Domnule profesor ION COJA, cu ce impresii v-ați ales de pe urma vizitei Papei? Cum comentați opiniile celor care au exprimat rezerve sau contestații față de această vizită?

Eu am primit mai multe texte, propriu zis avertismente alarmiste ale lui Gheorghe Funar, care anunțau și dezvăluiau adevărata intenție a Papei, aceea ca în cârdășie cu Budapesta, la Șumuleu Ciuc să proclame despărțirea Transivaniei de România și alipirea la Ungaria!… Un text perfect stupid, i-am răspuns personal, certându-l pentru această nouă aberație rostită în numele naționaliștilor români! Un gest prin care Funar compromite încă o dată naționalismul românesc, din rândurile căruia s-a auto-exclus încă o dată. Alarma falsă pe care a încercat s-o stârnească Ghiță al nostru m-a făcut totuși să fiu atent, cât am putut, la toate momentele vizitei, cele prezentate la TV. Din acest punct de vedere îmi vine să-i felicit pe maghiari că s-au abținut să strice ceva care se anunța a fi frumos, înălțător. Și chiar a fost, din punct de vedere public, al publicității religioase, creștine, o reușită care mi-a mers la inimă! România, ca societate, ca potențial civic, a depășit toate așteptările, a organizat perfect acest eveniment, participarea marelui public, dar și a oficialilor, a fost fără cusur. Niciun „derapaj”, cum sună vocabularul de lemn.

Ion Cristoiu îi reproșează Papei că a făcut o vizită apostolică, de reclamă și publicitate pentru catolicism, pentru Biserica subordonată Romei.

Vizita Papei este într-adevăr o misiune catolică, și tot ce face Papa este citit în această cheie, dar mai presus de catolicism, această vizită și, în general, acțiunile Vaticanului trebuie apreciate din punctul cel mai înalt: mărturisirea lui Iisus Hristos, a credinței creștine. Într-o lume în care ofensiva asupra credinței creștine s-a „mondializat”, Papa și toți creștinii, ierarhi sau simpli poporeni, indiferent de biserica de care țin, trebuie să facă necontenit catehizare, să sprijine și să răspândească adevărul hristic, ca adevăr ultim al lumii noastre.

Pe site-ul dumneavoastră ați pus și predica ieromonahulul Macarie Banu, un text de referință pentru toți ortodocșii. Distanța pe care o pune ieromonahul Banu între ortodoxie și catolicism pare că vă contrazice. Cum vă raportați la predica cinstitului părinte?

Cu ani în urmă am ținut lecții de limba română la Facultatea de teologie baptistă din București, la invitația răposatului Petre Anghel. La examen, am avut ocazia să stau de vorbă cu fiecare student și le-am pus fiecăruia aceeași întrebare: se trag din familie de baptiști? Când răspunsul era pozitiv, nu mai insistam, îi felicitam că păstrează religia părinților. Dar când era vorba de studenți care se convertiseră la baptism după 1990 ca să prindă o bursă la facultate, insistam, să aflu cum de s-au dezis de familie, de părinți, și și-au schimbat credința!… Care fusese resortul intim care determinase gestul atât de radical… Am constatat că lipsea acest resort!… Era vorba de un calcul foarte pragmatic, deloc spiritual… Aș generaliza și aș spune că dacă, repet dacă Biserica Catolică este în eroare, chiar în păcat, cum afirmă mulți teologi ortodocși, pasul greșit s-a făcut în urmă cu o mie de ani, poate chiar mai înainte. Ce a urmat a fost un proces natural: fiecare credincios catolic a urmat alegerea părinților, s-a supus acestei reguli firești: preluarea credinei părintești, strămoșești, comportament care nu poate fi reproșat nimănui!… Nu știu ce valoare dogmatică are această poziție, dar ea mi se pare că este rădăcina cea mai sigură a toleranței față de Celălalt, în care nu este creștinește să vezi Infernul, ca marxistul Jean Paul Sartre, ci fratele tău întru umanitate, cu care împărtășești condiția de ființă umană, fii ai aceluiași Tată ceresc…

Ați avut și o intervenție la Papă, i-ați scris și i-ați formulat o cerere, o dorință legată de această vizită. Ați primit vreun răspuns?

I-am scris Papei Francisc și i-am făcut cunoscut un gest deosebit al Papei Pius XII: în anul 1943 a trimis o echipă a Vaticanului să inspecteze condițiile în care erau cazați evreii deportați de Antonescu în Transnistria. Circulau zvonuri despre aceste condiții că ar fi fost inumane, că evreii din Transnsitria erau supuși unui regim de exterminare. Ancheta Vaticanului s-a încheiat cu un raport către Papă, iar acesta, mulțumit să afle că evreii trăiau în condiții normale, a emis un act de recunoștință creștinească către guvernatorul Transnistriei, profesorul George Alexianu… Din păcate, justiția cominternistă instalată la București după 23 august 1944, l-a găsit vinovat de crime de război pe George Alexianu și, total pe nedrept, l-a condamnat la moarte pe ilustrul român!… Cunosc bine ce a urmat pentru copiii lui George Alexianu și mi-am permis, printr-o scrisoare adresată stafului Sfîntului Părinte, să le cer să caute în arhiva Vaticanului și să dezgroape raportul nunțiului papal Andrea Cassulo scris după vizita în Transnistria. Aflu de pe internet că acest înalt prelat catolic a avut o intensă activitate în sprijinul evreilor persecutați de nazism, drept care a fost declarat de evrei unul dintre cei „drepți între popoare”! Ceea ce face și mai prețioasă mărturisirea sa din arhivele Vaticanului. Raportul său, readus la cunoștința publicului, ar avea o mare valoare istorică atât pentru istoria românilor, cât și, mai ales, pentru urmașii lui George Alexianu. Mi s-a părut că un asemenea gest ar fi benefic pentru vizita Papei, pentru relațiile românilor cu Vaticanul

Care a fost răspunsul Vaticanului?

Nunțiul papal din București a transmis cu promptitudine scrisoarea mea la Vatican de unde am primit răspunsul că se vor face toate eforturile pentru identificare raportului redactat de Andrea Cassulo și a textului papal de recunoaștere a meritelor administrației române din Transnistria.  Suntem deci în așteptare. Sper ca Bunul Dumnezeu să-i dea zile de trăit domnului Șerban Alexianu să apuce publicarea raportului care va repara onoarea tatălui său.

Păcat că Papa nu a venit la București cu acest document, ar fi avut un mare impat asupra tuturor românilor.

Impactul acesta sper să se producă cât mai  curând, în viitorul cel mai apropiat.

Să dea Domnul!

.

A consemnat Petre Burlacu