Urechea lipsă a Anei Pauker

Ana Pauker a trăit ani mulți într-o ureche. Cealaltă a rămas în mâna unui zdrahon de jandarm care a dat-o cu capul de toți pereții și ar fi omorît-o în bătaie dacă nu săreau alți jandarmi s-o scoată din mâinile ucigașe! Așa că a scăpat numai cu atâta: o ureche lipsă la inventar! Asimetrie care trebuia mascată, ferită de comentarii neprincipiale, ceea ce a obligat-o pe tovarășa Ana să-și schimbe coafura și să lanseze celebra tunsoare care, în anii obsedantului deceniu, era la mare modă printre fostele societare de la Crucea de Piatră, reciclate în activiste PCR.
Ciudat este că deși s-a făcut deseori caz de relele tratamente la care a fost supusă ilegalista Ana Pauker în temnițele burghezo-moșierimii carpatine, episodul cu smulgerea receptacolului auditiv nu a fost niciodată comemorat, băgat în istoria PCR, măcar consemnat într-o notă de subsol. În nicio (auto)biografie a eroinei roșii nu este amintită cazna demnă de Evul Medieval la care a fost supusă fruntașa Kominternului din România, femeia care câțiva ani buni a dispus de viața tuturor românilor în numele internaționalismului proletar și al Revoluției Mondiale.
Fostă amantă a lui Stalin, cum lăsau unii să se înțeleagă!…
Dar nu i s-a plâns tătucului pentru halul în care o rușinase nevrednicul oltean. Și nici mai târziu, când i-a fost la îndemână, nu s-a răzbunat, nu a plătit dinte pentru dinte și ureche pentru ureche, de parcă n-ar fi fost nici fiică de onorabil rabin! N-a respectat tradiția deopotrivă iudaică și bolșevică, așa că jandarmul mutilator s-a pomenit că nu pățește nimic după 23 augustul eliberator!…
Deși tovarășa Ana ajunsese de știau de frica ei vreo 16-17 milioane de români, câți eram noi pe atunci, iar câteva zeci, chiar sute de mii de români, i-au simțit pe pielea lor disponibilitatea de a dispune după bunul ei plac de viața altora, vărsarea de sânge, vinovat sau nevinovat, fiindu-i una din preocuparile predilecte, totuși pe jandarmul cu pricina nu l-a atins mâna cea lungă și neiertătoare a KGB-ului, a Kominternului sau măcar a proaspăt înființatei Securități locale!
De unde și până unde atâta generozitate la o persoană care nici măcar nu cunoștea cuvîntul?! Dar să mai și practice năravul iertării!…
Misterul s-a dezlegat, în ce mă privește, atunci când l-am cunoscut pe nepotul jandarmului torționar, iar acesta și-a declinat identitatea, nobila ascendență, cu cea mai afișată mândrie: sunt nepot de bunic, și nu orice fel de bunic!…
Mă așteptam să spună că-i nepotul lui Tudor Vladimirescu! Dar de unde?! Bunică-su, bunelul, cum îi zicea individul, fusese eroul național de la penitenciarul de dame Craiova, cel care rămăsese cu urechea Anei în mână! În mâna făcută pumn, căci îi cărăbănise și câteva scatoalce pe unde nimerise, picioare la fel, ar fi făcut-o una cu pământul în ghionturi și bușeli dacă nu interveneau salvatori și oportuni superiorii săi!
Halal bunel! Ce-l mânase în lupta inegală dintre un bărbat cât malul și o biată femeiușcă?!… Să n-o atingi nici cu-o floare!
Pe plan național, se pare că oltenii sunt românii care-și bat cel mai rar nevestele, chiar deloc prin tradiție! Cum să dai tu, bărbat, într-o femeie?! Dacă ești bărbat bărbat, ca orice pui de craiovean, pe femei le iubești și oftezi metafizic că viața e scurtă și nu le poți iubi pe toate!… Nici scăpa de moarte!…
De ce să bați o femeie? Ba încă în chip bestial?!… Animalic!
Bunelul nostru ce-o fi avut deci de împărțit cu juna, pe atunci, bolșevică? Din ce s-au luat la poceală?
Cică, se lăuda nepotă-su, bunelul a prins-o pe tovarășa că încălcase regulamentul penitenciarului și pusese la cale cu alte tovarășe de luptă, mai tinere, un act de demascare a regimului criminal din România imperialistă: anume își procurase, cu ajutorul Ajutorului Roșu, toate cele necesare ca să otrăvească mâncarea deținutelor politice din închisoarea unde își petrecea anii de condamnare penală pentru activități teroriste împotriva regimului politic din aceeași Românie interbelică. Din păcate, nici una dintre celelalte tovarășe nu au fost la înălțimea exigențelor cominterniste și n-au marșat, ba chiar au informat pe cale ierahică, adică prin jandarmul bunel, ce urma să se întâmple!
Așa cum aranjase lucrurile tovarășa Ana, răspunderea ar fi revenit întregului regim politic burghezo-moșieresc din România, ba chiar și Europei imperialiste, dar persoana reprezentativă pentru autoritățile locale, vinovată administrativ și penal de otrava strecurată în fiecare polonic de arpacaș, ar fi fost să fie însuși zbirul nostru, la vremea aceea oltean ferice și tînăr tată!… Cu gândul la copilul ce i-ar fi rămas orfan de tată pe toată viața, juvetele s-a făcut fiară exterminatoare! A măturat bucătăria cu amanta lui Stalin, a scos-o în șuturi în curtea interioară, transformată în arenă de luptă, a jucat acolo o miuță la o singură poartă și de unul singur, numai cu reprezentanta spiritului revoluționar în acțiune, pe post de balon de fotbal dezumflat! Iar când spectatorii au dat s-o scoată pe biata deținută din ghearele morții și ale juvetelui, n-au reușit s-o extragă decât parțial, restul obiectului, adică urechea stângă – după alții, urechelnița dreaptă, a rămas pe teren, în arenă, ca-n coridele hispanice, în palmaresul sadicului toreador!…
Ce s-o fi făcut până la urmă cu urechea eliberată din servitutea față de un cap fără pic de inimă, nu se mai știe. Nici eu nu m-am priceput să întreb. Dacă cumva aceste rânduri ajung sub ochii nepotului, l-aș ruga să mă caute și să completăm povestea de mai sus cu detaliile care i-ar putea da mai mult haz… Mai ales numele bunului jandarm ar trebui salvat pentru veșnica sa pomenire printre eroii luptei anti-bolșevice, anti-cominterniste!
…Ce alte povești mai știu eu cu tovarășa Aniușa sunt mai puțin vesele! Dacă nu cumva greșesc eu și mă veselesc prea tare de clipa astrală a des-urecherii!…
S-ar fi cuvenit să fiu (mai) solidar cu infirma, doar de atâtea ori mi s-a spus și mie că sunt într-o ureche… Ca și majoritatea celor care citesc acest site! Tuturor, tot binele!

Ion Coja

Buriaș, iulie 2013