 CD1.864 aprobate denitsoc@gmail.com 216.131.78.94
CADEREA SAU DECLINUL OCCIDENTULUI? „Căderea Occidentului” de Oswald Spengler, o operă monumentală publicată pentru prima dată în 1918, care a uimit Europa cu teza sa radicală: civilizațiile nu sunt liniare și nemuritoare. Se nasc, se ridică, se consolidează și mor. Pe măsură ce încrederea în Occident se erodează, morala este scoasă cu indiferentă si ignorantă din viata socială si politică pe usa din spate pe unde fusese evacuată si din viata economică a tranzactiilor strambe și schimbările de putere globală se accelerează multipolar, analiza lui Spengler se citește mai puțin ca speculație abstractă și mai mult ca un diagnostic dur. Căderea Occidentului ne obligă să ne confruntăm cu cea mai profundă întrebare a epocii noastre: Ce urmează după ce o mare cultură și-a consumat/epuizat forma predestinată? „Căderea Occidentului: Formă și actualitate” este primul volum al influentei opere a lui Oswald Spengler din 1918, care susține că civilizațiile sunt entități organice cu o durată de viață finită. Pentru Spengler, unitățile semnificative pentru istorie nu sunt epocile, ci culturile întregi care evoluează ca organisme. În cadrul operei sale termenii „cultură” și „civilizație” au primit definiții non-standard, iar culturile sunt descrise ca având durate de viață variabile. Spengler a recunoscut cel puțin opt culturi înalte: babiloniană, egipteană, chineză, indiană, mesoamericană (mayașă/aztecă), clasică (greacă/romană, „apoloniană”), Orientul Mijlociu non-babilonian („magian”) și „faustiană” occidentală sau europeană. Morfologia a fost partea cheie a abordarii filosofice a istoriei, folosind această metodologie care abordează istoria și comparațiile istorice pe baza formelor și structurilor civilizaționale. Cercetătorii de atunci credeu că termenul „declin” ar fi redat mai exact sensul cuvântului german original al lui Spengler, Untergang adesea tradus ca „mergerea spre cădere” mai emfatică; deci “Declinul Occidentului” Pentru el, Civilizația este ceea ce devine o Cultură odată ce impulsurile sale creative scad și sunt copleșite de impulsuri critice. Cultura este devenirea, Civilizația este produsul – lucrul în care o cultură devine. Rousseau, Socrate și Buddha marchează fiecare punctul în care Culturile lor s-au transformat în Civilizații. În viziunea lui Spengler, fiecare dintre ei a îngropat secole de profunzime spirituală prezentând lumea în termeni raționali – intelectul venind să domnească odată ce sufletul a abdicat. Termenul „faustian” al actualei Civilizatii este o referință la Faust al lui Goethe, în care un intelectual nemulțumit este dispus să facă un pact cu Diavolul/Satana în schimbul cunoașterii nelimitate. Spengler credea că aceasta reprezenta metafizica nelimitată a omului occidental, setea nestingherită de cunoaștere și confruntarea constantă cu Infinitul. Învățând despre cursurile urmate de alte civilizații, oamenii își pot înțelege mai bine propria cultură, destinatie și identitate. El a spus că cei care își mențin o viziune istorică asupra lumii sunt cei care continuă să „facă” istorie. O cultură este descrisă ca sublimând diverse obiceiuri, mituri, tehnici, arte, popoare și clase într-o singură tendință istorică puternică și nedifuzată. Insă depre Civilizatii Spengler avea o opinie nu tocmai grozavă, chiar și despre cele care s-au angajat într-o expansiune semnificativă, deoarece spunea că expansiunea nu era o creștere reală. Unul dintre principalele sale exemple a fost cel al „dominației mondiale” romane. În opinia sa, romanii nu s-au confruntat cu o rezistență semnificativă in expansiunea lor, ceea ce înseamnă că nu a fost o realizare, deoarece nu și-au cucerit atât de mult imperiul, ci pur și simplu l-au luat în posesie. Spengler a spus că acesta este un contrast cu manifestările romane de energie culturală din timpul războaielor punice. După bătălia de la Zama, Spengler considera că romanii nu au purtat niciodată și nici măcar nu au fost capabili să poarte un război împotriva unei mari puteri militare concurente. Fără vre-o manifestare de energii culturale, ca o paralelă, hegemonul a dus in ultimele 5-6 decenii doar bătălii, care nu s-au finalizat in vre-o pace formală ci au adus doar o extindere a imperiului financiar extractiv. O bătălie mai sustinută si mai prelungita cu Iranul s-ar putea să dezvăluie lumii că hegemonul este in matricea romană. Spengler spunea că în epoca sa banii au câștigat deja, sub forma democrației. Democrația este arma politică a „banilor”, iar mass-media este mijlocul prin care banii operează un sistem politic democratic. Pătrunderea puterii banilor în întreaga societate este descrisă ca un alt indicator al trecerii de la Cultură la Civilizație. În ciuda viziunii negative a lui Spengler asupra democrației, el nu este pozitiv în ceea ce privește „cezarismul/despotismul”faza ciclica istoric următoare democratiei. Odată ce a sosit „Epoca Despotică” a istoriei universale, nu mai există politică măreață. Adevărata importanță se concentrează pe puterea complet personală exercitată de despot. O lume împlinită prin formă degenerează în primitivism, iar perioadele istorice sunt înlocuite de perioade biologice de timp, omul redevine primitiv și sclavizabil. Cartea a primit recenzii nefavorabile din partea majorității cercetătorilor chiar înainte de lansarea celui de-al doilea volum, iar fluxul de critici a continuat timp de decenii. Cu toate acestea, în Germania cartea s-a bucurat de succes popular: până în 1926, s-au vândut aproximativ 100.000 de exemplare. O recenzie americană din 1928 a cărții „Declinul occidentului” din „Time” descria influența imensă și controversa de care s-au bucurat ideile lui Spengler în anii 1920: „Când primul volum din „Declinul Occidentului” a apărut în Germania acum câțiva ani, s-au vândut mii de exemplare. Discursul european cultivat s-a saturat rapid de Spengler. Spenglerismul a țâșnit din penele nenumăraților discipoli. Era imperativ să-l citești pe Spengler, să simpatizezi sau să te revolti. Și astăzi rămâne așa.” Vezi si: https://ioncoja.ro/rusia-cu-ochii-lui-spengler Atlanta 03/03/2026 |
Distribuie!
6 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
AU ABANDONAT ELITELE SUA?
De CD
Elitele stau sub protectia subteranului din City of London, călare pe acumulările masive de aur si alte metale si pietre pretioase, tot ce au strans de-a lungul secolelor si au pierdut imperiile si monarhiile. Toată lumea aude că averi s-au pierdut si că economii s-au facut praf, dar nimeni nu aplică Legea conservării masei a lui Antoine Lavoisier dinn 1789 : “In natură ninic nu se pierde, nimic nu se castigă totul se transformă”/transferă.
Unde s-au transferat cantitătile imense de metale si pietre pretioase extrase de la inceputul civilizatiei noastre si pană ieri?
Mass media nu dă răspunsul la această intrebare ca să ne arate imbogătitii mereu aceiasi mereu flămanzi. Voltele bancare din City of London ascund rezerva elitelor, rezervă suficientă orice s-ar intampla pană la a doua venire a lui Mesia – zic ele.
Dar Sudul Global nu este interesat de depozitarea de metale si pietre pretioase, tranzactiile sunt orientate mai pragmatic pe produsele de imediată folosintă si cele necesare unei dezvoltări mereu dinamice, in evolutie si nu statice cu depozite de aur. Cu aur nu se va mai putea cumpara ceva, trebuie să produci ceva ca să vinzi acel produs si apoi ca să poti cumpara ce produs ai nevoie.
Cine munceste, produce, cine are produse poate participa in circuitul tranzactional international, rezerva de aur poate fi cel mult o garantie in spatele unor produse dar nu poate cumpăra ceva – regele Midas.
Elitele se pare ca nu mai vor să investeasca in SUA sau Europa, căci dacă toate tările sunt datoare, ele sunt datoare la elitele bancare, ele au toti banii si detin creditele tuturor natiunilor, dar cu toate acestea nu mai investesc.
Probabil ca nici ele nu mai cred că pot face investitii inspirate care să dea rezultate, iar forta militară nu mai este suficientă să stoarcă aceste rezultate.
Ar putea exista o strategie calibrată la lumea în care ne aflăm de fapt – una care folosește puterea coercitivă în mod intenționat, investind în același timp în fundamentele tehnologice, industriale și de alianță care vor determina rezultatele pe termen lung. Precum Legea CHIPS, investițiile în cercetarea inteligenței artificiale, finanțarea dezvoltării, reziliența energetică, cadrele comerciale care leagă economiile aliate; acestea sunt instrumentele competiției secolului XXI.
Dar distrugerea cercetării universitare în științele fundamentale, aruncarea fără minte a instrumentelor diplomatice și de dezvoltare din setul de instrumente de securitate națională și desfacerea alianțelor și parteneriatelor nu reprezintă o strategie pentru a câștiga cursa înainte ca aceasta să fi început.
Această elită înțelege puterea așa cum o înțelegea un om puternic din secolul al XIX-lea – teritorii confiscate, resurse extrase, rivali zdrobiți – iar acțiunile sale confirmă acest lucru la fiecare pas. Dar secolul în care trăim de fapt cere ceva diferit: nu mai puțină forță, ci o strategie mai inteligentă, integrată, orientată spre viitor și cu o perspectivă clară asupra a ceea ce susține de fapt puterea și prosperitatea. Ceea ce SUA au în schimb este nostalgia față de un buget de apărare tot mai mare.
Elita satanică vede puterea așa cum o vedeau unii geostrategi din secolul al XIX-lea, în ceea ce privește teritoriul, combustibilii fosili, corupția și dominația militară coercitivă asupra rivalilor, controlând totul. Suprimarea celor mai periculoase capacități ale unui regim ostil. Fiecare dintre aceste obiective are o anumită logică. Problema este că logica avea mai mult sens într-un alt secol, nu în cel actual.
Ceea ce lipsește în mod evident din postura lor strategică este orice va determina cu adevărat puterea și prosperitatea Americii în următorii 50 de ani: lanțurile de aprovizionare cu semiconductori, inteligența artificială, producția de energie curată, dezvoltarea forței de muncă americane și arhitectura economică conexă și ecosistemul tehnologic necesare pentru a concura cu China.
Ceea ce vedem de la această administrație, ghidată de această elită subterană, care folosește forța nu ca instrument în cadrul unei strategii de securitate națională coerente și integrate, ci ca substitut pentru una. Atacuri aeriene fără un scop final strategic sau o teorie a victoriei. Diplomație primitivă fără un scop clar. Coerciție fără construirea de coaliții. Acțiune militară care consumă potenta fiscală, politică și strategică necesară pentru competiția care definește de fapt acest secol.
Mai mult, succesul în competiția geoeconomică care definește secolul XXI este fundamental o problemă de coaliție si multilateralitate. Nicio țară occidentală – nici măcar Statele Unite sau Taiwan – nu au capacitatea de a produce integral semiconductori, lanțurile de aprovizionare cu pământuri rare, capitalul de investiții și accesul la piață necesare pentru a crea un ecosistem de inovare durabil și prosperitate pe cont propriu.
Succesul necesită parteneriate cu Europa, Japonia, Coreea de Sud, Australia, India și în întreaga lume a Sudului Global. Este nevoie de parteneri care au încredere în fiabilitatea americană și împărtășesc interesele și valorile americane.
Dar mai sunt interesate elitele de succesul SUA?
Atlanta 05/03/2026
,,Prăbușirea Americii și agresiunea iudeo-americană împotriva Iranului.
Când ești în război, o asimetrie este o situație în care una dintre armate este cu mult mai puternică decât cealaltă. Există însă și un alt fel de asimetrie, de exemplu cea pe care am văzut-o în Afganistan. O armată ultra-puternică – cea americană – domina din toate punctele de vedere o armată rudimentară – cea a talibanilor – din punct de vedere militar. Cu toate acestea, SUA a ieșit învinsă din Afganistan. Asta după ce, cu ceva timp în urmă, URSS a ieșit învinsă de-acolo. Aceeași asimetrie: o armată ultra-performantă și ultra-dotată contra unor bărboși cu automate în mână. Care-i misterul?
Ca un echilibru, asimetria aduce după sine și un alt tip de asimetrie: cea în care el, zdrențărosul cu care te bați, nu are mai nimic de pierdut, în timp ce pentru tine, puternicul, fiecare lovitură pe care o încasezi e catastrofală. Cam asta e situația de acum din Iran. Da, americanii au o forță de ofensivă catastrofală față de Iran. Doar că fiecare rachetă a Iranului lovește un obiectiv mult prea scump de-al alianței perverse. Iranul nu are obiective militare semnificative. Știu că pare aiurea, dar acesta e adevărul. De fapt, ca să fiu mai corect, obiectivele militare semnificative ale Iranului sunt la 1 km sub pământ. Mult prea mult pentru a fi cineva capabil să le facă ceva. Rachetele lor, în majoritate, pot fi lansate de oriunde. În plus, ca efect al atacului asimetric s-a mai întâmplat ceva care a reieșit după ce, în mod surprinzător, Iranul a atacat portul Duqm din Oman. A fost o mișcare care a lăsat cu gura căscată pe toată lumea întrucât Omanul a condamnat ferm atacul asupra Iranului, fiind unul dintre mediatorii în care regimul de la Teheran are încredere.
În urma incidentului, Abbas Araghchi a avut o convorbire telefonică de urgență cu omologul său omanez, Sayyid Badr Albusaidi. De asemenea, a avut și o ieșire publică în care a spus că regretă incidentul: „Ceea ce s-a întâmplat în Oman nu a fost alegerea noastră. Anterior le-am dat instrucțiuni forțelor noastre armate să fie precaute în alegerea țintelor. Unitățile noastre militare sunt acum oarecum independente și izolate, acționând pe baza unor instrucțiuni generale prestabilite”.
Ceea ce a spus Araghchi este un coșmar pentru orice planificator militar întrucât arată că haosul a ieșit la suprafață. Atacatorii nu se mai bat cu o armată, ci cu mii de armate autonome, care nu mai pot fi controlate. Dacă mai țineți minte, este exact ceea ce spuneam înaintea începerii războiului. Iranienii s-au pregătit inclusiv pentru cazul în care întreaga conducere a țării ar fi fost decapitată și n-ar fi existat nimeni la putere. Iar ceea ce se întâmplă acum este absolut haotic, de neînțeles pentru atacatori. Unitățile autonome acționează în limitele unor instrucțiuni generale, atacând fără a mai primi ordine. Este o adevărată furtună!
Dar conducerea țării nu poate interveni? -ar fi întrebarea. Doar Iranul are acum o conducere coerentă, constituțională. Ei bine, aici e o problemă. Conducerea intervine la nivel public, prin mesaje gen cele ale Ministrului de Externe. Așa se transmite trupelor să nu mai atace Omanul și cam atât. Dar nu printr-o comandă fermă deoarece acum nu mai pot fi date, pe canalele de comunicație oficiale decât două comenzi: ori de încetare a focului, ori de generalizare a conflictului. Iar Iranul, la ora actuală, nu se află într-o situație în care să dea vreuna dintre cele două comenzi.
Povestea care nu se spune la TV este una complicată. Trump s-a trezit cu un bolovan în cap ca efect al propriei prostii. Constat cu stupoare că individul e complet limitatintelectual și psihic. Uciderea lui Khamenei a fost pentru el o repunere în scenă – cu el personaj principal – a uciderii de către armata SUA a lui Osama bin Laden. Priviți fotografiile date atunci presei, cu Obama urmărind operațiunea în direct. Trump a ținut să iasă în presă cu fotografii similare, dar cu el în rolul principal. A dezvoltat o obsesie dubioasă pentru Obama. Se vede cât se poate de clar faptul că o deviază rău, expunându-și fără să vrea personalitatea „ca și cum”(în sensul explicat de Helene Deutsch). Doar că, imediat după ce și-a îndeplinit mica fiță, a fost lovit în moalele capului de știrile din Golf.
Numărul mare de morți a venit ca un buzdugan. De asemenea, abandonarea unităților militare de către soldați și cazarea lor în hoteluri pentru a fi omorâți de iranieni e o altă problemă. Teoretic ar trebui să-i retragă de-acolo, dar nu are logistica necesară. Ca să fie treaba și mai complicată, s-au activat tot felul de miliții necunoscute care luptă împotriva SUA. Și chiar dacă șefii statelor din Golf sunt toți supuși credincioși ai alianței SUA-Israel, la nivelul de bază populația e absolut nemulțumită și, în condiții de război, pot rezulta surprize majore. Colac peste pupăză, nu a existat o picătură care să umple paharul, ci a fost umplut cu hidrantul atunci când a venit raportul în ceea ce privește stocul de rachete interceptoare. Acolo e buba care-i facă și pe americani și pe israelieni să tremure de emoție.
Mi-a povestit cineva o întâmplare hazlie din tinerețea sa. Student fiind a mers cu un prieten la un restaurant să bea ceva. Niciunul dintre ei nu avea bani, dar fiecare credea că celălalt are. S-au trezit la momentul în care chelnerul le-a pus nota de plată pe masă. Într-un fel, acum s-a întâmplat identic.
Pentagonul i-a spus lui Trump că nu e OK să atace Iranul. Trump, în schimb, l-a crezut pe Netanyahu care i-a spus că se poate face o schimbare de regim în Iran. Mai mult, Trump a crezut toate balivernele care se spun despre armata Israelului în condițiile în care Netanyahu era convins că SUA – ca jandarm mondial – are toate echipamentele necesare pentru a duce războiul. Echipamente pe care, iată, se dovedește că nu le are! Stocurile de rachete interceptoare sunt pe terminate și nici în ceea ce privește vestitele rachete Tomahawk nu-și permite risipa. Și-aici e marea dramă.
Până acum Iranul a atacat cu rachete balistice din stocul vechi, modernizate doar în ceea ce privește precizia. Știți câte s-au dat? 1219 bucăți, conform surselor IRGC. Pentru fiecare rachetă au fost aruncate 3-4 interceptoare. Disperarea e atât de mare încât americanii i-au lăsat pe aliații din Golf fără apărare, astfel încât acum Iranul îi atacă cu succes cu drone Shahed de primă generație. US Navy a anunțat oficial că nu poate asigura apărarea tuturor obiectivelor din zonă, astfel încât se concentrează pe propria apărare și pe apărarea portavioanelor. Dar marea problemă este epuizarea rapidă a stocurilor și rămânerea în fundul gol în cazul unei prelungiri a conflictului.
Da altfel, situația se vede de la o poștă. Netanyahu „își face de treabă” prin Europa, în timp ce cetățenii săi sunt trimiși să stea ca șobolanii sub pământ. Au habar oamenii ăia, care dansau de bucurie într-un mod de-a dreptul inconștient la începutul conflictului, că de fapt au de-a face cu o tâmpenie de-a lui Netanyahu, cu o inconștiență fără margini, care-i trimite spre sacrificiu? N-au habar, așa cum nu au vrut să aibă habar niciodată de-a lungul istoriei atunci când șefii lor au luat-o razna! Dar poate că acum, în ultimă instanță, ar trebui să înțeleagă că Netanyahu își „face de lucru” suspect de mult prin Europa în loc să împărtășeasca soarta celor din Israel, în timp ce familia sa se află la New York.
Acum putem să trecem sintetic prin ceea ce s-a întâmplat pentru a putea avea o imagine clară.
În primul rând trebuie remarcat că Iranul a rezistat admirabil primei zile. Cu toate că s-a reușit eliminarea unor lideri, numărul acestora este mai mic decât data trecută. Eliminarea lui Khamenei – care, de altfel, a refuzat să se ascundă întrucât a spus că n-o va face „atâta timp cât iranienii de rând nu pot fi mutați în buncăre” – a arătat, așa cum am spus, că nu are absolut nicio influență în ceea ce privește reziliența conducerii. Fiecare post are pre-stabilite câte 4 linii de succesiune și fiecare preluare se face cu stabilirea clară a altor 4 linii de succesiune. Asta asigură o teribilă reziliență. De asemenea, au reușit cu succes să atace 11 țări diferite, distrugând atât baze militare americane cât și interese economice ale SUA. E un preț teribil pe care-l plătesc americanii.
Israelul(care-i cea mai mare putere regională), alături de SUA(cea mai mare putere mondială) păstrează asimetria teribilă a conflictului care nu este justificat de dreptul internațional. Au reușit din prima lovituri năucitoare pe care propaganda le tot scoate în evidență. Însă, așa cum am mai spus, loviturile au fost absorbite fără probleme de Iran. În plus, modul distribuit în care acționează armata, face imposibilă decapitarea țării. Iranul poate absorbi mult, ideea e că în ciuda asasinatelor și a loviturilor, reacționează chiar mai dur decât se așteptau. Și, de data aceasta, reacția nu a mai venit cu întârziere, ci aproape imediat.
Ceea ce trebuie menționat este că, după prima zi și jumătate, pierderile umane ale alianței Israel-SUA sunt mai mari decât cele ale Iranului. Și-aici intervine disperarea. Iranul încă nu și-a scos armele premium, toate loviturile sunt date cu rachete balistice vechi și drone Shahed chioare. În ceea ce privește apărarea antiaeriană, ceea ce trebuie înțeles este că Iranul NU ARE UN SISTEM ANTIAERIAN COERENT. Cele câteva echipamente date de China și Rusia nu au cum să acopere imensul teritoriu iranian și, mai mult, să lucreze coordonat. Pentru așa ceva e nevoie de ani de zile, de o infrastructură extrem de mare. Nu se poate face pe genunchi, în câteva luni! Chiar și așa, invadatorii au evitat să intre în spațiul aerian iranian, preferând să dea lovituri din afara acestuia.
În condițiile continuării războiului devine previzibilă trecerea cu totul a Irakului împotriva SUA și picajul regimului pro-american din Bahraim. În ceea ce privește statele sunite, aici e o problemă majoră întrucât conducerile lor sunt total sunt rupte de baza societății. Acum, SUA și Israelul caută cu disperare soluții, iar cea mai facilă este reprezentată de trimiterea statelor sunite într-un conflict terestru împotriva Iranului care va generaliza războiul. Vor merge însă oamenii la război? Interesante sunt conflictele inter-sunite. De exemplu, Arabia Saudită se află într-un conflict mocnit cu Emiratele Arabe Unite care sunt aliați de facto ai Israelului. Cu toate că la nivel diplomatic treburile par a sta OK, la nivel real nu cred că ar lupta unii de partea celorlalți. Inclusiv în ceea ce privește Emiratele, proiectul lor de succes de transformare a țării și de orientare către turism și business se dovedește futil și extrem de fragil. Și, din nou, oamenii de la bază încep să vadă că proiectul respectiv nu e pentru ei întrucât, în mare, trăiesc cam în aceeași sărăcie.
Ați trecut vreodată de sclipiciul Dubaiului vizitând periferiile?
Trump a dat ca termen limită al războiului o săptămână. După prima zi și jumătate, pare că treburile nu arată OK. Întoarcerea bombardierelor strategice după ce au mers din SUA până aproape de granița cu Iranul e un semn dubios. De asemenea, refuzul lui Trump de a vorbi cu presa. Inclusiv comunicatul său, conform căruia noii oficiali iranieni(care?, că sunt aceiași!!!) i-ar fi cerut să negocieze s-a dovedit a fi o aiureală inventată, în condițiile în care a fost negat de câteva ori de toate părțile importante din Iran.
Ideea e că, dacă se întinde conflictul, alegerile sunt ca și pierdute de Trump. La ora actuală în SUA au început să se arunce acuze, iar democrații se urcă pe val. De exemplul, democratul de California Ro Khanna, a declarat pe șleau: „Netanyahu a încercat în trecut să convingă și alți președinți ai SUA că poate fi făcută o schimbare de regim în Iran, iar Trump a fost singurul suficient de prost pentru a încerca să o facă”. Și e abia începutul. Inclusiv din tabăra sa e contestat puternic. Thomas Massie (Reprezentant, Kentucky) a numit atacurile „acte de război neautorizate de Congres”, Tot din Kentucky, senatorul Rand Paul a afirmat că „jurământul meu este față de Constituție, așa că trebuie să mă opun unui alt război prezidențial”. Marjorie Taylor Greene(Georgia), care are o influență extrem de mare în MAGA a criticat dur atacul, numindu-l o trădare a mandatului electoral din 2024.
Închei materialul de față – care și-așa s-a lungit cam mult – cu o constatare a unui propagandist chinez. Acesta spunea că în conflictul de-acolo China are un rol atât de sprijin, cât și de studiu. Mai mult, a scăpat o informație de-a unui analist militar care spune că acum a înțeles fragilitatea sistemului de război cu portavioanele. Conform analizei, dacă portavioanele americane sunt ținute la o distanță de 2000 km de coastă, rolul lor devine nul în conflict.
Și abia acum avem o imagine asemeni unei table de șah/go. Avem un conflict deschis de SUA în Ucraina, un conflict deschis de aceeași SUA în Iran. Se pregătește China să accelereze deschiderea unui conflict în Taiwan? Ar fi al treilea punct important. Ca să nu uităm de Venezuela, rămasă cumva suspendată, dar cu armata pe poziții. Trump, în inconștiența sa, deja luptă pe trei fronturi. Dacă China deschide și-al patrulea unde se ajunge? Și, mai ales, ce poate ieși din toată nebunia? Indiferent însă dacă se vor amplifica sau domoli conflictele, cred că mandatul lui Trump deja s-a epuizat, iar alegerile pe care se gândea că le va salva, sunt deja pierdute.’’
https://www.incorectpolitic.com/prabusirea-americii-si-agresiunea-iudeo-americana-impotriva-iranului/
Asimetria de aici e de alta natura, de alt nivel. N-o fi Iran chiar creme de la creme, dar nu e Hamas sau Hezbollah. Da, de o parte ai avioane de generatia 5, ai portavioane, ai Patrioate si THAAD-uri, Iron Dome, rachete de precizie samd. Dar si de cealalta parte ai un stoc (estimativ) de cca. 80 de mii de drone tip Shahed (inclusiv rapide, cu motor jet) si cateva mii de rachete balistice, de la „clasice” la hipersonice. Cealalta parte insa, cu tehnologia amintita, are carente la capitolul mijloace ieftine de interceptare (chestii gen Skynex, diveste alte tipuri de autotunuri cu minitie cu fragmentatie samd). Rezultatul: o drona de 50 de mii de dolari d fugarita de 2-3-4 interceptoare de un milion bucata. Chiar daca e doborata (desi nu intotdeauna), e 50k versus 1-4 milioane de dolari consumati (plus sculele in sine, rachetele interceptoare, care se produc intr-un ritm mult-mult mai lent). Cat despre rachete, ce sa mai vorbim, e un celebru video, viral rau, 11 interceptoare de Iron Dome si toate o rateaza, racheta lovind undeva o tinta in Tel Aviv (nu stiu exact ce tinta a fost proigramata.
https://www.youtube.com/shorts/z8DojLyS2E8
Acum…Iron Dome e gandit sa fie ultimul strat de aparare, in intampinarea a astfel de rachete se trimit intai interceptoare cu raza lunga…tip Arrow. Destul de probabil ca au fost trimise si racheta respectiva a scapat neinterceptata, nu e clar, dar e destul de logic sa fi existat acel prim layer de aparare. Tragi linie si ai peste jumate de milion din Iron Dome + 1- x milioane de la cele cu raza lunga. Unele scapa si asa, altele poate sunt oprite. Intr-un alt video, 2 astfel de interceptoare (de Iron Dome) rateaza oprirea unei drone Shahed si aia loveste ceva. Intrebarea e, cat timp e sustenabila treaba asta, pina cand stocul de aparare e golit.
Reuters scrie ca Trump a convocat de urgenta companiile de armament sa se faca luntre punte sa produca in ritm minute ca sa refaca stocul „heavily drowned” sin cauza razboiului actual. Se solicita si 50 de milarde suplimentare. Parelel, sud coreenii spun ca administratia Trump ia in considerare sa care sistemele Patriot si THAAD din Corea de Sud, ca sa le duca in orientul mijlociu.
In concluzie, daca nea Portocala tot s-a hotarat sa porneasca razboiul asta, pregatirile au fost superficiale, fara plan, fara metoda, fara cunostinte elementare de logistica, de planificare a neprevazutului si pe termen lung, impanat totul cu aroganta, subestimarea oponentului si mizand pe faptul ca bombardeaza intensiv o saptamana – 10 zile, la care aia dau pe spate si se predau…ca sa-l parafrazez pe Trump de cand pretindea ca-i cauta China pentru intelegere in conflictul comercial * : „Sir….sir…pleeease, we want to make a deal, we are dying to make a deal with you”. Parerea mea: pe fondul unui sprint puternic de inceput si a unei aparente dominatii initiale, cred ca duetul SUA-Israel a pierdut deja razboiul.
* Infrangerea in fata Chinei in razboiul comercial a fost chiar de-a dreptul umilitoare. In ciuda avalansei de declaratii triumfaliste de-a lungul unui intreg an, din partea lui Trump, a lui Bessent, a lui Luthnik, in final SUA s-a ales cu semnificativ mai putin decat inainte de „Liberation Day” (instituirea tarifelor), de fiecare data delegatia americana se deplasa catre partea chineza, iar in final, nu Xi a venit la Casa Alba sau la Mar a Lago pentru deal, ci Trump a trebuit sa se deplaseze la Beijing, continuu laudandu-l, periindu-l si lingusintu-l pe presedintele chinez.
A doua concluzie: in absolut tot ce face, Trump nu are un plan, nu are habar macar ce e ala, ce rol are pregatirea, informatia, sa stii ce parghii are, daca le are. Actioneaza la impuls, ca un puber isteric si e convins ca toata lumea se sperie si se supune agresiunii lui dupa cum ar visa el sa o faca. Rupt de realitate.
Jidanii paduchiosi criminali, ucigashi de copii semiti in Gaza trebuie EXTERMINATI de pe fata pamantului !
Nu a fost singura data, si vor mai fi stfrel de incercari ale jivinelor spurcate de a baga batzul prin gard ca sa-i implice si pe altii in razboil lor Nazist Satanist Shobolalanesc, dar li s-a infundat SCURSURILOR !
Acum chiar si Vacarii se vor intreba daca rachetele primite ca raspuns binemeritat, vin din Iran sau din Israelul Terorist Nazist satanist, pentru ca aceste JIVINE nu auprieteni si nici recunostinta !
Cum rachita nu-i ca pomul, nici JIDANUL nu-i ca OMUL !
,,Drona care a lovit baza Marii Britanii din Cipru nu a fost trasă din Iran. Atac al Israelului sub steag fals, după cum a reclamat Tucker Carlson?
DE ANDREI NICOLAE Miercuri, 04 martie 2026
Drona care a lovit baza britanică din Cipru, țară UE, nu a fost trasă din Iran, spune Ministerul Apărării Marii Britanii, citat de SkyNews (foto) – X oficial în bază. O situație similară s-a înregistrat azi cu o rachetă „din Iran” care ar fi fost țintită spre Turcia, țară NATO, și pulverizată în aer. Cine vrea atragerea NATO în conflict?
Drona care a lovit duminică noaptea baza aeriană RAF Akrotiri din Marea Britanie, în Cipru, nu a fost lansată din Iran, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.
Cu toate acestea, a adăugat că drona este „Shaed-like”, respectiv asemănătoare, o copie a modelului Shaed, referindu-se la dronele de semnătură produse ieftin de Iran, care au fost desfășurate în masă de Rusia în Ucraina.
Acesta a mai spus că elicopterele Royal Navy Wildcat vor ajunge în Cipru în următoarele zile pentru a apăra baza împotriva amenințărilor aeriene.
Iranul a lansat rachete asupra unor ținte din regiunea mai largă a Orientului Mijlociu și Mediteranei, ca represalii pentru atacul americano-israelian.
Jurnalistul american Tucker Carlson arăta zilele trecute că Arabia Saudită și Qatar au arestat mai mulți agenți Mossad care plănuiau atentate cu bombă. Israelul seamănă în mod deliberat haos printre aliații arabi ai SUA, afirma acesta. Iranul nu a atacat instalațiile petroliere din Arabia Saudită. Atacul asupra rafinăriei saudite Aramco a fost efectuat de Israel sub steag fals, a transmis și Agenția de știri iraniană Tasnim, citată de BTI.’’
https://www.activenews.ro/stiri/Ultima-bomba-Drona-care-a-lovit-baza-Marii-Britanii-din-Cipru-nu-a-fost-trasa-din-Iran.-Atac-al-Israelului-sub-steag-fals-dupa-cum-a-reclamat-Tucker-Carlson-203369
25.
Fii blând și răbdător cu cei de lângă tine, căci așa cum te porți tu cu ei, așa se poartă și alții(LEGITĂȚILE) cu tine, căci simțirea lui este la fel cu simțirea ta, din aceeași suflare este și simțirea lui, iar lumina ce vede prin ochii lui este din aceeași lumină cu cea care vede prin ochii tăi.
Remer Ra: Am înțeles dintr-o lege anterioară că „cel ce vede prin ochii noștri“ este SPIRITUL, observatorul, mă rog… sunt multe nume și că SPIRITUL este componentă a Focului Viu, adică al celui pe care noi îl numim Dumnezeu(ÎNTREGUL, nu …bibilicul). Dar simțirea?
Zamolxe: Ce ți se pare ciudat? Nu aveți cu toții aceleași trăiri? Altceva trebuie să înțelegi. Anume că nu numai SPIRITUL vă leagă de Focul Viu, de Divinitate, ci și trăirile, și că nu există discontinuitate nici pe acest plan. De fapt nu există discontinuitate nici măcar pe planul fizic. Voi credeți că sunteți separați, dar nu sunteți; așa vi se pare la prima vedere. Nimeni și nimic nu este izolat de Tot(ÎNTREGUL).
Remer Ra: Și Iisus a spus: „Ceea ce vreți să vă facă vouă oamenii, să le faceți și voi lor”.
Zamolxe: Este același lucru.
Remer Ra: Știu că SPIRITUL, scânteia divină, este trăirea pură, dar noi oamenii, cel puțin în stadiul evolutiv în care ne aflăm acum, suntem diferiți prin felul nostru de a percepe exteriorul și chiar pe noi înșine. Suntem individualități și fiecare vede diferit, fiecare judecă diferit o anume situație, fiecare simte altfel.
Zamolxe: Nu sunteți diferiți decât în aparență. Diferențierea pe care o sesizați este o iluzie, o imagine deformată de numeroasele „lentile“ prin care vedeți viața. Deocamdată puțini au o vedere de ansamblu asupra situației reale. Punctele voastre de vedere se schimbă odată cu evoluția voastră. Individualitatea este un termen care înglobează totalitatea caracteristicilor voastre psiho-mentale în relaționarea cu exteriorul. „Aluatul“ oricărei individualități este același, diferă doar „gramajul și consistența ingredientelor”. Mai exact, vibrațiile sunt cele care vă diferențiază gradul de percepție. Bucurii, iubiri, speranțe, supărări și alte asemenea trăiri le aveți cu toții, cu toate că sunt moduri diferite de declanșare a lor.
Remer Ra: Nu cred că individualitatea poate exista fară EGO. Individualitatea se identifică cu personalitatea, o înglobează.
Zamolxe: Individualitatea este Unitatea în diversitate. Tu și mulți alții abordați acest aspect dintr-un punct de vedere limitat. Unitatea în diversitate nu implică EGO-ul.
EGO-ul este cel care îngrădește manifestarea.
În aceleași culori de bază se descompune lumina așa-zis albă, chiar dacă folosiți miliarde de prisme de diferite mărimi. Poți spune că un arbore este mai bun decât o floare? EGO-ul nu numai că îngrădește manifestarea unității, dar îi dă și o caracteristică de agresivitate.
Remer Ra: Și totuși, EGO-ul domnește în lume. Și materialismul.
Zamolxe: Materialismul nu a fost și nici nu va fi vreodată stăpân. Spiritualitatea a fost, este și va fi cea care vă conduce. Nici nu se poate altfel.
(În momentul în care am primit acest răspuns am avut o reacție destul de virulentă din punct de vedere emoțional. Această stare m-a desprins de legătura vibrațională cu Zamolxe. Tot ceea ce știam despre societatea omenească părea să fie în contradicție cu acest răspuns pentru că puteam da nenumărate exemple contrare. Nimeni nu are nevoie de lecții de istorie pentru a vedea că majoritatea războaielor, conflictelor, au fost motivate de aspectul material. Nu ai nevoie de explicațiile niciunui sociolog sau economist pentru a-ți da seama că partea materială este motorul principal al activității umane pe această lume.
M-a uimit și pe mine reacția avută în acel moment. Într‑un fel, chiar am vrut să mă rup de aceasta legătură. Unele răspunsuri le pot tolera, dar pe altele nu. Cum putea fi spiritualitatea stăpână în momentul în care Iisus era răstignit pe cruce? Sau când Socrate a fost forțat să înghită cupa cu otravă? Sau când maestrul sufit Manșur era decapitat și dezmembrat de mulțime? Sau când o întreagă civilizație înfloritoare, cum era cea a incașilor, a fost decimată de niște conchistadori sălbăticiți de febra aurului? Sau când indienii nord americani au fost decimați și alungați de pe propriile pământuri de către coloniștii avizi de pământ, de bogăție? Sau când popoarele mici erau exploatate, prădate de către cele mari?
Am avut un moment în care îmi venea să șterg tot ce scrisesem. Chiar și în acea stare de tulburare am simțit învăluirea vibrației lui Ramo. Era lângă mine. De multe ori în situațiile mai dificile îl simțeam alături de mine. Vibrația sa este cu totul aparte. Greu de spus în cuvinte. Mi-am revenit foarte repede din starea avută. Mi-a spus odată, în timpul lecțiilor din piramidă, să mă detașez psiho-mental atunci când am stări mai neplăcute și nu funcționează metodele de șuntare sau de transmutare în imagini sau sunete. Adică să mă privesc pe mine însumi cu ochii minții. Ca și cum aș fi ieșit din mine și m-aș fi privit din perspectiva unei alte persoane. Țin minte că Ramo îmi spusese să privesc și ceasul în acele momente și să mă „văd“ cu cel puțin o oră peste cât era în mod normal, dar că poziția să fie exact la fel ca în momentul „acum”. Mă și „vedeam“ încruntat, cu fața „plouată”. M-a pufnit râsul pur și simplu. Iarăși. Funcționase „șiretlicul”. Nu mă interesau aspectele logice ale acestei metode. Important era că funcționa și că nu mai aveam starea aceea de nervozitate. Chiar și așa, n-am mai încercat să iau legătură cu Zamolxe în acea zi. Mă simțeam oarecum prost că nu am putut să mă controlez cât de cât.
A doua zi reușisem să prind din nou „frecvența“ lui Zamolxe. Nu a fost nevoie de o nouă călătorie în astral pentru asta. Mi-am cerut scuze de reacția mea din ziua precedentă. Totuși, știa că aveam nevoie de unele răspunsuri.
Zamolxe: Nu trebuie să-ți ceri scuze. Știam ce reacție vei avea. Trebuia să te „zgâlțâi“ puțîn. Realizezi acum că ai reacționat?
Remer Ra: Da, iar reacția este a EGO-ului. Țin minte perfect când mi-ai spus asta. Totuși, îmi este greu să „înghit“ ceea ce mi‑ai spus ieri.
Zamolxe: Hai să vedem ce anume ți-a provocat acea reacție. Spune-mi, ce înțelegi tu prin spiritualitate?
Remer Ra: Întâi de toate, văd iubirea că fiind sinonimă cu spiritualitatea. Toleranța, blândețea, înțelegerea, compasiunea, ajutorarea, moralitatea, iertarea – ceea ce spusesem și eu ceva mai înainte de a avea acea reacție. Mai înțeleg prin spiritualitate toate curentele religioase și creațiile artistice din toate categoriile: muzică, pictură, sculptură, literatură, filozofie. Practic, spiritualitatea cuprinde tot ceea ce nu este material.
Zamolxe: Ai uitat ce ai scris referitor la corpul spiritual?
Remer Ra: Nu, n-am uitat. Cred că te referi la cele cinci virtuți de bază: iubirea, voința, curajul, răbdarea, modestia.
Zamolxe: Nimic nu este făptuit fară a avea la bază câte ceva din toate aceste virtuți. Înainte te gândeai, la fel ca mulți alții, că a fi spiritual presupune a fi smerit, plin de compasiune, blând, iubitor, răbdător. Te-a deranjat când ți-am spus că partea materială reflectă partea spirituală. În acele momente aveai în minte o anumită categorie din populație, de o anumită coloratură a pielii, care, aparent, nu au multe puncte în comun cu spiritualitatea. Dar iți garantez că au. În primul rând, marea majoritate a respectivei minorități o duce foarte greu din punct de vedere material și doar un mic procent dintre ei au parte de o viață îmbelșugată. Ei bine, să știi că respectivii au o voință de fier în a-și atinge scopurile, au de asemenea un curaj pe care ceilalți nu-l au, sunt foarte răbdători și chiar foarte modești în relațiile cu ceilalți și își iubesc enorm familiile și prietenii. Este absolut normal ca viața lor să fie mai îmbelșugată decât a celorlalți. Acum îți observ asocierile de imagini pe care le faci în mental. Nu mă refer la cei care s-au îmbogățit pe seama furtișagurilor. De asemenea, spiritualitatea are puține legături cu „rafinamentul“ și „profunzimea“ unor gusturi muzicale, arhitectonice sau stilistice. Un astfel de individ este mai spiritual decât acel învățat care are mintea ticsită cu o bibliotecă de informații, dar care nu are voință și curajul de a le aplica, nici răbdarea necesară.
Remer Ra: Totuși, prefer să stau în preajma unui astfel de individ decât să suport o muzică total contrară gusturilor mele sau să le privesc membrele acoperite de aur. Nu mă atrage „spiritualitatea“ lor. Nu am nimic cu ei sau cu alții ca ei, dar eu am alte preferințe. Fară supărare!
Zamolxe: Eu nu am cum să mă supăr! Trebuie să înțelegi că dacă nu ai o „moștenire“ karmică bună în ceea ce privește partea materială, va trebui să cultivi în mod armonios aceste virtuți, altminteri nu vei reuși decât foarte puțin. Faptul că unii sunt mai sofisticați în gândire ori au acumulat mai multe informații complexe sau au anumite gusturi culturale mai elevate nu îi ajută foarte mult la găsirea secretului fericirii sau al succesului. Secretul constă în armonia interioară.
Remer Ra: Eu mă gândeam la unele exemple, consemnate de istorie, în care spiritualul a fost umbrit de material.
Zamolxe: Știu la ce te gândeai. Tu și mulți alții vedeți în aceste acțiuni doar o umbră din realitate, vedeți doar frânturi din continuitatea Totului și mai ales vedeți doar suportul material. Nu vă interesează mai nimic dincolo de toate acestea.
Iisus a ales divinul rol de a ridica SPIRITUL omenesc deasupra tuturor conceptelor, deasupra limitărilor și mai ales deasupra morții. Dar a ales totodată să desăvârșească și programul evolutiv pentru poporul evreu, program care era codificat în Vechiul Testament și astfel să-l elibereze de jugul dependențelor exterioare.
Remer Ra: Din păcate…
Zamolxe: Din fericire… a reușit! Voi, ceilalți… din păcate… nu reușiți să vedeți acest lucru!
Socrate, Manșur și mulți alți martiri și-au încheiat ciclurile karmice. Priviți dincolo de banalul eveniment și întrebați‑vă dacă moartea lor a fost în zadar. Câți dintre voi sesizați schimbările imense pe care le-au făcut astfel?
În ce privește minunata civilizație amerindiană, oare câți au sesizat SPIRITUL acestor indieni în ziua de azi? Cine crezi tu că se află în spatele dezvoltării spectaculoase a Statelor Unite ale Americii? Ale cui spirite se află în trupurile conducătorilor corecți, ale savanților și mai ales ale proprietarilor din acest stat?
Situația amerindienilor este oarecum asemănătoare cu cea a dacilor.
La nivel subtil și-au atras distrugerea fizică pentru a face loc unui nou ciclu evolutiv. Nu mai plângeți după forme…
SPIRITUL nu poate fi înfrânt, nu are cum.
Remer Ra: Și imaginile cu minoritatea?
Zamolxe: Eu ți-am indus imaginile cu minoritatea respectivă pentru a le suprapune peste cele de dinainte. De ce în acest context? Într-o bună zi, vei afla singur răspunsul.
https://www.remer-ra.com/p/pag1.html
Cuvintele cu majuscule, îmi aparțin :)
Succes, la-nțăles, s-aveți și io la NECENZURĂ, s’am. :)
„După bătălia de la Zama, Spengler considera că romanii nu au purtat niciodată și nici măcar nu au fost capabili să poarte un război împotriva unei mari puteri militare concurente.”
Aici gresete grav. Pe langa castigarea celui de-al doilea razboi punic, mai tarziu a fost un lung razboi si rece si fierbinte cu imperiul Part. Au luat si bataie, au si administrat bataie…ca asa e in tenis. Bunaoara, capitala imperiului partilor, Ctesiphon, a fost de doua ori capturata si pus acolo un rege client al romanilor ( de catre Traian si Septimius Severus).
Ma rog, dincolo de asta, in mare exista un adevar, dar nu e ceva la care nimeni nu s-ar fi gandit vreodata: anume ca nimic nu e vesnic, imperiile nefacand exceptie. Razboiul de acolo se transforma intr-unul de atritie, pentru ca atacurile americano – israeliene, desi incepute in forta, nu s-au apropiat cumva, in vreun fel, de atingerea scopului, adica de a determina Iranul sa strige „piua!” si sa cedeze tuturor doleantelor atacatorilor. Iar in razboiul de 12 zile de anul trecut, ce s-a intamplat a fost ca partea atacatoare a intrat in penurie de resurse (de munitie). Chiar daca stocurile acumulate de atunci ar fi mai mari decat anul trecut, directia tot cam intr-acolo merge. Exista un celebru video acum, cu o racheta balistica Fateh-2, asupra careia sunt trimise 11 (unsprezece) interceptoare de Iron Dome, si toate rateaza interceptia. Lovitura reusita a rachetei ca lovitura, dar vorba e, daca pentru fiecare astfel de element de atac esti nevoit sa descarci 2-3 lansatoare de interceptori ca sa opresi (sau nu) atacul si daca pentru fiecare drona de 40-50 de mii de dolari consumi cateva milioane in astfel de interceptori, in cat timp antiaeriana ta nu mai are ce trimite. Si asta e valabil nu numai pentru Israel, pentru Iron Dome, lansatoarele de Arrow samd, dar si pentru apararea bazelor americane din GCC, cea de pe flota etc. Or din momentul ala, cam devii tinta „at will”, cum ar spune americanii. Iar logistica e lunga, ai proiectie de punere si huburi in Mediterana, pe la Rammstein si pe unde o fi, dar pentru a purta un razboi de genul asta, grosul resurselor sunt hat, peste ocean, adica foarte departe. Iar pregatiri pentru evitarea acelui foarte departe nu prea s-au facut.
Cred ca SUA fie va intra in ceva care ii va crea incurcaturi economice si de imagine (si pierderi aferente), fie in curand Trump va avea un telefon „pe sestache” cu iranienii, sub genericul de data trecuta: „acum mai dai cateva lovituri la locurile si ora anuntata si cu asta gata..”, dupa care declara acasa victorie „like never before!!!” si se aseaza batista pe tzambal. Cel putin o vreme, un an, sau ceva de genul asta, pina iar Bibi s-o trezi ca „nu mai poate”.