CHINA A DESCOPERIT NOI MATERIALE HIPERSONICE

CULTURA ÎNȘELĂCIUNII IN ISRAEL
De Chris Hedges – 19 oct. 2023

Israelul a fost fondat pe minciuni.
Minciuna că pământul palestinian era în mare parte neocupat.
Minciuna conform căreia 750.000 de palestinieni și-au părăsit casele și satele în timpul curățării lor etnice de către milițiile sioniste în 1948, doar pentru că li s-a spus să facă acest lucru de către liderii arabi.

Minciuna conform căreia armatele arabe au început războiul din 1948, care a inavutit Israelul cu 78% din Palestina istorică.
Minciuna conform căreia Israelul s-a confruntat cu anihilarea în 1967, forțându-l să invadeze și să ocupe restul de 22% din Palestina, precum și pământul aparținând Egiptului și Siriei.

Israelul este susținut de minciuni.
Minciuna că Israelul vrea o pace justă și echitabilă și va sprijini un stat palestinian.
Minciuna că Israelul este singura democrație din Orientul Mijlociu.
Minciuna că Israelul este un „avanpost al civilizației occidentale într-o mare de barbarie”.
Minciuna că Israelul respectă statul de drept și drepturile omului.

Atrocitățile Israelului împotriva palestinienilor sunt întotdeauna întâmpinate cu minciuni. i-am auzit. Le-am înregistrat. Le-am publicat în poveștile mele pentru The New York Times când eram șeful biroului din Orientul Mijlociu al ziarului.
Am acoperit război timp de două decenii, inclusiv șapte ani în Orientul Mijlociu. Am învățat destul de multe despre dimensiunea și letalitatea dispozitivelor explozive.

Nu există nimic în arsenalul Hamas sau al Jihadului Islamic care ar fi putut reproduce puterea explozivă masivă a rachetei care a ucis aproximativ 500 de civili în Spitalul Creștin Arab al-Ahli din Gaza. Nimic. Dacă Hamas sau Jihadul Islamic Palestinian (PIJ) ar avea astfel de rachete, clădirile uriașe din Israel ar fi dărâmături cu sute de morți. Dar nu’i asa.

Sunetul șuierat, audibil în videoclip cu câteva momente înainte de explozie, pare să provină de la viteza mare a unei rachete. Acest sunet îl dezvăluie. Nicio rachetă palestiniană nu face acest zgomot. Și apoi este viteza rachetei. Rachetele palestiniene sunt lente și greoaie, clar vizibile în timp ce se arcuiesc în cer și apoi se prăbușesc în cădere liberă spre țintele lor.
Ele nu lovesc cu precizie și nu călătoresc cu o viteză apropiată de cea supersonică.

Sunt incapabili să omoare sute de oameni.
Armata israeliană a aruncat rachete care „au ciocănit acoperișul” fără focoase asupra spitalului în zilele premergătoare loviturii din 17 octombrie, avertismentul familiar dat de Israel de a evacua clădirile, potrivit oficialilor spitalului al-Ahli. Oficialii spitalului au mai spus că au primit apeluri din Israel în care se spunea „v-am avertizat să evacuați de două ori”. Israelul a cerut ca toate spitalele din nordul Gazei să fie evacuate.

În urma atacului asupra spitalului, Hananya Naftali, un „asistent digital” al premierului israelian Benjamin Netanyahu, a postat pe X, fostul Twitter: „Forțele aeriene israeliene au lovit o bază teroristă Hamas în interiorul unui spital din Gaza”. Postarea a fost ștearsă rapid.

De la incursiunea din 7 octombrie a luptătorilor de rezistență palestinieni în Israel, care a provocat moartea a aproximativ 1.300 de israelieni, mulți dintre ei civili, și a văzut aproximativ 200 de răpiți ca ostatici și duși în Gaza, Israelul a efectuat 51 de atacuri asupra unităților de sănătate din Gaza, care au ucis 15 lucrători din domeniul sănătății și au rănit 27, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Din 35 de spitale din Gaza, patru nu funcționează din cauza daunelor grave suferite și a faptului ca sunt tinta IDF-ului. Doar opt dintre cele 22 de centre de asistență medicală primară UNRWA sunt „parțial funcționale”, spune OMS.

Nebunia minciunilor israeliene i-a uimit pe cei dintre noi care am raportat din Gaza. Nu a contat dacă am văzut atacul israelian, inclusiv împușcarea palestinienilor neînarmați. Nu a contat câți martori am intervievat. Nu a contat ce dovezi fotografice și criminalistice am obținut. Israel a mințit.

Minciuni mici. Mari minciuni. Minciuni imense. Aceste minciuni au venit în mod reflex și instantaneu de la armata israeliană, politicienii israelieni și mass-media israeliană. Ele au fost amplificate de mașina de propagandă bine unsă a Israelului și repetate cu o sinceritate stânjenitoare pe instituțiile internaționale de știri.

Israelul se angajează în tipurile de minciuni uluitoare care caracterizează regimurile despotice. Nu deformează adevărul, îl inversează. Pictează o imagine diametral opusă realității. Aceia dintre noi care au acoperit teritoriile ocupate ne-am întâlnit cu narațiunile Israelului Alice în Țara Minunilor, pe care le introducem cu respect în poveștile noastre – cerute de regulile jurnalismului american – deși știm că sunt neadevărate.

Israelul a inventat un lexicon orwellian. Copiii uciși de israelieni devin copii prinși în foc încrucișat. Bombardarea cartierelor rezidențiale, cu zeci de morți și răniți, devine o lovitură chirurgicală asupra unei fabrici de bombe. Distrugerea caselor palestinienilor devine demolarea caselor teroriștilor.

Marea minciună – Große Lüge – alimentează cele două reacții pe care Israelul încearcă să le provoace – rasismul în rândul susținătorilor săi și teroarea în rândul victimelor sale. Marile Minciuni promovează mitul unei ciocniri de civilizații, un război între democrație, decență și onoare, pe de o parte, și terorismul islamic, barbarie și medievalism, pe de altă parte.

George Orwell în romanul său „O mie nouasute optzeci și patru” a numit Marea Minciună „dubla gândire”. Doublethink folosește „logica împotriva logicii” și „repudiază moralitatea în timp ce o revendică”.
Marea Minciună elimină nuanțele, ambiguitățile și contradicțiile care pot afecta conștiința. Este conceput pentru a crea disonanță cognitivă. Nu permite zone gri.

Lumea este alb-negru, bine și rău, drept și nedrept. Marea minciună le permite credincioșilor să se mângâie – o mângâiere pe care o caută cu disperare – în propria lor superioritate morală, chiar dacă ei abrogă orice moralitate.
Hrănește, ceea ce a numit Edward Bernays, „compartimentul logic al aderenței dogmatice”. Toată propaganda eficientă, scrie Bernays, vizează și se bazează pe aceste „obiceiuri psihologice” iraționale.

Susținătorii israelieni sunt însetați de aceste minciuni. Ei nu vor să afle adevărul. Adevărul i-ar forța să-și examineze rasismul, auto-amăgirea și complicitate la opresiune, crimă și genocid.

Cel mai important, Marea Minciună trimite un mesaj de rău augur palestinienilor. Marea minciună afirmă că Israelul va duce o campanie de teroare în masă și genocid și nu își va asuma niciodată responsabilitatea pentru crimele sale. Marea Minciună șterge adevărul.
Ea șterge demnitatea gândirii și acțiunii umane.
Sterge fapte.
Sterge istoria. Omulează înțelegerea.
Sterge speranta. Reduce orice comunicare la limbajul violenței. Când asupritorii vorbesc celor asupriți exclusiv prin violență nediscriminată, asupriții răspund prin violență nediscriminată.

Caricaturistul Joe Sacco și cu mine am urmărit soldații israelieni batjocorind și împușcând băieți mici în tabăra de refugiați Khan Younis din Gaza. Am intervievat băieții și părinții lor după aceea în spital. În câteva cazuri am participat la înmormântările lor. Aveam numele lor. Aveam datele și locațiile filmărilor.
Răspunsul Israelului a fost că nu ne aflam în Gaza. O inventasem.

Prim-ministrul israelian, ministrul de Externe, ministrul Apărării și purtătorul de cuvânt al Forței Israeliene de Apărare (IDF) au acuzat imediat pentru uciderea jurnalistului Al Jazeera Shireen Abu Akleh, în 2022, pe oamenii înarmați palestinieni. Israelul a difuzat imagini cu un luptător palestinian despre care au spus că l-au împușcat că el a ucis pe jurnalistă, care purta o jachetă anti-glont și o cască inscripționate „PRESS”.

Benny Gantz, care era la acea vreme ministrul Apărării, a declarat că „niciun foc de armă [israelian] nu a fost îndreptat asupra jurnalistei” și că armata israeliană „văzuse filmări cu împușcături fără discernământ de către teroriști palestinieni”.

Această minciună a fost vândută până când filmările video examinate de B’Tselem, Centrul Israelian pentru Drepturile Omului în Teritoriile Ocupate, au identificat locația bărbatului înarmat palestinian descris în videoclip. Videoclipul, a descoperit organizația pentru drepturile omului, a fost filmat într-o locație diferită de cea în care a fost ucisă Shireen.

Când Israelul este prins mințind, așa cum a fost cu uciderea lui Shireen, promite o anchetă. Dar aceste investigații sunt o farsă. Rareori se desfășoară investigații imparțiale cu privire la sutele de asasinate de către soldați și coloniști evrei asupra palestinienilor. Făptuitorii nu sunt aproape niciodată trimiși în judecată sau trași la răspundere. Modelul de ofuscare israeliană este previzibil.

La fel este și coluziunea aproape a tuturor mass-media corporative împreună cu politicienii republicani și democrați. Politicienii americani au condamnat uciderea lui Shireen și au repetat cu respect vechea mantră, cerând o „investigație amănunțită” de către armata care a comis crima.

Câteva luni mai târziu, Israelul a recunoscut că există o „posibilitate mare” ca un soldat israelian să o ucidă pe jurnalistă din greșeală, dar până atunci izbucnirea protestelor de stradă și furia față de uciderea jurnalistei s-a încheiat, iar uciderea ei a fost în mare măsură uitată.

Până când vor apărea dovada concludentă despre bombardarea spitalului, și aceasta va fi o amintire îndepărtată.
Există imagini dramatice surprinse, în septembrie 2000 de France 2 TV, la intersecția Netzarim din Fâșia Gaza – unde am văzut un băiat de nouăsprezece ani împușcat și ucis de un lunetist israelian –, cu un tată care încearcă să-și apere de focurile de armă israeliene pe cei 12 copii traumatizați, fiul de un an, Muhammad al-Durrah, în cele din urmă a fost ucis ucis.

Uciderea băiatului a dus la o campanie tipică de propagandă a Israelului. Oficialii israelieni au petrecut ani de zile mințind în legătură cu asasinarea, mai întâi dând vina pe palestinieni pentru împușcătură, sugerând ulterior că scena a fost falsă și, în cele din urmă, insistând că băiatul este încă în viață.

Când un soldat israelian, în 2003, a ucis-o pe studenta de 23 de ani și activistă americană Rachel Corrie, strivindu-o cu un buldozer, în timp ce încerca să prevină demolarea ilegală a casei unui medic palestinian, armata israeliană a spus că este un accident pentru care Corrie a fost responsabilă.

Armata israeliană a ucis „cel puțin” 20 de jurnalişti din 2001, fără a răspunde, conform unui raport din 2023 al Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor din New York. „Imediat după ce un jurnalist este ucis de forțele de securitate, oficialii israelieni deseori promovează o narațiune contra relatărilor din presă”, a conchis CPJ. Aceasta include atribuirea morților pe „foc nediscriminatoriu” al palestinienilor sau încercări de a discredita pe cei uciși drept „terorişti”.

Israelul blochează activitatea organizațiilor independente pentru drepturile omului în atrocități și crime de război pe care le comite în Gaza și Cisiordania. Refuză să coopereze cu Curtea Penală Internațională cu privire la posibile crime de război din Teritoriile Ocupate.
Nu cooperează cu Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU și interzice intrarea în țară a Raportorului Special al ONU privind situația drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate din 1967.

Israelul a retras permisul de muncă pentru Omar Shakir, directorul Human Rights Watch (Israel și Palestina), în 2018 și l-a expulzat. În mai 2018, Ministerul israelian al Afacerilor Strategice și Diplomației Publice a publicat un raport în care cere Uniunii Europene și statelor europene să înceteze sprijinul financiar direct și indirect și finanțarea organizațiilor palestiniene și internaționale pentru drepturile omului care „au legături cu teroarea și promovează boicotarea împotriva Israel.”

După bombardarea spitalului, Israelul a lansat pentru prima dată un videoclip care pretindea să arate rachetele Jihadului Islamic Palestinian care au lovit spitalul. Israelienii au îndepărtat în grabă videoclipul când jurnaliştii au observat că marcajele de timp arătau că imaginile au fost făcute la 40 de minute după lovitura a fost dată asupra spitalului.

Propagandiștii israelieni – conștienți de faptul că rachetele palestiniene au o putere explozivă mică – au susținut apoi că Hamas a depozitat muniții sub spital. Acest lucru a provocat explozia masivă, au spus ei. Dar dacă acest lucru ar fi adevărat, ar însemna că va avea loc o explozie secundară. Nu era niciuna. Și acum Israelul a lansat ceea ce spun că este o înregistrare a doi militanți Hamas care discută despre atacul cu rachete asupra spitalului.

Militanții se întreabă unii pe alții, într-o conversație auto-incriminatoare, prea ridicolă pentru a fi crezută, dacă Hamas sau PIJ au dat lovitura. Vă rog. Cum a fost Israelul complet în întuneric despre o incursiune a mii de militanți palestinieni înarmați din Gaza în Israel pe 7 octombrie și a putut totusi să surprindă această conversație incriminatoare a doi presupuși militanți?

„Israelul are o întreagă unitate de ‘mistaravim’, agenți sub acoperire evrei israelieni antrenați să se pozeze în palestinieni și să opereze în secret printre palestinieni”, scrie reporterul Jonathan Cook. „Israelul a produs un serial TV foarte popular despre astfel de oameni din Gaza, numit Fauda. Trebuie să fii mult prea credul pentru a crede că Israelul nu ar putea și nu ar face un astfel de apel pentru a ne păcăli, așa cum îi păcălește în mod regulat pe palestinienii din Gaza.”

Israelul a vizat, de asemenea, de mult timp instituții medicale, ambulanțe și medici, așa cum subliniază cercetătorul din Orientul Mijlociu Norman Finkelstein. A bombardat un spital palestinian pentru copii în timpul războiului din 1982 din Liban, ucigând 60 de persoane. De asemenea, a efectuat lovituri cu rachete asupra ambulanțelor libaneze clar marcate în timpul războiului din 2006 dintre Israel și Liban. A avariat sau distrus 29 de ambulanțe și aproape jumătate din unitățile de sănătate din Gaza, inclusiv 15 spitale, în timpul atacului din 2008-2009 asupra Gazei, cunoscut sub numele de Operațiunea Plumb Turnat.

În mod obișnuit, a interzis palestinienilor răniți să fie preluați de ambulanțe în timpul acestei operațiuni, lăsându-i adesea să moară. În timpul Operațiunii Protective Edge, atacul de 51 de zile asupra Gazei din 2014, Israelul a distrus 17 spitale și 56 de centre de asistență medicală primară și a avariat sau distrus 45 de ambulanțe.

Amnesty International, care a investigat atacurile israeliene asupra a trei dintre aceste spitale în 2014, a respins „dovezile” pentru atacurile oferite de Israel ca fiind false. „Imaginea postată pe Twitter de armata israeliană nu se potrivește cu imaginile din satelit ale spitalului al-Wafa și pare să ilustreze o locație diferită”, se arată în raport.

Dezvăluie minciunile israeliene și vei fi atacat de Israel și susținătorii săi ca antisemit și apolog pentru teroriști. Ești alungat din mass-media mainstream. Vi se refuză forumurile pentru a vorbi despre această problemă și, așa cum mi s-a întâmplat, sunt dezinvitați de la evenimentele universitare.

Este un joc vechi, unul pe care mi l-au jucat ca reporter de multe, de multe ori. Port cicatricile minciunilor aruncate de Israel și lobby-ul său. Între timp, Israelul își continuă măcelăria, susținut și chiar lăudat de liderii politici occidentali, printre care și Joe Biden, care însoțesc torentul de minciuni din Israel ca un cor wagnerian.

AVIZ:
Chris Hedges este un jurnalist câștigător al Premiului Pulitzer, care a fost corespondent străin timp de cincisprezece ani pentru The New York Times, unde a ocupat funcția de șef al biroului din Orientul Mijlociu și șef al biroului din Balcani pentru ziar. Anterior, a lucrat în străinătate pentru The Dallas Morning News, The Christian Science Monitor și NPR. El este gazda emisiunii “The Chris Hedges Report.”

Sursa: https://www.mintpressnews.com/chris-hedges-israel-culture-deceit/286061

Traducerea: CD