De mai multe ori, înainte de 1990, în discuții colegiale purtate în pauză cu Alexandru Graur, am avut ocazia să constat că în mintea marelui profesor nu exista ideea de „holocaust” sau genocid anti-semit produs în România. Țin bine minte – și am relatat întâmplarea, cum la un moment dat am pus întrebarea: Cum se face că după 2 august 1944 evreii, care nu fuseseră acceptați în Armata Română care a trecut Prutul, nu s-au grăbit să se înroleze pentru a lupta împotriva Germaniei naziste. Graur mi-a răspuns cam așa: deoarece în România foarte puțin evrei își pierduseră viața, comparativ cu restul Europei, s-a considerat că măcar evreii din România să nu-și expună viața, pentru a conta refacerea efectivelor evreiești din Europa… După 1990 am văzut în acest răspuns o recunoaștere implicită a faptului că în România nu a fost genocid anti-semit, și nici, Doamne, ferește, Holocaust!

Zilele trecute, într-un conclav eterogen, am repetat acest argument, discuțiile s-au amplificat și s-au concentrat în final pe întrebarea – la unii nedumerire: De ce Ion Antonescu i-a exclus pe evrei din rândurile Armatei Române care a trecut Prutul în iunie 1941?

O întrebare la care nu pot da un răspuns lămuritor, deși aveam nevoie de un răspuns încă de la începutul disputelor și discuțiilor pe seama Holocaustului nostru! De ce n-am avea și noi un holocaust?! Iar îi lăsăm pe bozgori să ne-o ia înainte?!

Așadar, stimați colegi de site, să ne lămurim: de ce evreilor li s-a refuzat onoarea și plăcerea de a lupta la Cotul Donului?!…

i.c.