10 ani cu un kgb-ist la Cotroceni!

Felicitări români ! Aţi pus preşedinte un agent rus.

Urmează altul?!

După accesele de independenţă faţă de Moscova ale lui Nicolae Ceauşescu din 1968 (lucru de netolerat de Kremlin), URSS a pus la cale schimbarea acestuia cu un conducător fidel Moscovei şi repunerea României în sfera de influenţă directă sovietică. Planul întocmit de KGB s-a numit “Dniestr” (Nistru, trad.). Planul a ieşit în 1989, când Ceauşescu a fost pedepsit, iar Moscova şi-a impus un fidel la conducerea României. Iniţial a fost Ion Iliescu, acum fidelul Moscovei este Traian Băsescu. A ţinut piept Moscovei doar UM 0110, divizia anti-KGB, o divizie ultra-secretă a Securităţii. Cheia magică stă în arhiva acestei unităţi.

Datele problemei
1. Spionii sovietici sunt crescuţi de tineri
După ocuparea ţărilor din Europa de Est, KGB solicita conducerilor comuniste din ţările ocupate să-i trimită pachete de studenţi. La studii. Trebuiau să fie selectaţi din diverse domenii de activitate, în scopul pregătirii de cadre în spiritul comunist pentru victoria socialismului în ţările ocupate. Nu au fost trimişi numai studenţi, şi oameni de studii medii/inferioare. La pregătire militară. Nicolae Ceauşescu a fost pregătit în URSS, la fel şi Ion Iliescu.
Pe scurt, pregătirea consta în spargerea grupului de tineri din anumită ţară, dispersarea lor între studenţi ruşi şi din alte ţări. KGB plasa patru oameni care să-i devină prieteni, printre care o femeie şi unul rezistent la alcool. Aceştia îi prezentau comunismul drept raiul pe pământ, ameninţat de duşmanii de moarte: capitaliştii. Comunismul trebuia promovat şi apărat. Astfel ca, în caz de atac străin (precedentul a fost intervenţia străină din războiul civil cu “albii”, adică armata ţarului din 1919), comuniştii din toate ţările să lupte pentru URSS. Apoi i se prezenta o “ţintă”, un student aparent neconvins, asupra căruia respectivul trebuia să prezinte informaţii. Bineînţeles, şi “ţinta” era deja pregătit pentru asta. Ofiţerul care se ocupa de recrut în verifica astfel, apoi îi dădea misiuni mai complicate, pentru a-l pregăti.
La ce foloseau femeia şi beţivul? În caz de ceva, cadetul era şantajat. Fie la o beţie făcea ceva, fie se cupla cu femeia şi în ambele cazuri, KGB avea poze. Cine nu dădea rezultate deloc, era cauză pierdută. Cazul chinezului Li Peng, care a ajuns premierul RP Chineze, trecând de filtrele serviciilor secrete din China comunistă. KGB nu a putut să facă nimic din el. Era inutilizabil.
Alteori, cadetul se întorcea instruit în ţara de origine, unde o lua razna. Se preda serviciilor secrete din ţara lui sau o lua pe o cale independentă. Adică se folosea de instruire pentru a servi cauza socialismului din ţara respectivă, încercând să se distanţeze de situaţia de aservire faţă de Moscova. Era cazul naţionaliştilor, care deveneau inamicii de moarte ai URSS. Exemple: Dubcek (Cehoslovacia), Tito (Iugoslavia) şi Ceauşescu (România).
Cazul de succes era cadetul instruit, fidel Moscovei. Pentru merite deosebite, unii erau promovaţi. Pătrunşi de cultura şi civilizaţia rusă, de principiile comunismului, de ideea de construire a socialismului la nivel mondial, deveneau oameni de încredere oricât de târziu. Ion Iliescu a fost şeful studenţilor strâini hidroenergeticieni de la Moscova, apoi invitat constant la reuniunile Komsomol-ului (Organizaţia Tineretului Leninist, un fel de UTC sovietic).

2. Când se schimbă la Moscova, se fac schimbări peste tot
Principiu de bază în coordonarea ţărilor ocupate: oricând se întâmpla o schimbare de conducere la Moscova, noua conducere schimba conducerile locale. Adică noul lider de la Kremlin îşi punea oamenii lui în ţările ocupate. Stalin a murit în 1953, după care a urmat interimar Malenkov. Apoi Hruşciov (1953-1964). Gheorghiu Dej s-a conservat la putere (era omul lui Stalin) aruncându-i în faţă la mazilire pe Ana Pauker, pe motiv că… de când se lupta cu oamenii lui Stalin! Cică destalinizarea a început în România încă din vremea lui Stalin.
Apoi Brejnev (1964-1982). Dej a murit în 1965, după ce a venit de la tratament, din Moscova… Ceauşescu părea reformist şi uşor controlabil. A venit în postul de secretar general al PCR în 1965, şi preşedinte al Consiliului de Stat (adică preşedintele deplin al ţării) în 1967 (interimatul dintre 1965-1967 a fost asigurat de Chivu Stoica).
Ceauşescu nu a mai corespuns din 1968, când a acuzat public invazia Cehoslovaciei. A fost schimbat abia în 1989. I-a rezistat lui Brejnev, abia Gorbaciov care a pus punct comunismului ca instrument al Rusiei de hegemonie l-a putut doborî.
Gorbaciov a venit cu ideea minune că trebuie să reformeze sistemul din temelii, să introducă glasnost (libertatea cuvântului) şi perestroika (libertatea iniţiativei economice). Astfel, se pot crea supape pentru a răbufni pe undeva frustrările popoarelor ocupate. Apoi, controlul Rusiei asupra ţărilor ocupate dar şi (atenţie!) anexate (adică celelalte 14 republici componente ale URSS) nu trebuie să se mai facă prin comunism, ci altfel. În acest mod, Vestul era lăsat fără inamic. Promovarea oamenilor fideli Moscovei în structurile de informaţii, de stat şi de afaceri ale ţărilor foste ocupate şi foste anexate, apoi admiterea în structurile NATO şi UE ale acestor ţări vor crea Rusiei situaţia ideală de obţinere a informaţiilor. De ce să momeşti străini, să trimiţi agenţi, când ei pot să-ţi preia agenţii tăi cu braţele deschise?

3. Dacă schimbarea nu se face de bunăvoie, o face Moscova cu forţa
Nicolae Ceauşescu s-a folosit de instruirea militară din URSS, pentru a avansa în aparatul de partid şi de stat. A venit pe val în 1965, ca om al lui Brejnev. Din 1968, nu a mai corespuns. Moscova a pregătit schimbarea liderilor din Cehoslovacia (Dubcek), Iugoslavia (Tito) şi România (Ceauşescu), acuzaţi de distanţarea faţă de linia Moscovei, prin invadarea acestor ţări. Prima a fost Cehoslovacia. Invazia României şi a Iugoslaviei nu au mai fost puse în practică.
Planul întocmit de KGB pentru România se numea “Dniestr” (adică Nistru). Impunea schimbarea liderului de la Bucureşti. Două variante: invazia militară de către trupele Pactului de la Varşovia, sau răsturnarea lui Ceauşescu prin lovitură de palat/revoluţie. Planul a ieşit în 1989.
Potrivit notei trimisă la Bucureşti de ministrul britanic de Externe de atunci Michael Steward, invazia era programată pentru 22 noiembrie 1968 ora 04:00, efectivele de invazie se ridicau la 150.000 militari, trupele fiind trimise de URSS, Ungaria şi Polonia.
Culmea, perioada aceea tensionată a fost ideală pentru serviciul militar de contrainformaţii să descopere agenţii sovietici care au fost puşi la treabă. Astfel, generalul Ion Şerb, comandant al Armatei a 2-a române, agent GRU, a fost prins când transmitea sovieticilor planurile de dislocare a forţelor militare din Moldova, aplicaţii militare şi tipurile de armament, altele decât cele din Tratatul de la Varşovia, procurate de Armata Română. Tot în 1968 au “căzut“ alte două cârtiţe GRU, generalii Floca Arhip şi Vasile Petruţ.

4. Economic, comunismul este o prostie
Distanţarea lui Ceauşescu faţă de Moscova a fost puternică după 1968. Occidentalii au găsit o voce în blocul comunist care să se opună URSS, comuniştii chinezi au găsit un aliat în Europa de Est, Germania de Vest a găsit un partener de discuţii în lumea comunistă. Nefericite au fost efectele vizitelor în Coreea de Nord şi RP Chineză, după care a vrut şi el cultul personalităţii (ţineţi minte demonstraţiile, manifestaţiile, poeziile…). A contractat credite, a industrializat România. Nefericită a fost ideea de a construi ţara pe bucăţi: iau banii azi, construiesc, mâine produc şi vând, poimâine dau banii înapoi, răspoimâine iau alţi bani. Investiţiile nu s-au făcut cu cap. Adică nu s-a investit în modernizare, doar în bifare. Luăm un echipament aici. Deci am bifat, la revedere. Nu se gândea nimeni în 1985 că acel echipament era deja depăşit tehnologic, fiind luat cu 10-15 ani în urmă. Iar acele echipamente se mai găseau în uz în 2000…
Alt pas nefericit a fost ideea ca după ce termină de achitat împrumuturile (a vândut chiar mâncare şi materii prime pentru a plăti mai repede), sâ strângă el bani şi apoi să-i împrumute cu dobândă.
Lipsa de calitate determinată de absenţa competiţei interne (“întrecerea socialisă” nu suplinea), lipsa competiţiei determinată la rândul ei de interzicerea iniţiativei private în economie, lipsa motivării oamenilor determinată de salariile fixe indiferent de rezultate, furturile masive la orice scară determinate de vânzarea a cât mai multor produse la export, lipsa de competitivitate a produselor determinată de investiţii zero în modernizare şi retehnologizare, lipsa de informare a lui Ceauşescu asuprea stării reale determinată de rapoartele umflate date de diverşi oameni din sistem care vroiau să parvină prin prezentarea unor cât mai “strălucite” rezultate, lipsa de forţă de muncă bine proporţionată şi atent pregătită determinată de mascarea şomajului prin supradimensionarea fabricilor pentru a angaja oameni care nu aveau efectiv ce să mai lucreze (lucru ce a generat spirala creşterii artificiale a populaţiei pentru că niciodată nu erau oameni disponibili pe piaţa muncii) au dus la clacarea economiei.
Se produceau 3 şuruburi, se raportau 10, iar Ceauşescu cerea ca 8 să fie vândute la export. Spirala lipsei de bani intraţi în ţară mai era generată de faptul că, în 1985 de exemplu, România producea produse la nivelul tehnologic al 1970, că de atunci erau echipamentele, la preţ de 10 dolari. Olanda producea la nivelul anului 1985, la preţ de 5 dolari. De unde ai fi cumpărat? Astfel, România producea pe stoc. Din puţinul produs, se dădea pe barter şuruburi contra portocale prin diverse ţări africane, care nu-şi permiteau să dea 5 dolari pe un şurub olandez şi până la urmă România accepta portocale de 2 dolari.

5. UM 0110, singura care lupta efectiv împotriva URSS
În acest timp, Ceauşescu a creat propria Securitate, UM 0920/A, devenită apoi UM 0110. O divizie secretă, aparte de restul DSS (Departamentul Securităţii Statului). Era secretă chiar şi faţă de DSS, care nu ştia nici măcar care sunt agenţii şi nici unde este sediul. Acum se ştie, era în strada Roma, unde este acum policlinica SRI. Atunci la intrare era DGDAL, o direcţie a Primăriei Bucureşti pentru plata chiriilor. Genial! Unde să ascunzi ceva mai bine, decât la vedere? O instituţie publică, unde putea intra oricine. Nimeni nu ştia ce se află pe un coridor, dincolo de o uşă dărăpănată: cea mai secretă şi eficientă divizie de Securitate. Adevărata urmaşă a Direcţiei Generale a Poliţiei de Siguranţă, pe scurt “Siguranţa”, serviciul de informaţii al României capitaliste din perioada interbelică. Iată diferenţa dintre un serviciu secret şi un serviciu de informaţii.
Atribuţiile UM 0110 erau contrainformaţiile, adică supravegherea serviciilor de informaţii din celelalte ţări comuniste, în mod special KGB şi cu o atenţie aparte pentru STASI (din RDG) şi pentru AVO (din RP Ungară). I se spunea “unitatea specială anti-KGB”.
Divizia care se ocupa de contrainformaţii pe ţări occidentale era UM 0195.
De menţionat că Securitatea a fost creată de către SMERSH în 1948. SMERSH era “Brigada Mobilă”, adică o direcţie a NKVD (precursorul KGB), cu misiunea de a elimina serviciile de informaţii ale ţărilor ocupate şi înlocuirea lor cu un serviciu de informaţii nou, de tip sovietic şi subordonat URSS. Şeful SMERSH pe România în acea perioadă a fost Alexandru Nicolski (nume real: Boris Grunberg), iniţiatorul metodei de reeducare prin tortură de la închisoarea Piteşti.
Şi încă o precizare: toţi comuniştii din perioada interbelică şi apoi de până la Nicolae Ceauşescu erau agenţi sovietici. Singura excepţie notabilă a fost Lucreţiu Pătrăşcanu, care ştiţi ce a păţit. Nicolski/Grunberg a fost capturat în perioada interbelică atunci când a intrat în misiune în România chiar în apropierea unei localităţi de graniţă. Ca dovadă că era un agent slab stă faptul că a fost dus la poliţie pentru că nu ştia decât limba rusă şi nu a putut răspunde poliţistului în limba română, iar actele de asupra sa erau falsuri grosolane evidente.

Revenind, UM 0110 şi-a făcut bine treaba, având în arhivă detalii despre reţeaua KGB în România, numele sovieticilor de legătură şi cu siguranţă numele agenţilor sovietici din România. De la UM 0110 a venit raportul direct către Ceauşescu privitor la revoluţia care urma să se întâmple. În stenograma şedinţei CPEx din 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu declara: “aici sunt acţiuni puse la cale atât din est şi din vest, care s-au unit pentru a distruge socialismul, că vor un socialism uman capitalist”. Apoi am avut glasnost şi perestroika, nu?

6. Ce face KGB când invadează o ţară: distruge dovezile şi ucide combatanţii
În 1944, ruşii au putut să pună mâna pe arhiva Siguranţei, apoi să o trieze, distrugând documentele care vizau agenţii NKVD care au operat pe teritoriul României, precum şi toate operaţiunile NKVD care vizau România. Adică toată arhiva cu informaţiile despre activitatea seviciilor de informaţii sovietice CK, OGPU, INO şi NKVD. Arhiva perioadei 1917-1944 a fost triată de ruşi până în 1945.
În 1968, după invazia Cehoslovaciei, ruşii au pătruns în birourile serviciului de contrainformaţii cehoslovac anti-KGB, i-au forţat pe agenţi să le arate arhiva, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă. Arhiva a fost triată.

7. În 1989, KGB a venit în Bucureşti să distrugă dovezile
În 22 decembrie 1989, nişte civili cu banderole tricolore de revoluţionari au venit să “protesteze” în faţa DGDAL, pe strada Roma. Au intrat în sediu şi s-au dus direct la UM 0110. Au găsit fişetele goale. Învăţând lecţia din 1944 şi din lecţia cehoslovacă din 1968, agenţii români au fost găsiţi fără arhivă. Nu exista proba incriminatorie pentru uciderea pe loc a agenţilor. “Repetiţia” a fost în 1968, când după mitingul din 21 august, potrivit dr. Cristian Troncotă, au fost fotocopiate arhiva operativă a Securităţii, arhivele MApN, a Ministerului de Externe, a CC al PCR, a Secţiei de Manuscrise a Academiei şi Arhiva Statului. Microfilmele au fost depozitate într-un loc sigur. Atenţie, obiectivele principale ale UM 0110 din 1989 era urmărirea grupului “Corbii”, din care făceau parte Nicolae Militaru şi Ion Iliescu.
Potrivit şefului unităţii anti-STASI, Ioan Rusan, “noi aveam toata schema de spionaj sovietica din Romania si le stiam retelele. Ei nu puteau supravietui cu retelele in Romania democratica, infiltrate in viata politica, in stat si noi sa stim cine sunt. Au gasit fisetele goale. Unele informatii se gasesc si in alta parte, ei insa nu au stiut daca le-am distrus sau le-am dus in alta parte. Asa am scapat. (…) Dosarele noastre contineau probe asupra legaturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor romani, cat legaturile lor cu spionii sovietici, cu nume, functii, asta ii interesa cel mai mult. Rusii voiau sa ne termine”.
De locaţia exactă a unităţii ştiau doar agenţii, şeful unităţii şi şeful Securităţii, col. Iulian Vlad. Ţinta atunci a fost şeful unităţii, care se afla în altă locaţie, aflată pe o stradă paralelă (pe Londra). A fost evacuat în timp util, deoarece era urmărit pentru a fi ucis de agenţii sovietici.
Ca să vedeţi ce ar fi păţit, să luăm exemplul şefului trupelor USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă), col. Gheorghe Trosca. De precizat că UM 0110 era în relaţii excelente cu USLA, având relativ acelaşi fond. A fost executat in noaptea de Craciun a anului 1989, in fata Ministerului Apararii unde fusese atras intr-o ambuscada. Cadavrul colonelului si cele ale colegilor sai au stat zile intregi in strada. Fiindca erau prezentati drept teroristi, trupurile celor ucisi in fata MApN au fost batjocorite sub ochii militarilor. Specialistii anti-KGB pun uciderea colonelului Trosca, fost sef al contra­infor­matiilor militare, pe seama agentilor rusi prezenti in numar mare la asa-zisa revolutie din decembrie 1989 si in fruntea structurilor de comanda ale Frontului Salvarii Nationale. Conform acestora, Trosca documentase indelungata activitate de spion al GRU a generalului Nicolae Militaru, care tocmai fusese instalat Ministru al Apararii de Ion Iliescu.
Aşadar, noua putere acuza faptul că există terorişti. În fapt, agenţii sovietici se luptau cu agenţii de contrainformaţii. Un exemplu de poliţe vechi care au fost plătite atunci este ce prin care agentul sovietic Nicolae Militaru îl cheamă la MApN pe Gheorghe Trosca… Apoi, cadavrul îi este expus cu titulatura de “terorist”. Inamicii noului regim fidel Moscovei erau aşadar trupele USLA şi agenţii UM 0110, care nu au tras un foc. Atunci cine a tras? Trupele de cercetare-diversiune ale armatei al căror istoric se poate urmări uşor? Trupele de Securitate care primiseră ordin să stea? Sau armata, ai cărei soldaţi trăgeau aiurea? În fine… după cele 168 de victime de dinainte de 22 decembrie, au urmat alte 1.050 după 22 decembrie, când deja se instalase noua putere.

8. Hmm… noua putere revoluţionară desfiinţează unitatea care lupta cu KGB
UM 0110, ce purta indicativul secret “Z” a fost desfiinţată chiar la finele lunii decembrie 1989, de Virgil Măgureanu, pe atunci doar asistent la “Ştefan Gheorghiu”. A fost reînfiinţată în 1994 şi i s-au restrâns atribuţiile în 1998. Potrivit unui rezervist: “In 1998 a fost chemat activul unitatii succesoare 0110 si ni s-a ordonat scurt sa ridicam dis­pozitivul de pe maghiarii re­vizionisti si sa inchidem dosarele deschise. Pentru ca, trebuie sa intelegeti, si noi si fosta 0110 se ocupa atat de KGB si STASI cat si de AVO si urmasele lor. Am zis, bine-bine, dar avem spioni documentati, in lucru, oficiali – unul dintre ei este secretar de stat azi – ce facem cu ei? Nimic, a fost raspunsul. E ordin de sus, de la Cotroceni. Unii au rabdat, altii au plecat. Cam asta cred ca e situatia si acum in SRI, in ceea ce priveste desfiintarea “Z”-etului. In 1989, Armata, sub conducerea cadrelor GRU si KGB reactivate de generalul Nicolae Militaru, a preluat o mare parte din DSS. Multe dintre cartitele infiltrate atunci sunt si azi la putere”.

În iulie 2008, arhiva CNSAS includea 1,7 milioane de dosare, dintre care peste un milion erau fond informativ de la SRI (dosare celor urmăriţi), 400.000 dosare de fond reţea (dosarele de cadre), 10.000 dosare de fond penal (dacă urmăritul avea o condamnare) şi 2.500 dosare din arhiva UM 0110.

9. Hai să vedem dacă planul s-a îndeplinit
Potrivit fostului general de Securitate Ion Mihai Pacepa (omul cu cel mai înalt grad într-un serviciu de informaţii comunist care a defectat), operaţiunea “Dniestr”avea cinci prevederi de bază:
1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice;
2) crearea unui Front al Salvarii Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia şi Spania;
3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini, veniţi în ajutorul lui Ceauşescu;
4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;
5) solicitarea intervenţiei militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

10. Ce nume sonore erau spioni sovietici
Liviu Turcu a dat în Jurnalul Naţional o listă a celor urmăriţi de Securitate. Atenţie al numele celor urmăriţi de UM 0110 ca agenţi sovietici şi a celor urmăriţi de UM 0195 ca agenţi străini vestici:
– Adrian Nastase, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0625, UM 0195, UM 0544;
– Teodor Melescanu, senator si prim-vicepresedinte al PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625;
– Mircea Cosea, deputat PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0625, UM 0195;
– Mircea Pascu, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0110;
– Radu Vasile, fost premier: fond informativ la nivelul UM 0610 si al Securitatii Municipiului Bucuresti;
– Eugen Dijmarescu: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625;
– Alin Teodorescu, deputat PSD: fond informativ la nivelul Directiei a II-a, Securitatea Municipiului Bucuresti;
– Viorel Hrebenciuc, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0110, UM 0195;
– Serban Mihailescu, senator PSD: fond informativ UM 0544, UM 0195;
– Ilie Sarbu, senator PSD: fond informativ la UM 0610;
– Gelu Voican Voiculescu: fond informativ la nivelul Securitatii Municipiului Bucuresti.

11. Următoarea generaţie de agenţi ai Moscovei: Traian Băsescu
Potrivit Nicoletei Nap, de la Bună ziua Ardeal, amiralul Gheorghe Anghelescu, a şef al Marinei Comerciale, era şeful lui Traian Băsescu, comandantul navei Biruinţa. Între 1987-1989, Anghelescu îl trimite pe unul dintre preferaţii săi, Traian Băsescu, cu avizul Securităţii, la Anvers, ca reprezentant al NAVROM. Tot atunci, Silviu Predoiu, este ofiţer sub acoperire DIE, este trimis la Anvers, ca reprezentant comercial, având biroul alăturat de cel al lui Traian Băsescu.
După 1989, Gheorghe Anghelescu este propus de noul şef al Marelui Stat Major Vasile Ionel (instruit la Moscova şi urmărit de UM 0110 ca agent sovietic) să fie numit de agentul sovietic Nicolae Militaru (ministrul al Apărării) în fruntea Marinei Militare Române. Va deţine funcţia până în 1997.
Anghelescu îi sugerează în 1991 lui Ion Iliescu să-l numească pe pupilul său Traian Băsescu (membru FSN) în postul de ministru al Transporturilor, cu acordul lui Petre Roman. Gheorghe Marin, fost coleg de facultate al lui Traian Băsescu şi celălalt pupil al lui Anghelescu, devine şef al Centrului de Calcul al Forţelor Navale din cadrul Marinei Militare, cu acordul lui Vasile Ionel.
Tatăl lui Silviu Predoiu, poreclit “Ţiganul”, a fost şef al serviciului de contrainformaţii militare al Inspectoratului General al Miliţiei. A fost dat jos în 1986, ca urmare a legăturilor suspecte cu tatăl lui Gheorghe Fulga, apropiat al grupului de agenţi sovietici Iliescu-Militaru.
După ce a ajuns la putere, Traian Băsescu l-a numit pe viceamiralul Gheorghe Marin la conducerea Statului Major General. Primul marinar din istoria României ajuns în această funcţie!
Băsescu la ţinut pe Gheorghe Fulga cât a putut la şefia SIE, apoi l-a investit imediat ca interimar pe Silviu Predoiu. Tinerii din instituţie l-au poreclit “Pleşiţă 2″, pentru incultura sa şi limbajul de prost crescut. A făcut numiri pe ochi frumoşi şi a făcut destituiri arbitrare. De atunci, au fost preferaţi şi promovaţi agenţii cunoscuţi ca simpatizanţi ai PD, sau apropiaţi cercurilor din PD. Restul au fsot marginalizaţi sau au primit atribuţii minore.

Elementul de aur este acela că mentorii tripletei Traian Băsescu-Gheorghe Marin-Silviu Predoiu sunt suspectaţi sau au fost urmăriţi ca agenţi sovietici/ruşi. Vasile Ionel era în grupul “Corbii” (Iliescu-Militaru), Gheorghe Anghelescu era urmărit de UM 0110 biroul Constanţa, Adrian Isac a fost în atenţia UM 0195, Gheorghe Fulga era urmărit de UM 0110 biroul Braşov, Mihai Caraman era în atenţia UM 0195, iar Petre Roman era în atenţia 0544 (din cadrul DIE).
Mai trebuie adăugat că Silviu Predoiu a fost numit în 1992 de Ion Iliescu, la propunerea lui Gheorghe Fulga, în postul de de director al Direcţiei Generale de Securitate a SIE. CIA a semnalat faptul că Adrian Isac a colaborat neoficial cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, agent al FSB, serviciul secret rus (continuatorul KGB).

12. După 20 de ani, tot omul Moscovei e la conducerea României
Traian Băsescu a fost pupilul, protejatul, favoritul agentului sovietic/rus Gheorghe Anghelescu. Nu cumva l-a racolat şi instruit pe Traian Băsescu în direcţia servirii intereselor ruse? Iată legătura lui Traian Băsescu cu FSB, serviciul rus de informaţii. De aici încolo, vedeţi că acţiunile şi declaraţiile lui Traian Băsescu au servit direct sau indirect interesele Rusiei. Până la reînceperea din plin a activităţii UM 0110, cu ţinta pe Rusia, nu se va face curăţenie în ţara asta. Lucru care se poate face, dacă cu sprijinul CIA şi MI6.

13. Felicitări români! Aţi pus preşedinte un agent