CD
1.391 aprobate

denitsoc@gmail.com
154.47.28.183

 

Al III-le război mondial, cel nuclear si poate ultimul al omenirii este considerat de multi o posibilitate in conditiile prezente ale rupturilor geopolitice ce incearcă planeta. Cutremurele si rupturile geopolitice sunt consecinta înăspririi asupririi colonialiste si duc la ruperea relatiilor colonie-metropola si a lanturilor de aprovizionare ale metropolei.
Războiul a aparut initial ca o amenintare care să determine coloniile să inceteze desprinderea de metropolă, dar tările si coloniile au inceput să priceapă că Războiul al III-lea poate fi si ultimul si pentru metropole, asa că doar o metropolă sinucigasă va recurge la asa ceva.

Pericolul atomic nu constă doar in loviturile cu bomba atomică ce ar distruge viata pe planetă, dar si alte utilizări mai putin nocive ale bombelor atomice in tactica loviturilor in războiul electronic. O xplozie a unei incărcături modeste atomice la o inăltime de cca. 40km poate produce la sol o intrerupere definitivă a retelelor electrice, a transformatoarelor electrice si a aparatelor electronice, computer, telefon cellular etc. pe o raza considerabilă.
In strategia loviturilor atomice se are in vedere cate lovituri sunt necesare pentru a desfiinta retelele de electricitate si toată aparatura din intregul teritoriul al tării respective, aducand-o in epoca de piatră. Fără energie electrică orice tară civilizată nu poate dăinui/supravietui prea usor, iar apărarea tării este complet distrusă si compromisă.

Intamplător, spre norocul nostru, tările care amenintă mai mult cu loviturile atomice sunt acele tări care nu dispun incă si nici nu vor dispune intr-un viitor apropiat, de mijloacele necesare dispersării/livrării loviturilor rapide si précise [rachetele hipersonice]si pe de altă parte tările ce ar putea constitui tinte a acestor lovituri au deja sisteme de apărare ce le pot proteja eficient.[vezi S400 sau S500]

In plus mai este si aspectul pasnic al Atomului, care produce energia electrică. Culmea este ca tările care utilizeaza cel mai mult energia atomică sunt cele ce nu au, sau nu au sufficient combustbil atomic si trebuie să importe.
Si iarăsi, tările pasnice sunt cele ce detin marile rezerve de minereu, de capacităti si tehnologie de preparare a minereului in “Yellow Cake” – “Torturi Galbene”, HALEU, material pentru centralele atomoelectrice si nu numai. [vezi foto de mai jos]
https://i0.wp.com/asiatimes.com/wp-content/uploads/2023/10/HALEU-Nuclear-Ingots.jpg?w=1600&ssl=1
Imagine de pe site-ul Societății Nucleare Americane

Se pare că Bunul Dumnezeu a avut totusi grijă de noi si nu a lăsat totul in mana bankerilor dementi. Mai jos Brandt Mabuni ne explică pe indelete parghiile accesului la combustibilul nuclear. El are o propunere-dorintă: SUA cat mai sunt incă in putere, să fixeze piata combustibililor nucleari in favoarea imperialistilor hrăpăreti, dar iarăsi, e prea tarziu, ceilalti au avut deja grijă de echilibrul pietii inainte ca imperialistii să fi putut face ceva.
CD

DIVERSIFICAREA LANȚULUI DE APROVIZIONARE AL ATOMULUI
-Întărirea stăpânirii Rusiei și Chinei asupra aprovizionării globale foarte concentrate de combustibil nuclear dă alarma pe bună dreptate la Washington
De Brandt Mabuni 28 oct. 2023

Îmbogățirea uraniului și industria combustibilului nuclear formează un complex integrat global, concentrat în mâinile câtorva jucători cheie. Un divorț determinat de geopolitic este însă la orizont.
La începutul invaziei Ucrainei de anul trecut, senatorul american John Barrasso, un republican din Wyoming, a condus un efort de a interzice importării uraniului și produselor nucleare de origine rusă, în urma rupturii Occidentului cu industriile combustibililor fosili care umpluseră cufărul de război al Kremlinului.

Proiectul de lege e blocat, dar a evidențiat dependența Americii de importurile nucleare rusești și nevoia unei reelaborări cuprinzătoare a lanțului de aprovizionare. Când țările se luptă deja pentru a asigura aprovizionarea cu materiale critice la nivel național, cum ar fi pământurile rare sau semiconductorii, a face acest lucru pentru combustibilul nuclear – care alimentează o cincime din producția de electricitate din SUA – este o propunere îndrăzneață.

Rosatom, campionul de stat al Rusiei, domină punctele de sufocare în partea din față a ciclului combustibilului nuclear – 38% din conversia globală a uraniului și 46% din îmbogățire. Acest lucru nu numai că îi oferă Moscovei o influență asupra „infrastructurii critice” din aval din străinătate, dar sprijină agenda sa mai largă de politici energetice.

Din 2007, exporturile de reactoare nucleare au devenit un canal cheie în strategia de influență externă a Rusiei, reprezentând aproximativ jumătate din cele 53 de unități aflate în construcție la nivel mondial, in special in Africa.
În plus, companiile de top din SUA cu reactoare mici modulare, cum ar fi TerraPower și X-energy, au nevoie de uraniu de testare ridicată, puțin îmbogățit (HALEU) pentru proiectele lor, iar acesta este disponibil comercial numai din Rusia.

Administrația Națională de Securitate Nucleară are capacitatea de a amesteca material de calitate pentru arme în HALEU pentru uz civil, dar directivele de securitate națională conflictuale necesită ca acesta să fie considerat o soluție temporară în cel mai bun caz.
Anul acesta, Barrasso face mai multe progrese. „Inițiativa de securitate a combustibilului nuclear” (NFSI) a trecut prin Senat ca un amendament la Legea de autorizare a apărării naționale din 2024, mai degrabă decât ca un proiect de lege de sine stătător.

Acest lucru ar permite Congresului o autoritate mai discreționară pentru a se asigura că întreruperile din lanțul de aprovizionare cu combustibil nuclear nici (1) nu afectează operațiunile existente ale reactoarelor comerciale, nici (2) nu împiedică dezvoltarea reactoarelor nucleare avansate.
Un proiect de lege însoțitor care interzice uraniul rusesc (cu cote până în 2027) își face drum în Parlament.

HALEU sub formă de lingouri de 30–40 kg (foto de mai sus) sunt turnate într-un sistem de creuzet cu mai multe niveluri.
Deschiderea blocajului HALEU este o prioritate acută, dar imperativul ar trebui să abordeze, de asemenea, implicațiile mai ample privind securitatea energetică ale influenței crescânde a Rusiei și Chinei asupra Kazahstanului și asupra gigantului său din industrie, Kazatomprom – cel mai mare miner de uraniu din lume.

O perturbare a Occidentului in aprovizionarea cu combustibil nuclear ar echivala cu o criză. Aproape toți producătorii sunt complet rezervați de ani de zile, iar creșterea prețurilor spot la uraniu sugerează că sursele depozitate ar putea fi epuizate.
Pentru a evita somnambulismul într-o dilemă mai mare adusă de o industrie captivă a uraniului din Kazahstan, factorii de decizie nu numai că ar trebui să împuternicească Departamentul de Energie să reprovizeze îmbogățirea, ci și să întărească lanțul mai larg de aprovizionare cu combustibil nuclear cu parteneri de încredere.

Un complex industrial nuclear chino-ruso-kazah?
Cunoscut cândva drept „fundatia” constantă pentru aprovizionarea globală, Kazatomprom a fost afectat de riscuri geopolitice și se află la al patrulea CEO în doi ani.
În primul rând, principala sa rută de transport prin Rusia a fost afectată de sancțiuni internaționale. Acum, conflictul amenințător dintre Azerbaidjan și Armenia amenință să complice ruta transcaspică pe care o promovase ca soluție alternativă.

Cu accesul în Europa restrâns și influența SUA în Asia Centrală în scădere, Kazahstanul nu are de ales decât să fie mai îngăduitor față de cei doi vecini aserți ai săi, care sunt deja (de departe) cei mai importanți parteneri ai săi în comerț.
În mai, Rosatom a luat o mușcătură din Kazatomprom, achiziționând un pachet de 49% din prețuitele sale zăcăminte de uraniu Budenovskoye-6 și -7.
Ca urmare, câțiva directori au demisionat, alimentând speculațiile că ar fi fost un „acord în spate” impus de Astana în cooperare cu Moscova.

Odată dezvoltat, acest complex de mine de uraniu este de așteptat să devină cel mai mare din lume, capabil să susțină dominația Rosatom în aval în conversie, îmbogățire și fabricare a combustibilului pentru mulți ani de acum înainte.
Când Rusia a invadat Ucraina, au existat semne că președintele kazah Kassym-Iomart Tokayev s-a îndepărtat de Vladimir Putin, dar a avut loc contrariul.
Cei doi s-au întâlnit în persoană de cel puțin o duzină de ori de atunci, cooperarea energetică fiind un accent frecvent.

Beijingul a inclus și Kazatomprom în strategia sa energetică. China trece printr-o construcție masivă de noi centrale nucleare, pe cale de a deveni cel mai mare producător din lume până în 2030. În prima sa călătorie în străinătate post-Covid, Xi Jinping l-a vizitat pe Tokayev pentru a pune bazele unei colaborări bilaterale mai profunde – cu energie, din nou, un domeniu prioritar.

De atunci, China National Nuclear Corporation a asigurat un contract major de furnizare de uraniu pe termen lung, care depășește 50% din valoarea contabilă totală a Kazatomprom.
În plus, China General Nuclear Power Corporation a început deja să primească ansambluri de combustibil nuclear de la Uzina Metalurgică Ulba de la granița kazah-chineză – o societate mixtă care urmează să furnizeze 200 de tone de combustibil nuclear în fiecare an până în 2041.

Semnele aprofundării cooperării Rusia-China în ceea ce privește combustibilul nuclear ar putea amplifica și mai mult acest punct fierbinte al preocupărilor de securitate. În martie, Subcomisia pentru forțele strategice a serviciilor armate a Statelor Unite a fost informată cu privire la rapoartele conform cărora Rosatom a furnizat uraniu foarte îmbogățit reactoarelor de reproducere rapidă din China, o cale bine stabilită pentru armele de distrugere în masă.

Deși nu există nicio indicație că Kazahstanul colaborează cu Rusia sau China în domeniul armelor nucleare, dovezile unei industrie a uraniului din ce în ce mai captive prezintă o răspundere flagrantă pentru securitatea energetică în SUA și Europa.

Debarasarea, aprovizionarea prietenoasă și sfârșitul ciclului combustibilului
Toate acestea ajung la un punct culminant pe măsură ce cererea de uraniu revine în forță. Cu rețelele din întreaga lume care se luptă să înlocuiască în mod fiabil cărbunele cu generarea variabilă de energie eoliană și solară, energia nucleară câștigă recunoaștere ca o componentă necesară în tranziția către energie curată în general.

Dezvoltatorii de centrale nucleare din China, Franța, Coreea de Sud și SUA concurează în prezent pentru afaceri în Africa, Asia și Orientul Mijlociu – dornici să ajungă din urmă Rosatomul.

Și cel mai de rău augur al bifurcării lanțului de aprovizionare poate fi reluarea acumulării de arme nucleare între marile puteri. China și-a extins arsenalul de ani de zile, iar odată cu suspendarea recentă de către Rusia a tratatului de control al armelor „Noul START”, SUA sunt presate să își modernizeze propriile capacități.

America ar trebui să restabilească securitatea pe termen lung a combustibilului nuclear înainte ca o criză să pună în pericol infrastructura critică. Inițiativa de securitate a combustibilului nuclear poate fi maximizată prin:
(1) stocarea de uraniu ca asigurare de întrerupere,
(2) relocarea blocajelor critice precum producția și îmbogățirea HALEU și
(3) sprijinirea proactivă a etapelor din amonte ale lanțului de aprovizionare printre aliații de încredere.
Primele două sunt deja de la pământ, cu o rezervă strategică de uraniu recent înființată și Centrus Energy, cu sediul în Ohio, începe operațiunile de îmbogățire chiar în această lună.

Dar necesită o urgență mai mare. Inventarul actual al rezervei ar acoperi doar nouă zile de cerere comercială din SUA, iar Centrus are un drum lung de parcurs în extinderea pentru a crea o schimbare semnificativă de la Rosatom.
Statele Unite au norocul că Canada și Australia sunt furnizorii numărul 2 și numărul 4 de uraniu după Kazahstan. Cu toate acestea, problema este că creșterea suficientă a producției pentru a renunța la Kazatomprom ar dura mulți ani, având în vedere forța de muncă dificilă a sectorului minier, precum și condițiile de creditare și de reglementare.

Susținerea “prieteniilor” prin stimulente de politică sau crearea de consorții poate accelera acest proces, semnalând angajamentul de a decupla de industria nucleară rusă – sporind astfel încrederea investitorilor și deturnând capitalul care, altfel, ar circula către producători puțin mai ieftini, precum Namibia sau Uzbekistan.

Lovitura de stat surprinzătoare din Niger și impactul acesteia asupra companiei nucleare a Franței, Orano, ar trebui să fie o lecție suficientă în ceea ce privește dependența de statele cu risc politic ridicat pentru aprovizionarea cu uraniu.
Deoarece natura cu dublă utilizare a uraniului și condițiile oligopolistice ale spațiului nu îi vor permite niciodată să devină o adevărată piață a mărfurilor, ar trebui salvate scrupulele față de intervenția guvernamentală.

Statele Unite au permis Rusiei să manevreze în poziția sa de comandă prin privatizarea, apoi externalizarea acestui lanț critic de aprovizionare.
Reconstruirea rapidă a securității aprovizionării la domiciliu și a capacității industriale în rândul aliaților este primul pas pentru revenirea într-o industrie care va rămâne, fără îndoială, vitală în arenele energetice, tehnologice și de securitate națională pentru decenii viitoare.

Brandt Kekoa Mabuni (brandt@pacforum.org) este membru rezident WSD-Handa la Pacific Forum al Universitatii din Honolulu, Hawaii.
Acest articol a fost publicat pentru prima dată de Pacific Forum și este republicat cu permisiunea aprobată.

Sursa: https://asiatimes.com/2023/10/splitting-the-atoms-supply-chain

Traducerea: CD