Unio Trium Nationum – Orban, Johanis, Kelemen

(Raport al Misiunii Germane în România, din Arhivele Naționale ale României, Fond Microfilme SUA, rola 258, cadrul 1405523, „Strategie de acțiune a Reichului lui Hitler/Nazist în România”, 04.11.1940

sursa: cersipamantromanesc   17.05.2020

Pe 16 septembrie s-au împlinit 581 de ani de când nobilii maghiari, fruntaşii secui şi saşi au încheiat la Căpâlna, în 1437, o înţelegere cunoscută sub numele de „Fraterna Unio”(„Uniunea Frăţească”), rămasă în istorie sub numele de „Unio Trium Nationum”(în latină „uniunea celor trei naţiuni”) .
„Înţelegerea frăţească” (fraternio unio) dintre stările privilegiate ale Transilvaniei s-a făcut în timpul răscoalei de la Bobâlna şi prevedea ca cele trei „naţiuni”privilegiate astfel definite, să se ajute reciproc împotriva ţăranilor răsculaţi sau a turcilor.
A fost data când românii majoritari au devenit LA EI ACASĂ „națiune tolerată”, fără drept de participare la viața socială sau politică a Principatului Transilvaniei.
La 2 februarie 1438 Adunarea Generală a nobilimii maghiare din Transilvania, întrunită la Turda a aprobat documentul ”Unio Trium Nationum” (Fraterna Unio).
În data de 6 februarie 1438, la Turda, Lorand Lepeș, vicevoievodul Transilvaniei, a recunoscut la rândul său Unio Trium Nationum.

Unio trium nationum, 1438
„Noi, Lorand Lepes de Varaskazy, vicevoievodul Transilvaniei, prin scrisoarea de față facem cunoscut, că, pe când mai de mult, și anume la sărbătoarea Sfintei Cruci, eram adunați pe moșia numită Căpâlna, dimpreună cu baronii și cu nobilii, precum cu fruntașii sașilor și cele șapte scaune săsești și cu ai secuilor din pomenitele părți ale Transilvaniei, dezbătând, între altele, despre nimicirea și stârpirea răutății și răscoalei nelegiuiților țărani [de la Bobâlna], precum și despre apărarea acestor părți împotriva năvălirii preacruzilor turci, toți nobilii și sașii din pomenitele scaune au făcut între ei, în fața noastră și a baronilor, această unire și frăție, ca atunci când se va întâmpla ca pomeniții turci să încerce a năvăli și a intra în aceste părți în primejdie, atunci pomeniții nobili să fie datori și ținuți în puterea unirii și a frăției făcută între ei fără fățărnicie, a veni în grabă în ajutorul pomeniților sași, iar pomeniții sași să fie datori și ținuți să vină în grabă împotriva vrăjmașilor și dușmanilor nobililor și mai ales pentru a stârpi răutatea mai sus pomeniților țărani nelegiuiți.
La acest lucru, părțile s-au legat de bună voie cu jurământ înaintea noastră.
Iar pomeniții nobili și sași au întărit, în fața noastră, de curând, la Turda, în adunarea noastră obștească, anume la sărbătoarea Întâmpinării Domnului acum trecută, hotărârea și rânduiala lor de mai sus, precum și unirea frățească, prin mărturia acestei scrisori a noastre.
Dat în pomenita Turdă, la sărbătoarea fericitei fecioare Doroteia, în anul Domnului o mie patru sute treizeci și opt.”
Sintagma „unio trium nationum” a început să fie folosită în documente de pe la 1500, cu referire la starea juridică a naţiunilor transilvane instaurată prin „înţelegerea frăţească”.
Reînnoită de mai multe ori, înţelegerea a fost până în 1848, un instrument de asuprire socială, naţională şi religioasă a populaţiei româneşti majoritare în Transilvania.

wikipedia.org

În mod general, principiu subsidiarității poate fi definit ca principiu regulator, deci, dacă un individ inferior este capabil sa efectueze o sarcină bine, individul superior nu ar trebui să intervină, dar poate eventual sprijini acțiunile lui.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Democraţia creştină s-a născut în Europa Occidentală la sfârşitul secolului al XIX-lea prin reintegrarea mişcărilor şi asociaţiilor catolice, precum şi a sindicatelor în viaţa politică, îndeosebi regională. Acestea s-au putut revendica foarte curând de la o doctrină după apariţia enciclicei papale “De Rerum Novarum” „Despre lucrurile noi”, din 1891, a papei Leon al XVIII-lea considerat de unii autori fondatorul catolicismului social.

Partidele clericale sunt acele partide care se nasc în special în Italia şi în Franţa, ţări în

care revoluţiile naţionale sau liberale conduc la o secularizare puternică a statului, creând

o reacţie a clericilor care se văd astfel eliminaţi din viaţa politică şi socială pe care le

dominaseră în epoca anterioră. Aceste partide nu erau acceptate formal de Biserică chiar

dacă le furniza idei şi dimensiuni cu puternice accente reacţionar- conservatoare.

Mai mult, după greva papală din 1860, Biserica refuză orice contact cu statele considerate

masonice, adică cele care elimină Biserica de la acţiunea  politică, orientare democrat-creştină şi formarea pe baza acestor idei a unor partide politice de orientare creştină, unele dintre ele de primă importanţă ca Mişcarea Republicană Populară din Franţa sau Partidul Popular în Italia. Astfel, se poate spune că partidele democreştine sunt partide de tip popular, adică se adresează şi sunt deschise oricărui locuitor al ţării respective, indiferent de grupul social, confesional sau etnic din care el face parte. Astfel, statul ar lăsa multiplelor organe ale corpului politic libera iniţiativă şi dirijarea tuturor activităţilor care se ridică prin natură de la ele. Acest tip perfecţionat este bazat pe principiul subsidiarităţii, adică pe acel principiu prin care statul acţionează numai dacă celelalte componente ale societăţii (familie, grup social, comunitate etc) nu reuşesc sau nu au interesul să se implice.

Apărută ca o reacție la atacurile împotriva bisericii și a catolicismului, creștin-democrația reprezintă expresia politică a creștinismului catolic.

Democrația creștină este o ideologie politică, care urmărește să aplice principiile creștine în politica publică.