RECENZIE DE CARTE – SUICIDUL EUROPEI

Auzim si citim deseori expresia – “Europa se sinucide”! Nu e o expresie noua si a fost scrisa, rostita si repetata de mai bine de o suta de ani de catre politicieni, scriitori si dictatori si din perspective filosofice si ideologice diverse. Nu se stie exact cine a conceput fraza ori notiunea, dar ele apar si reapar frecvent in multe din cartile despre Europa care au fost scrise in Secolul XX ori se scriu astazi. Fraza pare a fi repetata tot mai des mai ales in cartile publicate in ultimii ani. Ultimul exemplu e cartea tocmai publicata a britanicului Douglas Murray, The Strange Death of Europe – Immigration, Identity, Islam (“Moartea stranie a Europei – imigratie, identitate si islam”).
Atit Murray cit si precursorii lui care au scrist despre suicidului Europei denota o idee simpla, dar din perspective istorice si contexte sociale diferite. Comuna tuturor, insa, este notiunea ca Europa a fost cladita pe un fundament crestin, un crestinism care a unit toata societatea europeana, i-a dat o identitate, un contur si o civilizatie aparte, si i-a asigurat supravietuirea. Conflictele religioase ale europenilor nu pot fi tagaduite, dar au fost vremelnice, au slabit Europa vremelnic, dar in final au fortificat-o pe durata lunga. Au transformat-o intr-o societate diversa politic, religios, economic si cultural, fara a-i stirbi fundamentul valoric crestin. Daca Europa a fost fortificata de si prin crestinism, ea a fost slabita de si prin secularism si secularizare, de un secularism care pretinde sa o fi salvat de un presupus destructivism crestin si religios, si care astazi se pretinde, la fel de fals, de a fi capabil sa o salveze de problemele cu care se confrunta.
 
Stefan Zweig
Mai devreme, tot anul acesta, a fost republicata in Marea Britanie cartea austriacului Stefan Zweig, Messages from a Lost World – Europe on the Brink, (“Mesaje dintr-o lume pierduta – Europa la limita”) Cartea contine zece (10) eseuri publicate de el intre 1914 si 1941. Pentru Zweig, Europa era un fel de idolatrie, o idee suprema, un grundnorm pentru care pleda si traia. Rezident al Vienei, Zweig devine iremediabil de deprimat vazind cu proprii ochi autodistrugerea Europei in Primul Razboi Mondial. Simtamintele si le asterne pe hirtie in Turnul Babel, publicat in 1916. Ascensiunea comunismului in Uniunea Sovietica si apoi a Germaniei naziste cu un deceniu mai tarziu il fac pe Zweig sa-si piarda credinta in idealul european si sa se mute in Marea Britanie, apoi in America, si in final in Brazilia unde in 1942, pe 23 februarie, se sinucide impreuna cu sotia la o saptamina dupa ce Singaporele britanic cade in miinile imperialistilor niponi. Intr-o faimosa prelegere tinuta la New York cu un an inainte Zweig facea afirmatia, inca zguduitoare la vremea aceea, ca Europa “s-a sinucis”. A ucis-o nu religia, nici crestinismul, ci nazismul, expresia extrema a secularismului occidental din vremea lui.
Dintre toate observatiile incisive ale lui Zweig, probabil cea mai penetranta si repetata cel mai mult este ca Europa si-a dat propria sentinta de moarte. (“I felt that Europe, in its state of derangement, has passed its own death sentence – our sacred home of Europe, both the cradle and the Parthenon of Western civilisation”) (“Am intuit ca Europa, in mintea ei deranjata, si-a dat propria sentinta de moarte – casa noastra sacra Europa, leaganul si Partenonul civilizatiei Occidentale”)
 
Moartea stranie a Europei
Suntem in anul 2017 iar primele trei (3) fraze cu care incepe cartea lui Murray sunt suficiente sa intelegem dimensiunile problemei fara precedent cu care ne confruntam: suicidul Europei. “Europe is committing suicide. Or at least its leaders have decided to commit suicide. Whether the European people choose to go along with this is, naturally, another matter.” (“Europa se sinucide. Cel putin liderii ei au decis sa se sinucida. Daca europenii vor alege sa se sinucida impreuna cu ei, natural ramine de vazut”) De la premisa aceasta Murray isi continua discursul si argumentele pe parcursul a 19 capitole si 320 de pagini.
Tonul narativului lui Murray e pesimist in extremis. Ne asigura ca liderii europeni si institutiile europe isi dau seama ca Europa se sinucide, dar nimeni nu are curajul ori vointa politica sa previna suicidul. Si mai rau, adauga el, chiar daca ar incerca sa o faca nu ar reusi. In consecinta, crede el, “la finalul vietii europenilor care astazi sunt in viata, Europa va inceta sa mai fie Europa si europenii isi vor pierde singurul loc din lume pe care l-au putea numi casa lor”. (“By the end of the lifespans of most people currently alive Europe will not be Europe and the peoples of Europe will have lost the only place in the world we had to call home”)
 
O Europa barbara merita sa moara
Acuzatiile pe care Murray le aduce europenilor, dar mai ales elitei europene, atit politice cit si intelectuale, sunt multe si pe alocuri exprimate cu cruzime. In primul rind, argumenteaza el, “Europe today has little desire to reproduce itself, fight for itself or even take its own side in an argument”. (“Astazi, Europa mai are doar o dorinta mica de a se reproduce, de a lupta pentru ea insasi ori de a-si lua apararea in dezbateri”) Elita Europei pare indiferenta ca Europa se autodistruge ori ca isi pierde identitatea. La urma urmei ce e de pierdut? Identitatea unei Europe care vreme de sute de ani a exploatat alte continente, s-a imbogatit pe spatele altor tari si tinuturi, si a exploatat si distrus civilizatiile native din locurile unde s-a extins? Astea sunt nu argumentele lui Murray, ci argumentele la care sunt expusi tinerii europeni de catre elita intelectuala a Europei carora le este rusine ca sunt europeni asa dupa cum, adaugam noi, elitei intelectuale romane ii este rusine ca este romana. In sensul acesta, Murray da un exemplu mai putin cunoscut dar socant. De fapt, chiar si mai socant pentru ca parvine din partea unui lider politic conservator, Prim Ministrul suedez Fredrik Reinfeldt. Politicianul suedez e creditat cu afirmatia ca doar “barbarie si barbarism” ies din tarile europene, cum e Suedia, si doar lucruri bune din afara Europei.
Care sunt cauzele principale ale mortii Europei? Murray le expune lucid si metodic pentru a fi intelese de toti, si fara a pune pe fata masca corectitudinii politice. Prima cauza e “migratia masiva” in Europa dupa al Doilea Razboi Mondial. A inceput datorita lipsei de maini de lucru in Europa Occidentala. Raboiul a ucis milioane de barbati tineri capabili de munca si cu un potential reproductiv uman sanatos si masiv. Europa a devenit dependenta de mina de lucru straina si s-a obisnuit cu asta. Si de atunci situatia a ramas aceasi. Europenii si-au pierdut vointa de a se reproduce biologic iar vacuumul demografic e umplut de oameni care nu au nimic nici in clin nici in mineca cu Europa, civilizatia europeana, ori valorile ei traditionale. Rezultatul, zice Murray, este ca Europa, in loc sa ramina casa europenilor a devenit casa intregii lumi. (“The result was that what had been Europe – the home of the European peoples – gradually became a home for the entire world”)
Urmatoarea cauza decurge din prima. Parti ale Europei au devenit colonii pakistaneze ori turcesti, dar elita europeana zice, “nu va alarmati, lucrurile se vor indrepta de la sine”. Intelectualii au nascocit un nume sofisticat pentru a-si identifica pozitia – multiculturalismul. Daca integrarea in civilizatia europeana nu se petrece cu prima generatie, au zis ei, integrarea se va face in timp de generatiile urmatoare ori copiii lor. Ori, ne spun ei, integrarea nu e importanta. Migratia recenta in Europa a accelerat procesul de continua izolare a grupurilor nou venite si a dovedit multiculturalismul ca fiind un mit. Rezultatul final al esecului integrarii este ca Europa Occidentala a zilelor noastre a fost transformata in ghetto-uri.
O alta cauza e ca Europa si-a pierdut confidenta in sine insasi, credinta in civilizatia ei si traditiile ei. (“Europe lost faith in its beliefs, traditions and legitimacy”) Europenii au devenit decandenti in gandire si atitudini, fatalisti, imprudenti, gandind ca daca dau buluc inainte, tot ce fac ei e “progres uman” si rezulta in progres. Gandirea asta e inca in voga. Punem la indoiala fundatiile Europei cladite de inainte mergatorii nostri. Respingem mai tot ce au gandit si practicat ei. Traim din amintiri. Le respingem valorile si principiile. Ne socotim mai buni, destepti si inteligenti. Murray atentioneaza ca astfel de atitudini au consecinte care dupa cum se vede bine sunt nefaste. Gandirea asta adauga el ne pune o povara imensa pe umeri si ne da un simtamint al vinovatiei, o vinovatie care a ingenunchiat Europa. (“More than any other continent or culture in the world today, Europe is now deeply weiged down with guilt for its past”) (“Mai mult ca oricare alt continent ori cultura din lume, Europa e profund ingreunata si coplesita de un simtamint al vinovatiei pentru trecutul ei”)
 
O Europa fara rost
O consecinta a acestei atitudini este mentalitatea ca Europa si-a incheiat rostul in istoria omenirii si ca a venit vremea sa se inceapa un capitol nou in istoria acestui continent care probabil in viitor va purta un nume diferit. Un inceput nou, cu o populatie noua, cu o civilizatie noua, dezradacinata si debarasata de trecutul ei nefast. Europa zilelor noastre e obosita, gafaie. Tragic deasemenea, observa Murray, este imposibilitatea de a aduce in discutie perspectivele acestea. Daca ele ar putea fi discutate, probabil ca alunecarea Europei spre neant ar fi fost stopata.
Murray si-a pierdut orice incredere ca Europa va putea supravietui in 2015, in toiul migratiei musulmane, cind Merkel, in loc sa apere interesele Europei, a vociferat ca cei care gandesc ca el (ori ca noi adaugam noi) sa fie marginalizati iar vocea lor stinsa. Murray o numeste pe Merkel “delusional”, adica „deliranta”. Murray isi apara felul de gandire. Problema Europei nu e ca se produce o schimbare demografica. Schimbari demografice in Europa s-au produs pe parcursul a mii de ani, dar am ramas cu totii europeni. Problema ultimilor ani, zice el, este ca schimbarile demografice s-au produs rapid, implica grupuri mari de oameni, persoane care nu au nimic in comun cu civilizatia europeana si, in consecinta, Europa nu transforma acesti oameni in europeni, cum a facut in trecut, ci ea insasi e transformata de noii veniti in ceva cu total diferit. Europa inceteaza sa mai fie Europa. (“The problem comes not with an acceptance of change, but with the knowledge that when those changes come too fast or are too different we become something else – including something we may never have wanted to be”) O alta durere pentru Murray este ca europenii nu mai cer noilor veniti sa se faca europeni.
 
Valorile europene
Murray lamenteaza ca elita europena si-a pierdut sensul adevaratelor “valori europene”, ori ca, de fapt, le-a abandonat. Murray e explicit de care parte a liniei de demarcare se afla privind subiectul. Secularismul nu poate da Europei sufletul de care are nevoie pentru a supravietui. Doar crestinismul poate. Murray ne aminteste ca la inceputul secolului cind se discuta Constitutia Europei Papa Ioan Paul II a cerut ca ea sa faca aluzie la mostenirea spirituala a Europei, in special cea crestina. Elita europeana l-a respins politicos. Astazi, zice Murray, platim pretul pentru nebunia noastra. Am decis ca pentru Europa zilelor noastre crestinismul si identitatea noastra crestina sunt irelevante. Daca asa stau lucrurile, intreaba el, de ce noile populatii care se asaza in Europa sa vrea sa fie crestine ori sa respecte valorile crestine? In locul valorilor crestine, zice Murray, am instaurat o idolatrie a “drepturilor omului”. Ori, aceasta idolatrie nu e capabila sa dea europenilor idea suprema de care au nevoie pentru a ramine uniti. (“If that is indeed the case then it leaves Europeans in the twenty-first century without any unifying idea capable of ordering the present or approaching the future”) Durerea si mai mare, adauga el, este ca migratia musulmana masiva a izbit Europa intr-un moment cind Europa deja suferea de o criza de identitate.
 
Romania – familia conteaza!
Nu exageram suspectind ca majoritatea cititorilor nostri gandesc la fel ca Murray. Adica, din perspectiva noastra, corect. E de la sine de inteles ca fara familie si casatorie (si o demografie sanatoasa) Romania nu va supravietui, asemenea Europei. Europa a ales sa distruga unitatea sociala cea mai importanta care i-a asigurat supravietuirea multimilenara – familia naturala. Institutia care a transmis in toata lumea civilizatia europeana si a cladit civilizatii sanatoase in Lumea Noua. Distrugerea familiei naturale e o alta simptoma ca Europa se sinucide. Nu exageram zicind ca Merkel, cedind presiunilor politice si grabind legalizarea casatoriilor homosexuale in Germania, a rostit si instituit de fapt sentinta de moarte a Germaniei.
Dar Romania, in care directie va alege ea sa mearga? Spre suicid la fel ca restul Europei ori spre supravietuire prin protejarea si pastrarea institutiilor care i-au asigurat supravietuirea multimilenara – familia si casatoria? Nu mai e niciun secret ca si in Romania avem o elita intelectuala si chiar una politca (Uniunea Salvati Romania) care gandesc la fel ca si cei care dezagreaza cu Murray si argumentele lui. Conform lor, familia si casatoria sunt irelevante. Avortul si individualismul extrem sunt “valori” care trebuie pretuite, pastrate si promovate, iar cei care gandesc diferit, adica noi, cei care scriem aceste randuri, trebuie marginalizati. Romani, nu va pierdeti credinta in Calea cea Dreapta a crestinismului! Nu dati crez vocilor stridente ale secularismului. Nu va lasati fermecati de himerele secularismului european, adevarata cauza a iminentului suicid al Europei.