Vine Crăciunul! Tăiați porcul de pe listă!…
14 decembrie 2014de Ion CojaTextele altora6 comentariiEdit
Am găsit, într-un vechi ” carnet de bal ” lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de dom’ Pascale , negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor şi de doamna sa Uţa , băcăniţă cu marfă bună şi ieftină dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Maşina de Pâine , numărul 52, lângă Fabrica de
sifoane, la bariera Oborului.
Pe la ora 13, în ziua de Crăciun , se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consul Y.
Întâi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre încrucişate , şi tacîmuri de argint sterling englezeşti , se servea alune sărate şi ţuică de Văleni . Doamnele se învârteau pe la bucătării, „îşi pudrau nasul” iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun .
Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse cu mastică de Chios – începeau să umple masa.
Ouă umplute , cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre , unele poate şi cu anşoa , decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni , mezeluri, neapărat salam de Sibiu , ghiudem , babic , kaizer , trei-patru feluri de brânzeturi , caşcavaluri , Camembert . Totul aşezat pe platori mari de alpaca argintată ! Măsline naturale marinate , nu din cele negre . Se aduceau sticlele de ţuică , neapărat de Văleni şi Piteşti .
Apoi venea marea salată de beuf , făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania , nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi ! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare. Pâine albă şi neagră , de pe Lizeanu .
Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic .
Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori.
Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie.
Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă . Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese .
Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar . Se servea un vin alb sec , Fetească .
Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană , de la Braşov .
La un moment dat gazda întreba: „Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?” Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale ,cu mămăliguţă făcută cu lapte din mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni . La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui !
Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc , curcan şi vânat , cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte , murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat , ficat , rinichi , şorici , lebăr , caltaboş , mititei , POMANA PORCULUI ! Două feluri de vin roşu sec , Băbească şi Pietroasele .
Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez !
Cine voia, comanda o cafea , făcută neapărat din cafea braziliană de la ” Armeanul „. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută !
Se mai sta şi se mai discuta preţ de la vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri , călătorii şi vacanţe . Undeva, în salonul mic, se auzea un PATEFON , iar domnii invitau doamnele la DANS !
Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile , toate odată , ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le ! Portocale, mandarine, banane, ananaşi,
mere, pere şi un… pepene !
Urmau cozonacii , imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao . Rahat nu se punea pe atunci ! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari !
Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi , mereu două . Un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria !
Apoi urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc. Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote ! De Crăciun nu se bea şampanie… doar de Revelion !
Pe la ora zece noaptea se aducea o a doua cafea (sictir caffe) , semn că musafirii trebuie să se cam ducă pe la casele lor.
A doua zi, prin curier, dom’ Pascale şi coniţa Uţa primeau carţile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulţumire în care se arăta cât de bine s-au simţit…
*
*
*
Nota redacției: Într-adevăr, așa era obiceiul boieresc: Trimiteai odată cu invitația și lista completă cu ce se va mânca și se va bea!…
La ai mei obiceiul maică-mii era să „avertizeze” musafirii când se așezau la masă de ce avea să urmeze, dar asta în linii mari. Ca nu cumva oamenii să se sature înainte de a li se pune pe masă o mâncare preferată! ”Se păstrau” pentru mai știu eu ce venea mai pe la sfârșit! Grija era să nu se sature cu antreurile!…
Să sperăm că acești paraziți din pătura superpusă ce trăiau pe spatele poporului român, după așa o masă au făcut o minimă indigestie, dacă nu altceva mai grav.
Străinii mâncau așa, românii nu.
Să nu uităm , Crăciunul nu are nici în clin nici în mânec cu nașterea Mântuitorului (vezi crezul), este vorba de nașterea și moartea ciclică a naturii.
Un articol bun „Originea cuvîntului Crăciun” al lui Gabriel Gheorghe sau cartea „Vîrstele Timpului”, Ion Ghinoiu, 1988.
Cine doreşte să citească articolul dlui. Gabriel Gheorghe, poate s-o facă pe pagina:
http://gandirea.ro/originea-cuvintului-craciun/
Reproducem de acolo:
……….
„Nici un material de pe site nu poate fi reprodus fara acceptul scris al Fundatiei [Gandirea] si citarea sursei”
Scuze domn profesor.
https://farm5.staticflickr.com/4595/38470242564_9aaaea46dd_b.jpg
Hai să dau totuşi fragmentul de la sfârşit, o dată fiindcă sunt menţionate indicaţiile terapeutice ale vâscului, şi a doua oară fiindcă se trage concluzia expunerii.
Această simplă enumerare de virtuţi mitice dă dimensiunea importanţei vîscului, a crăcilor de aur şi justifică organizarea unei mari sărbători în cinstea acestei plante-zeitate bună pentru oamenii din aurora istoriei, planta care le asigura soluţii salutare pentru grijile, durerile şi nevoile lor. Această sărbătoare a fost dedicată moşilor aducători de leacuri salvatoare.
Iată şi o referinţă recentă: En Occitanie – surtout en Rouergue – comme dans une grande partie de la Roumanie, on croit encore que le gui (vîscul) apporte le bonheur ŕ la maison dans laquelle il se trouve (Mitu Grossu, Occitan et roumain, p. XV).
7.8 Pe lângă virtuţile, mai mult sau mai puţin, mitice, reţinute de Frazer, medicina populară românească folosea şi, pe alocuri, foloseşte încă (21, p. 251):
a. ceai din frunze de vîsc de pe păr contra astmului;
b. frunzele şi fructele pentru băi contra durerilor reumatice;
c. ceai din frunze, în emfizem pulmonar şi tuberculoză pulmonară, dar şi contra crampelor şi contra epilepsiei;
d. ceaiul din vîsc, pir şi flori de păducel, luat de trei ori pe zi, cîte o linguriţă înainte de masă, este recomandat contra hipertensiunii;
e. un extract, realizat cu rachiu, se lua ca fortifiant;
f. ramurile de vîsc de stejar se fierbeau, iar decoctul se bea, pe nemâncate, contra vătămăturilor;
g. vîrfurile crăcilor se uscau, se pisau, se amestecau cu sare şi se dădeau în mâncare mieilor care aveau viermi în nas;
h. Se mai folosea:
– în boli femeieşti;
– în boli asmatiforme, în epilepsie şi ca hipotensiv;
– în hrana animalelor, ca să se îngraşe;
Cu vîsc colorează podgorenii ţuica în galben.
Şi în medicina modernă i se recunosc vîscului numeroase virtuţi terapeutice. Astfel, în boli interne este considerat: hipotensiv puternic, cardiotonic, antimitotic (cu acţiune antitumorală, utilizat în anumite forme de cancer), coborîtor al ritmului cardiac, antispasmodic etc. De aceea este utilizat în: ateroscleroză, afecţiuni cardiace, hipertensiune arterială, tulburări renale cauzate de hipertensiune, tumori, inclusiv de natură canceroasă, tahicardie, tuse convulsivă, astm, sughiţuri persistente (45, p.192, 193).
Pentru alte întrebuinţări în medicina naturistă, a se vedea şi referinţele: 38, p. 334-336, 39, p. 47, 44 şi 96 etc.
După cum se vede, unele utilizări ale vîscului în medicina populară şi în etnobotanica românească nu sînt cunoscute deFrazer.
Biochimia contemporană a stabilit că vîscul conţine ca principii active: saponozide triterpenice, alcooli (viscoli), amine (colina, acetilcolina), aminoacizi, vitamine (C şi E), glicozizi, polipeptide (viscotoxina).
Acţiuni farmacologice: hipotensor accentuat, vasodilatator coronarian şi periferic, antispasmodic.
Recomandări majore: hipertensiune.
Alte recomandări: ateroscleroză şi tulburări circulatorii, crize de astm, tuse convulsivă, sughiţuri persistente, migrene (legate de creşterea tensiunii).
Ecologie, răspîndire: Vîscul creşte, ca semiparazit, pe aproape toate speciile de foioase, mai rar pe conifere, putînd apărea şi pe arbori fructiferi (cireş, prun, măr, păr). În România este răspîndit în toată ţara, mai ales în Transilvania (toate judeţele, dar în special Cluj, Sălaj, Bihor, Braşov, Mureş) ceea ce explică răspîndirea cunoştinţelor şi utilizărilor sale în Europa postneolitică, Transilvania şi zonele pericarpatice constituind în neolitic Officina gentium.
Datele de biochimie, farmacologie, ecologie de mai sus din Ghidul plantelor medicinale uzuale, v. ref. 52, p. 38.
Spre deosebire de vîscul de stejar, venerat la celţi ş.a., care are frunze căzătoare, vîscul medicinal folosit în Spaţiul Carpatic este verde şi peste iarnă.
În Spaţiul primordial al Europei, cel Carpatic, pe ambii versanţi ai lanţului Carpatic, se găseau numeroase mânăstiri în care vieţuiau, după principiile dreptăţii, sihaştri-isihaşti carpatici care aveau unele cunoştinte de fitoterapie. Într-o ţară acoperită în proporţie de cca 79% de păduri (Pădurile României, p.163), cu sate rare, ierni grele şi lungi, iarna mai ales, datorită lipsei fructelor şi legumelor verzi, lipsa de vitamine era acută, iar în absenţa din alimentaţie a vitaminei C, oamenii acelor timpuri se îmbolnăveau de scorbut. În aceste situaţii, isihaştii carpatici recoltau crăci de vîsc şi le duceau în sate, învăţându-i pe oameni cum să le folosească, pentru ei şi pentru animalele lor (decoct, infuzie, tocarea şi mâncarea frunzelor verzi crude) pentru a se vindeca de această boală cumplită, înainte de a se cunoaşte existenţa vitaminei C.
Un astfel de călugăr, purtând în spinare desaga doldora cu crăci sacre, era numit de săteni Moşul cu crăci sau Moş Crăciun.
Din cele prezentate în acest studiu, rezultă că sărbătoarea Crăciunului, a Crăcilor sacre, vindecătoare, a fost instituită, demult, în preistorie, ca reflex al unui aspect existenţial vital. Nu se găseşte nici o legătură cu vreo naştere.
Astfel de legături, dar artificiale, apar târziu, pe ţărmurile Mediteranei, unde inexistenţa de ierni aspre făcuse ca sensul originar al sărbătorii să cadă în uitare, datorită schimbării condiţiilor de mediu.
B I B L I O G R A F I E
1 CASELLI, D. Crăciunul la diferite popoare, Bucureşti, Institutul de Arte grafice şi editură Minerva, 1915, 118 p.
2 BRAIA, Ion (Preot Prof. Dr.) Dicţionar de teologie ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981, 400 p.
3 SOZOMEN, Istoria bisericească, Bucureşti, Tipo-litografia cărţilor bisericeşti, 1897, 384 p.
4 Frazer, George James. Creanga de aur, Ed. Minerva, 1980.
..
Asa este , de saracie romanii vor fi obligati sa taie porcul de pe lista de Craciun si sa-l foloseasca doar la Pastile cailor.
Ispasul este Paștele Cailor, a 40-a zi după Paști. I se mai zice Joia Iepelor. Mai este o zi de soroace.