-
Calin Kasper 11 hours ago
Ion I. Moţa şi Leonida Vlad după achitarea în procesul care li s-a intentat pentru complot în toamna lui 1924.
Ionel Mota a facut parte din complot, dar Leonida Vlad nu. Dupa ce organizatorii complotului au fost internati la Vacaresti, ei au aflat ca studentul Vernichescu, care era printre ei infiltrat, era omul Sigurantei. Fusese si el arestat, impreuna cu adevaratii complotisti! Mota, cand a aflat de la Capitan cine a fost tradatorul, a primit de la Leonida Vlad o paine, in care era ascuns un pistol. Mota a luat pistolul si in fata procurorului l-a culcat la pamant pe Vernichescu. De asta Mota n-a fost achitat odata cu „complotistii” ceilalti, ci lui si lui Leonida li s-a intentat un proces separat, fiind achitati pana la urma si eliberati cu un an in urma celor dintai.
Cei care stiu povestea cu Vernichescu, n-o prea stiu pana la capat. Vernichescu, dus pe targa la spital, s-a refacut si probabil ca a meditat suficient pe patul de suferinta, ca sa-si dea seama de ticalosia lui. Vreo 25 de ani mai tarziu, acest Vernichescu avea sa fie unul din luptatorii din munti, care a pus mana pe arma ca sa lupte contra bolsevizarii tarii. Iata ca glontul lui Mota a avut darul sa-l trezeasca pe Vernichescu din ratacirea lui, ca sa gaseasca drumul cel drept.Nota Redacției: Mulțumim dimnului Călin Kasper pentru coemntariul de mai sus, prin care salvează de la uitare un moment, un personaj, sub toate aspectele excepțional. Cu un destin prea puțin cunoscut. Ce se mai poate afla despre acest ins? Tragică figură! Și demnă, totodată!
Vernichescu – un personaj despre care nu știam ce a fost mai important
-
Calin Kasper 11 hours ago
Alte articole
11 Comments
Comenteaza Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Revin cu marturii demne de crezare referitoare la Vernichescu:
Aurel Vernichescu, tradator sau erou? Si una, si alta!
Din marturiile Capitanului, luate din lucrarea „Pentru Legionari“. Anul 1923:
De la Dănulescu am plecat pe la ora 8 seara acasă la Dragoş, în str. 13 Decembrie 41, unde urma să precizăm unele lucruri rămase nelămurite şi să discutăm asupra stabilirii datei la care urma să pornim acţiunea.
Abia ne adunasem, când Dragoş intră palid pe uşă spunând:
– Fraţilor, poliţia a înconjurat casa.
Era în seara zilei de 8 octombrie 1923 pe la orele 9.
O secundă de nelămurire, în care n-am mai avut timp nici măcar să vorbim. Ne-am încrucişat privirile, uitându-ne fiecare în ochii celorlalţi. În a doua secundă, eu am ieşit în sală şi prin geamul uşii am văzut figura generalului Nicoleanu şi a comisarilor care forţau uşa. În a treia secundă, uşile s-au deschis şi casa s-a umplut de comisari. Generalul Nicoleanu strigă:
– Mâinile sus!
Dar n-am mai avut vreme, pentru că am fost prinşi fiecare de câte doi comisari şi aşezaţi în linie: la flancul drept eram eu, apoi Moţa, Corneliu Georgescu, Tudose Popescu, Radu Mironovici, Vernichescu, Dragoş.
– Scoateţi revolverele!
– Nu avem, am răspuns noi. Avea numai Moţa un Browning 6,35 şi Vernichescu. Apoi ne-au scos rând pe rând din casă, ţinuţi de braţ de câte 2 comisari şi am fost puşi fiecare în câte o maşină care aştepta în stradă. Din
casă se auzea cum plânge bătrâna mamă a lui Dragoş.
Maşinile pornesc. Oare unde ne duc? Nu vorbim nici un cuvânt, nu întrebăm nimic pe cei cărora le suntem prizonieri. Nici el nu ne întreabă. După ce străbatem mai multe străzi, intrăm la Prefectura Poliţiei. Suntem coborâţi, apoi introduşi într-o cameră. Acolo suntem căutaţi prin buzunare. Ni se ia tot ce aveam asupra noastră, plus guler şi cravată. …
Începe interogatoriul meu. Eu nu ştiam ce au declarat ceilalţi şi nici nu avusesem vreo înţelegere anterioară între noi, ce să declarăm, deoarece nu ne-am imaginat că am putea ajunge într-o asemenea situaţie. De aceea am judecat singur situaţia şi am luat hotărârea pe care am crezut-o eu cea mai bună. Un minut de răspântie.
Când mi s-a pus prima întrebare, deşi trecuseră peste 3 minute de la intrarea mea în sală, încă nu convenisem să judec situaţia în care mă aflam şi să pot lua vreo hotărâre. Eram copleşit de oboseală şi zbuciumat sufleteşte. De aceea când mi s-a cerut să răspund, am zis:
– Domnilor! Vă rog să-mi daţi un minut de gândire înainte de a răspunde.
Se punea problema: a nega sau a nu nega. În acel minut mi-am încordat toate puterile minţii şi ale sufletului şi am ajuns la hotărârea de a nu nega. De a afirma adevărul. Şi nu cu timiditate şi cu regrete, ci de a şarja cu el.
– Da, ale noastre sunt revolverele; cu ele am vrut să împuşcăm pe miniştri, pe rabini şi pe marii bancheri jidani. M-au întrebat numele acestora. Când
am început să le spun numele, începând cu Alex. Constantinescu şi terminând cu bancherii Blank, Filderman, Bercovici, Honigman, toţi cei de faţă îşi holbau ochii din ce în ce mai mari, îngroziţi. De aceea am bănuit că ceilalţi camarazi, ascultaţi până la mine, negaseră.
– Dar pentru ce, Domnule, să-i omorâţi?
– Pe cei dintâi pentru că şi-au vândut ţara. pe cei de ai doilea ca duşmani şi
corupători.
– Şi nu regretaţi?
– Nu regretăm… Dacă am căzut noi, nu e nimic; în urma noastră mai sunt zeci de mii care gândesc ca noi!
Spunând acestea, parcă mă eliberam de sub pietroiul umilirii, sub care atitudinea de negare m-ar fi cufundat mai mult. Acum stăteam pe credinţa mea, care mă adusese aici şi înfruntam cu mândrie şi soarta grea care mă aştepta şi pe acei care păreau stăpânii mei pe viaţă şi pe moarte …
Pe urmă am fost pus să scriu aceste declaraţii cu mâna mea. Le-am scris. La sfârşit însă, am adăugat: termenul nu era fixat. Pe noi ne-a prins în discuţie, eu susţineam fixarea datei peste o săptămâna sau două, atunci anchetatorii s-au oprit, insistând din ce în ce mai mult să mă facă să renunţ la această precizare. Mai târziu mi-am dat seama de ce insistau. Pentru
că această ultimă frază desfiinţa valoare juridică a întregii acuzaţii şi forma
punctul nostru de apărare, deoarece un complot cere patru lucruri: 1. o
asociere în acest scop; 2. fixarea persoanelor; 3. adunarea armelor; 4. fixarea datei acţiunii. Noi nu aveam data fixată şi ne aflam în faza discuţiei. Termenul era de o importanţă capitală, căci în două săptămâni se putea întâmpla; ori să ne îmbolnăvim noi, ori să moară persoanele fixate de noi, ori să cadă guvernul, ori să cedeze etc. Întreaga noastră apărare juridică se va baza pe acest punct.
…
Un gând ne frământa necontenit: cine ne-a trădat? Stam nopţi, căutam să dezlegăm această enigmă. Ajunseserăm să ne bănuim unii pe alţii. Într-o
dimineaţă m-am dus în biserică şi m-am rugat la icoană, să ne descopere pe acel care ne-a trădat. În seara aceleiaşi zile, aşezându-ne cu toţii la masă, m-am adresat camarazilor:
– Sunt nevoit să vă aduc o veste tristă. Trădătorul a fost descoperit. El se află în mijlocul nostru şi stă la masă cu noi.
Toţi se uitau unul la celălalt. Eu cu Moţa urmăream figurile fiecăruia, căutând să surprindem vreun gest care ar fi putut să ne dea o cât de slabă indicaţie. Am dus mâna la buzunarul de la piept şi am spus:
– Acum să vă arăt şi actele.
În acest moment, Vernichescu s-a ridicat drept în picioare, a stat o clipă
nelămurit, apoi a dat cheia de la lada cu alimente lui Bandac şi a zis:
–Eu plec.
Nouă ni s-a părut curioasă plecare lui Vernichescu, dar ne-am continuat discuţiile pe tema actelor pe care refuzam să le arăt, deoarece nu le aveam.
Când am plecat de la masă, l-am găsit pe Vernichescu singur. Ni s-a adresat:
– Codreanu mă bănuieşte pe mine.
I-am spus că eu nu bănuiesc pe nimeni şi ne-am împăcat.
Trecuseră săptămâni peste săptămâni şi viaţa noastră se scurgea cu greu în închisoare. Pe peretele din dreptul patului însemnam fiecare zi care trecea prin câte o liniuţă făcută cu creionul…
Dar iată, ne vin şi zile de bucurie. După două luni de închisoare ne vine vestea că a sosit ordinul ca tatăl meu şi Dănulescu să fie eliberaţi. O mare bucurie pentru noi. Le ajutăm să-şi facă pachetele şi în scurt timp sunt duşi din mijlocul nostru. Îi privim cum pleacă, urmărindu-i cu ochii până ce ies pe prima poartă. Am rugat pe tatăl meu să-i spună mamei şi celor de acasă să nu aibă nici o grijă.
Orice eliberare este un prilej de mare bucurie pentru cei ce rămân. Toţi se bucură. Probabil că prin eliberarea unuia, fiecare se întăreşte în speranţa propriei sale eliberări. După puţin timp au plecat: Dragoş, Bandac, Breazu şi Vernichescu, fiind şi ei ca şi tatăl meu şi Dănulescu scoşi din proces. Am rămas numai şase, daţi în judecată pentru „complot contra siguranţei statului”.
Dragoş, după câteva zile, ne-a trimis vestea că Vernichescu este acela care ne-a denunţat. El a copiat şi declaraţiile acestuia care se aflau la dosar. Am
primit această veste cu sufletul plin de amărăciune. Neamul nostru mereu a avut parte de trădători.
…
Pe Moţa îl vedeam îngândurat. El mereu ne spunea că de vom ieşi de aici nu vom putea face nici un pas înainte fără pedepsirea trădătorului. Trădarea ne-a măcinat puterile neamului. Noi, românii, nu ne-am aşezat niciodată cu arma în mână în faţa ei; de aceea a prins rădăcini, de aceea trădători s-au înmulţit pe toate cărările, de aceea toată viaţa noastră de stat nu e decât o trădare permanentă de neam. Dacă nu rezolvăm problema trădării, opera noastră va fi compromisă.
Mâine dimineaţă e procesul. Îl aşteptăm cu emoţie. În sfârşit acum se va hotărî cu noi. Suntem la cancelarie unde aşteptăm să ne vadă familiile. Erau părinţii lui Corneliu Georgescu, veniţi din Poiana Sibiului. La un moment dat intră şi Vernichescu. Moţa îl apucă de braţ ca şi cum ar vrea să-i spună ceva şi pleacă cu el în camera vecină, în birourile funcţionarilor.
Peste câteva minute auzim şapte detunături de revolver şi strigăte. Ieşim pe sală. Moţa trăsese în Vernichescu pentru ca să pedepsească trădarea. Eu
mă reped lângă el să-l apăr, căci era înconjurat de gardieni şi funcţionari
care îl ameninţau. Lumea enervată se potoleşte. Noi suntem luaţi imediat şi
încarceraţi, fiecare într-o celulă. Pe ferestruică observăm cum Vernichescu
este scos din infirmerie şi dus la spital pe targă. Începem să fluierăm cu toţii
din celule imnul nostru de luptă „Studenţi Creştini din România Mare”, şi-l
petrecem cu acest cântec până iese pe poarta închisorii.
…
Procesul începe la ora unu. Încă de la ora zece, mii de studenţi şi cetăţeni au început să se adune în jurul Tribunalului. Pe la ora 12, au fost scoase toate regimentele din capitala pentru a putea ţine piept mulţimii. La ora unu, am fost introduşi în sala Curţii cu Juraţi. Preşedintele Curţii era
Dl. Davidoglu, iar procuror Dl. Racovicescu. Pe banca apărării se aflau:
profesorul Paulescu, Paul Iliescu, Nelu Ionescu, Teodorescu, Donca Manea, Tache Policrat, Naum etc. Se trag juraţii la sorţi. Ni se citeşte ordonanţa
definitivă într-o mare tăcere. Noi ascultăm. Ne dăm seama că se joacă soarta noastră. Ne vine rândul să vorbim. Începe interogatoriul. Noi recunoaştem totul, afară de faptul de a fi luat o hotărâre finală. Nu hotărâsem data , dar am arătat motivele care ne-au împins pe acest făgaş. Am arătat pericolul problemei jidăneşti şi am acuzat pe politicieni de trădare de neam şi corupţie. Cu toate întreruperile preşedintelui, noi am continuat până la capăt mărturisirile. Urmează un aspru şi în mai multe locuri nedrept şi insinuant rechizitoriu al procurorului. Simţim că balanţa a trecut de partea sa. Succesul acuzării nu ţinem mult, căci profesorul Paulescu îşi citeşte declaraţia într-o atmosferă de biserică, pe care o crea marele său prestigiu şi figura sa de sfânt. Declaraţia a fost scurtă, dar a desfiinţat rechizitoriul procurorului care se retrăgea jenat, parcă mai în fundul scaunului.
…
Suntem scoşi afară. Juraţii intră în deliberare. Noi aşteptăm, peste o
jumătate de oră, care ni se pare lungă ca o jumătate de an. Peste puţin auzim urale. Un ofiţer ne aduce vestea:
– Sunteţi achitaţi.
Imediat apoi, am fost introduşi în sală, unde ni se citeşte verdictul de achitare. Lumea încă mai aştepta afară. La auzul achitării a izbucnit în urale şi cântece. Suntem puşi într-un automobil şi conduşi pe nişte străzi necunoscute la Văcăreşti, pentru îndeplinirea formalităţilor de eliberare. Ne
luăm bagajele şi icoanele pregătindu-ne să ieşim din mormântul acela cu lungile lui nopţi de fremătare, cu suferinţele lui. Însă bietul Moţa rămâne şi mai departe, cine ştie până când, să se chinuiască de acum înainte singur.
Trebuie să ne luăm rămas bun de la el. Îl îmbrăţişăm cu lacrimi în ochi şi ne despărţim cu adâncă durere. Noi plecam afară, iar el intra din nou în celulă, la secret. şi câte săptămâni de acum va mai trebui să stea acolo singur, pe cimentul acela! Ne-am dus la Dănulescu şi la Dragoş, să cerem iertare familiilor pentru supărarea pe care le-am pricinuit-o şi să le mulţumim pentru grija pe care au avut-o tot timpul cât am stat închişi.
………………………
Ce s-a intamplat cu tradatorul Vernichescu mai departe? Dus la spital, asa cum spune si Codreanu, intr-o balta de sange si cu sapte gloante in el, i-am dat de urma abia dupa ce au trecut 26 de ani dupa ce a fost pedepsit de Mota. Filon Verca in lucrarea lui „Parasutati in Romania vanduta“ aminteste de acest Vernichescu. Anul 1949:
Ilie e plecat deja în sat cu mesagiul meu. Ramas singur, ma gândesc la un somn, sa-mi scot pârleala drumului si mai ales ca noaptea m-a frânt. În mai putin timp cât as spune, somnul si-a împlinit rostul. Oare cât o fi ceasul? Afara, soarele se pleaca pe deal, gata sa-si ia ramas bun. O data cu el, aud pasi pe aproape.
– S-a facut! Plecam iarasi! Sa mâncam ceva mai înainte si apoi, când se va lasa seara, om coborî la vale. Am anuntat pe toti. Spiru va veni si el cu prietenii lui!
Stateam ca pe ghimpi sa-i vad, dupa toate câte s-au întâmplat. Arestarea mea i-a tulburat mult. Au intrat toti la fund, sa treaca furtuna. Acum, ca sunt iarasi liber, vom lua firul de la capat. Plecam grabiti. Aveam doua ore bune de drum. Din deal, vad lumini împrastiate pe mare întindere. E satul Teregova, leaganul activitatii noastre de ani de zile, cu Domasnea, centru fara pereche de rezistenta româneasca. Grabim pasul si, o jumatate de ora mai târziu, iata-ne în gradina lui I. Aud voci multe.
– Traiasca Legiunea si Capitanul! ma întâlneste Spiru Blanariu, cu o padure de brate întinse spre cer.
Îi îmbratisez pe rând, frati de vremuri grele, întors ca de dincolo de lume. Bucuria nu mai are margini la cei ce traiesc acelasi destin. Printre ei recunosc pe Gogu Cristescu, Comandor Domasneanu etc.
Istoria lor e lunga, sper sa revin, într-o zi, asa cum faptele o merita. Primul ia cuvântul Spiru, sa descrie o situatie pe întreaga regiune, de la Caransebes la Orsova.
– Am primit o propunere de la grupul colonelului Uta si Vernichescu, care ne cere sa ne unim fortele la bine si la greu. Nu le-am dat nici un raspuns înainte de a anunta Centrul.
– Ati luat legatura cu ei sau v-au transmis doar dorinta lor?
– Am primit un curier de la ei!
– Ce parere are fiecare despre aceasta propunere?
Astfel, desprind, din expunerea celor prezenti, opinii în general favorabile unei întariri a rezistentei, pentru a putea controla toata regiunea.
– As dori, înainte de a lua o decizie plina de consecinte, sa va prezint sau sa va împrospatez memoria asupra personagiilor care cauta sa se apropie de noi. Colonelul Uta. Prefect de Severin, cu depline puteri pentru a urmari pe legionari. Mâinile lui sunt patate cu sânge, sângele camarazilor nostri. El a
ordonat uciderea a trei legionari pe judet, în plus de cei ucisi în Caransebes si expunerea lor pe terenuri virane, în fata carora au defilat copiii de scoala, de la 6 ani în sus. Vernichescu. A tradat pe Capitan si a fost pedepsit de Mota. A scapat ca prin minune cu viata. A fost eliminat din Legiune pentru tot restul zilelor, fara posibilitatea de reabilitare. Tradarea nu se reabiliteaza, ea ramâne pecetea fierului rosu, pe toata viata. Ceilalti, care vor fi cu ei, sunt, poate, oameni de treaba. Nu-i cunosc, vorbesc doar de sefi. Cine ar putea sa-si ia libertatea sa spele de tot trecutul, pe unul sau pe altul? Asa, suntem mai putini, dar încrederea, sacrificiul, unul pentru altul, este total. S-ar putea trece peste aceste realitati? …
Ne-am strâns, pe rând, în brate, pentru ultima data si, dupa miezul noptii, iau calea întoarsa, împacat si plin de sperante. În urma, focul sacru, al daruirii pentru ideea de neam, nu se va stinge. El va arde mai mult ca niciodata. Spiru Blanaru, acest bucovinean refugiat la noi, plin de curaj, de sacrificiu, va ramâne ca o lumina vie vesnic aprinsa. Dupa un razboi în Rasarit, unde s-a purtat ca un erou, se întoarce acasa, casa lui de sub Obcine. Nu pentru mult timp, însa. Rusii l-au gonit, i-au luat totul. Frate de cruce, a pornit cu toti bucovinenii sa caute o noua casa la cealalta extremitate a tarii, Banatul ospitalier. Aici a cautat camarazii de ideal si s-a aliniat rândurilor deja în ordine de bataie. Pentru el, ca si pentru ai lui, lupta nu s-a terminat. Îsi construieste un camin legionar, luând în casatorie pe fata camaradului Horascu, seful plasei Teregova. Casa lor se gasea pe dealurile Domasnei. Aici l-am gasit în 1945, si epopeea luptei legionare îsi sapa albie alaturi cu Valea Timisului.
– Camarade Filon! As
vrea sa te însotesc o bucata de drum! Am trait ani de zile
momente grele, dar sublime. Ne simteam ca frati din acelasi lastar.
– Camarade Spiru! s-ar putea ca eu sa trec dincolo. D-ta cunosti bine regiunea si oamenii. Când ne vom întoarce toti, în frunte cu Comandantul, pentru ultima batalie, sa va gasim pe toti gata de lupta. Sa traiti, însa, pâna atunci, sa nu va pierdeti speranta. Dumnezeu ne va ajuta, pentru ca luptam pentru cruce si cauza noastra este dreapta si sfânta. L-am strâns la piept, ne-am contopit gândurile în aceeasi simtire. Ca o umbra dispare în întuneric, se întoarce la ai lui, la banatenii lui, care l-au adoptat, l-au iubit. Dumnezeu a decis altcum. Vremile si-au schimbat cursul.
Am aflat mai târziu, dupa procesul de la Timisoara. Împrejurarile sau destinul? S-au unit cu grupul Uta–Vernichescu în primavara si s-au botezat, într-o baie de sânge, împreuna, sa scrie o pagina de istorie româneasca,
una din cele mai sublime. Eroii se cheama: Spiru Blanaru, Comandor Domasneanu, Smultea din Teregova, Colonelul Uta, Vernichescu, avocat Ionescu… Batalia de la Pietrele Albe, acolo unde am poposit la coliba lui Ilie în ultim pelerinaj, ramâne un simbol de unitate româneasca în fata dusmanului comun. Jertfa lor se va rasfrânge peste istorie, sa lumineze drumul, singurul de urmat de generatiile ce vin.
La sectia de jandarmi din Teregova se gaseau detinuti câtiva camarazi, arestati de curând. Ceilalti au pregatit un atac, sa-i elibereze, înainte de a fi dusi la Timisoara, pentru ancheta. Atacul a întâmpinat o rezistenta armata, întarita peste noapte, fara ca ei sa afle din timp. Se retrag cu pierderi pâna la coliba de pe Pietrele Albe, în padurile Teregovei, unde organizeaza rezistenta. Siguranta face apel la o divizie de armata cu care înconjura regiunea. Lupta era inevitabila. Ea a durat câteva zile si rezistenta a fost înabusita în sânge. Au cazut: Col. Uta, Vernichescu si altii, al caror nume vor figura cândva pe monumentul eroilor. Spiru Blanariu, Comandor Domasneanu si multi altii au fost prinsi si executati, dupa un simulacru de proces la Timisoara.
PS. Inginerul Aurel Vernichescu din Varciorova este fostul
tradator al vacarestenilor, schimbat insa la fata, ca si colonelul Uta.
Merita un film, macar, spre a fi dat de exemplu ca binele invinge acolo unde n-a murit omul!
oricine are dreptul la o a doua sansa, stelescu a avut 3….
Am si eu o intrebare ,oare si-a pus cineva problema infiltrarii miscarii Garzii de Fier de catre crypto-evrei sayanim ? Eu cred ca in asta consta subminarea miscarii si distrugerea ei (ca a intregii Romanii de altfel ). Pai daca nazistii germani erau crypto-evrei , puterea politica in Romania era in mainile crypto-evreilor din dinastie ,finante ,loje masonice si guvern (alde Calinescu ,Titulescu ,IG Duca etc etc ) cu siguranta ca si miscarea nationalista romana era monitorizata , infiltrata si chiar manipulata spre a servii interesele papusarilor din umbra !
Dușmanii ne izbesc mișelește și trădarea mușcă din noi.CORNELIU ZELEA CODREANU
http://ro.wikisource.org/wiki/Pentru_legionari
Nick, de vreo saptamana tot dau tarcoale acestui subiect si nu prea stiam ce sa fac. Sa-i dau drumul pe net sau nu! Acum, datorita tie, fiindca ai intrebat daca cineva s-a gandit la o diversiune in stil mare contra Legiunii, iata concluziile la care am ajuns:
Nedreptățitul Horia Sima
După uciderea mișelească a Căpitanului, urmată de executarea în „Noaptea Sfântului Bartolomeu” din 21/22 septembrie 1939 a aproape 300 de căpetenii și fruntași, Mișcarea Legionară a primit o lovitură pe care dușmanii ei neadormiți o credeau mortală.
Dar de ce s-a strâns atât de multă ură, neostoită nici azi, împotriva acestei Mișcări? Fiindcă dacă privim în jur, Stalin (cine i-a numărat?), Hitler (milioane), Organizația crucilor cu săgeți maghiare (80.000), au ucis cu mult mai mulți evrei, decât s-au putut pune în cârca Legiunii. Dușmanii ei, cu chiu cu vai, fără dovezi și cu ajutorul diversiunilor, i-au imputat moartea a 120 de evrei. Ori este foarte ciudată această disproporțională ură împotriva Legiunii, care nu le-a făcut evreilor mai nimic, în comparație cu alții!
Studiind anumite profeții, începând cu Agatanghel, (1272), Nostradamus (1555) și cei mai noi, Sundar Singh, Baba Vanga, părintele Arsenie, toți au prevestit că poporul român este unul al jertfei, dar din mijlocul căruia, tocmai din această pricină, se va ivi acela care va reîncreștina lumea. Ori Legiunea a dovedit că în 11 ani, din 1927 de la înființare, până la moartea Căpitanului, în 1938, a pornit o acțiune care seamăna ca două picături de apă cu o reîncreștinare a lumii. Și atunci, nu trebuiau forțele oculte să pună tunurile pe toți cei care purtau cămașa verde și pe întreaga Mișcare care, ajungând la un milion de membri, băgase spaima în toți ticăloșii?
Astfel că nici un mijloc n-a fost cruțat în această luptă, dusă pe viață și pe moarte. Și atunci, putea să lipsească din arsenalul mișeilor tocmai acel principiu diversionist, care de la romani încoace, s-a dovedit extrem de eficace? El se numește și azi, în cinstea celor care l-au aplicat consecvent, divide et impera. Adică, să surpi zidurile din interior, folosind legionari, ca să dărâme Legiunea.
Încercări de tipul divide et impera au fost și mai înainte, prin coruperea legionarului Mihai Stelescu, care s-a rupt de legiune și și-a format o dizidență, dar n-a fost urmat de nici un legionar adevărat. Doar câțiva pleșcari și unii care au fost dați afară din legiune roiau în jurul lui Stelescu, până ce trădarea lui și-a primit răsplata. Acțiunea diversionistă fusese astfel stopată.
Puteau dușmanii să nu încerce iar, după ce Mișcarea pierduse pe cei mai integri, mai capabili, mai devotati și gata de jertfă legionari? Desigur că nu! Dar, a apărut un încurcă-lume, un capsoman, un nechemat, care și-a pus în capul lui cel lunguieț ca scop al vietii reorganizarea Mișcarii, respectând litera și spiritul doctrinei legionare, așa cum este ea descrisă în Cărticica șefului de cuib. Acest „netrebnic” a fost Horia Sima.
Copil orfan, crescut de rude, deosebit de inteligent, premiantul liceului „Negru Vodă” din Făgăraș și studentul pe care profesorii îl rugau la facultate să nu se prezinte la examene, fiindcă nu aveau ce să-l mai întrebe, a pornit în 1939 o acțiune, de unul singur, de a încerca să regrupeze Mișcarea răsfirată a lui Codreanu. Acest Sima s-a înscris în legiune printre primii, în primul cuib înființat în București. Pe unde și-a purtat el pașii, au răsărit legionari integri, precum Dan Ion, Nicolae Pătrașcu, Dumitru Banea din zona Făgăraș-Sibiu, iar în județul Arad, unde Sima a fost unul din capeteniile legionare la nivel de zonă, Legiunea s-a poziționat la alegerile din 1937 pe primul loc, înaintea liberalilor și a țărăniștilor. (Atunci Legiunea a reușit să devină a 3-a forță politică a țării, după liberali și țărăniști, cu aproape 16% din nr. total de voturi). Despre Sima, care l-a vizitat odată pe Căpitan la Casa Verde și unde discuția dintre cei doi, între patru ochi, a durat mult mai mult decât s-au așteptat cei care se aflau atunci acolo, mărturiile spun că, întrebat cine a fost acel necunoscut, Căpitanul ar fi spus: este omul meu de zile negre! Folclorul legionar spune multe, nu ne putem lua doar după el, dar cert este că atunci când Căpitanul a dorit să-și publice lucrarea „Pentru Legionari”, Horia Sima și cu Nicolae Petrașcu și-au luat răspunderea publicării ei, realizată la tipografia Veșteman din Sibiu. Perfect organizată, cu toată cenzura zevzecului Carol al II-lea, acțiunea a fost încununată de succes. Sima și Pătrașcu și-au riscat atunci libertatea și probabil și viața prin această acțiune.
După momentul de încremenire din 1938-1939, dispărând autoritatea morala uriașă care era Corneliu Zelea Codreanu, s-a strecurat în sufletele mici ale unor legionari dintre cei rămași în viață, dorința de a lua ei locul Căpitanului.
Mai întâi însă, trebuie să discutăm despre ce este și prin ce se caracterizează o diversiune. Ea este o încercare mișelească de distrugere a unui adversar, acoperindu-l cu minciuni. Ca să reușească, diversioniștii trebuie să se prezinte imaculați și fără pată, să se arate a fi luptători pe cai albi, pentru dreptate și adevăr. Ei întorc cu fundul în sus realitatea deformând-o, în așa fel ca să le justifice afirmațiile. Fiindcă diversioniștii știu că au o pozitie slabă și pot fi ușor descoperiți, aruncă asupra dușmanului tot veninul pe care-l au în gușă, vopsind în negru pe adversar și negându-i cele mai evidente calități sau fapte pozitive.
Care a fost marea diversiune care a reușit să dividă și să învrăjbească legionarii? Ea a fost realizată prin inocularea ideii că în Legiune ar exista două feluri de legionari: unii „buni”, „devotați”, „gata de jertfă” și alții „răi”, adică trădători ai idealurilor legionare, sperjuri, mincinoși, diabolici, gata de a distruge și duce de râpă Mișcarea. Învrăjbirea legionarilor s-a realizat prin introducerea noțiunilor aberante de „codreniști” și „simiști”. Codreniștii erau definiți ca cei buni, urmașii loiali ai Căpitanului, cei care dormeau cu „Cărticica șefului de cuib” sub cap, iar cei răi erau toți cei care erau adepții lui Horia Sima!
Conform faptului că diversioniștii trebuie, ca să fie crezuți, să se prezinte imaculați în fața opiniei publice, rezultă că diversiunea nu putea să pornească decât din rândurile legionarilor „buni”, adică de la cei care s-au declarat singuri „codreniști”. Interesant este că numai codreniștii susțin sus și tare împărțirea legionarilor în „buni” și „răi”, iar cei „răi” sunt declarați toți aceia care erau adepții lui Horia Sima.
Atunci când faci o clasificare, trebuie să definești mai întâi criteriile după care te orientezi. Acestea trebuie să fie clar definite. Ori neexistând criterii obiective și bine precizate, împărțirea s-a făcut după ureche, ținta acestei diversiuni fiind mereu și tot timpul Horia Sima. Adică, oricine se declara adept al lui Horia Sima, sau simpatiza cu el, sau se exprima pozitiv la adresa lui, era pe loc stigmatizat ca legionar „rău”. Iar cei care loveau în Sima, erau primiți cu fanfara în rândurile codreniste.
Ori această absurditate nu putea să nu ducă, la o analiză atentă, la dezvăluirea cusăturilor cu ață albă a întregii făcături, care pretindea că vrea să facă curățenie în legiune, dar de fapt urmărea doar compromiterea lui Horia Sima.
Un teoretician al acestei diversiuni a fost Șerban Milcoveanu, un legionar de mâna a opta la nivelul anului 1939. În noaptea de 21/22 septembrie 1939 el se afla internat la spitalul militar Brașov, cu alți legionari. Urmând ordinul regal criminal, jandarmeria Brașov a ales din spital șapte legionari, care au fost împușcați în acea noapte: avocatul Traian Cotigă, inginerul Eugen Ionică, căpitanul Emil Siancu. Apoi Grigore Pihu, licenţiat, luliu Şuşman şi Gheorghe Proca, ambii funcţionari şi un alt avocat, Ion Herghelegiu, care era atât de bolnav și de slăbit, încât nici nu putea merge. Și totuși, pe lista legionarilor periculoși era trecut un om ce trebuia dus de subțiori și nu doctorul Milcoveanu, care era în putere și mult mai sănătos decât Herghelegiu. Deci, poate oricine să-și închipuie cât de jos era Milcoveanu în ierarhia legionară la acea dată, în comparație cu Horia Sima. Și totuși, în capul acestui legionar minor care era Milcoveanu, a început să coacă ideea că lui i s-ar cuveni locul Căpitanului, fără să se întrebe dacă nu cumva altora, mai merituoși și cu rezultate mai mari în legiune, li s-ar cuveni acel loc. Dorind să se vadă în fruntea Legiunii, e de înțeles cât de mult venin a putut aduna împotriva celui care s-a instalat în locul Căpitanului, care nu era altul decât Horia Sima.
Teoreticianul Milcoveanu, se aliază cu „codrenistul” Borșa, cel care aflat la Berlin și solicitat de Horia Sima să-l ajute la reorganizarea Mișcării, a refuzat. Sima a rămas aproape singur în lupta contra regelui Carol al II-lea. Deși codreniștii neagă rolul decisiv al lui Horia Sima în organizarea revoluției care a dus la prăbușirea regelui, confirmarea vine de unde nu te-ai aștepta: Antonescu, după rebeliune, vrând să-l ia peste picior pe Horia Sima, afirma că acesta conducea lupta contra lui Carol al II-lea de la Brașov, deghizat în cioban. Sprijinit în bâtă și cu țundra în spinare, Sima a reușit să-l alunge pe netrebnicul de pe tron, devenind pe drept șeful Mișcării și vicepreședinte al Guvernului Național-Legionar.
Milcoveanu îl zugrăvește pe Sima numai în negru, scriind despre el că n-ar fi fost de loc inteligent, ceeea ce e un mare neadevăr. Sima sclipea de inteligență, se vede după cum și-a scris cele 7000 (șapte mii) de pagini de memorii. Apoi, Milcoveanu, folosindu-se de o întâmplare tragică, (aceea că aproape toți cei care au fost parașutați între 1948 și 1953 în Romania ca să destabilizeze regimul comunist au fost prinși) a lansat ideea, fără dovezi, că Horia Sima i-ar fi trădat, dându-i în mâna comuniștilor. Mai târziu însă, s-a descoperit că în serviciile secrete engleze s-a strecurat un spion sovietic, care transmitea rușilor planul operațiunilor de parașutare. Ce fel de „codrenist” poate fi un asemenea om, care a nesocotit recomandările din cartea de căpătâi a legionarului, numită „Cărticica șefului de cuib”? Iată câteva din aceste norme, pe care Milcoveanu le încalcă flagrant:
– Legea onoarei: mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă, nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei.
– Lucrurile mari şi bune se fac cu inimă bună, pentru că unde e inimă bună acolo e Dumnezeu, iar unde inima e rea, acolo s-a băgat diavolul. De aceea unde este inima rea nici un lucru n-are spor. Toate merg pe dos. Despre omul care păşeşte cu inimă rea se zice că nici păpuşoii nu-i cresc pe ogor.
– În general, un şef, ca şi un legionar, trebuie să fie atent de a nu face nici un fapt, de a nu se introduce în vreo acţiune care ar putea periclita, strica sau dezonora Legiunea.
– Un alt rol al şefilor de garnizoană este acela de a veghea ca să nu se întâmple nici o neînţelegere între legionari… El va căuta să împace cu foarte multă înţelepciune orice neînţelegere. În faţa şefului Legiunii este mai mare, nu încăpăţânatul, ci acele care ştie să se supună intereselor sacre legionare, să jertfească din convingerile lui, din mândria lui, în scopul victoriei.
– Foștii șefi vor căuta cu înţelepciunea şi experienţa lor să împace lucrurile şi să păzească organizaţia de cea mai mare greşeală: neînţelegerea, dezbinarea.
– Un șef legionar trebuie să fie drept cu legionarii şi cu toată lumea. Nici adversarului nu-i poate face nedreptate. Va lupta cu el, îl va învinge, dar pe căile dreptăţii, ale moralei; nu prin laşitate sau minciună. Să nu vorbească de rău pe camarazii lui. Să nu permită să i se vorbească de rău despre alţii. Să ştie să păstreze armonia în unitatea pe care o conduce. Este de o importanţă capitală. Un şef de ar avea toate calităţile din lume şi dacă în unitatea pe care o comandă e ceartă, dezbinare, neînţelegere, trebuie imediat înlocuit. Sunt unii şefi care îndată ce iau comanda unei unităţi, unitatea începe a se destrăma.
– De ce trebuie să se păzească un şef legionar. Să nu se lase ademenit. Adversarii au două căi de luptă. Prima cale, atacul făţiş pentru a ne strivi. Dacă văd că noi am rezistat şi n-am fost striviţi, atunci încearcă a doua cale: ademenirea câtorva oameni pentru dezbinarea noastră.
– Acum împotriva Mişcării Legionare, se întrebuinţează primul mijloc: încercarea adversarilor de a ne strivi. Când vor vedea însă că nu ne pot strivi, vor încerca al doilea mijloc: dezbinarea noastră prin ademenire.
– Este o mare greşeală ca un şef legionar, din invidie, să înceapă a vorbi de rău în fata oamenilor din cuib sau din sat, pe un camarad al său. Aceasta duce la dezbinarea în două a legionarilor, la lupta dintre dânşii, la victoria inamicului. Este aşa de grav acest lucru, încât Legiunea consideră asemenea fapte aproape ca o trădare. Cum? Pentru ambiţiile tale să distrugi Legiunea? Chiar dacă sunt duşmani personali, când au devenit legionari nu se mai ceartă, nu se mai vorbesc de rău, luptă fiecare în funcţia pe care o are şi slujeşte cu credinţă cauza legionară şi victoria de mâine.
Vedeți cât de mult insistă Căpitanul asupra dezbinării, a ademenirii, a nu fi cu inima bună? Privind din acest punct de vedere activitatea lui Horia Sima și a lui Milcoveanu, vom constata că Sima are la activ realizări importante, toate fiind în concordanță cu Cărticica. Eu m-am convins deja că el în memoriile lui n-a folosit niciodată expresii jignitoare sau licențioase, n-a debitat minciuni și chiar pe adversarii lui cei mai acerbi i-a descris cu multă cumpătare și obiectivitate. De exemplu, lui Antonescu, cel despre care scrie ca a fost mai josnic decât Carol al II-lea atunci când, prefăcându-se prietenul legiunii, clocea rebeliunea, îi recunoaște însă patriotismul. Ori Milcoveanu nu recunoaște la Sima nici un fel de calitate, nici cele mai evidente. Milcoveanu, în memoriile lui, îl declară și pe preotul Borșa „codrenist” de vază, probabil fiindcă Borșa scrisese și el în memoriile lui pagini veninoase la adresa lui Horia Sima. Ori ce fel de „codrenist” putea fi Borșa, de vreme ce la Aiud, în faimoasa celulă 321, el era unul din cei care aceptase reeducarea, lepădându-se de legiune și chiar și de Căpitan? La Aiud în pușcărie, în ciuda teoriei lui Milcoveanu, s-au dovedit de neîngenuncheat „simiștii” Alexandru Ghica și Nicolae Pătrașcu, ultimul având parte de o moarte groazică, ucis în baie, la scurt timp după ce fusese eliberat de la închisoarea Aiud. Tot la Aiud, alți doi mari „codreniști”, Victor Biriș și Vojen au cedat „reeducării”.
Deci „codreniștii ” nu sunt nici pe departe atât de curați pe cât vor să se arate lumii, trăsătura lor comună nefiind adeziunea la doctrina legionară, ci ura atavică contra lui Sima. Poate că „codreniștii” n-au fost neaparat „ademeniți” din afara legiunii, dar cu siguranță au fost mânați de egoism, invidie și ură. Nu știu dacă au fost conștienți de răul pe care-l fac Legiunii.
În timp ce „codreniștii” se consumau inutil, posedați de sentimente destructive, Horia Sima a avut și alte realizări notabile, dintre care amintesc doar Mausoleul de la Majadahonda, ridicat în memoria eroilor legionari Moța și Marin. Dați o căutare pe Google și priviți uriașul monument, ridicat din inițiativa lui Sima și aratați-mi și mie dacă toți „codreniștii” luați la un loc, au avut vreo realizare comparabilă. Va spun eu că afară de a împroșca cu venin, n-au realizat nimic. Nu poți realiza ceva constructiv, atunci când ești posedat de sentimente distructive.
Concluzii: O să mă întrebați de ce m-am apucat să dezgrop morții. Am făcut-o nu ca să dezbin, ci ca să unesc. După mine, 90% din acuzațiile aduse lui Horia Sima sunt nefondate și nedovedite, făcute cu multă rea-voință. Există însă și un alt motiv, legat de renașterea Mișcării Legionare. Acest lucru trebuie realizat nu de facto, ci o renaștere în spirit, luând ca bază doctrina legionară. O mlădiță, atunci când e fragedă și n-a prins încă rădăcini, trebuie protejată. La ce folosește să ne declarăm continuatorii Legiunii lui Codreanu? Va spun eu la ce folosește: să sară toate lichelele și toți neaveniții în capul nostru. Și apoi, nu sunt deja destui care se pretind a fi continuatorii Legiunii Arhanghelul Mihail? Au făcut până acum vreo brânză? N-am auzit! Deie Dumnezeu să facă de acum înainte, dar nu cred!
Dar dacă se ia „Cărticica șefului de cuib” ca doctrină de bază, se înființează un partid care să urmărească așezarea societății românești pe baze morale, cine va putea cârâi împotriva legii muncii, a educației, a tăcerii sau a onoarei? Pe deasupra, dacă se declară urmașa Legiunii, mișcarea cea nouă se va scinda imediat în două, fiindcă vor ieși din groapă codreniștii, ca să se bată cu simiștii. Este tocmai ce ar lipsi, la început de drum: ca să apară, pe lângă dușmanii neadormiți din afară, stafiile greșelilor trecute.
De ce atăta ură împotriva legionarilor? Asta este o problemă capitală. Interesant răspunsul dvs. O să-l pun pe prima pagină a site-ului, separându-l de partea a doua, „dedicată” lui Milcovanu. L-am cunoscut bine. Era mai curând un singuratic, nicicum un veleitar să conducă Legiunea.
Nu Milcoveanu a declanșat opoziția la Horia Sima! În țară disputa dintre simiști și anti-simiști a apărut după 1990, ca ecou al acestei dispute din exil. Pe Sima l-au contestat camarazii săi cu care a împărțit exilul.Papanace, de pildă, și ceilalți machedoni!
Cât privește acțiunea de parașutare a legionarilor, Sima, cu inteligența lui, putea să-și dea seama ce sorți de izbândă are. Dar contestația să se referă la alte fapte sau la abținerea de a făptui în alte situații. Esențială mi se pare mie, din punctul meu de vedere, „grija” sa pentru soarta legiunii după moartea sa!
Văd că nu luați în seamă această obiecție. M-ar interesa păreea dvs, poate că greșesc eu.
Stimate domnule Profesor Ion Coja,
I-ati reprosat lui Sima faptul ca n-a avut grija ca sa-si creasca un inlocuitor. Nu-mi dau seama ce l-a retinut sa faca acest lucru, dar banuiesc ca i-a servit drept model insusi Capitanul. In doctrina legionara exista o retinere in a numi pe cineva in functie, mai repede se permitea celor vrednici de a se ridica la cele mai inalte functii in Legiune, prin selectie darwinista. Dintre acesti devotati cu trup si suflet, alegea Capitanul oamenii potriviti. Dar, ca orice om, si Capitanul a gresit, atunci cand l-a pus pe Mihai Stelescu pe lista parlamentarilor Legiunii. Am citit o marturie legionara care arata cat de afectat si de deprimat a fost Capitanul, atunci cand a aflat cat de departe mersese Stelescu cu tradarea! Si-a pierdut increderea in sistemul de educatie legionar, care pornea de la cuib si care selectiona oamenii dupa caracter, atasament la valorile legiunii si dupa fapte si atitudine. Poate ca Corneliu Codreanu s-a temut sa nu faca aceeasi greseala ca si cu Stelescu, poate ca s-a gandit sa lase concurenta libera pentru cei merituosi, dintre care unul va sti sa se impuna. Iar Horia Sima, pe de o parte, s-o fi temut sa n-o scranteasca si el ca si Capitanul!
Sima, atunci cand a format guvernul legionar, a ales oameni de o probitate si o cinste ireprosabila. Nu exista adversar al lui Sima, care sa poata contesta exceptionalul fler si cunoastere de oameni, de care a dat dovada cand a ales dintre legionari, pe cei desemnati ca sa preia functii importante in guvern. Traian Braileanu, Petrovicescu, Iasinschi, Mihail Sturdza, cat si ceilalti, s-au achitat cu totii cu brio de functiile lor. Printre cei alesi, numit la finante ca al doilea om din minister, dupa ministrul Cretianu, pus ministru de Antonescu, a fost si Papanace.
Sima facuse un plan de actiune la Berlin impreuna cu Papanace, referitor la alungarea regelui. Dar Papanace nu s-a mai tinut de cuvant, renuntand sa-si indeplineasca partea lui din obligatiile luate fata de Sima. Razgandindu-se, Papanace nici macar n-a facut gestul minim de a-l informa pe Sima ca se retrage din combinatie. (Poate ca nici n-o fi putut).
Cand insa Sima a reusit in actiunea lui ce parea fara sansa, Papanace nici n-a avut curajul sa vina de la Berlin la Bucuresti, ci a dat mai intai un telefon lui Sima, intrebandu-l daca „are vre-un rost sa vin in tara”. Sima l-a chemat, „uitand” de defectiunea Papanace si punandu-l om de baza la ministerul de finante. Eu zic ca a dat dovada de marinimie sufleteasca! Ulterior, Papanace l-a atacat pe Sima de mai multe ori in memoriile lui si in scrisori, ceea ce mie nu mi s-a parut a fi un raspuns corect, dat unui om fata de care Papanace era de doua ori indatorat.
Iar Sima, in memoriile lui scrise in anii 1977, deci pe cand atacurile lui Papanace se consumasera deja, are taria sufleteasca de a scrie ca Papanace s-a achitat cu brio de functia pe care a avut-o la ministerul de finante in timpul guvernului national-legionar. Prin aceasta atitudine, Sima a dovedit ca este un om de caracter.
Alt motiv important de a nu numi un inlocuitor, a fost acela ca daca noul Capitan ar fi fost numit de Sima, atacurile „codrenistilor” ar fi fost cu siguranta indreptate si asupra acestuia. Pacea nu putea fi restabilita, decat daca Sima avea inteligenta de a se abtine. Si abtinandu-se, a dovedit ca a avut-o.
Domnule Kasper ,cu mult respect dar nu a-ti inteles inca dimensiunile chutzpahului politic crypto-evreiesc ……Un scriitor american ,al carui nume i-mi scapa acum (probabil Paul Quinlan o sa mai verific ) spunea intr-o carte de a lui ……..” Acel maniac , Sima ,fostul lider al Legiunii ,a trait in Spania lui Franco pina la adinci batrinetii fara sa fie acuzat de crime si niciodata n-a fost suparat de vinatorii evrei de criminali de razboi …..!? ..Nu-ti da de gindit ?……………….Ori n-a facut nici o crima ori a fost omul lor ! ………regretatul nepot al lui CZ Codreanu ,Nicador ZC , a avut o parere in acest sens ,si anume ca Sima a fost un agent cu rol de subminare a Legiunii . Agentul cui ?
Domnule Nick, fiecare dintre noi ajunge la un punct in care nu intelege ceva. Am si eu limitele mele, ca fiecare. Dar ce am inteles, este faptul ca multi dintre cei care se pretind legionari, nu sunt nici pe departe asa cum ara trebui sa fie legionarul. Eu i-am luat apararea lui Horia Sima nu fiindca sunt simist, ci dintr-un sentiment de dreptate. Carticica interzice oricarul legionar adevarat sa vorbeasca de rau pe alt legionar. Carticica mai cere sacrificiu fata de propriile interese si actiuni pentru ridicarea prestigiului legiunii. Ori ce legionar poate fi acela, care arunca cu noroi in alt legionar si ii cauta greseli cu lumanarea?
Dumneata spui despre Sima: ori n-a facut nici o crima, ori a fost omul lor! Dar Sima putea sa nu faca nicio crima si totusi sa nu fie omul lor! Fiindca eu nu stiu ca Sima sa fi facut crime si nici sa fi dus Legiunea de rapa.
Iar Leon Degrelle, nazistul care a fost in Belgia condamnat la moarte, a trait tot in Spania pana la adanci batranete fara ca sa-l tulbure nimeni. De ce n-ar fi trait si Sima nestingherit, el nefiind niciodata condamnat nici la moarte si nici altfel? Apoi, a fost aliatul vesticilor atunci cand au fost organizate actiunile comune de parasutare ale unor voluntari romani ca sa saboteze comunismul.
Referitor la Nicador, am citit si eu unele din acuzele lui la adresa lui Sima si cred ca nu are dreptate. In primul rand era orbit de ura si apoi ca nu a faptuit nimic pozitiv pentru Legiune. Poate ma insel eu!
Daca ascultati cu atentie interviul lui Sima ,veti observa ca se eschiveaza de la a explica motivele rebeliunii …..oare de ce ? Adica acel eveniment deosebit de important pentru istoria noastra nu merita nici macar o explicatie detaliata ?…… Numai vaga remarca ” din varii motive ” , pe care nu ni le spune si noua ,de parca „”ce rost ar avea „” ……Totusi sa mergem pe firul intimplarii ….Rebeliunea impotriva lui Antonescu dupa logica noastra nu a avut nici un sens .Pai ,teoretic amindoi Sima si Antonescu erau in aceasi barca ,barca lui Hitler ……..Oare nu cumva ordinul de distrugere al Legiunii a venit de la Hitler ….deoarece se pare ca tot Hitler a incuviintat si uciderea lui Codreanu !…….instigatorul folosit pentru declansarea acelei inutile rebeliuni se pare ca a fost Sima …….. cu scop precis de distrugere a Legiunii ,deoarece Hitler nu a putut sa o modeleze dupa planurile lui ,aceasta formindu-se dupa cultura si interesele romanilor nationalisti .Eu cred ca Hitler a ordonat desfiintarea miscarii legionare cozilor de topor Sima si Antonescu ,amintrei crypto evrei , manipulati si infiltrati cu misiune ,de oculta frankista rothschild ….(Dumneavoastra oare a-ti citit pe undeva sau ati auzit despre vreo crtica la adresa lui Rothschild adusa de Hitler , Sima sau Antonescu ? Sau chiar de Codreanu ? Daca ai auzit spunemi si mie ,te rog !……Nu cred ca ai sa gasesti asa ceva ,deoarece se pare ca el era seful lor din umbra ……..PS Ia uitati-va la mutra lui Sima ,parca ar fratele lui Shamir Perez ,mustacioara ii mai lipseste . ……………….faptul ca s-a nascut la Fagaras nu-l face roman ,asa cum si Isarescu s-a nascut la Vilcea dar tot crypto-evreu este .Racolarea astora se face prin canale obscure romanilor si cunoscute numai celor implicati . Eu am avut ocazia sa cunosc unul si dupa citeva discutii cu el am avut o senzatie de voma la auzul cit de tare sint penetrate de sayanim serviciile secrete romanesti in special si societatea politica romaneasca in general . Practic Romania tara romanilor numai exista .Sayanimii sint guvernatorii iar romanii sint numai masa de manevra ,buna de exploatat si sacrificat .
https://www.youtube.com/watch?v=UBTtVb1u55U
Dupa atitea laturi aruncate in legionari la ce va asteptati ? Doar evreul Goebels a spus ..:orice minciuna repetata ,ajunge a fi crezuta !”….eu altceva as vrea sa zic …..nu am inteles de ce legionarii autentici nu au ajuns la un consens cu comunistii nationalisti …sincer sa fiu ,avea idealuri comune !…..sa fi fost legionarii atit de intoxicati de viclenele partide istorice incit sa-i creada pe comunisti anti-romani ?/