Text primit de la dl LIVIU POENARU
alahhu akbar !
Ideea construirii la București a celei mai mari moschei din Europa și a unei universități musulmane pentru 6.000 de studenți reprezintă un risc pentru securitatea națională, a afirmat duminică fostul președinte Traian Băsescu.
„Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. (…) Dar a luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. E o poveste care dacă n-ar fi tragică ar fi comică. În momentul în care islamismul se extinde către Balcani (…), prim-ministrul nostru (…) hotărăște să aprobe construcția celei mai mari moschei din Europa, pe lângă care să funcționeze o universitate pentru 6.000 de studenți. Nu există risc mai mare de securitate națională decât să aduci studenți musulmani în România și de aici să-i și exporți prin Europa (…) Cred că astfel de decizii sunt cel puțin nesăbuite, dacă nu antinaționale”, a spus Băsescu în discursul ținut la ședința reprezentanților organizațiilor județene ale PMP din regiunea Sud Muntenia, desfășurată în localitatea argeșeană Budeasa.
În opinia fostului șef al statului, situația ar trebui să fie analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
„Avem o minoritate de 70.000 — 80.000 de musulmani în România, îi respectăm, au moschei la Constanța, au moschee în București, dacă vor să mai facă una mititică sunt bineveniți, dar să faci cea mai mare moschee din Europa și să creezi pe lângă ea o universitate pentru 6.000 de studenți islamiști mi se pare o exagerare, care trebuie să fie judecată de CSAT și sper ca un astfel de proiect să nu fie aprobat de statul român”, a afirmat Traian Băsescu.
Turcia va construi o moschee mare la București, care va fi gata în termen de trei ani, a relatat recent ziarul turc Daily Sabah. În schimb, în baza unui acord semnat cu autoritățile române, Turcia va aloca un spațiu pentru construcția unei biserici de către România la Istanbul.
Construirea acestei moschei s-a aflat pe agenda președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a efectuat o vizită la București în luna aprilie. Cele două țări ar fi ajuns la un acord pentru a grăbi planurile de ridicare a moscheii, potrivit sursei citate.
Moscheea, care va fi construită pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați, va avea o capacitate de 2.000 de persoane. Potrivit Daily Sabah, guvernul român a aprobat concesionarea suprafeței necesare pentru ridicarea moscheii într-unul din cartierele centrale ale Bucureștiului, pe o perioadă de 49 de ani.
Muftiul Cultului Musulman, Iusuf Murat, a declarat :
„Domnul Băsescu a mers cu mine în Turcia în 2012 şi în 2014 şi s-a discutat despre acest teren care să fie dat în folosinţă Muftiatului Musulman ca să facem o moschee, iar România să primească la Istanbul teren pentru o biserică. Am fost acum atraşi într-o chestiune politică şi s-a făcut şi pe Facebook o întreagă campanie împotriva noastră, care riscă să degenereze.”
Basescu, Ponta, Iohannis . . . sunt criminali alogeni ai neamului romanesc .
ESTE CLAR UN „PROIECT” ANTIROMANESC ! SA NU FIE ASTA ! AFARA CU STRAINII !
@disqus_4BcUteoqji:disqus – este vorba de cetatenii romani de religie musulmana, turco-tatari, chiar nu poti spune „afara cu strainii” in cazul lor! Conform INS, la recensamantul din 2011 erau circa 46000 in Dobrogea, circa 10000 in Bucuresti si restul pana la 67000 prin tara (Cluj 1000, Moldova mai multi, etc). Baza lor e in Dobrogea, unde si-au ridicat in fiecare sat cu tatari o geamie. Au scoli, reviste, muncesc cinstit si sunt cultivati, s-au integrat in societatea romaneasca foarte bine. Cu totul alta e situatia oamenilor de afaceri musulmani veniti din tarile arabe si din Turcia (a auzit, cred, toata lumea, de mafia kurzilor din panificatie si aud ca si din pietele de legume-fructe – doar Vama, SRI-ul, DNA-ul si directiile judetene care acorda avizele de functionare stiu mai bine care-i treaba cu ei – sau ar trebui sa stie mai bine). Nou-venitii musulmani in Romania sunt asadar studenti si oameni de afaceri si nu-s mai mult de 5-6000 (astea-s cifrele gasite de mine, se prea poate sa ma insel si sa fie mai multi). Faptul ca Muftiul pomeneste de imami care predica in locuri ilegale…. eu stiam ca Muftiatul le dadea autorizatii de functionare tuturor acestor „ligi culturale” si „ong-uri islamice” si nu vad necesitatea – chiar nu vad necesitatea – de a construi o moschee pentru a-i opri pe acesti „ilegali” sa functioneze: pai ii cauti de avize si-i inchizi daca nu-s in regula sau, daca esti pervers, bagi un maruntis administrativ (la vreo norma metodologica) care sa-i oblige pe toti acestia sa se inchida singuri si sa se indrepte spre Muftiat. Nu-i treaba mea sa caut asa ceva prin ce legi tampite a dat parlamentul Romaniei de-a lungul a 25 de ani de incompetenta si tradare, dar sa se planga Muftiul de ilegalii pe care tot Muftiatul i-a tolerat… Pai in BOR nu misca nimeni fara sa fie „patentat” conform canoanelor si daca o ia pe aratura e repede adus la matca. Exemplu e chiar vestitul monah Teodot, spaima institutului lu’ elie-cum-il-cheama, care l-a si parat la Departamentul de stat american ca monahul e antisemit iar BOR a reactionat ca cica l-a tras de urechi sa nu repete pacatu’. Adica facem moschee in Bucuresti pentru ca nu-i putem inchide pe „ilegali”? Nu ca turco-tatarii din Romania n-ar merita o geamie si un cimitir – cimitirul chiar le lipseste – dar de aici pana la un proiect mare e cale lunga.
am inteles, dar problema e ca nu se justifica in Bucuresti, o constructie atit de mare, pentru o minoritate, si aceasta constituita artificial ca urmare a politicii iudeomasonice multiculturaliste din ultimii ani. daca era vorba de o moscheie pentru musulmanii din Dobrogea unde traditional sant cei mai multi, era altceva.
iar pericolul este real pentru o astfel de religie, stiut fiind din istorie, ca expansiunea lor s-a datorat in proportie de 99% violentei, agresivitatii, sabiei…daca turcii contesta asta, si afirma ca religia lor e una a pacii, atunci sa restituie crestinilor, Constantinopolul, Kosovo, Bosnia, Albania, Capadocia, Trapezunt…Asia Mica…teritorii cucerite de la crestini prin sabie si varsare de sange.
http://radioconstanta.ro/2015/07/06/audio-neintelegere-pe-tema-moscheii-din-bucuresti/
Conferinta de presa azi, la Muftiat: pare ca da inapoi, dar mai are multe de explicat Muftiul nostru…
… _ @ [*Chiar și Băsescu: „ Sper ca un astfel de proiect să nu fie aprobat de statul român” *]
…
_”Nu are minte” /[poate nu sint vorbele lui, sau, poate atunci cand deschide gura i se inchide capul mititel, in care creierasul lui se zbenguieste”],
…
pentru ca nu a[ti] citit si nu stie /[nu stiti], nimic despre cum se petrec
evenimentele planetare / cum evolueaza [H]Istoria Umanitatii, pre-vazuta prin
proroci[i] / Scripturi / Biblie /”Cartea inca pecetluita” (coroboreaza) _
Daniel 8/26; 12/4,[9]; _ Apocalipsa 17/17,18; _ Romani[a] 11/8; _ Deuteronom 29/4.
…
_ In contextul derularii evenimentelor implicand construirea unei “Cea mai mare Moschee din Europa in Bucuresti / Romania” (vezi prorociile / coroboreaza) -*Va fi o Turma si Un Pastor* (vezi) _ Ioan 10/[1-5],8,11, 2012, 2013, 2014, 2015,16; _ Isaia 55/1,6-9,[10],11;
_ Iata: -*Semnele Vremurilor, [inca] nevazute [pentru ca nu vedeti] (coroboreaza) _ Isaia 6/[8],9,10-13’ _ Ioan 5/39; 9/[39],40,41; _ Romani[a] 11/8; _ Luca 21/20; 24/25-27,45:
…
_”Eu, cel care vorbesc cu tine /[cu voi], sint Mesia” (vezi) _ Ioan 4/25,[26];
-“Cerul si Pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”(coroboreaza)_ Apocalipsa 17/17,18; _ Geneza 6/5; _ Matei 24/34; _ Marcu 13/31; _ Luca 21/33; _ Isaia 59/7; _ Matei 13/49; 24/49; _ Ioan 3/16,[19]; _ Isaia 65/1; 52/6-“Iata-Ma!”_ Ioan 14/6,10,11; _ Romani[a] 5/14; _ Faptele Apostolilor 26/23; _ 1 Timotei 2/5,[6]; _ Ev.1/2,[3]; _ Galateni 4/4; _ Matei
13/13-15,(16,17),34,35; _ Ioan 16/25; _ Romani[a] 16/25; 11/3-5,(8); 3/19; _
Ioan 16/8; _ 1 Petru 2/1,2,9,(22); _ Ioan 1/1,5,(11),14; 4/26; 5/39; 10/8,11,
2012, 2013, 2014, 2015,16, …-“Si va fi Lumina!” _ Ioan 13/30; _ Isaia
9/1,2,(6); 21/11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; -*Toate Religiile / Toate
Popoarele Chemate, (la masa / hrana _ Matei 4/4; _ Osea 4/6), fara bani si fara plata* _ Isaia 55/1,6-9,(10),11; [Repet, vezi _ Apocalipsa 17/17,18];
…
_ Vezi si [implicite]-“Semnele Vremurilor” (coroboreaza) _ Luca 21/20 _ Este
vorba despre Romania; _ Matei 24/28 – Este vorba despre Romania; _ Romani[a] 5/14 – Este vorba despre Mine; 10/[14-? Gheorghe Moise],17,[18-20]; 11/3-5 – Este vorba despre Mine si Poporul Roman; _ 1 Petru 2/9 ;
_ Isaia 52/6 – Este vorba despre Mine _Gheorghe Moise _ Iata-Ma!”.
…
[implicite]:-”Semnele Vremurilor Ridicarii Mele” (vezi) _ 2 Petru 1/20; _ Deut.18/15,18; _ Faptele Ap.3/22; _ Gen.1/1-10, 11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; _ Is.21/11, 2012, 2013, 2014,2015, 16; _ Marcu 13/8; _ Gen.6/1-4,5-10, 11, 2012, 2013, 2014, 2015,16. :
…
…
…[adica] -“Vremurile Sfarsitului” (vezi) _ Matei 24/14, adica a Sfarsitului Tainei lui Dumnezeu (vezi) _ Apocalipsa 10/7; 1/1, avand sensul [de] “Sfarsitul Legii / Implinirea Legii” (vezi) _ Romani[a] 10/4, …”implicit[a] Intruparea”, [si “trimiterea”] (vezi) _ Ioan 1/1,5,[11], 2012, 2013, 2014,[2015, 16-18]; _ Iesirea / Trimiterea 4/1,[10],11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16; _ Romani[a] 16/25; _ Ioan 4/25; 19/25,[26],27-30; _ Filipeni 2/8,
…
[sau, reformulat]:
…
– “Semnele vremurilor de pe urma / acestea pe care le traieste omenirea /
vremurile ridicarii Mele / vremurile *Implinirii Fagaduintei*” (vezi) _
Deut.18/15,18; _ Faptele Ap.3/22; _ Matei 6/10; _ Galateni 4/4; _ Ioan
4/[25],26;
…
-1) _ *(.) „Spune-ne, cand se vor intampla aceste lucruri? /[implicit
implinirea fagaduintei _ Deut. 18/15,18], …Si care va fi semnul venirii Tale
si al sfarsitului veacului acestuia?”* (vezi) _ Matei 24/3 ;
…
-2) _ *Dumnezeu a zis: -„Sa fie niste luminatori in intinderea cerului, ca sa
desparta ziua de noapte; …Ei “sa fie niste semne care sa arate vremurile,
zilele si anii”* (vezi) _ Gen.1/1-10, 11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16 ; _
Gen.6/1-4,5-10, 11, 2012, 2013, 2014, 2015,16;
…
-3) _ *Vor fi semne in soare, in luna si in stele. Si pe pamant va fi stramtorare printre neamuri, care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului marii si al valurilor;* (vezi) _ Luca 21:25; Isaia 7/14;
…
-4) _ *Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie: vedeti sa nu va inspaimantati, caci toate aceste lucruri trebuie sa se intample. Dar sfarsitul tot nu va fi atunci.* (vezi) _ Matei 24/6 ;
…
-*Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei
imparatii; pe alocuri vor fi cutremure de pamant, foamete si tulburari. Aceste
lucruri vor fi inceputul durerilor.*(vezi) _ Marcu 13/8 ;
…
-5) _ *Caci, cum iese fulgerul de la rasarit si se vede pana la apus, asa va fi si venirea Fiului omului.* (vezi) _ Matei 24/27 ; _ Luca 17/24 ;
…
-6) _ *Prorocie asupra Dumei. Mi se striga din Seir: … -„Strajerule, cat mai
este din noapte? Strajerule, mai este mult din noapte?”* [adica, noaptea
Zilei a 7-a, dupa Ziua a 6-a (vezi) _ Geneza 1/31; 2/1-3; _ Ioan 21/3,4] (vezi)
_ Isaia 21:11, 2012, 2013, 2014 -16 ;
…
_ Ioan 1/1,5,[11], 2012, 2013, 2014 -16; _ Iesirea /*Trimiterea* 4/1,[10],11,
2012, 2013, 2014, 2015,16,17 ; _ Ioan 10/11, 2012, 2013, 2014, 2015,16 ;
…
-7) _ *Atunci se va arata in cer semnul Fiului Omului, …(.).* (vezi) _ Matei
24/30 ; _ 2 Tes.2/8 ;
…
-8) _ *Si chiar a zecea parte de va mai ramane din locuitori, vor fi nimiciti si ei la randul lor. Dar, dupa cum terebintul si stejarul isi pastreaza butucul din
*Ra’daci’na*, cand sunt taiati, tot asa o Samanta Sfanta se va naste iarasi din poporul acesta. [ ! _ Care Popor ?!!!]”* (vezi) _ Isaia 6/8-11, 2012, 2013 ; _ Romani[a] 11/3,4,5; _ 1 Petru 2/9;
…
-9) _ *Cine are urechi de auzit sa auda.* (vezi) _ Luca 8/5-8, [15];
…
-10) _ *In vremea aceea, se vor ridica multi impotriva *Imparatului de la Miazazi*, si o ceata de derbedei din poporul tau se vor rascula, ca sa implineasca vedenia; dar vor cadea.* (vezi) _ Daniel 11/1-11, 2012, 2013, 2014, 2015, 16;
…
= Cu stima. –Mesia (vezi / coroboreaza) _ Ioan 4/25,[26]; _ Romani[a] 5/14; _ Faptele Ap.26/23,
…
-*Inselatorul Acela* _ Matei 27/63; 5/17; _ Romani[a] 5/14; _ Ioan 20/9;
…
_*Cercetati toate lucrurile* (vezi) _ 1 Tes.5/[19],20-22; _ Ioan 5/39:
…
_ http://mesia-romania5-14-ioan4-26.blogspot.com
…
posibil si probabil *cenzurat de catre cei care iubesc mai mult intunericul*, [si, care-si zic S.S –“Servicii Secrete / Cia & Mossad, si altii (Dst & Avo
& Mi5-6), alias Sri”] (coroboreaza) _ Romani[a] 1/28-32; _ Iuda 1/10-16,
…
*mana-n mana cu derbedeii care batjocoresc dregatoriile Poporului Meu* (vezi) _ Daniel 11/14, si care-si zic: -*judecatori, procurori, politisti, legiuitori /
parlamentari, guvernanti / administratori, primari, secretari, etc.* (vezi) _
Isaia 1/21,23; 3/12; 9/16; 10/1-3; 63/18,19; _ Ieremia 5/26-31; 9/3-5,8; _ Mica 2/1,2; 3/11; 7/1-4,[5]; _ Romani[a] 11/3-5; _ 1 Petru 2/9.
…
_
Repet (vezi) _ Apoc.17/17,18; _ Toate Popoarele Chemate [la masa / hrana / dialog (coroboreaza) _ Matei 4/4; _ Ioan 7/49; _ Osea 4/6], fara bani si fara
plata” (vezi) _ Isaia 55/1,[6-9],11, si -*Va fi Lumina!* _ Isaia 9/1,2,[6], -„O Turma si Un Pastor” (vezi) _ Ioan 10/8,11, 2012, 2013, 2014, 2015, [16-18];
…
_”Cerul si Pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (vezi) _ Matei
24/35; _ Marcu 13/31; _ Luca 21/33.
Ca de obicei duplicitar .
Doamne-ajuta! A avut si base dreptate o data!