N-a fost mai breaz nici Cajal

Simon Wiesenthal – rușinea evreimii
No issue detected

Nicu Pîrîu – comentariu preluat de pe site
1 hour ago

Ca să-l parafrazez pe domn profesor, are și greşeala rolul său în economia lumii! Nu ştiu dacă aş fi dat pe link dacă nu mă deranjau acele nepotriveli (de la nepotriveală, nu de la nepotrivire), că de, pe acest site vin minţi critice, ca să-l citez pe Nicu Cohen, ba chiar, aş adăuga eu, prea critice uneori.
Dar nici dumneata nu te dezminţi, odată ăia au postat o altă fotografie, acum n-au mai greşit poza, probabil au greşit textul, împănând interviul cu adresările către Wiesel, care Wiesel apare în text de mai multe ori decît Moshe Carmilly, dar este firesc, textul este adresat lui Wiesel, interviul servind doar ca argumentaţie a textului intitulat „Holocaustul românesc din mintea lui Elie Wiesel…” .
Închei cu un fragment din memoriile profesorului Radu Iftimovici apărut în cartea „Veşnica mea pomenire“, Editura Curtea Veche, 2014:

Epilogul acestei pseudo-drame, cu evreii atîrnaţi în cîrlige la Abatorul Bucureşti, nu poate aparţine, în ce mă priveşte, decît tot academicianului N. Cajal. Acest epilog este ionescian. Nu degeaba profesorul de virusologie a scris, în juneţea sa, o piesă cu un titlu superb: ,,EU…gen Ionescu”. Piesa s-a şi jucat, după 1990, la Teatrul Evreiesc de Stat.
Ei bine, prin 1996-1997, aflîndu-mă în casa profesorului, cvasi-iertat pentru „obrăznicia mea fascisto-legionară“, ronţăiam una din prăjiturelele care au făcut faima doamnei Bibi – soţia sa -, cînd, într-un puseu samaritean, N. Cajal îmi spune, cu cel mai dulce aer din lume: „Radule! Tu ai fi un băiat bun. Dar cum dracu’ ai putut să scrii aiureala aia cu abatorul? Cînd eu însumi l-am văzut pe unchiul Max atîrnat în cîrlig, la abator?“. – „Chiar aşa? Şi ce vîrstă aveaţi pe atunci, domnule profesor?“ – „Păi… vreo 21-22 de ani“. – „Purtaţi, cusută la haină, steaua galbenă a lui David?“ – „Sigur că da. Era obligatorie“. – „Şi ce căuta un tînăr evreu, cu steaua lui David la piept, în sala de tăiere a Abatorului Bucureşti?“ – „Ei, …am trecut şi eu pe acolo, din curiozitate“. De un comic perfect, răspunsul m-a făcut să-mi muşc buzele, ca să nu scap un hohot de rîs. În acel moment, doamna Bibi Cajal, care auzise conversaţia noastră, a intervenit: „Nicuşor dragă, dar unchiul Max a murit acum cîţiva ani, după 1980“. – „Aoleu, ai dreptate, scumpo! Unchiul Max a murit de curînd…“. Eu, în ofensivă: „Atunci pe care unchi l-aţi văzut dvs. atîrnat în cîrlig, la abator?“. Clipă de „căutare“ la N. Cajal. Şi replica: „Dragă, nu-mi mai aduc aminte pe cine am văzut eu atîrnat în cîrlig, dar, oricum, era un unchi de-al meu!“
Super „Eu… gen Ionescu“! Sau super-înregimentare. Păcat!