CD
1.860 aprobate
denitsoc@gmail.com
216.131.74.38

 

ARIPA DE DREAPTA A JAPONIEI
De CD

În scurtul său mandat de prim-ministru, Sanae Takaichi a demonstrat că are același tip de câmp de distorsiune a realității pe care îl au si alte talente politice singulare.
Statutul ei de „prima femeie prim-ministru” al Japoniei, originea sa din clasa de mijloc (citește: non-ereditară) și manierele sale directe și severe au inspirat o frenezie bine documentată si sustinută, asemănătoare atașamentului parasocial pe care fanii îl simt față de celebrități.

Popularitatea lui Takaichi în rândul publicului larg, în special în rândul alegătorilor mai tineri, care au o înțelegere diferită sau vagă a termenilor „conservator” și „liberal” sau „stânga” și „dreapta”, nu ar trebui să ascundă faptul că, în cea mai mare parte a carierei sale, Takaichi a fost o susținătoare constantă a proiectului pe care Shinzo Abe l-a rezumat, când a devenit prim-ministru în 2006, ca „lăsând în urmă regimul postbelic”. Acum, ea a moștenit mantaua conducerii mișcării.

Templul Yasukuni – „Altarul Țării Pașnice” este un altar șintoist situat în Chiyoda, Tokyo. A fost fondat de împăratul Meiji în iunie 1869 și comemorează pe cei care au murit în slujba Japoniei, de la Războiul Boshin din 1868–1869, la cele două războaie sino-japoneze, 1894–1895 și respectiv 1937–1945, și Primul Război din Indochina din 1946–1954. Scopul altarului a fost extins de-a lungul anilor pentru a-i include pe cei care au murit în războaiele care au implicat Japonia, din perioadele Meiji și Taishō, până la începutul perioadei Shōwa.

Templul enumeră numele, originile, datele de naștere și locurile de deces a 2.466.532 de persoane. Printre acestea se numără 1.068 de criminali de război condamnați din Războiul din Pacific, dintre care paisprezece au fost condamnați pentru crime de clasa A la Procesul de la Tokyo.

Un memorial din clădirea honden (sala principală) comemorează pe oricine a murit în numele Japoniei și, prin urmare, include coreeni și taiwanezi care au servit Japonia la acea vreme. Clădirea Chinreisha („Altarul Pacificării Spiritului”) este un altar construit pentru a înmormânta sufletele tuturor oamenilor care au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, indiferent de naționalitatea lor.

Consacrarea criminalilor de război, precum și asocierea istorică a altarului cu șintoismul de stat, au făcut ca altarul să fie extrem de controversat în Asia de Est. Împăratul Hirohito, sub care Japonia a luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a vizitat altarul de opt ori între sfârșitul războiului și 1975.

Cu toate acestea, ulterior a boicotat altarul din cauza nemulțumirii sale față de consacrarea unor criminali de război japonezi condamnați la rang înalt. Succesorii săi, Akihito și Naruhito, nu au vizitat niciodată altarul. Implicarea guvernului japonez în acest altar rămâne extrem de controversată, cel mai recent prim-ministru japonez care a vizitat altarul în timpul mandatului fiind Shinzo Abe în 2013.

Takaichi Sanae inainte de a ajunge prim ministru s-a pozat alături de membrii Asociației Unității Conservatoare după ce s-a închinat la Templul Yasukuni în august 2024. Sursa: @takaichi_sanae pe X .

Partidul Liberal Democrat (PLD), care a dominat politica japoneză postbelică, a câștigat cea mai mare majoritate din istoria Japoniei la recentele alegeri pentru Camera Inferioară. În realitate, acesta nu a fost un vot pentru PLD, ci pentru prim-ministrul Sanae Takaichi, care a valorificat cu abilitate o stare de spirit anti-sistem care nu a găsit nicio expresie în opoziția muribundă a Japoniei.

La fel ca predecesorii săi, Takaichi este apparent o naționalistă convinsă, dar și o servitoare fidelă a intereselor oligarhice.(?)
Mai mult, este considerată o persoană carismatică și directă, videoclipurile cu discursurile ei devenind virale pe rețelele de socializare în ultimele luni.

Promisiunile sale de a reduce impozitele și de a crește salariile lucrătorilor i-au sporit enorm ratele de aprobare în rândul tinerilor, care caută un punct de referință. Imediat după ce a devenit prim-ministru, rata ei de aprobare în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 39 de ani a fost de 77%, conform unui sondaj NHK – mai mult decât dublu față de mizeria de 38% a predecesorului său, Ishiba.

Însă calitățile personale ale lui Takaichi nu sunt suficiente pentru a explica acest rezultat, care este fundamental un produs al crizei financiare japoneze, care poate fi atribuită prăbușirii economiei în anii 1990.

Din 1989 până în 2019, țara a înregistrat o creștere medie a PIB-ului de doar 1,2% anual, ceea ce a însemnat că ponderea Japoniei în PIB-ul mondial s-a redus dramatic, de la 17,8% în 1995 la 3,6% în 2025. În mod similar, ponderea Japoniei în exporturile globale a atins un vârf de 8,8% în 1986, comparativ cu doar 2,9% în 2023. Cu alte cuvinte, Japonia este acum o putere de mâna a doua, a cărei economie stagnantă este împovărată de datorii, la fel ca multe alte țări imperialiste vechi.

Între timp, salariile reale au crescut doar cu 3% din 1991 până în 2020, comparativ cu 50% în Statele Unite în aceeași perioadă. Stagnarea economiei japoneze este legată de o criză a productivității. Productivitatea muncii creștea cu 9% în fiecare an în anii 1960, dar din anii 1990 abia atinge o creștere anuală de 1%. Țara este acum mai puțin productivă decât majoritatea țărilor OCDE, rămânând în urma unor țări precum Lituania, Cehia și Slovenia.

În loc să investească în dezvoltarea mijloacelor de producție, s-a recurs la stoarcerea a tot mai multă plusvaloare de la clasa muncitoare, atacând câștigurile perioadei postbelice.

Epuizarea profesională și crizele de sănătate mintală sunt larg răspândite, până în punctul în care termeni precum karoshi (moarte prin suprasolicitare) și hikikomori (retragere socială) au intrat în limbajul comun. Mai mult, în loc de angajare garantată pe viață, care era norma, munca cu jumătate de normă și cea precară sunt din ce în ce mai frecvente pentru tineri. Toate acestea sunt agravate de îmbătrânirea populației.

În conformitate cu restul lumii capitaliste, Banca Japoniei a majorat ratele dobânzilor în 2024 pentru prima dată în 17 ani. Cu inflația care sfâșie economia, exacerbând criza generală a capitalismului japonez, masele – și în special tinerii – caută orice fel de ieșire.

Imediat după preluarea mandatului, Takaichi a ținut un discurs în care a declarat că ținerea sub control a inflației va fi „prioritatea principală a guvernului” și că va elimina un surplus de taxă pe benzină și va crește subvențiile la benzină.
De asemenea, s-a angajat să suspende taxa pe consum (o taxă pe valoarea adăugată de opt sau zece procente) timp de doi ani. Odată cu creșterea inflației sub PLD, partidele de opoziție au adoptat această cerere ca plan politic major, doar pentru ca Takaichi să le-o fure din buzunar.

Pe lângă măsurile sale de combatere a inflației, Takaichi dorește să majoreze cheltuielile militare până la două procente din PIB până în martie și, eventual, chiar mai mult pentru a îndeplini cerințele administrației Trump de 3,5%. Această promisiune, combinată cu atacurile lui Takaichi în privința Taiwanului (promițând că Japonia îi va veni în ajutor militar în cazul unei invazii chineze), este atât un semnal de loialitate față de imperialismul american, cât și un apel către baza sa naționalistă.

Însă, în plus, Takaichi reprezintă o aripă a clasei conducătoare care dorește să transforme Japonia în șerif regional al Pacificului pentru a combate influența chineză, fără ajutorul Statelor Unite. Având în vedere că Trump pare reticent în a ajuta Taiwanul în cazul unei invazii chineze, concentrându-și atenția pe dominarea emisferei occidentale, capitalismul japonez este sub presiunea de a-și reconstrui urgent armata pentru a umple golul, menținând în același timp relații bune cu Washingtonul. Acestea sunt alte simptome ale echilibrului schimbător de forțe în „lumea multipolară”.

Japonia are deja o datorie națională masivă, egală cu 237% din PIB, un raport al doilea după cel al Sudanului sfâșiat de război. Costul serviciului datoriei este estimat să crească la peste 30 de trilioane de yeni din cauza creșterii ratelor dobânzilor, iar acest lucru se va agrava în timp. Ca atare, piețele (adică bancherii și capitaliștii) exercită presiuni asupra lui Takaichi pentru a nu continua mai departe, yenul depreciindu-se și mai mult, iar randamentele obligațiunilor crescând vertiginos în ianuarie.

Bugetul militar masiv necesar pentru a consolida imperialismul japonez se bazează pe eliminarea articolului 9 din constituție („clauza anti-război”). De la cel de-al Doilea Război Mondial, Japonia a avut o politică externă pacifistă oficială și este capabilă să-și mențină așa-numitele „Forțe de Autoapărare” și industria de apărare doar din cauza unei interpretări dubioase a constituției.

Constituția nu a fost niciodată modificată, deoarece necesită o majoritate de două treimi atât în Camera Superioară, cât și în Camera Inferioară, înainte de a câștiga o majoritate simplă într-un referendum popular.
În perioada postbelică, antimilitarismul a avut o influență puternică asupra maselor din cauza ororii și umilinței celui de-al Doilea Război Mondial, care a limitat spațiul de manevră al clasei conducătoare.

Poate că PLD va reuși să obțină niște concesii cu spațiul de respiro rămas pe care îl au – vom vedea. Dar chiar dacă vor reuși să facă acest lucru pe termen scurt, criza financiară japoneză va rămâne. Mai devreme sau mai târziu, va fi necesar să se facă reduceri substanțiale pentru a acoperi datoriile în continuă creștere și bugetul militar. Acest lucru va duce la diviziuni în clasa conducătoare cu privire la modul de echilibrare a conturilor, evitând în același timp o reacție negativă din partea maselor. Ca să nu mai vorbim de impactul unei recesiuni globale iminente.

Aripa dreaptă simte deocamdată un sentiment de euforie pentru triumful său. Dar cabinetul Takaichi este un colos cu picioare de lut. Nu are soluții reale, va exacerba tensiunile din cadrul clasei conducătoare și, inevitabil, va dezamăgi, pregătind o schimbare în masă către polul politic opus, ciclul tipic societatilor liberale.

Atlanta 20/02/2026