Masă de piatră.
Scaune goale de piatră.
Aşteaptă
Întoarcerea din bătălii
A vitejilor voievozi.
La ceas de taină
Ei vor veni
Să-şi odihnească braţul
De piatră,
Fruntea grea ca de piatră
Şi să vadă
Ce-i de făcut mai departe.
O, e o tăcere
Atât de afundă
Că se aud Carpaţii spre seară
Cum, aplecându-se, aştern umbra
Pe masă,
Curată şi răcoroasă.
BRÂNCUŞI
Din volumul RĂDĂCINA DE FOC
Autor Grigore VIERU
Editura UNIVERS, Bucureşti, 1988