Unde se află Iadul?
Reiau povestea auzită în urmă cu aproape 50 de ani de la doamna Julieta, armeanca cu care eram vecini la Constanța. Reiau povestea deoarece i-am găsit încheierea. Iată mai întâi povestea:
Dacă am ceva mai interesant de povestit este despre coana Julieta.
Era o persoană ștearsă ca o umbră. Trăise toată viața cu discreția cea mai mare. Dintre vecini, cel mai mult o frecventa pe maică-mea. Noi aveam curtea cea mai mare și mulți vecini mai apelau la noi să-și întindă rufele la uscat. Printre ei și coana Julieta, rămasă la un moment dat singură pe lume să aibă grija nepoatei Aida.
Iată povestea cu care a venit într-o zi coana Julieta la maică-mea, tulburată, năucită chiar. Iar maică-mea ne-a povestit-o și nouă, în casă, spre uimirea și neuitarea mea, cel puțin.
Într-o noapte, coana Julieta l-a visat pe taică-su, mort de ani buni. Probabil că nu era prima oară. De data asta armeanul cel bătrân i-a spus coanei Julieta să vină să-l vadă, îl găsește pe strada I.G.Duca, la numărul cutare. Așa neroadă cum o știam toți pe coana Julieta, a doua zi merge la adresa indicată unde găsește o curte și pe poarta un anunț: clasicul „Nu intra. Câine rău”. Zăbovește în dreptul porții până când se apropie de poartă un dulău mare, fără să latre, ba chiar dând din coadă prietenește. Julieta prinde curaj și intră în curte. O atrăgea privirea câinelui. „Ochii lui tata, doamna Coja! Exact privirea pe care i-o știam din copilărie”! Se apropie de câine și-l mângâie pe cap. Din casă iese stăpâna câinelui și-și arată mirarea: de unde-l cunoaște pe câine? Câinele ăsta rupe orice străin le intră în curte!..
Firește, coana Julieta s-a retras fără să spună nici o vorbă despre privirea părintească… A venit la maică-mea să-i povestească și să-i ceară părerea! Principala mirare a maică-mii: de ce câine? Și încă unul rău! La care coana Julieta intervine lămuritoare: „Tata a fost un om rău! Când au fost luptele cu turcii a omorît mulți turci, inclusiv femei și copii!”
Așadar, armeanul cel rău se reîncarnase sub înfățișarea mai potrivită de câine rău. N-am prea crezut povestea coanei Julieta, ca bun creștin ce încerc să fiu! Dar nu aveam niciun motiv să-mi închipui că coana Julieta fantaza. E sigur că mintea ei cam puțintică n-o putea duce la așa ceva! Sigur nu avea imaginația necesară. Iar eu, când am aflat de la maică-mea povestea, am încercat să verific, am mers pe I.G.Duca, cu care Cuza Vodă se întretaie, am identificat poarta cu numărul respectiv, am privit-o de la oarecare distanță, dar nu am putut să mă apropii mai mult, eventual să mă uit în curte. Plăcuța Câine rău era mai departe pe poartă…
…Ani de zile n-am povestit nimănui această întâmplare. O cred sută la sută, deși, ca creștin, nu pot accepta teoria metempsihozei! Dar nici nu am dreptul să tac, să nu povestesc această întâmplare care s-a relevat unei ființe sigur incapabilă să fantazeze. Așa cum sigur să fiți că nici eu nu am scornit-o! O s-o întreb și pe soru-mea, doctorița Efrim Marilena, dacă-și aduce aminte de ce ne-a povestit maică-mea, Dumnezeu să le odihnească pe amândouă: maică-mea și coana Julieta!
(Vezi pe site textul intitulat Coana Julieta, armeanca de pe Cuza Vodă – Povești cu armeni (1))
Cum spuneam, am fost contrariat de relatarea doamnei Julieta. Ca bun creștin ce încerc să fiu nu cred în metempsihoză, în (re)încarnarea după moarte. Dar zilele acestea, după ce m-am încumetat să fac publică povestea armencei, m-am gândit mai mult asupra celor aflate de la ingenua noastră vecină. Din vălmășagul de gânduri s-a ales în final o anumită ipoteză. Ezit, dar o fac totuși publică!
Mai precizez că ieri am sunat-o pe soră mea și, așa cum bănuiam, auzise și ea de la maică-mea ciudata poveste a coanei Julieta. O ținea bine minte! Am sfătuit-o să ia legătura cu Aida, nepoata armencei, și s-o întrebe dacă cunoaște și ea întâmplarea prin care a trecut mătușa sa! Eventual dacă își amintește detalii suplimentare, care ar completa relatarea făcută de coana Julieta în fața maică-mii.
Așadar, iau în serios relatarea doamnei Julieta, așa cum am aflat-o de la maică-mea! Cred că nu s-a înșelat doamna Julieta când a recunoscut în ochii dulăului fioros privirea de neuitat a tatălui, „un om rău, care omorîse mulți oameni”. Ce să caute un asemenea om printre noi după ce și-a dat obștescul sfârșit?! Simplu spus, cu mintea unui credincios de factură comună, după moarte un asemenea individ ajunge în iad, în Infern!
După care mi-a venit în cap întrebarea: și unde este acest Iad? Iadul!
Nu cunosc răspunsul teologic la această întrebare. Poate din această pricină am fost tentat de un răspuns neașteptat: tatăl doamnei Julieta, ca om plin de păcate cum murise, se afla acolo, pe strada I.G.Duca din Constanța în plin Infern! Condiția sa de dulău de curte era pedeapsa care i se cuvenea după câte făcuse. Iar reîncarnarea sa, probabil succesivă, aparținea lumii infernale în care căzuse definitiv! A avut mai multe reîncarnări? Nu-mi pot da seama. Dar întâmplarea, prin cine știe ce logică superioară, ne-a prilejuit revelația doamnei Juleta: visul și verificarea de mult bun simț și curaj care ne-a pus la dispoziție această descoperire: există reîncarnare! Ca formă a pedepsei divine! Ca formă de localizare și manifestare a Infernului!
Și cred că era de datoria mea să nu las această revelație de care a avut parte coana Julieta neîmpărtășită publicului. Eram dator s-o pun în circulație! Indiferent de comentariile pe care le va stârni! Comentariul de care mă simt în stare este cel de mai sus!
Sper să nu vorbesc cu păcat dacă mai fac un pas și dezvolt logic întrebarea/subiectul: nu cumva reîncarnarea funcționează nu doar ca pedeapsă, ci și ca o posibilitate de a răsplăti o viață despre care spunem că îi va fi adus celui în cauză bucuria de a dobândi ca răsplată divină viața de Apoi?! O viață de Apoi trăită în Paradis, în Rai! Aici pe Pământ!
Unii oameni se reîncarnează ca dulăi, ca fiare respingătoare, cum și merită după o viață plină de păcate!
Dar alții, dacă funcționează reîncarnarea și după o viață de credință și făptuire a binelui, nu cumva trăiesc/ajung în Rai aici, pe Pământ, reîncarnați?
Reîncarnați în ce? Aceasta ar mai fi o întrebare! Întrebarea! The question!
Întrebare la care nu am răspuns…
ION COJA
Stimate domnule profesor,
Eu nu cred in reincarnare decat in cel mai placut mod : ca o aspiratie de desavarsire pe lumea cealalta !
Daca ea exista !
Aveti binecuvantarea mea de ocultista !
A la Votre!
RSB
Cititi-l pe Rudolf Steiner daca va fascineaza antropozofia si ideea de „libertate” – eu nu am avut rabdare caci imi lipseste dragostea de „spiritism” stil Steiner, Blawatski, Eliphas Levi etc – distractia e mare .
Coana Julieta miscata de vis ajunge la curtea cu cainele cel rau. Autosugestionandu-se (visele puternice au calitatea asta de a te autoinfluenta) pare ca recunoaste in privirea cainelui privirea tatalui. Cainele o simte ca neffind un periocl, aproape in transa si asta ii topeste agresivitatea. Sfarsitul interpretarii.
Pentru cine ajunge in Rai nu-mi pot imagina nicio circumstanta pentru care ar mai haladui pe pamant, in carne si oase, intr-o noua viata. Dogma este categorica in privinta asta. La fel si intelectul.
Cum in ce? In Hitler, in Stalin, In Putin…. In Iohanis….
Nu asta gandesc Budistii si ei?
Pe o alee care leagă IG Duca de bulevardul Mamaia, în spatele vilei din imaginea de mai jos (din colț), era o casă cu o mică curte unde se găseau doi ciobănești mioritici albi prin 2002. Nu cred că erau suflete reîncarnate, dar lătrau destul de tare. (https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/atentie-soferi-intersectia-bulevardului-mamaia-cu-strada-i-g-duca-a-fost-resistematizata-galerie-foto-714628.html)
Câinelui negru, metamorfoză a diavolului, este un motiv din folclorul insulelor britanice, dar se găsește, mai mult sau mai puțin asemănător, la multe popoare indo-europene ca un motiv cultural comun:
– galezul Cŵn Annwn „câini de Annwn”, unde Annwn (var.Annwfyn) este lumea subpământeană (*ande-dubnos), iar lătratul lor își prezicea moartea;
– câinele pământului, țâncul pământului sau Grivan, care se confundă cu orbetele, deși înclin să cred că-i motivul nostru cultural din perioadă preromană. (https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/catelul-pamantului-ciudata-creatura-credintele-romanilor-era-teama-oamenilor-doar-auzeau-latratul-1_5ac9cb0edf52022f7595372e/index.html)
-scandinavul Garmr, lupul pătat de sânge care păzește porțile iadului (Hel), asemănător Cerberului grecesc cu trei capete (Κέρβερος, Kérberos *ḱerbero- “pătat, pestriț”).
– Câinele din Baskerville, bazat pe legende din Dartmoor. (https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2inele_din_Baskerville)
Armenii au niște creaturi mitologice ori cu înfățișare de câini cu aripi (Aralez) ori chiar câini cu aripi, care vin din cer sau de pe muntele Ararat și ling rănile eroilor morți readucându-i la viață. Un fel de manifestare similară Valkyriilor, dar care nu iau sufletele războinicilor, ci le redau sufletul. (https://en.wikipedia.org/wiki/Aralez_(mythology))
Altă parte a mitologiei lor este mai malefică și include câini și vampiri născuți din câini…cumva. Asta cred că o bântuia pe Julieta. (https://fynm.wordpress.com/2018/03/19/armenian-animal-beliefs/)
Partea cea mai importantă în relatarea Julietei nu este spusă. De ce tatăl ei omora turci cu atâta înverșunare? A fost martor la genocidul armean, copil fiind, și asta l-a înrăit pentru tot restul vieții punând în practică o campanie de răzbunare? Arsenie Boca spunea ceva foarte înțelept despre răsplata răului și de ce este permis de către Dumnezeu în vederea înmulțirii binelui. Nu înțeleg unde-i plata pentru sângele vărsat de turci în secolul trecut. Au schimbat pentru totdeauna tabloul etnic al Anatoliei, iar în războiul pentru Artsakh (Nagorno-Karabakh) tot turcii au ieșit învingători. Pare nedrept!
Se pot trage niște paralele cu deportările și execuțiile românilor. Deși nu au fost la aceeași scară, efectele lor în jurul României se văd până azi. Oare popoarele împilate nu învață nimic din experiența lor și pentru faptul că nu aleg să trăiască creștinește, să se smerească, primesc și mai multe lovituri?