Comparație…
No issue detected
gabi1 hour ago
.
Autoarea – actualmente doctor – nu cred ca si-a propus sa-l apere pe Radu Gyr de defaimarile unora sau altora (subiect periculos, sic!). Pana la urma a marsat pe latura literara – probabil pentru ca daca era sa ia in calcul latura patriotica, iesea prost pentru toata lumea, mai putin pentru subiectul Radu Gyr – poetul crestin si patriot. Asa, a scaldat-o cu succes. Chiar am curiozitatea sa vad cum abordeaza „tradarea” intelectualilor: definitia tradarii la un intelectual, motivele tradarii, modalitatile de tradare si, mai ales, obiectul tradarii. Caci intr-un fel tradeaza Sadoveanu prin Mitrea Cocor si altfel tradeaza Patapievici prin sintagme de felul „ma pis pe poporul roman” – nu ca i-as pune pe acelasi plan valoric d.p.d.v. literar pe acestia doi, Doamne fereste! Si ca sa largesc cadrul dezbaterii, cum judecam intoarcerea lui Panait Istrati de la comunism la „Spovedania unui invins” si criticile acerbe ale intelectualilor francezi – printre care Romain Rolland – majoritatea comunisti stipendiati de Moscova, care l-au pus la zid: cine-a tradat aici si pe cine? Noi stim raspunsul, dar altii poate ca judeca la fel ca Romain Rolland & co si nici acum n-am auzit ca intelectualitatea franceza (de la care multi ipochimeni de la noi inca iau lumina) sa-si fi cerut iertare de la Panait Istrati, macar in memoriam!
Romain Rolland si Panait Istrati
Din cartea „Cum am devenit scriitor” de Panait Istrati
„Satul de cei douazeci si cinci de ani de lupta cu viata, dezgustat de-a mai taragani o existent ce nu mai avea nici un scop, lipsit de prieteni si fara nici o afectiune – incerc sa ma omor la Nisa, la 3 ianuarie 1921. M-am servit de-un brici…
Cei care ma culesesera de pe drum au scos, din hainele mele, scrisoarea pe care cu doi ani inainte o adresasem lui Romain Rolland, facand sa-i parvina prin ziarul „L’Humanite”.
Dar, sangele varsat imi aduce prima scrisoare a lui Romain Rolland…
„Draga Istrati”
Fernand Despres imi remite scrisoarea d-tale, de acum doi ani. Cum a fost posibil ca Debrit sa nu mi-o fi dat? Desigur, as fi raspuns numaidecat, asa cum o fac si-acum. Si asta nu numai pentru ca d-ta suferi si scrisoarea m-a miscat. Nu! Ci pentru ca vad printre randuri, cu strafulgerari, flacara divina a sufletului.
Nu stiu ce se va intampla cu aceasta forta care zace in d-ta. S-ar putea ca ceea ce-i mai bun in d-ta sa se fi consumat – sau se consuma in prezent – in pasiuni. Dar, ea continua sa se afle in d-ta. Trebuie sa incerci a o concentra si exprima intr-o opera votiva, dedicata memoriei fiintelor dragi. Ne vom stradui ca prieteni de-ai nostri sa se intereseze de d-ta…
Nu te lasa prada deznadejdei. Nu trebuie sa parasesti aceasta viata, inainte de-a epuiza toate eforturile pentru a realiza in opere – ce-ti vor supravietui – visurile, fiintele disparute si chiar pasiunile pe care le-ai gazduit. Curaj!
– Romain Rolland”.
Nu fac o figura de stil, se confeseaza Istrati mai departe, afirmand ca aceasta prima scrisoare m-a umplut de-o viata noua.
Deci, Rolland a fost pentru Istrati inca de la inceputuri, omul providential, care, intrezarind in Istrati focul sacru al scriitorului, il incurajeaza sa inceapa sa-si scrie opera. Eu sunt convins ca fara interventia lui Rolland, Istrati ar fi ramas un pierdut pentru literatura romana. Sa vedem cum vor evolua mai departe relatiile dintre cei doi.
„Sunt fericit ca am in sfarsit vesti despre dumneata – mi-a raspuns Rolland – oricat de trist ar fi sa te vad suferind…Trebuie insa ca fiecare sa-si aibe ritmul sau. D-ta, draga Istrati, inca nu-l ai; amesteci in d-ta ritmuri opuse. Sileste-te sa le armonizezi, daca nu in viata, macar in opera de arta. Dostoievski avea o sarcina si mai grea decat a d-tale, ca sa ajunga la acest rezultat…
TI-am vorbit cu cea mai mare sinceritate. D-ta esti unul din acei oameni rari, carora nu le cocolosesc adevarul. E o dovada de stima. Nu mi-o reprosa. Iti strang mainile cu caldura, dorindu-ti din inima ca anul ce vine sa te vada biruind dificultatile banesti si ca ai supus demonul vietii tale, punandu-l in slujba artei:”
Ce spune Istrati despre Rolland: „Toata lumina zilelor mele din 1921 o faceau scrisorile lui Rolland.”
„Si-atunci, zice Istrati mai departe, aseaza-te baiete si trage-i la scrisori peste scrisori, de s-o fi apucat omul cu mainile de par! El imi spunea: „Scrie, scrie, sarla dracului, ca ai talent!” Eu ii raspundeam: „Nu, nu cred asta, lasa-ma sa-ti sarut picioarele!” SI-o fi zis, napaditul de zeci de scrisori pe zi: „Bata-te Dumnezeu! Mi-am capatat beleaua cu nebunul asta”. Si suparat, imi trimite o scrisoare de-o singura pagina, severa, casanta, asa cum numai Rolland stie sa scrie:
„Draga Istrati, Suntem zamisliti ca sa creem. Realizeaza opera” Ea e mai esentiala ca d-ta, mai durabila decat d-ta, a carei pojghita esti.” Cuvintele astea m-au ars la ficati, marturiseste Istrati mai departe.
In mai 1922, cizmarul Ionescu, ii spune lui Istrati: Daca un om ca Rolland iti da astfel de bice, sustinand ca poti face ceva demn de NOI ( cizmarul Ionescu se introdusese si el in eculatie, pe buna dreptate, cum se va vedea imediat.) hai s-o facem! Eu sunt gata sa-ti dau ovaz!” La Hautil, mi-am terminat prima carte, marturiseste Panait. A doua, in subsolul pravaliei lui Ionescu, care mi-a dat posibilitatea de-a scrie, timp de 6 luni, lipsit de griji materiale.
„Si cate obstacole in calea acestui torent (creator, desigur). Inca de la inceput, necunoasterea limbii straine m-a facut sa platesc cu varf si indesat bucuria de a scrie, de-a scrie in limba franceza. Imi simteam pieptul ca un furnal, plin cu metale in fuziune, care cautau sa navaleasca afara si nu gaseau forme gata sa le primeasca. La fiecare pas, stavileam materia incandescenta, ca sa vad daca e vorba de un acent grav sau circumflex.”
Dupa ce terminai manuscrisul primei mele carti, il trimit lui Rolland care-mi raspunde: „Toate prevederile mele sunt confirmate. Vino sa ma vezi!”
Ieri, 25 octombrie 1922, s-a indeplinit acest eveniment. Insusi Romain Rolland a consacarat aceasta zi, dandu-mi in momentul despartirii, puternica sa drama, Le Tems viendra, pe a carei prima pagina, am putut citi, urmatoarea dedicatie, la inapoierea la hotel: Lui Iastrati, cu prieteneasca aducere aminte a primei noastre intalniri.
La alta intalnire cu Rolland, acesta ii declara lui Istrati: „Sunt in corespondenta cu un editor german pentru a realiza o editie internationala a operelor de rasunet universal, ca a d-tale de pilda… Nu inceta sa scrii! Lasa la o parte toate acele probleme de sintaxa si ortografie. Sunt nimicuri. Da frau liber pe hartie acestui tumult de pasiuni ce freamata in d-ta. Ai o forta de care nu-ti dai seama si care lipseste majoritatii literatilor. D-ta impletesti darul de a simti si scrie cu rarul privilegiu de-a fi vazut si trait totul.” La plecare i-am sarutat mana si din partea lui Ionescu. Cine-i Ionescu, intreba d-ra Rolland. E cizmarul din Paris, prietenul lui Istrati. Sunt teribili romanii astia!”
La 3 noiembrie 1922, la intalnirea cu Rolland, acesta ii spune: „Nu incetez sa-ti repet, Istrati, scrie, scrie fara incetare! Imi spune ca manuscrisul meu nu are greseli de neindreptat” si-mi cere sa i-l las:” An nevoie de el. De azi in doua saptamani, voi vedea pe editor si-i voi spune ceea ce trebuie. In timpul cit se va tipari, d-ta vei scrie cel de-al doilea volum.” Atunci i-am spus: As putea indrazni, draga prietene, sa te intreb daca planuiesti sa-mi scrii o prefata? Apucandu-ma de umeri, imi raspunde cu insufletire: „Dar, dragul meu Istrati, se poate sa vorbesti astfel? Nu numai ca o voi face cu draga inima, dar va fi o bucurie pentru mine!”
La despartirea dupa o serie de intalniri cu Rolland, Istrati ii spune: „Mi-a fost cam frica venind la d-ta. Acum plec fericit: in cinsprezece zile am trait cat in cinsprezece ani! Si noi la fel, ii raspunde Rolland. La randul meu, aveam unele temeri. Dar, pot sa-ti marturisesc: in clipa de fata suntem fericiti ca te-am cunoscut!
Villeneuve, 22 februarie. Rolland scrie lui Istrati: Am fost fericiti sa citim noile capitole. destul de puternice, patrunzatoare, obsedante. Codin se apropie de-o anumita galerie de tipuri, creata de Balzac, in timp ce Chira este absolut noua pentru cititorul din Occident. Stilul contine mai multe greseli decat la primul volum. Nu-mi explic de ce. Nu cumva folosesti in conversatiile cu Ionescu, cam prea mult jargon romano-francez? Chira, Codin, Mos Anghel, pretuiesc fiecare in parte. Sunt povestiri nemaipomenite… Recopiez la masina Chira, recitesc, revizuiesc copia pentru revista „Europe”, care a acceptat s-o publice. Ma autorizezi sa tai paginile de la inceput, care sunt preambulul, pentru ca cititorul sa intre direct in povestire? Romain Rolland.
In seara celei mai frumoase zile din viata mea, m-am intors acasa cu doar cinsprezece franci in buzunar. (Istrati era fotograf pe promenada de la Nisa.) Dezgustat, ies in oras sa-mi vand aparatele. Deodata, o vedenie imi aprinse ochii. Ma aflam in fata vitrinei unei librarii. In mijloc, bine expusa, revista „Europe”. Coperta galbena era incinsa cu o banderaola verde care anunta cu litere groase, aceste doua trufandale ale sumarului: Romain Rolland, Un Gorki balcanique si Panait Istrati; Kyra Kyralina. Simtii cum mi se inmuiara picioarele. Clatinandu-ma, cu capul buimacit, intrai. Dadul patru franci si cumparai revista, strangand-o cu putere deasupra inimii, care se zbatea nebuna.
Cand Ionescu afla de la Istrati de aparitia Chirei la „Europe”, avea sa bata cu plama in revista si avea sa spuna vorbele memorabile: ” E scrisa de NOI, Panaite”. Avea dreptate bietul cizmar Ionescu, ca daca nu era el cu „ovazul” lui, n-ar mai fi scris Panait nimic. Deci, lansarea lui Panait ca scriitor, s-a datorat lui Ionescu si lui Rolland in egala masura.
Mai departe, pana la urma, eu nu stiu ca relatia Istrati-Rolland sa se fi deteriorat in vreun fel. A ramas tot timpul calda, prieteneasca, respectuasa, iubitoare si plina de grija unuia pentru celalalt. Am scris acest articol in memoria lui Rolland, care nu merita sa fie trecut de o parte a baricadei unde nici n-a fost. (O pot dovedi!) Cred ca mai repede e vorba de Henri Barbusse, cel care a orchestrat atacurile sub centura indreptate impotriva lui Istrati, cu siguranta la instigatiile Moscovei, care-l finanta si pe Barbusse.
Daca am confundat personajele si Romain Rolland nu s-a alaturat corului acuzatorilor, mea culpa, mea maxima culpa! (recunosc, n-am citit cartea de mai sus). Oricum, fenomenul a existat; si, ca om de rand nascut-crescut-trait in comunism, tin partea lui Panait Istrati contra intelectualitatii frantuzesti – si a lumii intregi, care nu s-a dezbarat de comunism, dimpotriva, a alunecat intr-un marxism cultural feroce, care ne franeaza si azi existenta.
Gabi, aici nu e vorba de tine. Toti facem greseli. Dar, e vorba de adevar. Eu adevarul am vrut sa-l scot la iveala, nu faptul ca tu ai gresit. Sunt atat de rare prieteniile intre scriitori, iar ajutorul dat de Rolland lui Panait Istrati este atat de pilduitor, incat nu m-a lasat inima ca sa nu intervin.