Filderman în Wikipedia

Cât de lacunară este informația oferită publicului de Wikipedia m-am convins azi citind textul dedicat lui Wilhelm Fildeman. Lipsesc informații esențiale. Să le enumerăm, câteva:

  1. Episodul Transnistria, regiune administrată de guvernul Antonescu și unde au fost strămutați în 1941 mii de persoane suspectate de lipsă de loialitate față de statul român și de colaborare cu aliații (URSS, ANGLIA, SUA), majoritatea evrei, dar și țigani, ba chiar și ne-evrei, persoane de orientare comunistă. Excedat de insistențele lui Filderman, privind regimul de exterminare de care aveau parte evreii deportați, Ion Antonescu a decis să-i prilejuiască lui Filderman o cunoaștere la fața locului a situației evreilor din Transnistria. Așa a ajuns în Transnistria Filderman, împreună cu soția, au fost cazați într-o vilă confortabilă, i s-a pus la dispoziție o mașină cu șofer, să poată merge unde dorește, să inspecteze situația evreilor deportați în Transnistria. A stat patru luni printre evreii săi, s-a întâlnit cu sute de evrei, după care s-a întors la București și n-a mai scos nici un cuvînt pe ideea suferințelor evreiești din Transnistria. S-a pronunțat însă clar și fără echivoc când a ajuns în Occident și a intrat în polemică cu evreii comuniști care acuzau România de genocid în Transnistria. A ținut conferințe pe acest subiect, a scris articole în presă, demonstrând lipsa de temeinicie a acuzațiile evreiești. Gest de mare onestitate.
  2. Wikipedia nu spune nimic despre „Testamentul” lui Filderman, dezvăluit publicului după 1990. Este vorba de o declarație notarială dată de marele avocat care a fost Filderman, ca martor în procesul atacului ambasadei României de la Berna. Declarația lui Filderman circulă pe internet, invocată de cei care neagă holocaustul din România. Declarația respectivă nici măcar nu este amintită de susținătorii ideii de genocid anti-semit în România, în timpul guvernării Mareșalului Ion Antonescu. Nota bene: La vremea aceea, Wilhelm Filderman era socotit a fi „cel mai important evreu din Europa”! Vom reproduce Testamentul, în încheierea acestor rânduri…
  3. Filderman a ținut și un Jurnal, pe care l-a lăsat în custodia secretarului său particular, cu înțelegerea ca prețiosul manuscris să fie încredințat Academiei Române în momentul în care va dispărea guvernarea comunistă de la București. După decembrie 1989 legatarul testamentar a luat legătura cu Academia Română pentru a dona Jurnalul, dar operațiunea respectivă a fost zădărnicită de intervenția brutală a Mossadului care a pus mâna pe manuscris și face de atunci tot posibilul să nu se știe nimic de existența acestui document istoric, să se ascundă această moștenire de mare importanță pentru istoria evreilor din România.
  4. Gestul lui Filderman dezvăluie și un alt aspect al problemei: Filderman a știut că experimentul comunist din Rusia și Europa de Est se va încheia în câțiva ani și că secretarul său va apuca să asiste la căderea comunismului. Ne punem întrebarea cum de a știut Filderman care va fi evoluția istorică a comunismului și cine a mai știut cu atâta siguranță că în câțiva ani, nu foarte mulți, comunismul va sucomba în Europa? Dacă ne aducem aminte că instaurarea comunismului în Rusia a fost opera evreilor din Occident, ne putem întreba dacă nu cumva aceiași evrei au decis și căderea comunismului!
  5. Iată și textul in extenso al Testamentului lui Filderman:

 

„Subsemnatul Wilhelm Filderman, doctor în Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, SUA, Hotel Alamac, Broadway at 71st St., declar următoarele:

În opinia mea, actul de violență al celor cinci tineri refugiați români care au luat cu asalt Legația comunistă de la Berna, la 14-15 februarie 1955, este produsul disperării în care întregul popor român a fost azvârlit, ca urmare a ocupației străine și a terorii exercitate de regimul comunist impus cu forța. În calitate de reprezentant al cetățenilor români de religie mozaică, am fost în situația excepțională care mi-a permis să urmăresc îndeaproape evenimentele care au dus la actuala situație din România. Și, întrucât eu consider că aici trebuie căutată sursa exploziilor psihologice de felul celei petrecute la Berna, va trebui să-mi dirijez atenția asupra acestor evenimente.

Pentru a scoate în evidență diferența dintre situația de dinainte și de după instalarea comuniștilor la putere, de către Armatele Sovietic, voi aminti doar câteva fapte.

A fost mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost executat de agenții de la Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este că Mareșalul a fost acela care a pus capăt mișcării fasciste în România, oprind, cu începerea anului 1941, activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și suprimând toate activitățile politice ale acestei organizații. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces, montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de această organizație, și să restabilească ordinea în țară.

În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.

Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.

Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple: – Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.

– Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.

Asemenea situație poate fi înțeleasă, cu ușurință, într-o țară aflată sub ocupație militară de Soviete – cum e și astăzi România – administrată de o echipă de comuniști, cei mai mulți aserviți ordinelor Kremlinului.

În ansamblul său, populația românească a suferit și suferă cele mai îngrozitoare opresiuni sub regimul comunisto-sovietic. Ea a fost lipsită de orice drepturi și libertăți. I-au fost confiscate toate bunurile mobiliare, i-a fost expropriată, fără compensare, proprietatea imobiliară. Prin așa zise reforme monetare, a fost supusă regimurilor de confiscări periodice, dându-i-se iluzoriu speranța de reconstituire, cât de cât, a independenței materiale, necesare unei vieți omenești scăpate de sclavie. Regimul comunist a distrus mai ales profesiunile liberale, privând zeci de mii de oameni de dreptul de a-și exercita meseria, fiind astfel reduși la mizerie și la degradare.

Am fost martor tuturor acestor tragedii. Am fost martor persecuțiilor politice dirijate de la centru împotriva oamenilor politici democrați, am fost martor întemnițărilor fără judecată și a judecăților fără justiție.

Omnipotența și ubicuitatea poliției secrete și a informatorilor au făcut din teroare trăsătura permanentă a existenței zilnice a românilor.

Cât despre extorcarea sub amenințări, șantaj și pușcărie, evreii au constituit subiect special al atenției din partea comuniștilor. Orice devenea motiv ca evreii să fie furați, jefuiți, prădați până la ultimele lor bunuri. Persecuția împotriva evreilor s-a manifestat prin multiple obstacole ce li s-au ridicat celor care voiau să emigreze în Israel și prin rușinoasa exploatare căreia i-au devenit obiect.”

Este evident că vocea cea mai autorizată din partea evreilor din România contestă ideea de genocid care s-ar fi petrecut în vremea guvernării Mareșalului.

Este rușinos că evreimea acceptă tăinuirea și distrugerea documentelor care contrazic tezele oficiale ale sioniștilor, care continuă cu acuzații nedrepte la adresa românilor!

Ion Coja