BUNII NOȘTRI VECINI…UCRAINENII
1. În 1918 au dorit anexarea Basarabiei și doar prezența militară a românilor a forțat retragerea acestei cereri;
2. În 1945 au dorit anexarea Basarabiei și doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea acestei pretenții;
3. În 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor românești, pentru a desprinde regiunea
transnistreana, pe care și-o doreau atât de mult pentru ei;
4. Din 1992 până în prezent au fost parte activa din formatul de negociere pentru regiunea transnistreana;
5. În mod permanent au susținut poziția Rusiei și au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierile să fie formale și să eșueze;
6. Cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentată de ucraineni și nu de ruși; aceștia aveau rolul
clar dat de la Kiev ca Republica Moldova să eșueze pe toate planurile;
cei care au condus regiunea transnistreană, care promovează
separatismul la Bălti, Cahul și Gagauzia sunt ucraineni și nu ruși; ucrainenii au dus o politica de distrugere a identității românești din teritoriile ocupate, mai dura chiar decât Stalin în restul imperiului;
7. În mod arbitrar, Ucraina deține următoarele teritorii românești:
patru cincimi din Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus și de
Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Alba), Insula Șerpilor, cu toate dăruite lor de foștii sovietici.
8. Timp ce câțiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sunt
foarte suparăți pe noi pentru pierderea platformei continentale;
9. Una din problemele principale ce sta în calea reunirii celor doua state românești este tocmai Ucraina, ce manifestă o opoziție mai mare chiar decât Rusia;
10. Ea vede în aceasta reunire eventuale pretenții teritoriale ale țării noastre asupra teritoriului ucrainean;
11. Prima măsură luată de „europeniștii ucraineni” a fost aceea de
a interzice limbile regionale, inclusiv limba română;
12. Crimeea nu a aparținut niciodată Ucrainei, iar ucrainenii sunt minoritari acolo; ea a fost dăruitaă în semn de prietenie de către Nikita
Hrușciov în perioada sovietică, un gest mai mult formal și niciodată efectiv;
13. În Crimeea prezența ucraineană era mai mult formală. Putin
vrea de fapt înapoi ceea ce îi aparține, adică bunurile pe care le
avea înainte de căsătorie. Cererea Rusiei este una normală (din
perspectiva dreptului istoric și nu cel internațional) din moment
ce aceasta era un inel de nuntă;
14. Sper că nu ați uitat cazurile Canalul Bastroe și nava Rostok.
UCRAINA nazistă
Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației
Rusiei) au început să apară deja pe situl Ministerului Apărării al
Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de
Război să ridice secretul de stat impus asupra lor de pe vremea
lui Stalin.
Documentele descriu crimele și atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu
sprijinul larg al populației ucrainene și sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arata un naționalism ucrainian cu adevărat
subuman, plin de o ferocitate și o ură bestială față de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian.
În comparație cu Ucraina, Germania nazistă a fost un stat de drept.
Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv.
Dacă Hitler urmărea doar exterminarea evreilor, țiganilor și
Handicapaților, ucrainenii exterminarea tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Și nu oricum, ci
în chinuri cât mai cumplite.
Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucraineni în timpul
Celui de-al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a
impus secretul de stat asupra lor de teama ca nu cumva rușii să
se revolte aflând conținutul lor și să ceară exterminarea întregului
popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS.
De fapt încă din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea
unui tribunal militar care să-i judece pe criminalii ucraineni vinovați
de genocid și să-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin că ucrainenii
erau un popor criminal care indiferent ce vremuri ar fi trăit și sub ce regimuri, nu puteau trăi fără să ucidă.
Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o astfel de teorie
și a refuzat să ia măsuri punitive de amploare împotriva ucrainenilor, mulțumindu-se să aprobe doar cercetarea criminalilor ucraineni cu adevărat odioși, care au fost judecați și spânzurați.
După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și
Hrușciov au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor
de război de teama că Israelul să nu ceară URSS-ului despăgubiri
pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte din URSS
și responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar
fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia să plătească
Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le
săvârșiseră rușii.
Astăzi, însă, Ucraina este un stat independent și poporul ucrainian
poate să-și asume responsabilitatea propriului trecut.
Dar astăzi trecutul este falsificat pe scara largă, așa că președintele
Putin a ordonat Ministerului Apărării al Rusiei să ridice secretul
de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian.
Documentele sunt terifiante și arată că Ucraina anilor 1940-1945 a
fost mai nazistă decât Germania nazistă și mai odioasă și mai fanatică decât SS-ul german și decât Gestapoul.
Armata Ucraineană avea regimente întregi de călăi care se ocupau
numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități.
Se exterminau sate și orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști
de dreapta și cruzimea lor era înfricoșătoare.
Când prindeau ruși ori evrei îi schingiuiau înainte de ai omorî. Asta în numele apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucraineni în Ucraina de Sud-Est (Donețk, Lugansk, Harkov etc). Adică taman în locurile unde astăzi actuala Armată Ucraineană trage
cu tunurile în satele și orașele rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943.
Opinia publica indusă azi în eroare de o propagandă mincinoasă nu
știe că rușii din Republica Populara Donețk și Republica Populară
Lugansk și-au declarat independența în acest an și cer ajutorul
Rusiei tocmai de teama ca evenimentele din 1941-1945 să nu
se repete și rușii să fie exterminați de ucraineni.
Fasciștii ucraineni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5 200 000 (cinci milioane două sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități
conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusă) și au omorât aproape
900.000 (nouă sute de mii) de evrei.
Numărul polonezilor uciși a fost de 200.000 (două sute de mii).
Au fost executați peste 400.000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră. În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german și plasează Ucraina pe locul I
între statele naziste.
Cuprinși de fanatism și de admirația pentru Hitler, aproape trei
milioane de bărbați ucraineni în putere au cerut să plece în Al Treilea Reich ca să muncească voluntar pentru nemți în fabricile și pe
ogoarele nemților, numai ca Armata Germană să poată extermina tot poporul rus.
La 30 iunie 1941 batalionul fascist Lvov sub comanda lui R. Sukovici a executat cu glonț în ceafa trei mii de polonezi ucraineni, inclusiv trei
oameni de știința cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși compus din femei,
bătrâni și copii. În timp ce femeile și copii erau executați prin tăierea gâtului cu cuțitele, în curtea ”Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei”
mitropolitul catolic ucrainian ținea un serviciu divin de mulțumire rugându-se pentru ”victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”.
Biserica Catolică Ucraineană a binecuvântat toate crimele și masacrele diviziei naziste ucrainene ”Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul și genocidul de la Babi Yar, o râpa din apropierea Kievului.
Aici au fost aduși în septembrie 1941 peste 50 000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de țigani și circa 40 000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei și fete) pe care SS-iștii ucraineni
i-au dezbrăcat la pielea goala apoi au început să violeze femeile și fetele
neținând cont că părinții și rudele lor erau de față.
După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor și evreicelor le
tăiau sânii și le presărau sare pe râni, iar pe bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar.
Atrocitățile au atins o asemenea culme abominabila încât soldații germani, revoltați, au refuzat să mai participe la masacru și s-au
retras,lăsându-i-i pe călăii ucraineni să ducă la capăt genocidul.
Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca să moară în chinuri) sau loviți în cap
cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au
fost aruncate în râpa și râpa umplută cu pământ.
Batalionul de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a
omorât 350 000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei și copii și peste 160 000 (o sută șaizeci de mii) de evrei.
La aceste omoruri au dat o mâna de ajutor țăranii ucraineni fasciști
și muncitorii ucraineni fasciști care aveau o ură atât de mare față
de evrei și ruși încât s-au dedat la acte de canibalism.
Pentru faptele lor ei au primit medalii și ranguri naziste iar Vojnovski
a primit gradul de maior în Armata Germana.
Ucrainianul Sutnevici care ucisese și el circa trei mii de evrei a primit
doar gradul de căpitan în Armata Germana.
În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni
ucideau copii rușilor și polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i
și dându-i cu capetele de pereți. Dacă erau prea mulți copii, aceștia
erau aruncați de vii în fântâni și părinții erau aruncați după ei, apoi
fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur județ 15 000 (cincisprezece mii) de persoane.
Ura ucrainenilor împotriva rușilor și a evreilor era așa de mare încât
dacă o fată ucraineană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus,
atunci tatăl sau fratele ei o violau. Zeci de tinere nesuportând o astfel
de umilință au alergat și s-au înecat în Nistru.
Cele care nu se sinucideau erau prinse și spintecate de cei care le violaseră (adică de tații și frații lor) în felul următor: li se băga vârful
cuțitului în vagin și erau spintecate de jos în sus.
Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina
Socialista. Adică în mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în
Ideea prieteniei între popoare promovată de socialism, a uitat într-o
noapte toate aceste idei și a devenit la fel de primitiv și sălbatic
precum oamenii cavernelor.
Astăzi, după 20 de ani de existență sub deviza valorilor europene
și în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care
ei singuri le clamează, ucrainenii și-au reluat marșurile naziste pe
străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor și rușilor, iar Armata Ucraineană trage cu tunurile în
blocurile de locuințe, în școlile și spitalele din orașele rusești din
sud-estul Ucrainei.
Este limpede că indiferent sub ce deviză ar trăi poporul ucrainian, nazismul și fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina.
Este interesant să vezi ca român, că întreaga noastră clasă politică
și toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politică
ucraineana fără să vadă că Ucraina ține azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republică Moldova pe care ea,
Ucraina o ocupă în mod nejustificat și cu binecuvântarea politicienilor
din București, aserviți Occidentului.
Oare de ce nu sufla politicienii noștri români nici o vorbuliță despre
acest teritoriu?
În al treilea rând, citind aceste documente nu trebuie să crezi că
Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime și genocid.
În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui să ajungă la circa
200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar
așteaptă ca apele să se limpezească în Ucraina.
Adică să vadă cine va rămâne între granițele Ucrainei.
Deocamdată, numai Crimeea, Donețk și Lugansk și-au declarat
Independența și au devenit republici ruse libere.
Acestea nu se consideră parte a statului ucrainian și, evident, nu
vor plăti despăgubiri.
Aici e vorba de clasele conducătoare, care au fost la putere și nu de oamenii de rând, care nu au nicio legătură cu politica.
Ei au reprezentat, întotdeauna, o masa de manevră pentru politicienii
din trecut ca și din prezent.
Ucraina ar trebui să se mute la ea acasă iar noi ar trebui să fim mai hotărâți cu cei care ne umilesc….
De pe Internet
https://historice.ro/pactul-ribbentrop-molotov-si-parada-comuna-sovieto-nazista-din-brest-litovsk
Acest material de propaganda, circula pe internet de mai bine de 20 de ani si lipsit de amanuntele istorice, care nu sunt cunoscute marii parti a populatiei, nu face altceva decat sa toarne gaz pe propaganda anti rusa ce este acum in plin.
Da, s-au intalnit la Brest – Litovsk, dar asta nu inseamna la mijlocul Poloniei, asa cum se spune in propaganda desantata, ci la granita veche dintre Bielarus si Polonia, unde si astazi este punct de vama, caci Polonia cucerise din 1918 pana in 1922 o seama de teritorii insemnate din Bielarus si din Russia Sovietica – Uniunea Sovietica, caci restul din Belarus era in Uniune.
Nevinovata Polonie tinea teritorii ce nu i se cuveneau atat in Est cat si in Vest, din Germania, mult mai mult decat i s-a dat dupa primul razboi mondial prin Tratatul de la Versailles din 28 iunie 1918. Ba mai mult in 1939, inainte ca Germania sa intre in Cehoslovacia, Polonia a navalit ea prima, cu o noapte inaintea nemtilor, in 15 martie 1939 si a luat teritorii din partea de Nord-Est a Cehiei.
Nu se spune nimic de Germania care, era amenintata inca din 1933 de 14 milioane de evrei din intreaga Lume ca vor lupta impotriva ei. Germania la acea data, 1933 era intr-o criza paralizanta si inflatia facea ravagii. Oamenii mergeau la cumparaturi cu o roaba de bani, [sunt fotografii, nu numai caricaturi ce dovedesc asta], ca sa poata cumpara doar o jumate de roaba de produse alimentare.
Evident bancile Kosher nu voiau sa ajute noul guvern al Partidului Socialist National Democrat si atunci guvernul cu un grup de economisti dotati au putut depasi sistemul bancar, tiparind Obligatii si astfel Germania in 3 ani de zile nu numai ca si-a revenit, dar a inceput sa domine tehnic, industrial, economic si mai tarziu militar toate tarile europene. Cand fortata de imprialistii britanici, care o provocau prin toate mijloacele posibile, Germania a cedat si a decalarat razboi Imperiului Britanic, asta a fost greseala initiala care a dus-o la pierzanie.
Pana la acest moment, Germania isi castigase un renume si prestigiu nemaiintalnit, prin realizarile ei economice si financiare exceptionale, intre timp incepuse sa tipareasca noile marci germane cu o valoare foarte ridicata. Chiar SUA si multe alte state, in special din America de Sud admirau Germania, tara care in pofida tuturor amenintarilor evreiesti din toata lumea, reinnoite in 1939, reusise sa scape de sub opresia bankara si sa fie un exemplu de dezvoltare economica pe noi baze financiare, neinchinata bancilor particulare Kosher.
Aceasta perioada de dezvoltare fulger a economiei germane ni se ascunde sub propaganda generalizatoare a Nazismului criminal. Dar activitatea Germaniei pana la razboi, modalitatea de a depasi bancile Kosher ramane un exemplu valabil pana si astazi. Si sa nu uitam ca JF Kennedy a fost impuscat pentru ca pregatise schimbarea de la Dollarii lui Federal Reserve – banka particulara Kosher, la Dollarii statului american, ceea ce insemna distrugerea Globalistilor.
Pe dealta parte Uniunea Sovietica la acea perioada era intr-o pozitie proasta in privinta armatei, cadrele militare fusesera remaniate si toti vechii si experimantatii generali rusi, cat si alti ofiteri de cariera fusesera dati afara din armata. Deci Stalin nu avea cadrele militare necesare unui eventual razboi la acea data, iar pe de alta parte nici armamentul sau munitia nu se produceau intr-un ritm sau la un nivel tehnic satisfacator sa sustina un razboi. Pactul Molotov-Ribbentrop a fost o solutie salvatoare la acel moment pentru sovietici
Stalin a inceput abia la mijlocul lui 1942 sa recheme in armata pe functii minore vechile si experimentatele cadre militare si atunci a dat si Ordinul 227, „Ни шагу назад! – Nici un pas inapoi!”, directiva de impuscare a celor ce parasesc pozitiile de lupta.
In asemenea conjunctura, chiar in circumstantele sumar aratate mai sus, propaganda nu mai suna chiar la fel, oricat de rusofobi ar fi unii, iar dezvoltarea Germaniei din perioada 1933-1939, pana la razboi, trebuie apreciata la adevarata ei valoare.
CD