ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
CHINA COMMUNISTA: NOU LIDER MONDIAL?
Nu am mai scris despre China de mai multe luni. Intre timp, ne-au atras atenția mai multe articole, dintre care vă recomandam două: How China Threatens American Democracy / Cum amenință China democrația americană [Link: https://www.foreignaffairs.
Aceste articole ne confirma intuiția formulată pe la începutul pandemiei: nu e exclus ca anul 2020 să fie cel în care China comunistă va înlocui SUA ca putere mondială. Un lucru pe care mass media occidentală abia îl așteaptă, iar publicul european îl găsește de bun augur. Un număr infim de europeni au o impresie bună despre SUA dlui Trump (8%), dar un număr mai mare au o impresie bună despre Xi și China comunistă. E posibil ca ceea ce mass media și europenii își doresc să se întâmple, se va întâmpla, de fapt.
SUA deja a scăpat societatea globală de trei cataclisme mondiale în doar 100 de ani: Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial, și colapsul comunismului sovietic și est-european. America a câștigat „the arms race / cursa înarmării” cu lumea comunistă. Între timp, însă, s-a ridicat, cu ajutorul băncilor și firmelor occidentale, o nouă putere mondială: China comunistă.
E indoielnic ca americanii vor mai dori să apere lumea de pericolul chinez. Sunt istoviți de propaganda anti-americană internă și externă, de atacurile permanente la adresa lor și a caracterului lor, și sunt tot mai puțin interesați să-i ajute pe cei care constant îi denigrează.
Doresc și ei ceea ce europenii au deja: o societate scandinavă unde se muncește puțin, vacanțele sunt lungi, taxele pe corporații sunt mari, impozitele sunt și ele mari, dar statul secular îți asigură, cel puțin în teorie, o viață liniștită de la naștere (daca ai șansa să te naști) până la moarte. Își doresc și ei asigurare medicală universală, mai multe subvenții și programe de asistență socială gratuite („free”) și mai puține cheltuieli militare.
Asta înseamnă, în final, mai puține resurse pentru a purta politici globale pentru protejarea lumii occidentale. Ceea ce e regretabil, pentru că, după autorii articolelor de mai sus, situația actuală e la fel de serioasă ca în anii 1930 când a avut loc ascensiunea Germaniei naziste și a dictaturii lui Stalin, fără ca puterile de atunci să reacționeze pe măsură ori deloc.
China comunistă: noi agresiuni
China și-a intensificat acțiunile agresive în acest an al pandemiei. Își folosește puterea economică și tehnologică de care dispune pentru a imprima o viziune totalitară, atât în interior, cât și în afara ei.
În China, cetățenii sunt obligați să descarce propagandă comunistă pe telefon, de genul „Învățăturile și gândirea Tovarășului Xi”. De necrezut, în SUA ziarele și universitățile promovează propaganda comunistă chineză. China cumpără cantități uriașe de reclame în presa americană și donează sute de milioane de dolari universităților prestigioase din SUA.
Astfel, publicațiile, stațiile de radio și televiziune și universitățile nu publică nimic negativ la adresa Chinei. Când, de exemplu, proprietarul echipei de baschet Houston Rockets și-a exprimat simpatia față de protestatarii din Hong Kong, China a anunțat că nu va mai transmite meciurile echipei pe televiziunea chineză.
Toate marile companii aeriene au scos din publicațiile și siturile lor web referințele la Taiwan, iar Mercedes Benz și-a cerut scuze de la China pentru că a citat, în unele din publicațiile lor, din Dalai Lama.
Prin hacking, China a ajuns să posede informațiile private ale unei jumătăți din populația Americii. China a luat măsuri economice împotriva Australiei după ce Australia a cerut unei organizații mondiale să investigheze originea virusului Covid-19. A impus tarife pe anumite produse agricole australiene.
La nivel de organizații mondiale, China domină ONU. China deține 4 din cele 15 organizații mondiale ale ONU. SUA, Franța, Rusia și Marea Britanie dețin doar câte una. China totalitară, anti-drepturile omului, a intrat în Consiliul Drepturilor Omului, după ce SUA s-a retras.
Spionajul economic chinez se intensifică. China a încercat să spargă laboratoarele occidentale care fac muncă de cercetare pentru a găsi un vaccin contra coronavirusului. Huawei transmite autorităților chineze informațiile private ale persoanelor care folosesc tehnologia Huawei. [Notă: Suedia tocmai a anunțat că nu va folosi tehnologia Huawei pentru G5: https://www.di.se/ledare/ratt-
Anul acesta, China a expulzat un număr record de jurnaliști străini. Tot la 10 ore, SUA deschide un nou proces împotriva persoanelor suspectate de spionaj în favoarea Chinei. Tik Tok cenzurează. Într-un singur an a închis 179.000 de conturi pentru că promovau „propagandă” anti-chineză.
Biblia este reinterpretată în mod oficial pentru a sprijini ideologia comunistă și socialismul chinez.
Practic vorbind, pare ireal ce citești despre China. În vara acesta, SUA a emis un raport, pe care vi l-am făcut cunoscut la vremea potrivită, conform căruia China a depășit SUA în anumite domenii militare.
Occidentul este nepregătit pentru aceste provocări care se țin lanț. America e divizată. Mass-media din SUA cenzurează opiniile negative la adresa Chinei. Anarhia Americii distrage atenția autorităților de la pericolul pe care China îl reprezintă. Europa e în declin, nu deține puterea de a se opune agresiunii chineze, așa cum nu a avut curajul să o facă nici în anii 1930.
Europa e preocupată cu pandemia și boicotul împotriva Rusiei, în timp ce China cenzurează chiar și documentele emise de Parlamentul European, pentru a se asigura că ele nu conțin comentarii negative la adresa Chinei.
În ultimii 4 ani, America și Occidentul s-au focalizat pe anihilarea Administratei Trump. Au ignorat China, Coreea de Nord, Iranul. Au fost 4 ani irosiți, un interval de timp în care se puteau face multe, ani pe care nu îi putem răscumpăra. Dacă dl Trump va pierde alegerile din 3 noiembrie, inițiativele dânsului de prevenire a instaurării Noii Ordini Mondiale Chineze vor fi băgate sub preș.
Votati pe dl Trump pe 3 noiembrie!
Recomandam tuturor romanilor cu cetatenie americana sa-l voteze pe dl Trump pe 3 noimebrie.
Personalitatea dlui Trump irita pe multi, inclusiv pe cei din miscarea conservatoare si republicana. Mass media ne-a programat gusturile si predilectiile sa votam cu emotiile nu cu ratiunea. L-a demonizat pe dl Trump de mai bine de 4 ani si continua sa o faca. A reusit sa il faca pe dl Trump de nesuferit peste tot in lume.
Va indemnam, insa, sa votati cu ratiunea. Dl Trump a facut ce a promis: a dus o politica conservatoare, atit valorica cit si economica. A implementat politica care a promis-o acum 4 ani si care i-a cistigat increderea si voturile cetatenilor. A promovat valorile crestine. A stopat instituirea revolutiei sexuale. Incearca chiar sa o si dezinstitutionalizeze. A promovat si continua sa promoveze libertatea religioasa. A promovat valoarea intrinseca a vietii si dreptul la viata al copiilor nenascuti. A prevenit finantarea avortului din fonduri publice. A plasat in functii judiciare crestini conservatori care au implementat, pina acum, valorile crestine. A plasat in Tribunalul Suprem al SUA trei judecatori conservatori, un numar record pentru un Presedinte american. Influenta dlui Trump va continua si dupa al doilea lui mandat si va influenta directia valorica a Americii cel putin pina la mijlocul Secolului XX.
Dl Trump a aparat suveranitatea Americii si a atentionat lumea privind asaltul globalismului impotriva suveranitatii nationale. A protejat granitele Americii de migranti. A asigura pacea in lume. Nici un razboi nu a fost declansat pe perioada presedintiei lui.
Dl Trump a recladit vigoarea economica a Americii, a barat ascensiunea Chinei, si a confruntat gigantii tehnologici totalitari ai zilelor noastre: Facebook, Twitter, Google etc.
Dl Trump dovedeste o acuitate mintala de invidiat pentru o persoan de virsta lui. Contracandidatul lui, dl Joe Biden, da semne de dementa, se incurca in cuvinte si confunda persoanele si evenimentele. Uneori declara ca el candideaza pentru Senat nu Presedinte. In loc sa faca referinta la „sotul” lui Kamala Harris, fare referinta la „sotia” lui Harris. In loc sa faca referinta la dl Trump, il confunda uneori cu fostul presedinte Bush. Cind nu citeste un discurs, se pierde in cuvinte, amesteca cuvintele, le rosteste pocit.
Nu, o astfel de persoana, suferinda la nivele multiple, nu poate reprezenta America si The Free World.
Votati Trump!
N-am inteles , pentru cine este indemnul la vot ?
Alianta Familiilor din Romania nu are habar cu cine sa fie in alianta.
Dca ei cred ca in SUA exista Democratie si ca China este un pericol pentru demacratia americana atunci ei ar trebui sa consulte un medic oculist ca sa nu merg cu sugestiile mai departe.
Sinofobia si panamericanismul este deja o boala care a infestat pe ci mai neinformati/needucati, gasind terenul propice pentru cultivarea sentimentelor convenabile celor care ne-au supus pe noi aici in kolonia Romania.
Iata, mai jos, un articol di „Americanul Conservati” scris de editorul sef al magazinului, care fara retineri si menajamente, spune clar ca politica externa a SUA este de fapt alata decat isi inchipuie Aliatii, partenerii si constransii, desi politicienii o vand ambalata in alte culori si nuante, parfumata sa nu se simta interesele contrare.
ALIAȚII NU NE SUNT PRIETENI ȘI CLIENȚII NU NE SUNT ALIAȚI
de Daniel Larison
Fondatorii noștri(ai SUA) au avertizat asupra pericolelor de a încurca alianțele, dar SUA a înțeles greșit natura relațiilor internaționale pentru mult prea mult timp.
SUA a avut atât de multe alianțe formale și parteneriate informale pentru atât de mult timp încât mulți dintre liderii noștri politici au si uitat motivul pentru care avem aliați și parteneri, în primul rând. Guvernul nostru de principiu formează alianțe cu alte state pentru că ar trebui să existe un beneficiu reciproc pentru securitatea noastră și a lor, dar în timp aceste alianțe s-au transformat în idoli incontestabili care trebuie să fie susținute chiar dacă acestea nu mai servesc nici unui scop util.
Este ceva obișnuit ca președinții și candidații la președinție să declare că aceasta relații de alianta este „incasabilă”, „eternă” sau „sacră”, dar prin natura sa fiecare alianță trebuie să fie controlabilă, temporară și deschisă provocării și criticilor.
Multe parteneriate sunt de o valoare și mai discutabilă si ele sunt adesea descrise ca alianțe de moment și există o presiune politică extraordinară cu care sunt tratate pentru a fi mentinute ca și cum ar merita protecția SUA.
SUA trebuie să reevalueze ce relații merită păstrate și trebuie să ne amintim motivul pentru care avem aceste relații. Acest lucru va însemna reducerea unor angajamente și încetarea altora atunci când acestea și-au depășit utilitatea.
În Washington-ul modern, D.C., relațiile limitate de securitate sunt transmutate în alianțe, iar alianțele sunt transformate în vaci sacre care nu trebuie amenințate cu nimic. Când Washington și Jefferson ne-au avertizat împotriva alianțelor permanente și încurcate, acestea au fost unele dintre capcanele pe care au sperat că SUA le-ar putea evita, dar în schimb ne-am petrecut ultimii optzeci de ani adăugând mai multe angajamente decât putem susține, eventual și impletind interesele noastre cu interesele a zeci de alte țări din întreaga lume. Liderii noștri au tendința de a trata amenințările locale și regionale la clienții minori ca si cum acestea au pus în pericol interesele vitale ale Americii.
Acest lucru conduce guvernul nostru într-o serie de acorduri de corupere, cu guverne autoritare în numele unui nesfârșit „război împotriva terorii” și SUA se angajează să riște războaie majore pentru lucruri marunte si usor rezolvabile diplomatic. Alianțele ar trebui să facă atât SUA cât și aliații noștri mai siguri, dar în practică au devenit uneori scuza pentru intervenții inutile care nu au nimic de-a face cu apărarea colectivă. Parteneriatele care au fost considerate cândva oportune doar temporar, dar acum sunt absurd ridicate la nivel de relații „cruciale” care trebuie să fie răsfățate în ciuda răului pe care îl fac intereselor SUA.
Există o tendință de a sentimentaliza relațiile noastre cu aliații, clienții, și partenerii de afaceri susținându-i ca „prietenii noștri”. Nu există prietenii între state. Pot exista relații mai bune sau mai rele, și pot exista relații de lucru prietenoase între lideri individuali, dar nu este posibil ca guvernele să aibă prieteni și este o greșeală să ne gândim la legăturile noastre cu alte țări în acești termeni, dar si partenerii nostrii sa creada in astfel de “prietenii”.
Americanii si-au permis luxul de a neînțelege relațiile noastre în acest fel, deoarece SUA este extraordinar de sigură pe ea, într-un mod în care puține alte state sunt, dar este o eroare periculoasă să percepem chiar și cei mai apropiați aliați ai noștri ca prieteni.
Ne orbește in a vedea divergențele de interese și ne împiedică să ne schimbăm politicile așa cum ne impun circumstanțele, interesele.
Joe Biden și Kamala Harris sunt printre mulții politicieni care se încadrează perfect în acest obicei prost de a vedea politica externă în termeni simpli, de a sprijini prietenii și a pedepsi dușmanii. Senatorul Harris a rezumat acest lucru într-una din declarațiile ei de la dezbaterea vice-prezidențială, atunci când ea a spus:
“Politica externă: ar putea suna complicat, dar de fapt este doar o relație acolo, ca oricare alta. Și astfel știm acest lucru din relațiile noastre personale, profesionale – trebuie sa-ti ții cuvântul pentru prietenii tăi. Trebuie să fii loial prietenilor tăi. Pentru oamenii care au stat cu tine, trebuie să stai si tu pentru ei. Trebuie să știi cine sunt adversarii tăi și să-i ții sub control.”
SUA ar trebui să încerce să-și țină cuvântul atunci când îl dă, dar asta înseamnă, de asemenea, că trebuie să aibe mai mult discernământ atunci când își asumă angajamente obligatorii. Alte state nu sunt prietenii noștri, iar noi nu suntem ai lor și nu ar trebui să permitem cooperării din trecut să ne facă să ne simțim obligați să facem lucruri care nu au niciun sens pentru securitatea noastră.
De exemplu, mulți susținători ai intervenției în Libia din 2011 au insistat că SUA au „datorat” cumva aliaților europeni pentru sprijinul lor în Afganistan, iar acest lucru a fost folosit pentru a face să pară că refuzul de a duce un război ales în Africa de Nord ar însemna o trădare a „prietenilor” noștri care au luptat alături de noi în altă parte.
În cele din urmă, acest argument rău a prevalat și SUA a permisintrarea in schema greșita anglo-franceză, precum și a altor guverne care au intervenit.
Mai devreme, SUA au încercat să faca statele europene sa se simtă vinovate și le-au bătut obrazul aliațiilor europeni pentru nesusținerea invaziei ilegale și nedrepte a Irakului, apelând la rolul pe care SUA l-au jucat în apărarea Europei de Vest în timpul Războiului Rece.
În ambele cazuri, șoimii razboiului care au încercat să manipuleze aliații cu apeluri către trecut au fost demascati pentru intervenție. Scepticii care au respins acest șantaj emoțional au avut dreptate să nu se alăture acestor războaie, iar liderii care au mers împreună in aceste campanii mai târziu au realizat eroarea lor.
Astăzi, SUA se confruntă cu probleme oarecum diferite. Mulți dintre liderii noștri politici și analiști în mod intenționat denaturează natura unora dintre relațiile noastre clientelare pentru a le face să pară mai importante și incontestabile decât sunt. Incurajand capriciile Arabiei Saudite este exemplul cel mai bun al acestei erori, dar același lucru este valabil pentru relațiile SUA cu Egiptul, Israelul, și Emiratele Arabe Unite.
Nu există tratate formale care să oblige SUA să apere aceste țări, și ele nu au, de asemenea, nici o obligație de a ajuta SUA.
Aceste relații nu seamănă deloc cu alianțele noastre din tratate, dar sunt descrise și apărate în mod obișnuit în acest fel de politicieni. SUA a avut, de asemenea, tendința de a da acestor clienți promisiuni desarte ca să se comporte intr-un fel scandalos și distructiv asa cum ei doresc, fără a-si face griji despre pierderea sprijinului de la Washington.
Cel mai recent exemplu al acestei declarații false a fost apărarea lui Kenneth Pollack a ceea ce el a numit „alianța” saudită. Nu există o astfel de alianță, iar SUA nu datorează nimic saudiților, dar nu vei ști niciodată asta citind contul lui Pollack. Relația saudită este un test semnificativ al capacității noastre de a reevalua valoarea unui parteneriat atunci când acesta a devenit de mult timp o datorie. Interesele SUA și ale Arabiei Saudite au fost divergente în ultimul deceniu și au început să se miște rapid în direcții opuse începând din 2015, odată cu aderarea lui Salman ca noul rege, cu fiul său nesăbuit Mohammed în remorcă.
Pericoluul de a vorbi despre aliați ca de prieteni vine de la încurajarea, a ceea ce Barry Posen a numit-o, conducere nesăbuită. În cazul în care clienții sunt etichetati în mod greșit ca aliați și aliații sunt confundati cu prietenii, aceste guverne vor crede că se pot aștepta la sprijinul SUA, indiferent de ceea ce fac. Patrick Porter și Josh Shifrinson atrag atenția asupra acestui pericol într-un articol recent:
“După patru ani de agresiune a administrației Trump, aliații din Canada până în Germania si până în Coreea de Sud își fac griji pentru fiabilitatea americană și caută o corecție a cursului. Cu toate acestea, promițând fidelitatea față de „prietenii” săi, abordarea Biden riscă să meargă prea departe în direcția opusă. Ar putea crea o falsă așteptare în rândul aliaților unei prietenii restaurate cu Washingtonul fără condiții. Ar putea chiar să-i ispitească pe aliați să ia sprijinul SUA de la sine și să se comporte nesăbuit.”
Structurile permanente ale alianței creează stimulente perverse pentru cei mai nesăbuiți membri, iar ceilalți membri ai alianței sunt apoi blocați pentru că nu există niciun mecanism de expulzare a scandalagiilor. Astăzi, Turcia face tot posibilul să-și bage degetele în ochii multora dintre aliații săi putativi prin blocarea conflictului din Siria și Karabah, amenințând Grecia și amestecându-se în Libia, iar NATO se găsește neputincios să descurajeze acest comportament sau să penalizeze Turcia pentru ceea ce a făcut. Există chiar și câțiva șoimi ai razbouiului care îndeamnă SUA să ia partea Azerbaidjanului în ofensiva sa din Karabah, deoarece atacul are sprijinul Turciei, iar Turcia este din punct de vedere tehnic un aliat. Guvernul Turciei de astăzi este o dovadă clară că aliații nu sunt prieteni și arată că chiar și un aliat formal al tratatului ce poate înceta efectiv să mai fie un aliat real cu politicile sale agresive și iresponsabile.
SUA trebuie să reducă sprijinul pe care îl oferă clienților nesăbuiți, și trebuie să reevalueze serios care dintre aliații săi formali merită protecția pe care guvernul nostru le-a promis-o. A trecut mult timp de când am încetat să veneram alianțele și relațiile cu clienții și am început să le privim critic. Acest lucru va deveni și mai important în următorii ani, când va exista un efort concertat de la Washington pentru a „restabili” toate aceste relații.
DESPRE AUTOR
Daniel Larison este un editor senior la TAC[The American Conservatives], el are, de asemenea, un blog solo. A publicat în New York Times Book Review, Dallas Morning News, World Politics Review, Politico Magazine, Orthodox Life, Front Porch Republic, The American Scene și Culture și a fost editorialist pentru The Week. El deține un doctorat în istorie de la Universitatea din Chicago, și locuiește în Lancaster, PA. Urmărește-l pe Twitter.
Sursa: https://www.theamericanconservative.com/articles/allies-arent-friends-and-clients-arent-allies
Traducerea CD
Nota redacției – Domnule CD, mulțumim pentru materialele traduse și comentate. V-aș ruga să le redactați cu mai multă grijă, pentru a le putea pune pe prima pagină. Nu am timp eu de corectura textelor altora.