Cum am promis, revenim la comunicatul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, semmat de președintele uniunii, domnul Doru Dinu Glăman.

Domnul Glăman nu și-a dat seama că salută un gest prostesc și neserios al președintelui, care a găsit de cuviință să se mai lanseze la un atacat anti-PSD. A devenit penibil cu această obsesie, de a ataca PSD -ul din „orice poziție”. De data asta a ieșit la atac complet aiurea. Cele întâmplate în Parlament trebuiau înțelese strict în sensul pe care l-au dat parlamentarii gestului lor. Intervenția președintelui, înainte de se încheia procesul legislativ, denotă atât necunoașterea procedurilor curente din Parlament, cât și graba penibilă de a inventa o greșeală a adversarului, pentru a o comenta zgomotos: „Trădare PSD, PSD scoate Transilvania la troc!” Etc., etc.

Cu ani în urmă, parlamentarii au introdus în regulamenul de funcționare câteva noutăți: ideea de cameră decizională și ideea de aprobare tacită. În felul acesta au urmărit să nu se mai piardă timp prin dezbaterea unor legi în ambele camere. Idee nevinovată, fără dedesubt politic. Procedeul este uzitat în mai multe Parlamente bi-camerale din Europa!

E drept, denumirea de „adoptare tacită” este oarecum neclară, cuvîntul „tacită” putând avea în mintea noastră și o conotație neplăcută: „pe ascuns, împotriva consensului general”! Mărturisesc că am decodat prima oară această sintagmă sub semnul acestei conotații. Între timp m-am corectat, sensul care trebuie să-l atribuim acestei sintagme este complet neutru. Nu e nici de bine, nici de rău dacă aprobarea este „tacită”. Nicio lege nu iese din Parlament pentru a fi promulgată decât după ce este dezbătură și supusă votului unei camere sau plenului, în funcție de importanța proiectului de lege.

Proiectul de lege depus de UDMR, în modul cel maifiresc, nu a fost considerat important, din mai multe motive. UDMR mai depusese asemenea proiecte, cu același subiect, și proiectele fuseseră pe rând respinse. Pentru toată lumea, inclusiv pentru UDMR, nu exista nicio urmă de îndoială că proiectul nu va fi respins! Inițiativa UDMR, repetată mecanic, este deja subiect de glume în Parlament!

Dar deh! Poți să-i ceri neamțului să priceapă o glumă?!

A fost trimis proiectul la Senat, cameră decizională. Procedura de transfer s-a făcut cumva cu omiterea unuia dintre pașii procedurali? E posibil! Și? Ce mare păcat, ce mare greșeală ireparabilă s-a făcut astfel?! Nici una! Senatul nu mai putea să aprobe tacit, ci numai prin vot, numai după o dezbatere în ședință! Era vreun pericol ca Senatul să voteze așa ceva? Exclus!

Și atunci care a fost miza intervenției intempestive a președintelui? Căci nu se pune problema prevenirii în acest fel a unui vot în Senat de aprobare a proiectului UDMR-ist. Singura explicație fiind impresia consilierilor prezidențiali că se poate profita de această situație pentru a ataca PSD învinunindu-l în mod iresposabil de trădare națională în favoarea Budapestei!

„Jó napot, Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orbán, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD.”

Bun, nu mai vrei mata, domnule Johannis! Dar electoratul a vrut altfel și votul dat în favoarea PSD ești obligat să-l respecți! Adică să respecți Constiruția.

Că Johannis și ai lui au fost în stare de asemenea prostie, nu mă mir! Dar de la președintele ziariștilor profesioniști din România, adică a celor mai buni ziariști, nu mă așteptam la atâta incompetență! Nu mă așteptam la acest partizanat tras de păr! Cum să iei în serios discursul penibil al Johanului: „Este inadmisibil așa ceva și, până sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista!”, a declarat Iohannis miercuri la Palatul Cotroceni. Ce sens are această declarație decât să prostească o bună parte a electoratului care exultă la orice atac oficial la adresa revizionsismului ungar!

Acest revizionism există, este foarte activ, s-a manifestat la lumina zilei după decembrie 1990, inclusiv după instaurarea la Cotroceni a plăvanului, care n-a făcut nimic până acum, nici el, nici PNL-ul lui pentru a le da peste mână revizioniștilor. Cum n-a făcut nimic nici Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România! Au fost nenumărate ocaziile în care această instituție putea interveni, ca voce autorizată, să se opună intrigilor udemeriste. Și a tăcut, aș putea spune complice, după logica presidențială.

În acest context îi fac cunoscut acestui domn președinte Glăman că în momentul de față, de ceva vreme, pe agenda Tribunalului din București se judecă cererea inițiată de un grup de tineri patrioți pentru suspendarea UDMR din viața politică. Are cunoștință Uniunea Ziariștilor de acest demers? A făcut ceva pentru a-l susține mediatic? Unde este profesionalismul Uniunii?

Îl citez și pe președintele ziariștilor:

„Faptul este de o gravitate extremă, chiar dacă nimeni, niciodată, nu ar fi votat acest proiect în camera decizională. Neavând nici conștiință istorică, nici conștiință națională, nici cunoștințe politologice elementare, Marcel Ciolacu a tratat problema ca pe un troc de tarabă, fără să-și pună problema consecințelor pe termen mediu și lung. Pentru UDMR, aprobarea tacită la Camera Deputaților a proiectului (nu contează în ce circumstanțe) constituie o victorie uriașă și un argument decisiv în fața cancelariilor europene și a UE, pentru legitimarea pretențiilor teritoriale aberante și a „Proiectului Trianon”.”

E rușinos că asemenea prostii se pot spune în numele ziariștilor profesioniști din România.

Voi reveni.

Ion Coja