuntru sunt pline de oase de morți și de toată necurăția.” (Matei 23:27)
Morala atrage masele dar doar elitele stiu să o manipuleze in favoarea lor.
Machiavelli este adesea caracterizat pe nedrept ca un intrigant amoral. De fapt, el critică si își bazează teoria pe acțiunile elitelor acelor vremii, inclusiv a papalității. Expunându-le atât de deschis publicului, nu este de mirare că cea mai faimoasă lucrare a sa, “Prințul”, a fost interzisă de Vatican.
În aceeași perioadă în care Machiavelli a scris Prințul, Martin Luther și-a pironit „Cele nouăzeci și cinci de teze” pe ușa Bisericii Tuturor Sfinților din Wittenberg. Luther i-a acuzat pe papa și Biserica Catolică de corupție și ipocrizie prin vânzarea de „indulgențe” (iertarea păcatelor, care i-ar ajuta pe cumpărător să ajungă în rai) și acumularea de bogății obscene, obținute din oprimarea maselor.
Ceea ce a propus Luther nu a fost restaurarea vechii ordini medievale, ceea ce era imposibil, ci, în esență, o nouă formă de creștinism: protestantismul. Aceasta a dus la o perspectivă morală diferită de cea a înaltului cler catolic, implicând o relație mai directă și individuală cu cuvintele lui Dumnezeu, fără intermediari redundanți. Aceasta a reflectat mai îndeaproape perspectiva clasei în ascensiune: burghezia.
Burghezii erau conștienți că acționau în interesele lor economice atunci când luptau împotriva Bisericii, și la fel și țăranii atunci când luptau pentru a se elibera de opresiune. Însă masele erau motivate și de o repulsie morală față de întreaga ordine putredă, o repulsie care avea să joace un rol important într-o serie de revoluții dramatice viitoare.
Această repulsie morală este în sine un simptom al unei efervescențe revoluționare în societate și este însoțită și de o intransigență morală sănătoasă.
Când burghezia a înlocuit aristocrația și a devenit clasa conducătoare, vechile valori feudale discreditate au fost înlocuite de presupusa domnie universală a libertății și egalității în fața legii.
Însă „libertatea” abstractă și universală ascundea interesele foarte concrete ale burgheziei, care are nevoie de libertatea comerțului, de piețe libere și de muncitori complet liberi să-și vândă forța de muncă oricui este dispus să plătească. Aceste noi relații sociale și-au găsit inevitabil reflectările într-o moralitate nouă, burgheză.
În acest context, diverși gânditori occidentali au încercat să raționalizeze moralitatea, dezbrăcând-o de înfățișarea sa religioasă. Dintre acești gânditori, Immanuel Kant și Jeremy Bentham sunt, probabil, cei mai cunoscuți și la care se fac dese referiri astăzi.
Conform „imperativului categoric” al lui Kant, pentru ca o acțiune să fie bună din punct de vedere moral, trebuie „să acționăm doar conform acelei maxime prin care poți, în același timp, să dorești ca aceasta să devină o lege universală”.
Cu alte cuvinte, înainte de a face ceva, trebuie să te întrebi ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar face același lucru. Ar fi bine sau rău?
De exemplu, Kant ne spune că o lume în care toată lumea minte ar fi rea, așa că niciun individ nu ar trebui să mintă vreodată în nicio circumstanță: scopul nu justifică niciodată mijloacele dacă mijloacele sunt imorale în sine.
Pe de altă parte, teoria „utilitaristă” a moralității a lui Bentham se preocupa de consecințele unei acțiuni: scopul justifică mijloacele. În acest fel, este mai flexibilă decât imperativul categoric al lui Kant.
Potrivit lui Bentham, moralitatea utilitaristă se baza pe principiul căutării celei mai mari fericiri pentru cel mai mare număr.
Luați, de exemplu, faimoasa dilemă a tramvaiului. Conduci un tramvai care se îndreaptă spre linia pe care sunt legați cinci oameni și cu siguranță îi va ucide. Poți interveni activ și schimba tramvaiul pe o altă linie, pe care este legată doar o singură persoană.
Ai putea să nu faci nimic, pe motiv că nu ești responsabil pentru moartea a cinci persoane, deoarece nu tu i-ai legat de șine?
Sau ar trebui să intervii activ și să le salvezi, dar în acest proces să fii direct responsabil pentru uciderea cuiva care altfel ar trăi?
Conform utilitarismului, este simplu. Salvezi cele cinci persoane, pentru că aceasta este cea mai mare fericire pentru cel mai mare număr.
Cu toate acestea, atât utilitarismul, cât și imperativul categoric al lui Kant au suferit de aceeași abordare abstractă a problemei moralității. Ambele au raționalizat pur și simplu moralitatea emergentă a burgheziei într-un cod, universal aplicabil tuturor ființelor umane. Și, prin urmare, ambele produc aceeași ipocrizie care vine odată cu orice moralitate burgheză.
Numele lui Kant poate să nu apară des în știri, dar tocmai pe această logică se bazează politicienii atunci când fac afirmații precum „violența nu poate fi niciodată folosită pentru a aborda diferențele politice”.
Faptul că principiile lor „absolute” sunt constant încălcate în fiecare țară, mai ales de stat, are o importanță redusă pentru elite și lacheii lor plătiți din universități. Ceea ce contează este că aceasta poate susține aceste așa-numite principii ori de câte ori dorește să demonstreze superioritatea morală a conducerii sale.
Argumentul utilitarist conform căruia o astfel de acțiune sau politică este „pentru binele comun” este intalnită des în politica de astăzi. Dar problema cu aceasta este că fiind lipsită de orice conținut, prin urmare, abia dacă este o teorie. Se termină exact acolo unde ar trebui să înceapă: care este cu adevărat cea mai mare fericire pentru cel mai mare număr și cum o realizăm de fapt?
De fapt, cu utilitarismul, poți justifica aproape orice. Această moralitate este încă complet separată de realitatea materială și de morala adevărată.
Ca și în cazul imperativul categoric al lui Kant, acesta nu reușește să explice formele variate și contradictorii de moralitate care au apărut și au căzut odată cu diferite moduri de producție de-a lungul istoriei.
Democrația este si ea astăzi doar o lozincă ce are efect în schimbarea unor ordine politice sau economice. Ni se spune iar că democrația, moralitatea și prosperitatea vor domni odată ce acest război sau program de austeritate va fi lăsat să-și urmeze cursul.
Dar de data asta se pare ca masele nu mai vor să se lase inselate cu aceiasi mantră din 1789 incoace, cand lumea a fost electrizată de ideea că toți oamenii sunt creați egali și înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile. Doar că drepturile si libertatile nu nu le-au folosit maselor in nici un fel, ele au fost libertăti si drepturi pur personale care nu au slujit in niciun fel Comuniătii.
Atlanta 6/04/2026
Doar gloabele (de la Global si de la Baal!) nu pricep naturaletea lucrurilor sau se prefac, ca sa promoveze China, patroana lui CD, prin formule colorate ca „Diversificarea relatiilor internaționale” – o necesitate, „multipolaritate” si alte vreascuri ale noi limbi de lemn a comunistilor.