|
YALTA 2.0 NU MAI POATE EXISTA VREODATĂ Toate editoarialele cu moț/un fel de prestigiu cultivat din greu cu capital puternic, ei bine, toate acesta ne vorbesc de Yalta 2.0 cand se referă la intalnirea celor trei mari la Shenzhen. O prezentare ca un avertisment serios: “uite ce vor să facă cei trei ca să-si impartă iarăsi lumea.” Da, Europa a fost sacrificată si la Abu Dhabi cand voia să participle la aranjamentul unei păci intre Rusia si Ukraina cu SUA drept garant. Cat tupeu gen chutzpach[talmudic] au cei din UE, au uitat că ei au fost garantii celor două tratate ratate de la Minsk, care nu au avut nicio valoare, Ukraina le-a incălcat cu incăpătanare tribalnică. EU ajută pe fată sustinerea războiului pe front cu bani, arme, specialisti si de curand chiar cu trupe in teritoriu si tot ei se vor arbitrii neintinati in acest samsarlâc sortit din start să esueze. „Yalta” a revenit în comentarii cu un fior familiar. O posibilă întâlnire între Xi Jinping, Donald Trump și Vladimir Putin în marja summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la Shenzhen a fost prezentată de media occidentală ca trei oameni puternici care își împărtășesc lumea peste capetele tuturor celorlalți. Să vedem ce a fost Yalta. În februarie 1945, trei învingători ai unui război comun s-au întâlnit pentru a rezolva consecințele comune. Aveau un dușman comun, un calendar comun și, în mod crucial in spatele lor, mai putin URSS-ul, puterea materială de a redesena frontierele. Niciuna dintre aceste condiții nu există în Shenzhen. După cum a observat politologul Wen-Ti Sung, nu există un adversar unic care să-i unească pe cei trei lideri, așa cum a făcut-o cândva Germania nazistă. Agendele lor abia se suprapun pe la colturi. Moscova vrea Ucraina în centru, Washingtonul a insistat asupra armelor nucleare și a războiului din Iran, iar Beijingul a spus puțin despre ambele. O mare înțelegere necesită o problemă comună. Aceasta este o imagine de vis, o ocazie de făcut poze frumoase, în căutarea unei agende. Întrebarea mai interesantă este de ce cadrul de la Yalta are atât de multă susținere. Răspunsul este că presupune că povestea secolului al XX-lea a fost scrisă în câteva camere din Europa, uitandu-se, ca de obicei, că in spatele tuturor razboaielor de două milenii incoace stă elita financiară. Moștenirea Yaltei nu a fost doar dominația sovietică în Europa de Est. După cum a remarcat cercetătorul Chong Ja Ian, stabilit în Singapore, înțelegerea care a urmat a deschis o cale către războaiele din Coreea și Indochina, precum și către conflicte și insurgențe în Asia, Africa și America Latină. Costul negocierilor dintre marile puteri a fost plătit departe de masa negocierilor și adesea de către oameni care nu au fost consultați. Pentru aceste populații, alarma care se trage acum în capitalele europene are o anumită familiaritate, deși nu cea pe care europenii o doresc. A se decide pentru tine, mai degrabă decât a fi luat în considerare, este o experiență veche pentru o mare parte din tările din Europa de Est cat si din Sudul Global. Acest lucru nu face ca temerile ucrainene și europene să fie frivole. Președintele Zelenski ar avea dreptate să se îngrijoreze de un format care tratează un război pe teritoriul său ca pe o monedă de schimb, dacă el ar fi sincer interest să reprezinte interesul poporului ukrainian si nu interesele elitei. Iar chestionarea de către delegația rusă a locului Europei în discuțiile ulterioare nu face nimic pentru a calma aceste situatii sensibile. Dar merită observat de unde vine disconfortul. Beijingul a spus în repetate rânduri că Europa ar trebui să fie la masa discuțiilor despre Ucraina, dar pentru asta ar tebui să devină neutră, să se abtină să dea curs impulsurilor elitei financiare care ii are la mană pe lideri in dosarele Epstein, deci este imposibil. Participantii activi la razboi nu pot fi la masa pacii ca arbitri sau garanti. Se pot pune la îndoială motivele Beijingului, dar un stat care se autointitulează campion al multilateralismului are propriile interese în a face acest lucru. Cu toate acestea, efectul practic este că forta din umbră, cel mai adesea considerat arhitect al unei noi împărțiri, în acest punct specific, se opune acesteia. Aici este locul unde analiza trebuie să se despartă de narațiune. Povestea convenabilă prezintă trei oameni puternici care împart prada. Cea mai plauzibilă versiune prezintă trei guverne cu priorități incompatibile, dintre care unul are o obiecție doctrinară de lungă durată la însăși logica sferelor de influență. China s-a opus acestei logici încă de la început și are, de asemenea, un interes reputațional în a nu fi văzută prezidând o a doua Yalta. Același lucru este valabil și pentru Washington, iar aici imaginea este mai puțin confortabilă. Reafirmarea supremației americane în „emisfera occidentală”, inclusiv confiscarea președintelui Venezuelei în ianuarie, a tulburat deja America Latină, unde amintirea sferelor de influență nu este o abstracțiune. Un Washington care insistă pe propria curte în timp ce negociază asupra sferelor altora va avea dificultăți în a revendica chiar si limbajul unei ordini bazate pe reguli. Taiwanul, așa cum subliniază Sung, își va trage propriile concluzii: dacă un partener poate fi pus deoparte din comoditate, la fel poate fi și altul. Aceasta este o interpretare sobră și se aplică fiecărui stat care s-a bazat pe promisiunile unei mari puteri. Așadar, ce ar putea ieși de fapt din intrevederea de la Shenzhen? Probabil foarte puține lucruri importante. Analiștii se așteaptă în cel mai bun caz la rezultate modeste: linii telefonice de criză, poate cooperare în domeniul combaterii terorismului, al sănătății publice sau al climei. Dosarele contestate, comerțul și tehnologia… Cursa teoretică dintre Beijing și Washington, controlul armelor nucleare și viitorul Ukrainei sunt blocate pe poziții pe care nici măcar o oportunitate de fotografie ca asta nu le va schimba. Opinia de lungă durată a Chinei, conform căreia Statele Unite și Rusia trebuie să își reducă arsenalele enorme înainte de a discuta despre ale sale, nu va fi inversată la un singur prânz. Adevărata semnificație ar putea fi în altă parte, în ceea ce normalizează întâlnirea. Un format trilateral, chiar și unul fără succes, stabilește că cele trei pot fi convocate, iar celelalte pot fi lăsate în afara lui. Beijingul s-ar putea să facă ceva constructiv folosind summitul pentru a insista asupra incluziunii europene și asupra primatului organismelor multilaterale, ceea ce ar deschide un nou canal între China și Europa. Yalta este un exemplu nereusit pentru Shenzhen. Intrebarea pe care o ascunde analogia:este cine ajunge să fie în cameră și cine este doar discutat. Aceasta era problema în 1945 și rămâne problema și acum, indiferent cine găzduiește. In 81 de ani tările mici si mijlocii nu au făcut nici un efort coordinator de aliniere stabilă, de durată pentr a căpăta o voce in arena geopolitică asa cum s-a incercat cu alinierea tărilor nealiniate la Conferinta de la Bandung, din 1955 unde reprezentanți din 29 de țări asiatice și africane, 23 din Asia și 6 din Africa, reprezentând aproximativ 1,5 miliarde de oameni, 54% din populația globală la acea vreme, au incercat ceea ce se impunea dar nu au reusit să mentină alinierea. Fără a fi o alternativă BRICS-ul poate fi un exemplu de aliniere consensuală in conditiile in care multilateralismul se manifestă deja plenar si oponentii nu mai au influenta si proiectia puterii de altă dată. Lumea nu mai are nevoie de Yalte 2.0, 3.0 etc. lumea a invătat deja să se comporte si să articuleze parghii specifice multilateralismului. Atlanta 16/11/2026 |
|---|
Comenteaza