„pojghița subțire de civilizație pe care o mai avem…”

MEMORIALUL LUI SERGHEI GLAZYEV LA COMEMORAREA LUI LYNDON LAROUCHE
Agregat de CD

Pe 11 septembrie 2022, genialul economist rus, marele strateg și arhitect de frunte al noii arhitecturi financiare multipolare în curs de dezvoltare, Serghei Glazyev a susținut un discurs comemorativ remarcabil cu privire la viața și opera prietenului și aliatului său Lyndon LaRouche (1922-2019), care ar fi împlinit 100 de ani pe 8 septembrie 2022.

În cadrul puternicului discurs de 13 minute, Glazyev subliniază cauzele fundamentale ale colapsului financiar sistemic care se desfășoară în întreaga lume occidentală, pe care regretatul său prieten îl prognozase cu peste 30 de ani în urmă. El merge mai departe, prezentând un program izbitor pentru o redresare globală și o reformă a globalizării, care a luat forma integrării Uniunii Economice Eurasiatice cu „Podul Eurasian” și programul mai amplu Noul Drum al Mătăsii, care a fost dezvăluit pentru prima dată de China în 2013, idee care fusese avansată de domnul LaRouche încă din 1994.

Serghei Yurievich Glazyev(n.1 ianuarie 1961, în Zaporojie, RSS Ucraineană, URSS) este un politician și economist rus, membru al Consiliului Financiar Național al Băncii Rusiei din 2008, membru titular al Academiei Ruse de Științe. Glazyev a fost ministru al Relațiilor Economice Externe în cabinetul lui Boris Elțîn între 1992 și 1993, membru al Dumei de Stat între 1993 și 2007, unul dintre liderii blocului electoral Rodina din 2003 până în 2004, candidat la președinția Federației Ruse. în 2004, și consilier al președintelui Federației Ruse în domeniul integrării economice regionale din 2012 până în 2019. Din 2021, este Comisar pentru Integrare și Macroeconomie în cadrul Comisiei Economice Eurasiatice, organul executiv al Uniunii Economice Eurasiatice.

În cartea sa din 1999, “A Genocide: Russia And The New World Order”- “Un genocide: Rusia si Noua Ordine Mondiala”, Glazyev susține că rata anuală a pierderii populației în Rusia în anii 1990 a fost „mai mult decât dublu față de rata pierderilor în perioada represiunii staliniste și a foametei în masă în Rusia. prima jumătate a anilor 1930… Nu a existat nimic asemănător în istoria de o mie de ani a Rusiei”.

Glazyev urmărește acest declin la „politica conștientă a oligarhiei care a condus țara. Exploatarea puterii sale în scopuri de îmbogățire personală a condus efectiv la genocid împotriva poporului rus”.
Fie ne supunem pasiv unei politici sinucigașe de autodistrugere și colonizare a Rusiei, care a fost impusă din exterior prin înșelăciune și greșeală, fie noi trecem la o strategie fundamentată științific pentru creșterea economică, îmbunătățirea bunăstării poporului și restabilirea forței spiritual-intelectuale și a potențialului științific și tehnic al statului rus.

În 2015, Glazyev a simțit că modelul capitalist american intră într-o fază inevitabilă, foarte periculoasă, de autodistrugere. Suntem, a scris el, „cu adevărat în pragul unui război global”. Deși acest război viitor reprezintă un mare pericol pentru Rusia, Glazyev a spus că SUA nu vor reuși să-și atingă obiectivele hegemonice de a controla Rusia și întreaga lume.

În urma rundei de sancțiuni împotriva Federației Ruse din august 2017 de către Congresul american, Glazyev a sugerat ca SUA să fie desemnată oficial drept „țară agresor”. Considerând că puterea Statelor Unite se bazează parțial pe statutul dolarului ca monedă de rezervă a lumii, Glazyev a sugerat ca Rusia sa abandoneze dolarul și sa-și lichideze investițiile considerabile (110 miliarde de dolari în august 2017) în Rezerva Federală a SUA.

Deși câțiva intelectuali occidentali influenți au încercat să-și asume creditul pentru gândirea strategică a lui Serghei Glazyev în ultimii ani, adevărul este că gândirea lui Glazyev este înrădăcinată într-un curent intelectual vechi și puternic care derivă dintr-o tradiție puternică, deși uitată, în Rusia, bazată pe STAT. CREDIT, SUVERANITATE NAȚIONALĂ, INFRASTRUCTURĂ PE SCARĂ LARGĂ, PROGRES ȘTIINȚIFIC ȘI CEL MAI IMPORTANT COOPERARE CÂȘTIG-CÂȘTIG.

Această școală de științe economice era plină de viață în zilele țarului Alexandru al II-lea și a rețelei de oameni de stat naționaliști care s-au ridicat la proeminență în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cel mai demn de remarcat fiind figura marelui ministru de finanțe și prim-ministru al Rusiei. Sergey Witte, care a condus construcția căii ferate transsiberiene, a imaginat un sistem de bănci de stat și rețele globale de căi ferate care se întind în Asia, Europa și America prin strâmtoarea Bering.

În secolul al XX-lea, această școală a fost perturbată de revoluția bolșevică a culorii, dar a fost reînviată într-un mod unic sub îndrumarea marelui biogeochimist rus și lumina principală a Academiei de Științe Vladimir Ivanovici Vernadsky (1863-1945).
Este ironic că această școală de dirigiști aplicase un sistem, cândva, mai bine cunoscut sub numele de „Sistemul american”, avansat de Henry Clay, Friedrich List, Henry C Carey și Lincoln în contextul eurasiatic.

Si, de asemenea, nu este doar o coincidenta faptul că ambele școli și-au avut inspirația în figura omului de știință-de stat Gottfried Leibniz (1646-1716), care nu numai că a inovat o „știință a economiei” sub forma sa din 1671 “Societatea si Economia” și 1672 “Despre înființarea unei Societăți de Arte și Științe”, dar a devenit și un consilier principal al țarului Petru cel Mare în 1712, pana la moartea sa in 1716.
În 1711, în timp ce călătorea în nordul Europei, țarul rus Petru cel Mare s-a oprit la Hanovra și l-a întâlnit pe Leibniz, care s-a interesat apoi de chestiunile rusești pentru tot restul vieții.

El a inventat roata Leibniz, folosită în aritmometru, primul calculator mecanic produs în masă. El a rafinat, de asemenea, sistemul de numere binare, care stă la baza tuturor calculatoarelor digitale (electronice, cu stare solidă, logică discretă), inclusiv arhitectura Von Neumann, care este paradigma standard de proiectare, sau „arhitectura computerului”, urmată de la a doua jumătate a secolului al XX-lea și în secolul al XXI-lea. Leibniz a fost numit „fondatorul informaticii”.

În perioada în care a fost consilier privat rus între 1712-1716, Leibniz a devenit cunoscut sub numele de „Solonul Rusiei”, i sa încredințat sarcina de a reforma întreaga administrație financiară și juridică a Rusiei. Totuși, nu s-a oprit aici, ci a stabilit un program pentru o evaluare națională completă a dezvoltării miniere, mineralogice și industriale, care a ghidat generații de constructori de națiuni ruse după moartea sa. A fost in corespondenta cu Dimitrie Cantemir si el consilier privat al tarului.

Probabil cel mai demn de remarcat a fost punerea în mișcare a lui Leibniz de noi instituții științifice care ar putea atât încuraja nașterea unor noi descoperiri, cât și traduce aceste descoperiri în forme mereu noi de progres tehnologic. Cea mai importantă dintre aceste organizații a devenit cunoscută sub numele de Academia Rusă de Științe, care a fost în cele din urmă inaugurată în 1725.

La fel ca Witte, Glazyev și LaRouche în secolele XIX-XXI, Leibniz a stabilit o viziune strategică care s-a bazat pe o alianță Rusia-China a progresului tehnologic și cultural, care ar putea rupe în mod fezabil corupția oligarhică adânc înrădăcinată a Europei și să inaugureze o nouă eră.
În primul număr al Novissima Sinica („Știrile din China”) publicat în 1697, Leibniz scria:

„Consider că este un plan singular al destinelor ca cultivarea și rafinamentul uman să se concentreze astăzi, așa cum ar fi, în cele două extreme ale continentului nostru, în Europa și în China, care împodobește Orientul așa cum Europa face marginea opusă a continentului Europa, poate că providența supremă a rânduit un astfel de aranjament, astfel încât, pe măsură ce popoarele cele mai cultivate și mai îndepărtate își întind brațele unul către celălalt, cei din mijloc pot fi aduse treptat la un mod de viață mai bun. Nu cred că este un accident faptul că rușii, al căror tărâm vast leagă Europa de China și care dețin stăpânire peste ținuturile barbare adânci ale nordului de pe malul oceanului înghețat, să fie conduși la emularea căilor noastre prin eforturile actualului lor conducător [Petru I]”

Leibniz a fost probabil primul intelectual european important care s-a interesat îndeaproape de civilizația chineză, pe care o cunoștea prin corespondență cu și citind alte lucrări ale misionarilor creștini europeni postați în China. Se pare că l-a citit pe Confucius – “Sinarum Philosophus” în primul an de publicare. A ajuns la concluzia că europenii puteau învăța multe din tradiția etică confuciană.

El s-a gândit la posibilitatea ca caracterele chinezești să fie o formă involuntară a caracteristicii sale universale. El a remarcat modul în care hexagramele I Ching corespund numerelor binare de la 000000 la 111111 și a concluzionat că această mapare era dovada realizărilor majore ale Chinei în genul de matematică filosofică pe care o admira. Leibniz a comunicat împăratului Chinei ideile sale despre sistemul binar care reprezintă creștinismul, sperând că acesta îl va converti. Leibniz a fost singurul filosof occidental major al vremii care a încercat să adapteze ideile confucianiste la credințele europene predominante.

Chiar dacă Leibniz a fost membru pe viață al Societății Regale și al Academiei de Științe din Berlin, niciuna dintre organizații nu a considerat potrivit să-i onoreze moartea. Mormântul său a rămas nemarcat timp de mai bine de 50 de ani.
El a fost, totuși, elogiat de Fontenelle, în fața Academiei Franceze de Științe din Paris, care l-a admis ca membru străin în 1700. Elogiul a fost compus la ordinul ducesei de Orleans, o nepoată a Electresei Sofia.

În cartea „Așa că doriți să învățați totul despre economie”, publicata în 1984, LaRouche l-a identificat pe Leibniz drept creatorul domeniului economiei fizice ca ramură a fizicii.
Acesta a fost sistemul care a co-evoluat dintr-o sursă singulară atât în Rusia, cât și în SUA, pe care atât Lyndon LaRouche, cât și Glazyev au apărut ca campioni moderni în epoca noastră asediată în prezent.

În timp ce unii ar dori să afirme fără dovezi că Glazyev este un „adept al teoriei monetare moderne”, faptele din acțiunile, cuvintele și orientarea politicii lui Glazyev atestă o realitate foarte diferită.
Din acest motiv, Glazyev a început să se întâlnească pentru prima dată cu Lyndon LaRouche în timpul numeroaselor călătorii ale acestuia din urmă în Rusia în anii 1990, după ce tânărul economist și-a demonstrat principiile consecvente demisionând din funcția de ministru al relațiilor externe și economice sub conducerea lui Boris Elțin în 1993, CÂND A DEVENIT CLAR CĂ INTENȚIA DIN SPATELE REFORMELOR PE CARE TREBUIA SĂ LE SUPRAVEGHEZE ERA MENITĂ SĂ-I DISTRUGĂ NAȚIUNEA.

Din fericire pentru Rusia și pentru lume, naționaliștii care nu au vrut să-și sacrifice marea civilizație pe altarul finanțatorilor sociopați au reușit să scape de o perfidă bombă alcoolică cu ceas și să aducă un tânăr rezolvitor de probleme pe nume Vladimir Putin. Această reformă vitală din 1999 a fost realizată de patriotul rus și apoi de prim-ministrul Evgeni Primakov.

Sub această nouă conducere, Serghei Glazyev a fost numit președinte al Comisiei de politică economică a Dumei de Stat. În acest moment, el și-a subliniat din nou perspectiva politică din 1999 în „Dialogul cu Lyndon LaRouche” din 2001, sponsorizat de Institutul Schiller[1].

Spicuiri din discursul lui Serghei Glazyev:

“Anul acesta, oamenii clarvazatori din întreaga lume sărbătoresc centenarul nașterii strălucitului gânditor și nu aș ezita să spun profetul vremii noastre Lyndon LaRouche.
Este păcat că nu a trăit pentru a vedea ziua în care avertismentele sale despre prăbușirea sistemului financiar mondial se întâmplat dupa cum au fost prezise cu 30 de ani în urmă.

Dacă liderii națiunilor lumii ar fi ascultat atunci vocea lui Lyndon LaRouche, poate că am fi reușit să evităm răsturnările sociale cu care ne confruntăm astăzi ca urmare a prăbușirii sistemului financiar și economic mondial, care se bazează pe emisii nelimitate de dolari și alte valute de rezervă occidentale.
Lumea se cufundă în haos în concordanță precisă cu scenariul negativ despre care a vorbit Lyndon LaRouche în previziunile pe care le-a făcut acum 30 sau 40 de ani.

Pe atunci, el a propus ca, în loc să pompeze bule financiare, țările emitente de valută de rezervă mondială, împreună cu partenerii lor și alte țări, să investească în construirea unei infrastructuri globale care să reducă costurile comerțului, să crească eficiența legăturilor economice internaționale și sa contribuie în general la creșterea conectivității la nivel mondial.

El a propus un alt model de globalizare bazat pe principiile economiei fizice – în special celebrul proiect pe care el și soția sa Helga Zepp-LaRouche l-au propus pentru discuții internaționale: Podul Eurasiatic.
Acesta este un proiect splendid și interesant, care acum, după mulți ani, a început să fie implementat prin Inițiativa Chinei, Centura și Drumul pe care o susținem prin legătura cu Uniunea Economică Eurasiatică.

Dar, din păcate, istoria nu recunoaște modul conjunctiv sau, așa cum tindem să o spunem, „nimeni nu este profet în propria lui țară”.
Lumea isi aminteste de el în aproape toate țările majore din lume care astăzi se dezvoltă cu succes – mai ales India și China.
Există partizani ai lui LaRouche care și-au folosit gândurile și ideile pentru a-și crea miracolele economice.

Principiile economiei fizice susținute de LaRouche sunt cele care stau astăzi la baza miracolului economic chinez și sunt acolo în bazele politicii de dezvoltare economică a Indiei.
Susținătorii lui LaRouche din acele țări exercită o influență fructuoasă, pozitivă și constructivă asupra modelării politicii economice în aceste națiuni conducătoare ale noii paradigme economice mondiale.

Am fost întotdeauna impresionat de enorma erudiție a lui Lyndon LaRouche. El a văzut oligarhia globală parazită de la origini și a urmărit modul în care acele familii oligarhice erau paraziți în comerț – mai întâi în Veneția, apoi s-au relocat și au continuat să-și dezvolte puterea financiară prin comerțul internațional și speculația globală în Olanda. Apoi s-au mutat în Germania si Anglia și după aceea au preluat controlul si asupra sistemului politic al Statelor Unite.

Lyndon LaRouche a văzut totalitatea istoriei lumii prin prisma luptei dintre interesele naționale bune, interesele de îmbunătățire a bunăstării generale și forțele răului.
Vedem cum oligarhia financiară a SUA de astăzi declanșează un război mondial hibrid până la și inclusiv riscul unei catastrofe nucleare în scopul de a păstra hegemonia sa globală.
Avertismentele lui Lyndon LaRouche se împlinesc. Este important ca aceste avertismente nu au ramas abstracte. Ele nu sunt doar linii pe un grafic.

Nu există nicio îndoială că oligarhia financiară americană de conducere pierde războiul mondial hibrid pe care l-a început împotriva întregii omeniri.
Este doar regretabil că prețul care trebuie plătit pentru asta va fi foarte mare.
Aceasta include și viețile pierdute ca urmare a războiului pe care oligarhia financiară americană și europeană l-a organizat împotriva Rusiei pe teritoriul Ucrainei.

Trebuie să ne adunăm toate forțele pentru a lupta împotriva acestui rău, iar moștenirea creativă a lui Lyndon LaRouche ne ajută în acest sens.

NOTA:
1, Institutul Schiller este un think tank politic și economic cu sediul în Germania, fondat de Helga Zepp-LaRouche, cu membri declarați în 50 de țări. Scopul declarat al institutului este de a aplica ideile poetului și filosofului Friedrich Schiller la ceea ce el numește „criza mondială contemporană”.
Constituția lor, adoptată în 1984, se ridică împotriva instituțiilor financiare internaționale și a altor organisme supranaționale pentru că au provocat o stare de tiranie în lume, în special în rândul națiunilor în curs de dezvoltare.
Institutul și-a publicat revista trimestrială, Fidelio, inca din 1992, descrisa drept „Jurnal de poezie, știință și artizanat”. A fost co-fondat și editat de Kenneth Kronberg. Revista poartă numele operei lui Ludwig van Beethoven, “Fidelio”, care spune povestea unui deținut politic care este eliberat de curajul soției sale.