CĂLIN  KASPER :

Sigur ca Legiunea va avea mare viitor, nici nu se poate altfel, de vreme ce ea a fost pomenita in scrierile lui Agatanghel, cam pe vremea cand se forma poporul roman:

Mişcarea Legionara apare şi în prorocirile monahului din insula Rodos, pe nume Agatanghel, prorociri păstrate într‑un manuscris din anul 1272. Acest monah a făcut previziuni uimitor de precise, precum anul căderii Constantinopolelui, 1453, adăugând şi informaţia surprinzătoare: „Constantin a început, Constantin va pierde Împărăţia Bizanţului“. (Constantin cel Mare a luat, în anul 324, hotărârea de a face din vechiul oraş Byzantion, noua sa capitală, numită, în cinstea lui, Constantinopol. Constantin al XI‑lea va pierde oraşul în anul 1453, când va fi cucerit de turci.) Dar rândurile care ne interesează pe noi cel mai mult sunt următoarele:

„În vremea aceasta în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la Gurile Dunării, numită şi ţara Lupului, va apărea Fiul Omului încins cu sabie de Arhanghel, care va face o organizaţie numită Legheon. Membrii acestei organizaţii vor fi prigoniţi de capul statului, vor fi închişi şi ucişi la răspântii de drumuri, şi mulţi vor fugi peste hotare, prigoniţi de poporul duşman lui Dumnezeu. În timpul acesta ţara Vulturului va face război cu ţara Ursului şi în prima parte a războiului Vulturul va fi biruitor. Dar când va fi aproape de inima Ursului, acesta va primi ajutor de la fiara de peste ape şi Vulturul va fi înfrânt. Şi inima lui va fi împărţită în patru. Şi în timp ce Ursul va înainta spre inima Vulturului, toate cetăţile lui vor striga : „Pace! Pace! Pace!“. Şi tot poporul acesta din ţara de pe Carpaţi va cădea în grea robie şi mulţi vor pieri. Dar Maica Domnului şi Sfântul Ioan vor aduna în potire sângele lor şi se vor înfăţişa cu el înaintea Tronului Fiului. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile Ei, cei care vor mai fi rămas vii vor fi scoşi afară din temniţe. Şi după o vreme rana Vulturului se va vindeca. Dar ultima bătălie împotriva „lupilor îmbrăcaţi în piei de oaie“ se va da în ţara Sciţilor. Şi atunci aceştia vor fi înfrânţi şi va fi vai de tine, Om Roşu! Şi după aceea va porni de pe crestele acestei ţări de pe Carpaţi o acţiune de reîncreştinare a tuturor neamurilor.“

Cata credinta trebuie sa ai, ca Dumnezeu sa-ti dea asemenea dar de ” a vedea inainte”! Tin doar sa adaug ca Agatanghel spune ca Legiunea va fi infiintata de Fiul Omului, incins cu sabie de Arhanghel! Stim cu totii cine este numit in Noul Testament Fiul Omului! Asta si explica de ce fortele intunecate l-au urat pe Capitan cu aceeasi ura si de frica ca sa nu reinvie, i-au turnat o lespede de beton peste mormant, de zeci de tone! Dar reinvierea lui in spirit prin Doctrina Legionara nu va putea fi impiedicata de nimeni! De asta se incranceneaza carnea pe dusmani cand aud: „Traisca Legiunea si Capitanul!”