Domnul NICU PÎRÎU îmi trimite un amplu text rostit de Iulian Vlad la Universitatea din Târgu Jiu, decupez fragmentul în care Iulian Vlad recunoaște că din ordinul său ușile de la CC au fost deschise. A fost momentul decisiv al zilei și al așa zisei revoluții. S-a nimerit să mă aflu printre bucureștenii adunați în fața clădirii CC și pot să depun mărturie: cei aflați în piață nu făceau nicio presiune asupra clădirii, asupra ușilor, iar ușa dinspre Onești s-a deschis ca o invitație către oameni să intre!În declarația sa Iulian Vlad nu ne lămurește de ce a făcut această mișcare neașteptată, pentru care nu primise niciun ordin!! În schimb, ne explică Iulian Vlad de ce nu a dat ordin să se tragă în mulțimea care a năboit în clădirea CC. Păi cum era să tragă, căci doar nu invitase lumea în clădire ca să-i omoare pe oameni?!
Fragmentul pe care dl NICU PÎRÎU ni-l pune la dispoziție eu nu-l poi interpreta decât ca pe o confirmare a ipotezei că deschiderea intempestivă a ușilor făcea parte din scenariul pregătit pentru îndepărtarea Ceaușeștilor printr-un linșaj. Drept care voi publica din nou textul prin care cu ani în urmă a susținut această ipoteză. Altminteri, acest fragment din declarația generalului nVlad îmi dă sentimentul că ne ia de fraieri! Poate greșesc…
Repet întrebarea pentru apropiații generalului Vlad: în ce scop acesta a dat ordinul să se deschidă ușile de la Comitetul Central?
„Deci cu pistoletele cele mai performante, cu automatele cele mai bune şi aşa mai departe, puşti mitraliere, cu mitraliere, deci cu armament greu de infanterie şi aşa mai departe. Dar uşile s-au deschis, la ordinul pe care, de asemenea, l-am dat. Ce trebuia să facem în momentul acela? Să fi pus puşca pe mulţimea aceea? Păi, ar fi căzut cum cad boabele de grâu, prin partea locului se mai spune şi, aşa, în faţa secerătorii. Nu era posibil. Aşa ceva nu aş fi făcut niciodată şi nu am făcut niciodată.
Ei bine, sigur, sunt astăzi unii, şi au fost şi în trecutul apropiat, alţii care nu au îndrăznit să o spună deschis, astăzi au mai mult curaj şi spun, că generalul Vlad a trădat. Nu am trădat. Eu am jurat credinţă poporului român şi patriei mele Republica Socialistă România, aşa cum era formula jurământului militar. Ce să fi făcut? Era simplu, cel mai simplu lucru. Un ordin din două cuvinte: vă ordon, trageţi! Sau: vă ordon, foc! Si ar fi căzut, aşa cum vă spuneam, ca spicele de grâu. Ar fi fost bine? Eu am socotit că nu e bine şi aceasta a fost, este şi va rămâne convingerea mea pe viaţă. Si colegii mei care au fost puşi în situaţii aproximativ similare, la judeţe, printr-un ordin pe care de asemenea mi l-am asumat, au avut armamentul şi muniţia închise şi în zilele acelea fierbinţi nu s-au atins de arme. Pentru că noi, Securitatea, nu eram o armată de front, nu eram constituiţi din unităţi luptătoare, acelea se constituiau în altă parte. Nici măcar din unităţi care să păstreze ordinea publică, acela era atributul Miliţiei, pe care, într-o măsură importantă, a încercat să şi-l îndeplinească.
a facut foarte bine ca a deschis poarta CC al PCR romanilor, deoarece acesta apartinea POPORULUI. Criminalii din 89 au fost BRUCAN, criminal in serie, ALEXANDRU BIRLADEANU si multi altii. IULIAN VLAD a fost un erou.
Domn profesor, întrebaţi degeaba, o să tacă ca morţii în păpuşoi, sau de vor vorbi, nimic nu vor spune.
La intrebarea adresată colonelului Filip Teodorescu aţi primit vreun răspuns?
(VITRALII – LUMINI ŞI UMBRE, an IV, nr.13, decembrie 2012-februarie 2013 pag 56-58)
Redau din vitralii articolul:
DECEMBRIE 1989: O NOUĂ ÎNTREBARE
Supunem atenţiei cititorilor scrisoarea d-lui profesor Ion Coja adresată preşedintelui ACMRR-SRI, col.(r) Filip Teodorescu.
Autorul abordează o temă deosebit de interesantă şi importantă pentru istoria recentă a României. Nu facem nici un fel de comentarii asupra temei abordate şi nici asupra opiniilor avansate. Cu o singură excepţie: suntem în principiu de acord cu aprecierile privind comisia de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, care a funcţionat atâţia ani fără a fi în stare să aducă la cunoştinţa generală clarificările mult dorite.
Aşteptăm cu interes eventuale dezvăluiri din partea celor care au participat, într-un fel sau altul, la evenimentele tragice din decembrie 1989 şi nu se tem să aducă la cunoştinţa generală acea parte de adevăr pe care au reuşit să o cunoască nemijlocit.
Redacţia
Stimate domnule colonel Filip Teodorescu,
Am citit cu plăcere câteva numere din revista „Vitralii”. Mi-am dat seama că revista este locul cel mai potrivit în care aş putea să pun în discuţie publică un subiect de mare interes privind evenimentele din decembrie 1989. Subiectul este următorul: este adevărat că Nicolae Ceauşescu a fost adus de la Târgovişte la Bucureşti în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989?
Întâmplarea a făcut să cunosc un domn ofiţer MApN care mi-a relatat că a făcut parte din formaţiunea militară desfăşurată în curtea MApN, în dimineaţa de 23 decembrie 1989, cu misiunea de a apăra clădirea de un iminent atac terorist. Militarii, întinşi pe burtă, cu privirea aţintită în afară, spre exteriorul amplasamentului, de unde era aşteptat atacul terorist, aveau consemn să nu întoarcă capul să vadă ce se petrece în spatele lor, în ograda ministerului, orice s-ar întâmpla, ci numai la ordin!…
Domnul ofiţer de care vă vorbesc nu a respectat întocmai ciudatul ordin, iar atunci când a auzit huruitul unui motor de TAB intrând în curtea ministerului, a întors discret capul şi l-a văzut coborînd din TAB pe însuşi Nicolae Ceauşescu! Dacă ţin bine minte, mi-a spus că la coborâre lui Ceauşescu era să-i cadă din cap căciula de blană. Celebra scenă!…
Calitatea umană incontestabilă a celui care mi-a relatat această scenă m-a pus pe gânduri. Mai exact spus, l-am crezut pe domnul M. Şi, mai ales că eram senator la vremea aceea (1992-96), am încercat să găsesc confirmări ale acestei „ipoteze”! După părerea mea am găsit destule. Inclusiv alţi martori oculari…
Am încercat să ofer această informaţie comisiei parlamentare conduse de Sergiu Nicolaescu. Aşa mi-am dat seama că rostul comisiei nu era să afle adevărul şi să-l ofere publicului, poporului român şi posterităţii. Comisia, cel puţin prin unii dintre membrii ei, a lucrat ca să ascundă adevărul, să ascundă acele aspecte care puneau în primejdie interesele şi imaginea publică a celor care au organizat şi derulat atât de prosteşte, de iresponsabil, aşa zisa revoluţie. Menirea numitei comisii era să afle ce se ştie, ce s-a aflat de unii sau de alţii despre ce s-a întâmplat propriu-zis, pentru a le oferi celor vinovaţi de carnagiul din decembrie 1989 posibilitatea de a-şi ascunde în continuare vinovăţia, trădarea, crimele…
Nu insist. Deocamdată. Menţionez însă prestaţia corectă, mai presus de orice complicitate cu asasinii, a senatorilor Sabin Ivan şi Şerban Săndulescu. Activitatea lor în comisie mi-a fost mai bine cunoscută. Pe Şerban Săndulescu l-a costat viaţa încercarea de a afla adevărul despre criminalii din decembrie 1989… Ştiu ce vorbesc când fac această afirmaţie.
În căutarea unor confirmări, m-am adresat unor persoane cu posibilităţi de a se informa mai mari decât ale mele. Mai întâi d-lui general Marin Lungu, ieşit la pensie chiar în 1989. S-a interesat printre colegi şi a găsit trei persoane care i-au confirmat că în ziua de 23 decembrie, adică a doua zi după ce a fost arestat, Ceauşescu a fost adus la Bucureşti, la sediul MApN. L-am întrebat şi pe colegul meu de arme, procurorul Teodor Jipa, coleg de birou cu binecunoscutul procuror Dan Voinea. Chiar de la acesta, întrebându-l, Doru Jipa a aflat că „Ceauşescu a fost adus la Bucureşti, unde a avut discuţii cu cineva de la ambasada URSS”…
Am sperat că după 1996, odată cu venirea la Cotroceni a lui Emil Constantinescu, voinţa de a se afla adevărul va fi mai mare, mai reală. M-am înşelat. Am insistat pe lângă Gavril Dejeu, ministrul de Interne, pe care îl cunoşteam din Parlament. Pur şi simplu a refuzat să stea de vorbă pe acest subiect.
În fine, fără să discut propriu-zis acest subiect, ci dorind numai să-l pun în discuţia unor profesionişti ca Filip Teodorescu şi colegii săi, mai adaug două elemente sigure, certe, care vin în sprijinul ipotezei enunţate:
1. Ceauşescu a fost arestat pe 22 decembrie, în jurul orei 14.30. În seara zilei de 22 decembrie, pe la orele 21, a apărut la TV însuşi Ion Iliescu, care a anunţat tot natul românesc că arestarea lui Nicolae Ceauşescu nu a fost confirmată! Apoi, următorul anunţ despre arestarea lui Ceauşescu, s-a produs în după amiaza zilei de 23 decembrie! Am cerut explicaţii pentru această ciudată întârziere, de la Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu şi alţi protagonişti ai evenimentelor, nu am primit, s-au dat în altă vorbă. Deci, o întrebare simplă, pe care am mai pus-o de zeci de ori: de ce s-a anunţat aşa de târziu arestarea lui Nicolae Ceuşescu, cu o întârziere de peste 24 de ore?
2. Colonelul Andrei Kemenici, în amintirile sale din acele zile de 22-25 decembrie, spune că pe 23 decembrie, de teama unui atac, i-a scos pe cei doi Ceauşescu din unitate, în mare secret, şi i-a dus la o remiză din câmp, unde aceştia au fost păziţi toată ziua de 2 (doi) subofiţeri… Cine să creadă asemenea prostie?! Singura parte de adevăr este aceea că Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu au fost scoşi din incinta regimentului unde erau păziţi de sute de militari şi duşi în altă parte. Până aici este adevărat, pentru că este şi logic. Logica dispare în varianta imaginată de ulterior generalul Kemenici…
Ar mai fi şi altele de spus, dar, repet, eu nu vreau să pledez pentru ipoteza enunţată, ci doar s-o pun în discuţia unor oameni de specialitate, inclusiv în discuţia cititorilor revistei „Vitralii”, dacă mi se îngăduie…
Cu aleasă preţuire,
Ion Coja