Va fi război! Toți au de câștigat!

NU va fi niciun război! Dacă-mi argumentezi după politica „think-tank-urilor” fără a lua în considerare fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor, care ar trebui trecute numai și numai prin filtrul rațiunii, atunci chiar nu reușești să convingi pe nimeni de justețea unei gândiri logice, nepărtinitoare! Știm doar, cui aparțin think-tank-urile!
Privind din perspectiva enunțată în comentariul tău – toți au de câștigat – n-ar fi de mirare ca Putin să răspundă cerând o sferă de influență analogă cu ceea ce Statele Unite au susținut cândva în America Latină, adică cu Doctrina Monroe. Atenție, oameni buni, că aruncați cu vorbele fără a stăpâni întâmplările de mare însemnătate!
Criza actuală din Ucraina a fost cauzată de lipsa de realism în politica externă a SUA, de dorința facțiunii „liberale” (și-am folosit ghilimelele pentru că decizia din 2008 a NATO, promovată puternic de administrația George W. Bush, de a invita Georgia și Ucraina în cele din urmă să se alăture alianței NU poate fi numită liberală și nici NU a fost condusă de liberali, ci de ceea astăzi poartă denumirea de deep state – mai precis, întreaga birocrație din armată, servicii, justiție, complex industrial american, contractori privați etc.) de-a răspândi democrația și statul de drept NESOLICITATE de nicio națiune peste care a trecut tăvălugul proprietății „private”, pieței „libere” și „libertății” de acțiune plus cel al expansiunii coloniale, TOATE în ansamblul lor determinând extinderea NATO până la granițele Rusiei și condiționându-l pe președintele rus, Vladimir Putin, să se simtă din ce în ce mai amenințat. Aici se află cheia înțelegerii întregului proces! Dacă trăncănim întruna că mâine începe războiul, că va fi conflict planetar, că liderii de la Kremlin și de la Casa Albă abia așteaptă să se „dueleze” pe sub mustăți cu niște armament nuclear sau biologic, atunci nu văd rostul judecății individuale, ci doar pe cel al „înghițitului” informațional precum pelicanii! Aducând în prim-plan „argumentele” think-tank-urilor indici consecințele Primului Război Mondial, când liberalismul președintelui Woodrow Wilson a contribuit la o politică externă legalistă și idealistă care, în cele din urmă, nu a reușit să prevină al Doilea Război Mondial.
Țările operează într-o lume în care cel mai bun mod de a supraviețui este să fii cât mai puternic posibil, chiar dacă asta necesită aplicarea unor politici nemiloase. Și vin cu un exemplu edificator în acest sens: în 1940 Winston Churchill a ordonat un atac asupra navelor franceze, ucigând aproximativ 1300 de aliați ai Marii Britanii, în loc să lase flota să cadă în mâinile lui Hitler, același prim-ministru britanic autorizând inclusiv bombardarea țintelor civile germane, justificându-și decizia ca fiind în joc supraviețuirea Marii Britanii. Pe de altă parte, supraviețuirea poate fi pe primul loc, dar nu este singura VALOARE care merită susținută. Majoritatea politicii internaționale de astăzi nu se referă deloc la așa ceva, de unde deduc limpede că atunci când liderii națiunilor descriu lumea ca și cum alegerile morale nu ar exista, ei de fapt își ascund propria alegere, cu atât mai mult cu cât există diferite tipuri de putere, iar capacitatea de a conduce, de-a guverna, înseamnă MAI MULT decât bombe, gloanțe și resurse.
Sunt trei (3) modalități de a-i determina pe ceilalți să facă ceea ce îți dorești: constrângere, plată și atracție. O înțelegere deplină a puterii cuprinde toate aceste trei aspecte, iar Vladimir Putin a dovedit că le stăpânește foarte bine!
Dacă alții asociază o țară cu anumite poziții morale, acea recunoaștere îi conferă o putere soft. Dar fiindcă puterea soft are o acțiune lentă și rareori suficientă, liderii vor fi întotdeauna tentați să folosească modalitatea grea a constrângerii. Or, atunci când este mânuită singură, aceasta din urmă poate implica costuri mai mari decât atunci când este combinată cu cea soft, de atracție. Imperiul Roman s-a bazat nu numai pe legiunile sale, ci și pe atractivitatea culturii romane. Pricepi acum, de ce socotelile de câștig nu-s realizate prin prisma războiului iminent, așa cum îl descrii tu?
În primele zile ale Războiului Rece, Uniunea Sovietică s-a bucurat de aplicarea puterii soft în Europa, pentru că i-a rezistat lui Hitler. Dar a risipit această calitate în momentul când a folosit capacitatea militară pentru a suprima mișcările de libertate din Ungaria în 1956 și din Cehoslovacia în 1968. SUA, dimpotrivă, au combinat prezența militară în Europa după război pentru a sprijini redresarea europeană în cadrul Planului Marshall. Puterea soft a unei țări se bazează pe cultura, valorile și politicile sale (când sunt văzute de alții ca fiind LEGITIME). În cazul Americii, soft power a fost adesea întărită de narațiunile pe care președinții americani le-au folosit pentru a-și explica politicile externe. John F. Kennedy ori Ronald Reagan, spre exemplu, au atras sprijin atât în ​​țară, cât și în străinătate, în vreme ce Richard Nixon și Donald Trump au avut mai puțin succes în a-i câștiga pe cei din afara SUA.
Întrucât niciodată NU există o securitate perfectă, o administrație trebuie să decidă cât de multă apărare va fi necesar să asigure, înainte de a încorpora alte valori, precum libertatea sau identitatea, în politica sa externă. Tocmai de aceea președintele Joe Biden NU poate ignora problema. Astăzi, provocarea sa diplomatică este să găsească un mijloc de a evita războiul fără însă a abandona Ucraina, sau acele considerente care susțin soft power, precum și rețeaua de alianțe a Americii. Ceea ce nu-i deloc ușor, atunci când el și familia, alături de alți membri ai administrației sale, sunt legați de interese și afaceri atât de profitabile în țări precum Ucraina sau Georgia! Cu un Vladimir Putin la Kremlin puțin probabil ca resursele financiare ale celor implicați să ajungă să se dubleze sau chiar să se tripleze în situația unui război. Dimpotrivă! Pierderile vor fi uriașe! Concluzia? Conflictele, indiferent de natura lor, NU sunt avantajoase, iar distanța apreciabilă de casă le face să fie chiar păguboase. Ei știu asta, noi la fel! Dar „hârjoneala” dintre ei e musai să continue. De ce? Nu-i greu să-ți dai răspunsul, dacă ai citit cu atenție cărțile-manuscris ale Jacques de Launay! Succes!