G
3 aprobate

gert.frau@yahoo.com
89.44.79.65
Poate ne consideră dușmanii lor, așa cum era până la conflictul deschis cu rușii. Recent, Zelenski, acest travestit ajuns președinte, declara că românii și polonezii ar fi profitat de dezbinarea lor și ar fi ocupat militar teritoriile vestice ale Ucrainei. Un istoric de duzină încerca stângaci să spună că declarația lui nu-i ceea ce pare. N-am avut niciodată relații bune cu aceștia și sunt sigur că nu-s posibile nici în viitorul apropiat. Ucraina administrează niște teritorii răpite de la vecinii lor. Nu cred că va avea liniște vreodată în granițele actuale.
Sunt curios să văd ce va face Putin cu Transnistria, Bugeacul și Bucovina! A le alipi Moldovei pentru a crea un nou contencios istoric cu Ucraina mi se pare prea fantezist. Au totuși un fler pentru a crea astfel de probleme statelor pe care le caută să și le subordoneze. Sunt curios care ar fi miza economică pentru Moldova să aibă încă odată ieșire la Marea Neagră prin Cetatea Albă, deși românii de acolo mai sunt abia 2%, iar Moldova nu are industrie productivă, nici ce exporta.
Mă gândesc totuși că Putin și-ar dori să-i facă aliați pe românii din afara hotarelor nostre estice și să-i deturneze din sfera de influență a vestului făcându-le niște concesii pe seama ucrainenilor. Cumva s-ar aplica acele cuvinte de după războiul de independență când Rusia țaristă ne dau Dobrogea și ne iau Bugeacul. Parafrazez: ”ne luați ce-i al nostru și ne dați ce nu-i al vostru”.
Probabil am doar niște fantezi patetice, dar nimeni nu se preocupă de acești români. Câți s-au refugiat în Moldova și România în ultimul timp?

*

Nota redacției – Și totuși putem spera că Rusia ar putea face gestul firesc de a da înapoi ce au luat și în felul acesta contenciosul româno-rus s-ar încheia. Intră la socoteală și tezaurul, firește. Vor fi rușii capabili de așa ceva?