Bartolomeu Anania:
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într-o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite-n văzduh şi sparte în milioane de jerbe sclipitoare, s-au aninat în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătoreşti.
Fireşte, întâia şi marea bucurie e a copiilor. Moş Crăciun, pe cât de bătrân, pe atât de ispititor, surâde din desagă şi făgăduieşte la nesfârşit. Părinţii i se supun cu mare lepădare de sine şi-i mută sacul sub crengile bradului festiv, coalizaţi într-o universală şi superbă amăgire a vârstei de cristal.
În nici o altă sărbătoare, tradiţia nu e atât de strâns îngemănată cu izvorul ei religios. Mai înaintea icoanei rituale şi a slujbei liturgice, colinda cântă la fereastră şi-L vesteşte pe Dumnezeu-Pruncul. În credinţă şi datină, copiii sunt înaintemergătorii preoţilor şi, poate, cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Betleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care ne oferă o tainică înţelegere a sufletului acestei superbe sărbători.
Cei vechi ai noştri aveau o mai dreaptă înţelegere a Crăciunului decât o avem noi, mulţi din cei de azi. Copleşiţi de atâta simţ al istoriei, suntem tot mai aplecaţi să observăm pe un Iisus al ei, care s-a născut cândva cu aproape două mii de ani în urmă, o dată pentru totdeauna, a cărui întrupare o celebrăm printr-o amintire liturgică şi, eventual, printr-un ospăţ la care El nu a fost poftit.
Sărbătorile de iarnă sunt o superbă celebrare a purităţii. Naşterea Domnului din Preacurata Fecioară, prospeţimea Anului Nou, apele sfinţite ale Bobotezei, îngerescul chip al Sfântului Ioan, colindele, datinile, bradul de Crăciun, toate sunt menite să ne sustragă mizeriilor endemice şi să ne aducă aminte că, cel puţin două săptămâni din an, putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet.
Din păcate, există printre noi destui creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, un Sfânt Ion fără Ioan şi, mai ales, un An Nou într-un revelion perpetuu, fără sfârşit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice şi aburi etilici. Nimic alarmant, dacă o astfel de petrecere în lanţ nu s-ar contura ca mod de viaţă al multora din tinerii noştri de azi, fără nici o apărare legiuită într-un mediu din ce în ce mai agresiv şi mai dizolvant.
Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu.
Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind anormalitatea drept normalitate, în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. Aceasta, însă, nu exclude neputinţa de a înţelege libertatea în sensul ei profund şi adevărat. Cum am înţeles-o noi?
Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulaţie rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din staţiile de autobuz, libertatea de a fi dezmăţaţi, libertatea televiziunii de a afişa neruşinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia şi asasinatul moral, libertatea copilului de a-şi sfida părinţii, libertatea mamei de a-şi ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinţi anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a-şi ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a înstrăina bunuri culturale şi de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea … Nu este liber cel care poate să facă şi să spună ce vrea, ci este liber cel care spune şi face ceea ce trebuie şi ceea ce este cuviincios.
Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ. Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie.
Avertismentul antialcoolic devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i uităm pe copiii maidanului moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor.
Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie. Un gând bun, şi copiii noştri vor primi cel mai frumos cadou de Sfintele Sărbători.
La mulţi ani!
Bartolomeu Anania, ultima Pastorală
*
*
Text primit de la dl Raul Folea, din partea tineretului PRM
„Din păcate, există printre noi destui creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus” spune textul de mai sus.
Oare cu ce gresesc acei crestini, iubitori de Iisus si de adevar, daca fac asta? E oare normal, crestineste sa nu celebrezi pe cel pe care-l respecti si pe care il venerezi (unii punand egal intre credinta strabuna si credinta crestina, din prea multa obedienta sau o evitare voita a cunoasterii) si sa-i sarbatoresti nasterea in alta zi decat cea in care s-a nascut …doar pentru ca 25 decembrie e o sarbatoare mai cunoscuta pe continentul european si e mai comod sa mistifici adevarul, sa minti suprapunand actul nasterii lui Iisus pe o sarbatoare mai „vizibila” pe teritoriul Europei ? Cati stiu ca adevarata data de nastere a lui Isus e 28 martie ? Cati stiu ca in anul 349, la Roma, Papa Iulius-I a propus ziua de 25 decembrie ca dată a naşterii lui Iisus Christos. Data a fost proclamată zi oficială a naşterii lui Iisus de către papa Liberius, in anul 354 pentru a coincide cu ziua sărbătorii Brumalia, prima zi după Solstiţiu şi a devenit regulă în occident în 435 când primul „Christ mass”, „Sărbătoare a nasterii lui Cristos” a fost stabilit de papa Sixtus al III-lea. In răsărit, a fost recunoscută doar pe timpul lui Iustinian in 529 ? Si cati respecta asta ? E mai bine sa traiesti in minciuna ? Intreb si eu pe cei care ne dau lectii de „cumintenie” din spatele unei mistificari a istoriei si credintei …
Dacă spun că 2+2+10378= 10383 nu spun un ne-adevăr, ci comit o greșeală, o inexactitate! Dacă mi se demonstrează că am avut un interes în producerea acelei inexactități, atunci este vorba de o minciună! Așadar, chiar dacă este așa cum spuneți dvs, stabilirea Crăciunului la 25 decembrie nu este o minciună, ci o ideea inspirată!
Aveti dreptate, a fost o idee inspirata suprapunerea unei sarbatori pe care o tineau doar cativa crestini peste o sarbatoare „pagana” tinuta pe tot continentul european, desi mai corecta ar fi definitia propagandei lui Gobels – o minciuna spusa de destul de multe ori sfarseste prin a deveni adevar.
– Sa ne bucuram toti de o sarbatoare, fiecare dupa credinta si datinile in care crede, respectandu-ne. Crestinii au fost poftiti la sarbatoarea, ospatul, traditiile si urarile de bine ale trcerii in Noul An. Dar de aici pana la a fi dojeniti ca „serbam Craciunul fara Isus”, de aici pana la a nu mai gasi traditie care sa nu fie „infiltrata” cu Isus e ca in pilda cu tiganul caruia bunicul i-a permis sa-si puna cortul in curtea casei pentru ca apoi urmasii tiganului sa te certe si sa te goneasca din casa care acum o cred „din vechime” a lor.
Numele Mântuitorului, în tradiția ortodoxă românească, este Iisus, cu doi i!
Va rog sa ma iertati, nu sunt un crestin ortodox practicant atat de vrednic incat sa fiu foarte atent la aceste amanunte. As spune chiar ca trec pe la biserica rar, foarte rar. Iar credinta mea, daca asta vreti sa verificati, se indreapta spre Dumnezeu, asa cum am invatat de la strabunii mei, Mersul la biserica e de cele mai multe ori legat de linistea lacasului de cult si de intelepciunea unor monahi.