CD
1.864 aprobate

denitsoc@gmail.com
216.131.78.94

 

CADEREA SAU DECLINUL OCCIDENTULUI?
De CD

„Căderea Occidentului” de Oswald Spengler, o operă monumentală publicată pentru prima dată în 1918, care a uimit Europa cu teza sa radicală: civilizațiile nu sunt liniare și nemuritoare. Se nasc, se ridică, se consolidează și mor.
Acest volum păstrează întreaga profunzime filosofică, morfologia amplă a istoriei și intensitatea profetică a capodoperei lui Spengler, verificarea istorică făcând-o în același timp mult mai accesibilă și mai ușor de citit pentru publicul contemporan, fără a-i sacrifica rigoarea intelectuală sau puterea vizionară.

Pe măsură ce încrederea în Occident se erodează, morala este scoasă cu indiferentă si ignorantă din viata socială si politică pe usa din spate pe unde fusese evacuată si din viata economică a tranzactiilor strambe și schimbările de putere globală se accelerează multipolar, analiza lui Spengler se citește mai puțin ca speculație abstractă și mai mult ca un diagnostic dur.
Aceasta nu este o lamentare sau un manifest politic, ci o anatomie neclintită a destinului civilizației.

Căderea Occidentului ne obligă să ne confruntăm cu cea mai profundă întrebare a epocii noastre: Ce urmează după ce o mare cultură și-a consumat/epuizat forma predestinată?

„Căderea Occidentului: Formă și actualitate” este primul volum al influentei opere a lui Oswald Spengler din 1918, care susține că civilizațiile sunt entități organice cu o durată de viață finită.
Al doilea volum, subtitulat „Perspective ale istoriei lumii”, a fost publicat în 1922.

Pentru Spengler, unitățile semnificative pentru istorie nu sunt epocile, ci culturile întregi care evoluează ca organisme. În cadrul operei sale termenii „cultură” și „civilizație” au primit definiții non-standard, iar culturile sunt descrise ca având durate de viață variabile.

Spengler a recunoscut cel puțin opt culturi înalte: babiloniană, egipteană, chineză, indiană, mesoamericană (mayașă/aztecă), clasică (greacă/romană, „apoloniană”), Orientul Mijlociu non-babilonian („magian”) și „faustiană” occidentală sau europeană.

Morfologia a fost partea cheie a abordarii filosofice a istoriei, folosind această metodologie care abordează istoria și comparațiile istorice pe baza formelor și structurilor civilizaționale.
Cu abordarea analitică a istoriei pe care el o numeste „analogie”, el si-a propus să „distingă Polaritatea și Periodicitatea în lume”.
„Platon și Goethe reprezintă filosofia Devenirii, Aristotel și Kant filosofia Ființei… Notele și versurile lui Goethe… trebuie considerate expresia unei doctrine metafizice perfect definite.” ~ Din scrisoarea sa către Eckermann.

Cercetătorii de atunci credeu că termenul „declin” ar fi redat mai exact sensul cuvântului german original al lui Spengler, Untergang adesea tradus ca „mergerea spre cădere” mai emfatică; deci “Declinul Occidentului”
Dar astăzi privind spectacolul Apokaliptic in care se zbate Europa nu se mai poate vorbi de un declin, un apus al vestului – Sonnenuntergang- mergerea spre amurg, ci de un eveniment catastrofal – Untergang – Căderea Apusului. Providential Sprengler si-a intitulat correct opera si noi suntem martorii acestei corectitudini.

Pentru el, Civilizația este ceea ce devine o Cultură odată ce impulsurile sale creative scad și sunt copleșite de impulsuri critice. Cultura este devenirea, Civilizația este produsul – lucrul în care o cultură devine. Rousseau, Socrate și Buddha marchează fiecare punctul în care Culturile lor s-au transformat în Civilizații. În viziunea lui Spengler, fiecare dintre ei a îngropat secole de profunzime spirituală prezentând lumea în termeni raționali – intelectul venind să domnească odată ce sufletul a abdicat.

Termenul „faustian” al actualei Civilizatii este o referință la Faust al lui Goethe, în care un intelectual nemulțumit este dispus să facă un pact cu Diavolul/Satana în schimbul cunoașterii nelimitate. Spengler credea că aceasta reprezenta metafizica nelimitată a omului occidental, setea nestingherită de cunoaștere și confruntarea constantă cu Infinitul.

Învățând despre cursurile urmate de alte civilizații, oamenii își pot înțelege mai bine propria cultură, destinatie și identitate. El a spus că cei care își mențin o viziune istorică asupra lumii sunt cei care continuă să „facă” istorie.
Spengler a spus că viața și omenirea în ansamblu au un scop final; destinul omului din istoria lumii este împlinirea de sine ca parte a culturii sale.

O cultură este descrisă ca sublimând diverse obiceiuri, mituri, tehnici, arte, popoare și clase într-o singură tendință istorică puternică și nedifuzată.

Insă depre Civilizatii Spengler avea o opinie nu tocmai grozavă, chiar și despre cele care s-au angajat într-o expansiune semnificativă, deoarece spunea că expansiunea nu era o creștere reală. Unul dintre principalele sale exemple a fost cel al „dominației mondiale” romane.

În opinia sa, romanii nu s-au confruntat cu o rezistență semnificativă in expansiunea lor, ceea ce înseamnă că nu a fost o realizare, deoarece nu și-au cucerit atât de mult imperiul, ci pur și simplu l-au luat în posesie. Spengler a spus că acesta este un contrast cu manifestările romane de energie culturală din timpul războaielor punice. După bătălia de la Zama, Spengler considera că romanii nu au purtat niciodată și nici măcar nu au fost capabili să poarte un război împotriva unei mari puteri militare concurente.

Fără vre-o manifestare de energii culturale, ca o paralelă, hegemonul a dus in ultimele 5-6 decenii doar bătălii, care nu s-au finalizat in vre-o pace formală ci au adus doar o extindere a imperiului financiar extractiv. O bătălie mai sustinută si mai prelungita cu Iranul s-ar putea să dezvăluie lumii că hegemonul este in matricea romană.

Spengler spunea că în epoca sa banii au câștigat deja, sub forma democrației. Democrația este arma politică a „banilor”, iar mass-media este mijlocul prin care banii operează un sistem politic democratic. Pătrunderea puterii banilor în întreaga societate este descrisă ca un alt indicator al trecerii de la Cultură la Civilizație.

În ciuda viziunii negative a lui Spengler asupra democrației, el nu este pozitiv în ceea ce privește „cezarismul/despotismul”faza ciclica istoric următoare democratiei. Odată ce a sosit „Epoca Despotică” a istoriei universale, nu mai există politică măreață. Adevărata importanță se concentrează pe puterea complet personală exercitată de despot. O lume împlinită prin formă degenerează în primitivism, iar perioadele istorice sunt înlocuite de perioade biologice de timp, omul redevine primitiv și sclavizabil.

Cartea a primit recenzii nefavorabile din partea majorității cercetătorilor chiar înainte de lansarea celui de-al doilea volum, iar fluxul de critici a continuat timp de decenii. Cu toate acestea, în Germania cartea s-a bucurat de succes popular: până în 1926, s-au vândut aproximativ 100.000 de exemplare.

O recenzie americană din 1928 a cărții „Declinul occidentului” din „Time” descria influența imensă și controversa de care s-au bucurat ideile lui Spengler în anii 1920: „Când primul volum din „Declinul Occidentului” a apărut în Germania acum câțiva ani, s-au vândut mii de exemplare. Discursul european cultivat s-a saturat rapid de Spengler. Spenglerismul a țâșnit din penele nenumăraților discipoli. Era imperativ să-l citești pe Spengler, să simpatizezi sau să te revolti. Și astăzi rămâne așa.”

Vezi si: https://ioncoja.ro/rusia-cu-ochii-lui-spengler
https://ioncoja.ro/lumea-post-imperiala

Atlanta 03/03/2026