22.000 de evrei…

Hannibal, 15.3.2013, ora 15.10 – Tovarăşe „regizor”, bine ţi-au mai spus Hitler şi Stalin că matale te ţii de prostii … Încă mai ai timp să-ţi arzi pelicula. Nu ştiai că avem un film extra – „Odessa în flăcări”, 1942, realizat de celebra Cinecittà? Care, după războiul din 1939-1945 a găzduit atâtea producţii internaţionale – „Ben-Hur”, „Elena din Troia”, „Francis din Assisi”, „Cleopatra”, „La Dolce Vita”, „Satyricon”, „Traviata”, „Romeo şi Julieta”? „Odessa în flăcări” se pierduse, iar, după ce a fost recuperat, în 2010, instituţia de resort din Bucureşti a comunicat: „Cinematografia românească a primit un dar nesperat. De curând, presa italiană a scris despre un fapt cu totul inedit, anume descoperirea întâmplătoare în arhivele studiourilor Cinecittà din Roma a peliculei filmului , considerat definitiv pierdut. , realizat în anul 1942, într-o coproducţie româno-italiană este consemnat, în istoria cinematografiei europene şi nu numai, o capodoperă a genului. Despre el au rămas doar cronici, unele consemnări, fotografii şi afişe. Având ca subiect drama refugiaţilor din Basarabia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca şi a ororilor comise de trupele NKVD-ului, predecesoarea KGB-ului, filmul a fost interzis după ocuparea ţării de către Uniunea Sovietică, iar protagoniştii acestuia aruncaţi în închisori. Depus în arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate într-un cadru restrâns, mulţi ani a figurat doar în registrul de evidenţă al arhivelor, apoi a dispărut din scripte. Descarcă filmul întreg de pe Filebox”. Ai citit, măi regizoraş? Sunteţi inconştienţi, tu şi ai tăi, nici nu vă daţi seama în ce rahat aţi intrat! Auzi aici, sub evreii comunişti, după 1944 s-a regizat … dispariţia, în fond distrugerea adevăratului film „Odessa”, cu scene şi informaţii reale despre tragedia basarabenilor după iunie 1940, despre „opera” NKVD-ului, pentru ca acum să apăreţi ca neobrăzaţii cu povestea prostească despre … holocaust şi cele presupuse 22 000 de victime (?!) Dar, ia căutaţi voi pe Google – unde au dispărut de pe YouTube peliculele despre Elie Wiesel şi identitatea lui pierdut? Sau ce a avut acesta cu bietul Papă, tocmai plecat de la Vatican? Auzi acolo – limbaj de laureat: Vaticanul – cum scrie Philip Pullella (numele lui real!) – „TREBUIE SĂ ŞTIE” … Ce era acesta – UN ULTIMATUM? Altfel spus, azi, dacă nu eşti de acord cu „filmul” lui Florin Iepan şi al comunităţii evreieşti … ??? … !!! …
Iată articolul lui Philip Pullela difuzat de „Reuters”:

“Elie Wiesel attacks Pope over Holocaust Bishop”
By Philip Pullella
VATICAN CITY | Wed Jan 28, 2009 4:35pm IST
(Reuters) – Pope Benedict has given credence to „the most vulgar aspect of anti-Semitism” by rehabilitating a Holocaust-denying bishop, said Elie Wiesel, the death camp survivor, author and Nobel Peace Prize winner. In an exclusive interview with Reuters, Wiesel also said there was no way the Vatican could have not known about the bishop’s past and it may have been done „intentionally”. „What does the pope think we feel when he did that? That a man who is a bishop and Holocaust denier – and today of course the most vulgar aspect of anti-Semitism is Holocaust denial – and for the pope to go that far and do what he did, knowing what he knows, is disturbing,” Wiesel said by phone from New York. „The result of this move is very simple: to give credence to a man who is a Holocaust denier, which means that the sensitivity to us as Jews is not what it should be,” he said late on Tuesday. British-born Richard Williamson, one of four traditionalist bishops whose excommunications were lifted on Saturday, has made several statements denying the full extent of the Holocaust of European Jews, as accepted by mainstream historians. Williamson told Swedish television: „I believe there were no gas chambers” and only up to 300,000 Jews perished in Nazi concentration camps, instead of 6 million. His comments caused uproar among Jewish leaders and progressive Catholics, many of whom said it had cast a dark shadow over 50 years of Christian-Jewish dialogue. „It’s a pity because Jewish-Catholic relations, thanks to John XXIII and John Paul II, had never been as good, never in history,” Wiesel said, referring to the popes who revolutionized relations with Jews after 2,000 years of persecution and mistrust.
VATICAN „HAD TO KNOW”
Asked if he believed it was possible that the Vatican did not know that Williamson was a Holocaust denier, Wiesel, who won the Nobel in 1986 and survived Auschwitz and Buchenwald, said: „Oh no! The Church knows what it does, especially on that level for the pope to readmit this man, they know what they are doing. They know what they are doing and they did it intentionally. What the intention was, I don’t know.” Since the furor over the pope’s decision to lift the excommunication, the Vatican has condemned Williamson’s comments as „grave, upsetting (and) unacceptable”, restating the Church’s – and Benedict’s – teachings against anti-Semitism. Wiesel said he could not offer the Vatican any advice on how to put things right with Jews but something had to be done.

AH/ФЮРЕР – IVS/ЌОБА, Kremlin, 14.3.2013, ora 10 pm – Bravo, Stimată Carolina! Bravo, Stimaţilor Nicador, Cristi, Traian I., Nicu C., George M., Akritis şi Zob! L-aţi pus la punct, cum se cuvine, pe Corneliu şi l-aţi dezvăluit, în postura de purtător de cuvânt al tovarăşilor de la institutul guvernamental „Wiesel”, drept ceea ce este – AGENT de propagandă! Cât despre contrafăcătorul porcăriei „Odessa”, l-am numit pe Florin Iepan, i-am depistat sursa de inspiraţie … Toate firele conduc la CORNELIU şi va trebui dovedit. Oricum, NU este nici un Zaslavski sau cum îl cheamă, acesta debitându-i „regizorului” prostioare sau fantasme, de vreme ce, la momentul octombrie 1941, el nu putea depăşi vârsta de 10-20 de ani. Iar, dacă-i aşa, ce putem spune: Halal memorie şi halal regie, în afară de cazul în care acel Zaslavski n-a fost cumva … agent al SSI-ului la Odessa?! Cum vă daţi seama, Corneliu, deşi plin de sine, vorbeşte aiurea, şi anume că (pretinde el) … „faptele sunt dovedite si documentate. Tot restul este de domenuil [corect – domeniul] speculaţiilor si imaginaţiei”(am citat din mesajul postat la 23.3.2013, ora 4,53 pm). Chiar că nu-i aşa, Corneluşe şi Iepane! Totuşi, în semn de preţuire, vă dedicăm pe moment această poezie scrisă de Koba în tinereţe şi vă atenţionăm că, chiar nefiind o invenţie, va trebui să luaţi drepţi, din profund respect faţă de liderul vostru mondial comunist pentru care aţi făcut Marele Război Patriotic din 1941-1945 şi aţi comunizat sau barbarizat Europa Est-Centrală (inclusiv România):

Morning

The rose’s bud had blossomed out,
Reaching out to touch the violet;
The lily was waking up
And bending its head in the breeze.

High in the clouds the lark
Was singing a chirruping hymn
While the joyful nightingale
With a gentle voice was saying:

‘Be full of blossom, o lovely land,
Rejoice, Iberians’ country,
And you, o Georgian, by studying
Bring joy to your motherland.’

Kremlin, 13.3.2013, ora 3 pm – Noi am văzut „Odessa” – o porcărie, iar Florin Iepan ăsta … să-l ajute Satana! Totul este regizat şi, cred ei, holocaustiştii, că vor reuşi să-şi impună PROSTIILE: supărarea pe Academia Română, descoperirea colosală cum că holocaustul brun ar fi numărat 15-20 milioane de victime, identificarea a 42 500 lagăre în Europa lui Hitler (atenţie – nici 42 501, nici 42 499!), iar acum Fundaţia „Adenauer” care-l depistează pe mareşalul Antonescu ca … fascist şi, de ieri, această peliculă despre Odessa … Realitatea este că şi unii, şi alţii sunteţi departe de adevăr, de sursele cunoscute (cel puţin Florinul din Timişoara n-a văzut nici măcar Muzeul de Istorie din Odessa), iar holocaustiştii au atins PARANOIA, situându-se nu PE LÂNGĂ, ci ÎN AFARA ISTORIEI! Iar, dacă-i vorba de Odessa în octombrie 1941, măi Iepane, de ce nu ai reţinut ceea ce a consemnat ATUNCI inegalabilul NICOLAE IORGA despre alungarea Românilor din BASARABIA în iunie-iulie 1940, şi anume:
„Se adună și cresc văzând cu ochii documentele și materialele, actele oficiale și declarațiile luate sub jurământ. Înalți magistrați și bravi ofițeri cari și-au riscat viața ca să apere cu puterile lor retragerea și exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaților, lovituri cu pietre și huiduieli. Toate aceste gesturi infame și criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale cărei valuri de ură s-au deslănțuit ca sub o comandă nevăzută. De unde atâta ură? Așa ni se răsplătește bunăvoința și bunătatea noastră? Am acceptat acapararea și stăpânirea iudaică multe decenii și evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Și de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă și publică de isprăvile bandelor ucigașe de sectanți sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, orașe și sate. Frații noștri își părăseau copiii bolnavi, părinții bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald și un cuvânt înțelegător, fie și numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoștință. Li s-au servit gloanțe, au fost sfârtecați cu topoarele, destui dintre ei și-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele și li s-a furat ce aveau cu dânșii, ca apoi să fie supuși tratamentului hain și vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească față de musafiri și jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde și frățești față de neamul nostru în nenorocire” (Nicolae Iorga, De ce atâta ură?, 6 iulie 1940, Neamul Românesc). Ce zici, Iepane? Nu ţi-e teamă de confruntarea cu Istoria. Foarte bine. Şie şi holocaustiştilor tăi cu orice risc nu vă mai rămân decât două şanse: 1)să distrugeţi pelicula; 2) să ajungeţi a trăi din mila prostiilor cosmice pe care le debitaţi şi vehiculaţi! Am zis – Koba şi HA.

Totusi URSU de la ANTENA3 are un mare merit ca a facut emisiuni despre FORTUL 13 JILAVA care a fost un lagar de exterminare comunist,pentru toti anticomunistii patrioti,si sfintii inchisorilor

inclusiv cei din RUGUL APRINS!

https://nicador.wordpress.com/

De ce spui ca au murit 25000 de evrei la Odessa,si nu 2 milioane?

https://nicador.wordpress.com/

CITITI:

http://www.unstory.com/masacrul-de-la-odesa-1941-rolul-maresalului-antonescu-in-uciderea-a-25-000-de-evrei.html

Masacrul de la Odesa, 1941. Rolul maresalului Antonescu in uciderea a 25.000 de evrei

Circa 25.000 de persoane au fost ucise de Armata Romana in perioada 22 – 24 octombrie 1941, ca represalii pentru aruncarea in aer a comandamentului trupelor romane din Odesa. In explozie au murit 16 ofiteri – inclusiv un general – Ion Glogojanu, comandantul militar al orasului – 46 de soldati si subofiteri, patru ofiteri germani de marina si numerosi civili.

Context

Cucerirea Odessei a fost o operatiune mai grea decat s-a prognozat. Desi ordinul initial era ca orasul sa fie capturat “din mers”, trupele romane, slab echipate, cu mari lipsuri de armament si munitie, au avut nevoie de peste doua luni pentru a cuceri orasul. Pierderile au fost deosebit de grele: 92.545 de soldați (17.729 morți, 63.345 răniți și 11.471 dați dispăruți) fata de 41.268 de pierderi: 16.578 morți și dispăruți și 24.690 răniți, cat au raportat sovieticii.

In momentul in care trupele romane au intrat in oras, s-a dezlantuit teroarea. Soldatii romani au jefuit, ucis si violat:

„Teroarea a început încă din primele ore. În grup sau câte unul în parte ei dădeau buzna în apartamente sub motiv că erau în căutarea soldaţilor sovietici, a comuniştilor şi evreilor. Loviturile cu patul armelor şi bătaia sălbatică a tuturor, indiferent de vârstă şi sex, erau însoţite de ameninţări cu execuţia imediată. Tot ce vedeau ochii lor avizi era ticsit în graba mare în raniţele şi buzunarele lor.

La mare căutare erau ceasurile, brăţările, inelele, cerceii şi banii. Şi îndată, de parcă cineva îi fugărea din urmă, se năpusteau în apartamentele vecine, unde josniciile se repetau.

Strigătele lor exaltate de lăcomie şi de samavolnicie şi strigătele oamenilor înspăimântaţi de moarte,
care nu înţelegeau deloc limba română, umpleau toate casele, uliţele. Soldaţii îndrăciţi goneau după
femeile tinere şi le violau în grup, deseori sub ochii împietriţi de groază ai membrilor familiei”.
(Cf. Sergiu Nazaria, Holocaust: File din istorie: (pe teritoriul Moldovei şi în regiunile limitrofe ale
Ucrainei în anii ocupaţiei fasciste, 1941-1944), Chişinău, 2005, p. 158-159)

Explozia

Comandamentul militar al trupelor romane s-a instalat in fostul sediu al NKDV. Desi s-au primit rapoarte cum ca acesta fusese minat de sovietici, genistii care au controlat cladirea nu au gasit nimic. La ora 17.45, in ziua de 22 noiembrie, cladirea a sarit in aer.

În urma exploziei şi-au pierdut viaţa şi au fost răniţi un număr de 135 de militari români şi germani (79 ucişi, 43 răniţi şi 13 dispăruţi), printre care comandantul diviziei 10 infanterie, generalul Ion Glogojeanu, şeful de stat major, colonelul Ionescu Mangu, ofiţerii germani, căpitan de corvetă Walter Reichert, comandor
Herwart Schmidt, căpitan Valter Kern. Link

Autoritatile militare romane hotarasc represalii. Conducatorul statului, maresalul Ion Antonescu e de acord cu decizia. Prin ordinul nr. 561 din 22 octombrie, seful cabinetului militar al maresalului ordona sa se ia masuri drastice de represalii.

Ca urmare, încă în cursul nopţii de 22/23 octombrie 1941, comandantul diviziei a 10-a infanterie, generalul Trestioreanu, a ordonat represalii „imediate între care intră suprimarea celor aproximativ 18.000 evrei din ghetouri şi în fiecare sector de regiment – suprimarea a cel puţin 100 de evrei prin spânzurătoare în pieţe”48. În urma acestui ordin, pe parcursul zilei de 23 octombrie au fost executaţi aproximativ 5000 de evrei prin împuşcare şi spânzurare, oraşul Odessa devenind, potrivit mărturiilor unor martori oculari, „oraşul spânzurătorilor” Link.

Masacrul

Maresalul Antonescu emite ordinul 562 in care cere executia a cate 200 de comunisti pentru fiecare ofiter roman sau german ucis in explozie iar pentru fiecare soldat, executia a cate 100 de comunisti. In plus, se vor lua ostatici toti comunistii din Odessa, si cate un membru din fiecare familie evreiasca, urmand ca in cazul unui nou atentat sa fie ucisi toti ostatecii.

„Pe strada Karl Marx, dinspre gară, din partea unde se afla cealaltă spânzurătoare, sub supravegherea soldaţilor români se mişca încet o coloană alcătuită din vreo 20-25 de oameni. Se vedea că-şi bătuseră joc de ei cu cruzime. Hainele le erau numai zdrenţe, unii erau desculţi sau numai în ciorapi rupţi, cu capetele descoperite. Feţele le erau pline de vânătăi şi sânge…

Lângă spânzurătoare condamnaţii şi călăii lor s-au oprit. Santinela şi escorta au început să discute între ei şi să fumeze. Apoi i-au spus ceva primului dintre condamnaţi. Acela s-a apropiat de spânzurătoare, a pus jos scaunul pe care-l dusese în mână, a urcat pe el, şi-a pus singur ştreangul la gât şi aştepta tăcut.

Românii i-au comandat ceva cu voce aspră următorului din lanţul de condamnaţi. Acela s-a apropiat
supus şi a împins scaunul cu piciorul. Nenorocitul a atârnat tot atât de tăcut. Românii, înţelegându-se
între ei, au aşteptat câteva minute şi i-au ordonat celui de-al doilea să facă acelaşi lucru. Şi acesta
detaşat, de parcă nu era vorba de viaţa lui, a băgat capul în ştreang. N-a spus nimic, n-a rugat nimic.

Sta şi aştepta. La ordin, al treilea l-a împins, iar peste câteva clipe şi acesta atârna nemişcat. Şi dintr-o
dată, unul dintre condamnaţi, conştientizându-şi brusc situaţia tragică, dintr-un instinct de conservare
a vieţii, a ieşit repede din rând şi a rupt-o la fugă. A reuşit doar să traverseze strada. L-au ajuns din
urmă gloanţele escortei. Nu s-a apropiat nimeni de el. A rămas să zacă într-o baltă de sânge…

În acea dimineaţă sângeroasă au fost executaţi, fără judecată şi fără anchetă, aproximativ 5.600 de oameni. Populaţia era paralizată, uluită. Au fost eliberaţi toţi criminalii care s-au aliat ocupanţilor. Aceştia
înţelegeau în mod individual «noua orânduială», care pentru ei însemna câştigarea libertăţii, răfuiala
cu duşmanii personali, reglări de conturi, violenţă”. [Cf. Sergiu Nazaria, Holocaust: File din istorie:
(pe teritoriul Moldovei şi în regiunile limitrofe ale Ucrainei în anii ocupaţiei fasciste, 1941-1944),
p. 161-162.]

Dupa uciderea a 5.000 de evrei, la 24 octombrie 1941, seful cabinetului militar al maresalului, a telegrafiat la Odessa:

„Telegramă cifrată nr. 563 Pentru generalul Macici”. Drept represalii, dl. Mareșal Antonescu ordonă:

1) Executarea tuturor Evreilor din Basarabia refugiați la Odesa.

2) Toți indivizii care intră în prevederile ordinului 3161 (302 858) din 23 Octomvrie 1941 care nu au fost încă executați, precum și alții ce li se pot adăuga vor fi puși într’o clădire minată anterior și care va fi detonată. Se va efectua această acțiune în ziua înhumării victimelor noastre.

3) Acest ordin va fi distrus după ce va fi fost citit.” Link

Rezultatul acestui ordin a fost un asasinat în masă ce a avut loc la 24 octombrie 1941. Aproximativ 22.000 de evrei (după alte surse numărul acestora s-a cifrat la 40.000 evrei52) au fost escortaţi de militari români aparţinând batalionului nr. 10 mitraliori din divizia a 10-a infanterie, conduşi de locotenentcolonelul
Nicolae Deleanu şi locotenent-colonelul de jandarmi Mihail Niculescu (poreclit „Coca-călăul”53) – care îndeplinea funcţia de pretor al oraşului – în apropierea Odessei, la Dalnic, unde evreii au fost înghesuiţi în 4 magazii. Aceste magazii au fost mai întâi mitraliate, iar ulterior incendiate pe rând cu excepţia
ultimei magazii care a fost minată şi aruncată în aer la aceaşi oră la care explodase clădirea comandamentului militar, adică ora 17.45. link

„Au fost masaţi până la refuz în patru magazii care au fost apoi nimicite pe rând, cu foc de mitraliere, puşcă, stropite cu benzină şi incendiate, cu excepţia ultimei magazii care a fost dinamitată. Vacarmul şi scenele înfiorătoare ce au avut loc depăşesc puterea de evocare: femei cu părul în flăcări, oameni răniţi şi
aprinşi de vii ieşeau prin acoperişul sau spărturile magaziilor incendiate, căutând înnebuniţi o scăpare.

De jur împrejur însă îi ţintea arma ostaşilor care aveau ordinul de a nu scăpa niciun civil. Grozăvia sinistrului era aşa de puternică încât tulburase adânc pe toţi cei de faţă, soldaţi şi comandanţi.

Într-o stare sufletească în careraţiunea era gonită şi înăbuşită de instinct, oamenii confirmau misiunile primite, le executau febril sau se ascundeau, retrăgându-se deoparte, după cum, probabil, era
firea fiecăruia. Astfel unii soldaţi trăgeau încruntaţi, calm, alţii se închinau şi trăgeau, iar arma le tremura în mână, alţii trăgeau aiurea, alţii chiar evitau să tragă.

[…] Cei dinăuntrul magaziilor, îngroziţi de chinurile morţii, încercau să evadeze sau se ridicau pe geamuri în mijlocul flăcărilor, implorând să fie împuşcaţi. Cei mai mulţi dintre ofiţerii ce erau la faţa locului erau impresionaţi la lacrimi de ceea ce erau nevoiţi să facă şi unii dintre ei abandonau poziţia, eschivându-se sau chiar ascunzându-se printre alţi soldaţi fără misiune” [Jean Ancel (ed.), Documents concerning the Fate of Romanian Jewry During the Holocaust, vol. VI, documentul nr. 26, p. 281-282.]

Pedeapsa

La procesul criminalilor de război de la Tribunalul Poporului din București (1946), unul dintre capetele de acuzare împotriva lui Ion Antonescu, Gheorghe Alexianu și Nicolae Macici a fost ordonarea represaliilor împotriva populației civile de la Odessa din toamna anului 1941. Pentru aceste crime au fost condamnați la pedeapsa cu moartea. Primii doi au fost executați prin împușcare la 1 iulie 1946 în închisoarea Jilava, iar lui Nicolae Macici regele Mihai I i-a comutat pedeapsa în închisoare pe viață.