Va anunta aparitia unui nou titlu din seria ClarObscur
<cop+noi-marturii-cop-1.gif>
NOI MARTURII DESPRE
ROMANIA PENALA (2013-2017)
Politica, justitie si servicii secrete
VALER MARIAN
PREFATA DE PETRU ROMOSAN
13,5 x 20 cm
376 pagini
Preţ : 40 lei
În câţiva ani o mică « ţară falsă » a înghiţit o mare « ţară adevărată ». Cum ?
Prin reţele de putere ale celor numiţi, aleşi după chipul şi asemănarea unor
şefi toxici invizibili, prin teroare judiciaristă, aliată cu serviciile speciale
şi cu propaganda. O reţetă veche, simplă şi tragică.
« Instituţionalizarea şi eficienţa binomului SRI-DNA au fost confirmate de rapoartele de activitate ale SRI
pe anii 2009 şi 2013, în care au fost menţionate echipele operative mixte procurori-ofiţeri SRI şi s-a consemnat
că juriştii SRI i-au ajutat pe procurorii DNA să instrumenteze 462 de dosare în 2013, inclusiv sub aspectul
încadrării juridice. […] Potrivit rapoartelor anuale de activitate ale SRI, în perioada 2005-2015 Serviciul a pus
în executare peste 250 000 de autorizări pentru interceptarea comunicaţiilor, numărul acestora crescând
de la un an la altul şi ajungând în 2014 să fie de 11 ori mai mare decât în 2005. SRI a devenit campion mondial
la ascultat, dacă avem în vedere analiza statistică a Fundaţiei Friedrich Ebert Stiftung România, potrivit căreia
SRI a solicitat şi a obţinut de 16 ori mai multe mandate de siguranţă naţională decât FBI, raportat la populaţia
României, care este de circa 16 ori mai mică decât cea a Statelor Unite ale Americii, în condiţiile în care prima
putere a lumii se confruntă cu ameninţări la siguranţa naţională mult mai numeroase şi mai grave. »
Triunghiul morţii : politică, justiţie, servicii secrete – prefaţă de Petru Romoşan
Este România astăzi un stat eşuat, un rogue state, un État voyou ? Nu. După criteriile acceptate în toată lumea,
România nu este un stat eşuat, e un stat UE, integrat în instituţiile imperiului european, cu o economie de piaţă
funcţională. Dar, după ce vom parcurge această a doua culegere de texte a lui Valer Marian, vom avea un răspuns
mai aproape de realitatea din teren, de adevăr.
Cele două mari idealuri de după 1989, care, de fapt, ne-au fost induse din exterior de cei interesaţi, integrarea în NATO
şi în UE, îşi arată în ultimii ani adevăratul conţinut. După o vizită la Washington declarată istorică, noul şi neobişnuitul
preşedinte american Donald Trump i-a prezentat nota de plată neobişnuitului preşedinte român actual, Klaus Iohannis,
sas luteran ultraminoritar într-o ţară ultramajoritar ortodoxă. Acesta a acceptat-o imediat, deşi nu avea vreun mandat
în acest sens. Dar nu mult după întoarcerea acasă, «nota de plată» a fost avalizată de întreaga clasă politică,
confirmându-se astfel încă o dată statutul nostru recent de protectorat american. Aşa cum au fost după cel de-al
doilea război mondial Germania, Italia, Japonia, ţări care pierduseră războiul, dar şi Filipine sau Coreea de Sud şi
câte altele mai puţin la vedere or mai fi. După căderea comunismului, începând de prin 1998, sub preşedinţia
Constantinescu, România a trecut de sub protecţia URSS, a Rusiei, de fapt, sub protecţie americană, în aceleaşi
condiţii subalterne.
Cât priveşte cel de-al doilea mare ideal, acela al integrării politice şi economice în UE, lucrurile par să stea, începând
de prin 2010, chiar mai rău. Dacă SUA au trecut prin diverse mari crize, economice în primul rând, dar şi politice
şi militare – între timp a apărut colosul chinez la orizont –, UE, controlată economic şi politic de Germania şi de câţiva
fideli asociaţi (Franţa, Olanda, Luxemburg, Austria, Finlanda), e percepută tot mai mult ca o nouă Uniune Sovietică,
ca un nou imperiu opresiv pentru naţiuni, mai ales cele din Est şi din Sud. România nu face parte din Schengen,
e sub MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare) şi cu patru spre cinci milioane de români (cei mai tineri,
cei mai pregătiţi, cei mai harnici) plecaţi peste graniţă. Atâta doar poate că MCV-ul pervers şi umilitor, absenţa
noastră din Schengen şi existenţa monedei proprii pot fi instrumente foarte utile, salvatoare pentru momentul
dezintegrării acestui «paradis civilizaţional» care începe să semene de câţiva ani buni cu un coşmar.
Marea Britanie îl părăseşte chiar în aceşti ani.
În cartea lui Valer Marian este scos la lumina zilei «triunghiul morţii» care stăpâneşte astăzi România :
Politică-Justiţie-Servicii secrete. Ca să explici de ce oamenii care populează acest triunghi sunt atât de corupţi,
atât de incompetenţi, atât de lipsiţi de patriotism, ar trebui să povesteşti toată istoria României, mai veche,
fanariotă, de exemplu, dar şi mai nouă, cei 45 de ani de comunism. Să ne rezumăm la câteva momente.
Mai întâi, majoritatea istoricilor şi comentatorilor serioşi recunosc că dictatura lui Nicolae Ceauşescu nu a fost
răsturnată de români, cu toată participarea lor entuziastă. Apoi, implozia aproape instantanee a Partidului
Comunist conducător a deschis un larg bulevard Securităţii, care a preluat toată puterea. Şi ea, Securitatea,
a inventat rapid o nouă clasă politică «democratică» din foştii ei informatori, colaboratori, agenţi sau ofiţeri acoperiţi.
Ce începe atât de prost nu poate continua decât catastrofal. Lucru care se vede foarte limpede în cele două
cărţi ale lui Valer Marian. La capătul a 28 de ani apar «binomul», «statul paralel» şi alte nenorociri ajunse azi
la maturitate. Dar toate aceste nenorociri atât de actuale s-au născut din spuma otrăvită a falsei revoluţii din
1989-1992. «Marile idealuri» de după 1989, integrarea europeană şi integrarea euroatlantică, au fost negociate
de o clasă politică aflată sub mâna Securităţii, în interesul principal al acesteia şi, bineînţeles, al puterilor
occidentale. Securiştii şi politicienii lor scoşi la înaintare, slujindu-se de aparatul de justiţie şi de celelalte structuri
de forţă, s-au pus la adăpost de populaţia pe care au terorizat-o zeci de ani. Şi-au deschis drumul spre marile
şcoli vestice pentru copiii lor, la spitalele din Viena (vezi cazul preşedintelui Traian Băsescu), din toată Europa
Occidentală şi din SUA, şi accesul la bănci şi marele business capitalist occidental.
Cine este Valer Marian (născut în 1960 la Dăbâca, presupusa reşedinţă a voievodului Gelu), autorul acestei cărţi
«negre» pe care o ţineţi în mână ? Să-l lăsăm să se prezinte singur : «Am intrat în politică şi în Parlament cu
cinci ani în urmă, după şase ani de procuratură, un an de administraţie publică şi şaptesprezece ani de presă.
Ca procuror, am avut ocazia să-i cunosc îndeaproape pe reprezentanţii nomenclaturii comuniste locale sau centrale
în anchetele pe care le-am iniţiat la Satu Mare după Revoluţie sau la care am participat în calitate de membru
al Comisiei guvernamentale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu, al cărei cap de afiş
a fost fiul dictatorului Nicolae Ceauşescu, Nicu. Am putut observa atunci nemijlocit nivelul intelectual precar,
lipsa de verticalitate, incompetenţa, imoralitatea şi obedienţa mai tuturor activiştilor comunişti» (din «Cuvinte î
n sprijinul viitorului», România penală văzută de un senator fost procuror, Editura Compania, Bucureşti, 2013, p. 9).
Şi să-i dăm cuvântul şi jurnalistului Cornel Nistorescu, directorul site-ului cotidianul.ro, cel care a publicat de-a lungul
anilor aproape toate «declaraţiile politice şi de presă, interpelările şi scrisorile deschise» ale curajosului fost politician,
azi doar autor : «Prima sa dezvăluire publicată în revistă [Expres – n.n.] era despre dosarele Revoluţiei. De la început,
Valer Marian şi-a dat seama că lucrurile nu bat. Sau nu puşcă, vorba poliţistului. Serialul său de impact s-a numit
„Un procuror acuză“. A continuat apoi numere la rând, contribuţia sa la cunoaşterea unei imagini din interiorul unui
sistem de abuzuri fiind una de referinţă. L-am cunoscut abia peste un an. În locul expresiei de lup rău care se
potrivea unui procuror, am cunoscut faţa ursului de treabă. Cordial, prietenos, mai mult tăcut şi cu o privire de om
care surâde şi bănuieşte în acelaşi timp, cu aerul său de om de treabă, Valer Marian n-a speriat pe nimeni.
Din această cauză nu l-au aruncat pe geam. Şi nici nu s-a potrivit cu sistemul. Aproape toţi au crezut că scapă
foarte uşor de el. După dezvăluirile despre procurorii din anii comunismului, Valer Marian a încercat jurnalistica
şi politica. A intrat în PSD, unde a devenit repede un soi de oaie neagră, de adversar al grupurilor de interese din
zona de nord-vest a României. Valer Marian a rezistat în politică doar atât cât să înţeleagă ceilalţi că el nu face
parte din mizeria practicată pe scară largă. Şi atunci, şi acum ! Adică târguială, învârteală, afacere. Valer Marian
a fost dat afară din PSD ca fiind un inadaptabil, un nebun, un om cu care nu te poţi înţelege. Şi pentru că i-a
încurcat pe toţi, au încercat să-i fabrice şi nişte bube în cap. N-au înţeles că pe măsură ce-l acuză pe nedrept,
îl întărâtă şi mai tare şi, astfel, îşi întăresc singuri un adversar de moarte. Cât a stat în Senatul României,
Valer Marian, în cei opt ani de mandat, a formulat atâtea declaraţii şi interpelări critice câte n-a adunat instituţia
în două mandate de la toţi aleşii neamului. Pe cele mai multe i le-am publicat în Cotidianul şi au fost reluate
într-o carte. „România penală…“ [vezi referinţa mai sus – n.n.] reuneşte mai multe investigaţii politice şi jurnalistice
decât a fost în stare DNA să întocmească în aceeaşi perioadă, cu toţi procurorii, ofiţerii acoperiţi şi oamenii de filaj
din nordul României. Mărturiile lui Valer Marian au valoare de dosare temeinice, pe care, de obicei, procurorii
nu sunt în stare să le facă. Sau când le pot face, se tem să le dea drumul» («Un luptător cum nu am mai văzut»,
cotidianul.ro, 19 martie 2017).
Într-adevăr, Valer Marian, fost procuror, fost ziarist, fost senator, dar scriitor pentru istoria lungă, e un luptător şi
o conştiinţă autentică, urmând calea marilor eroi civilizatori pe care i-a dat fără întrerupere Ardealul românesc.
Cei din Şcoala Ardeleană (Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Ion Budai Deleanu), marii paşoptişti
(Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, Eftimie Murgu, Andrei Şaguna şi ceilalţi), memorandiştii (Ioan Raţiu,
Gheorghe Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu, Aurel Suciu, Aurel C. Popovici şi ceilalţi) până la marii cărturari dar
şi oameni de acţiune politică dinaintea şi din preajma lui 1918 (Andrei Mureşanu, Iosif Vulcan, Ioan Slavici,
diplomatul Vasile Stoica, Octavian Goga, sculptorul Corneliu Medrea şi atâţia alţii). Statuia în bronz înaltă
de peste 4 m a părintelui Vasile Lucaciu, cel cu care Valer Marian seamănă, poate, cel mai mult, o statuie
cu o fabuloasă istorie de mutări succesive (Bucureşti 1935-Satu Mare 1936-Lugoj 1940- Alba Iulia 1942-
Bucureşti 1958-Satu Mare 1968), se găseşte tot la Satu Mare, acolo unde Valer Marian a activat cei mai mulţi ani.
Ca să nu ne mai aducem aminte de vremuri tragice, cele ale lui Gheorghe Doja sau Horia, Cloşca şi Crişan.
Credem că efortul imens al lui Valer Marian, riscurile nemăsurate pe care şi le-a asumat nu vor fi fost fără rost,
vor avea «un răsunet» (cum bine spune titlul lui Andrei Mureşanu, devenit imn naţional, pe muzica lui Anton Pann),
chiar dacă acum toate speranţele pentru ţara noastră par a fi paralizate.
Chiar dacă trăim în vremea în care artelor şi literelor frumoase li se impune «mizerabilismul», vremea mediocrităţii,
iar oamenilor politici li se dă voie să fie doar pigmei, corupţi şi incompetenţi, Valer Marian ne reaminteşte şirul
giganţilor naţiunii române, mai ales transilvăneni, pe care i-am enumerat mai înainte ca oglindă şi contrapondere
la decăderea de azi.
Valer Marian (născut în 1960 la Dăbâca, judeţul Cluj) a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în 1984. Procuror la Satu Mare până în 1990, a fost numit vicepreşedinte al Consiliului FSN Satu Mare în decembrie 1989, iar între aprilie şi august 1990 a făcut parte din Comisia guvernamentală carea anchetat evenimentele din decembrie 1989 de la Sibiu – această experienţă s-a încheiat cu demisia sa din procuratură în semn de protest faţă de blocarea şi/sau temporizarea cercetărilor asupra dosarelor Revoluţiei.
Din toamna lui 1990 şi până în 2008 a activat în media sătmăreană (Gazeta de Nord-Vest,Avertisment din Nord-Vest) şi a colaborat cu articole la publicaţii naţionale (Expres,România liberă, Evenimentul zilei şi Adevărul).
Unele dintre anchetele sale jurnalistice care expuneau abuzuri ale administraţiei publice, ale poliţiei şi justiţiei sătmărene s-au soldat cu demisii sau anchete penale. Prefect pentru câteva luni al judeţului Satu Mare (iulie 2004-ianuarie 2005), şi tot pentru câteva luni director de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare (februarie-iunie 2008), devine membru al PSD în vara anului 2008 şi este apoi ales senator în două legislaturi succesive (2008 şi 2012). Mai întâi (2008) vicepreşedinte, apoi (2012) membru al Comisiei pentrucercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii, precum şi membru activ în alte organisme parlamentare, s-a distins de-a lungul anilor prin zeci de iniţiative legislative, declaraţii politice, interpelări, întrebări, moţiuni şi luări de cuvânt.
Atitudinea sa pugnace, curajul şi tenacitatea cu care a militat împotriva corupţiei, incompetenţei, nepotismului şi abuzurilor frecvente din instituţiile statului l-au adus în conflict şi cu propria sa formaţiune politică. Preşedinte al Organizaţiei judeţene a PSD din noiembrie 2010 până în martie 2013, a renunţat să candideze pentru reînnoirea mandatului, constatând apoi că este împiedicat să participe la Congresul PSD din aprilie 2013, iar in iunie, că este exclus din partid printr-o procedură expeditivă, fără explicaţii şi comunicări oficiale. A fost apoi de asemenea eliminat din grupul senatorial al PSD şi din comisiile permanente ale Senatului al căror membru era.
Într-un interviu acordat site-ului cotidianul.ro în 19 iulie 2013 şi-a exprimat intenţia de a abandona politica pentru a reveni în magistratură.
Considerându-se victimă a unei campanii de calomniere declanşată chiar de premier, care i-a pus public la îndoială integritatea facultăţilor fizice şi psihice, a depus o plângere penală împotriva primului-ministru Victor Ponta la 24 iulie 2013.
Editura Compania
Str.Maria Hagi Moscu Nr. 17, Sector 1, 011153 Bucuresti
Tel. editura : 021 2232328Fax : 021 22323 24
Departamentul difuzare Tel.: 021 223 23 37021 223 23 25
E-mail :editura.compania@gmail.comcompania@rdslink.ro
Blog :www.compania.ro/blog
Comenteaza