Domnule Redactor Şef,

În numele sutelor de Români Patrioţi, omorîţi în munţi şi aruncaţi in gropi comune, în numele celor asasinaţi la Jilava, Gherla, Aiud şi alte închisori, ai celor ucişi la Canal, Periprava, Salcia şi alte lagăre de exterminare, vă rog să-mi permiteţi să-i răspund tovarăşului Prof. univ. dr. MANEA MÃNESCU, fost Prim Ministru al regimului de teroare comunist, în legătură cu articolul Domniei Sale din revista România Mare. Vă mulţumesc, Cu respect, Aurel Şeitan

Motto la funeraliile Preşedintelui Ronald Reagan: “Iar de-asupra tuturora va vorbi vrun mititel,

Nu slãvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el” (Mihail Eminescu Scrisoarea I-a.)

Citesc cu stupoare în revista România Mare Nr. 728 din 25 Iunie 2004, articolul tovarăşului

Prof. univ. dr. MANEA MÃNESCU, fost Prim Ministru al regimului de teroare comunist, care s-a simţit obligat să-i facă lui Ronald Reagan un un necrolog la moartea acestuia. “Am considerat utile, poate si interesante, împrejurãrile care, în decursul anilor, m-au dus în America, la Casa Albã, în Biroul Oval, si la întîlnirea mea cu marele presedinte american Ronald Reagan, în aceste momente de reculegere CELESTÃ.” Acest paragraf este sfârşitul articolului kilometric (25,204 caractere, 3,949 cuvinte). În acest articol kilometric, mai este o singură propoziţie care se referă la Reagan: “Sînt 20 de ani de cînd presedintele Ronald Reagan m-a primit la Casa Albã, la 24 septembrie 1984”…acesta este începutul articolului. Nu mai spune nimic efectiv despre Ronald Reagan. În schimb tovarăşul Prim Ministru îşi lustrueşte şi ridică în slăvile Cerului toate realizările lui în epoca comunistă de 40 de ani, încă din era Anei Pauker, Gheorghiu Dej, Burach Tescovici şi ceilalţi “protectori” ai poporului român, încât ai tentaţia să crezi că Brătianu, Kogălniceanu sau Petre Carp au fost nişte pigmei pe lângă tovarăşul Mănescu. Cât de greu i-a fost şi cât s-a străduit tovarăşul Prim Ministru pentru ţară şi popor (omul e capitalul cel mai preţios, d’aia ne ţinea închişi în lanţuri şi cătuşe)! Cât a muncit, vorba vine, să execute ordinele “presedintelui României, care mã trimitea în astfel de misiuni la sefi de stat, ca generalul De Gaulle, Nixon, Mitterand, Deng Xiao Ping, Hosni Mubarak, Hafez al Assad s.a”. De la inceputul articolului de 25 de mii de caractere sau aproape 4000 de cuvinte, şi până la sfârşitul lui, tovarăşul Mănescu trece în revistă toţi anii pe care i-a petrecut în vârful piramidei comuniste, lăudându-se cu realizări pentru ţară şi popor, popor ce murea sub ochii lui în Munţii Carpaţi, la Canal, la Jilava sau în Bărăgan. Popor ce a suferit o cruntă teroare, dar de care tovarăşul Prim Ministru este complect străin. Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase! Mai spune tovarăşul Prim Ministru Terorist, că în 40 de ani de activitate intensă spre binele poporului român a trebuit să colinde globul pământesc dela Nord la Sud şi dela Est la Vest de nu ştiu câte ori. Că aceste călătorii erau o corvoadă, pentru el, deşi a cunoscut lume din “înalta societate”, preşedinţi de ţară, prim miniştri, academicieni, oameni de ştiinţă, ambasadori la ONU, care toţi l-au tratat cu condescendenţă, cu respectul cuvenit, şi au încercat să rezolve problemele României şi ale poporului român (care era înlănţuit cu sârmă ghimpată). Sunt sigur că tovarăşul Prim Ministru călătorea la clasa I-a, dormea la hotele de 5 stele, şi mânca la restaurante de lux. Din 1989 locueşte în aceeaşi vilă de 15 camere în zona Primăverii în care a locuit şi când era Prim Ministru Comunist. Aproape toţi foştii nomenclaturişti locuesc în aceleaşi vile în care au locuit şi sub regimul comunist. Nu i-a deranjat nimeni. A uitat însă tovarăşul comunist că a făcut parte din gaşca care a ordonat genocidul intelectualilor, studenţilor, ţăranilor, preoţilor, foştilor ofiţeri, la Canal, Jilava, Aiud, Gherla şi în alte zeci de lagăre de exterminare din Gulagul românesc? Câţi dintre miile de studenţi care au murit în timp ce tovarăşul se plimba prin lumea largă ar fi putut deveni conducătorii României? Numai când am fost eu la Gherla, pe vremea criminalului Goiciu erau 900 de studenţi TBC-işti pe Zarca, din cauza fumului inhalat dela copitele de vacă din care făceau nasturi. Trei sferturi dintre ei au murit. A fost chemat cineva în faţa justiţiei să dea socoteală de moartea lor? Cred că ar fi cazul tovarăşe comunist fost Prim Ministru să te prezinţi la judecătorie, şi să spui, “Domnilor eu sunt răspunzător de moartea lor, fiindcă am fost al doilea om în Stat după Ceauşescu!!” Te-ai prezentat să fi judecat, tovarăşe comunist? Nu, fiindcă-i mai comod să trăieşti într’o vilă de 15 camere în Primăverii, decât să dormi la Jilava la şerpărie, broscărie, raft sau cracă! Homarii, creveţii şi sturionii au un gust mai bun decât copitele de cal şi maţele nespălate? Nu-i aşa tovarăşe comunist? Am avut şi eu o casă pe Ştirbei Vodă, pe care comuniştii tovarăşului au demolat-o. N-am primit nimic în schimbul ei, iar când m-am dus la Primarulul comunist dela sectorul 1 mi-a spus să aştept 30 de ani până primesc un apartament, deşi făcusem cerere la ANL cu 5 ani în urmă, plătind toate taxele, şi impozitele, dar la care n-am primit niciun răspuns.

Eram tinăr…. Abia împlinisem douăzeci de ani…. Eram plin de viaţă şi de speranţe… Viitorul îmi surâdea promiţător. Războiul se terminase. Bubuitul tunurilor încetase de multă vreme… Deşi nu fusesem învingători, nu eram nici învinşi. Dar ca orice ţară mică, soarta noastră fusese pecetluită de “Marile Puteri”. Unii spuneau că la Yalta. Alţii ziceau că la Teheran sau Casablanca. Oriunde o fi fost, eu nu puteam înţelege şi nu puteam accepta să trăiesc restul vieţii în genunchi numai pentrucă un Churchill, Stalin or Roosevelt vroiau acest lucru. Să fim sclavii unei alte naţii ce ne sugea sângele şi vlaga printr’un regim de teroare, genocid şi ură era peste puterile mele de înţelegere. Unii au luat drumul codrului…. Alţii, mai slabi de înger s-au adaptat or au încercat să se adapteze şi-au plecat să studieze la Moscova doctrina Diavolului. M-am unit cu câţiva preoţi, foşti ofiţeri, şi mocani oieri, mi-am luat rămas bun dela viaţa tihnită a Bucureştiului şi m-am retras în munţi să lupt împotriva cotropitorilor. O mai făcuseră şi alţii, pe vremea năvălirilor barbarilor…sau a Turcilor…. Nu mulţi auziseră de Nucşoara, Bughia de Sus, Lereşti, Bughia de Jos şi alte sate dela poalele munţilor. Foarte puţini ştiau unde se află Schitul Nămăieşti… Oamenilor le era frică să le pronunţe numele lor. Majoritatea sătenilor din aceste locuri fuseseră arestaţi. Unii fuseseră omorîţi. Alţii luaţi în puterea nopţii, doar cu ceeace aveau pe ei şi izolaţi în Bărăgan sub cerul liber. Veniseră vremuri grele peste biata noastră ţară…. Nucşoara era un punct dureros pe harta însingerată a ţării aşa cum erau multe altele….Tara era plină de răni… Dar Nomenclaturiştii nu puteau vedea ce se întâmplă. Sau aveau ochelari de cal, sau erau hipnotizaţi, sau nu se puteau desprinde de putere, ca ursul de fagurele de miere. Am luptat în munţii Fãgãrasului împotriva Bolsevicilor si am fost condamnat la moarte, executând 17 ani de muncã forţatã la Canalul Morţii, Jilavele, Aiudurile si Gherlele comuniste. Uneori am mâncat iarbã, râme, rãdãcini de stuf, sau soareci cruzi ca sã supraveţuesc. Dupã eliberarea din puscãrii cu nume ce te’nfioarã mi-am încercat norocul pe Dunãre… Dupã multe încercãri, am reuşit sã fug cu-n glont în picior cu care-am strãbãtut toatã Iugoslavia, umblând numai noaptea si mâncând iarbã si buruieni ca la Canal.

Împroşcarea cu noroi, fără alegere, din paragraful următor, “Am dreptul, acum la bãtrînete, la vîrsta mea aproape nonagenarã, sã mã destãinui în fata concetãtenilor mei, cu tot ceea ce cred cã am fãcut bine si cu toate neîmplinirile mele. Dreptul acesta nu mi-1 pot lua, niciodatã, cei ce folosesc gramatica violentei, a detractorilor mei, a calomniatorilor mei, iresponsabilii care comercializeazã cu nemernicie minciuna, ura, rãzbunarea si acei transfugi si renegati care acum scuipã unde au lins si ling unde au scuipat”. îmi produce scârbă, jenă, şi total disconfort, şi mă întreb unde este bunul simţ şi ruşinea, unuia care a trăit 40 de ani sugând sângele nevinovat şi realizările sclavilor a celor pe care el pretinde că i-a “ocrotit?” A avut norocul şi el şi ceilalţi nomenklaturişti, că în 1989 nu s-a schimbat nimic. Au rămas la putere aceiaşi comunişti, ba mai rău, au dat lovitura de Stat comuniştii Stalinişti, uniţi cu mafioţii, cu toţi escrocii şi cu scursura societăţii comuniste. De aceea tovarăşul Prim Ministru Comunist şi alţi tovarăşi nomenklaturişti locuesc de 15 ani în vilele din zona Primăverii, pe care nu le-au părăsit de pe vremea regimului comunist, plătesc chirie preţul unui covrig, au maşini date de Statul neo comunist, cu şoferi şi servitoare care să le uşureze bătrâneţele. Nu-i este ruşine tovarăşului Mănescu al doilea om in Statul Comunist (ordinea în toate ziarele, televiziunile, etc., la vremea respectivă, la toate manifestările, era 1) Nicolae Ceauşescu, 2) Manea Mănescu, 3) Elena Ceauşescu etc.). Când Ceauşescu a fugit cu helicopterul de pe terasa Comitetului Central, l-a luat şi pe tovarăşul Mănescu. Când Ceauşescu a aterizat la vila lui dela Snagov, să dea nişte telefoane, tovarăşul Mănescu, simţind ce-l aşteaptă, a şters-o englezeşte, pe la coada lacului, cu maşina şofeurului lui Ceauşescu, Nicu Obadiu (care încă trăeşte), căruia i-a spus că se duce în întâmpinarea celui mai iubit fiu al poporului român, la Târgovişte. “În drum spre Târgovişte” în satul Coadele, între Lupăria şi Siliştea Snagovului, a dispărut ca măgarul în ceaţă ca să folosesc sintagma lui CVT. Dacă nu fugea dela Snagov ar fi avut parte de aceiaşi soartă ca a tovarăşului Ceauşescu. Abandonându-şi protectorul la timp a scăpat de soarta lui, şi s-a ascuns până când răsmeriţa s-a potolit şi apele s-au mai liniştit. Şi vine acum, chipurile scriind un articol la moartea lui Ronald Reagan, să ne toarne verzi şi uscate, de cât bine a făcut el ţării şi poporului român în 40 de ani de comunism feroce. Eşti om bătrân, tovarăşe Prim Ministru Comunist, şi-ar trebui măcar acum la vârsta senectuţii să ai puţină ruşine şi să nu mai minţi. Ai minţit destul toată viaţă. Du-te şi te pocăeşte, să-ti ierte Dumnezeu crimele, dar voi comuniştii n-aţi auzit de Dumnezeu. Voi v-aţi condus după biblia Diavolului dela Mascova care şi ea a fost scrisă la New York. Tovarăşul este aşa de modest şi de smerit în articolul cu pricina, unde în 4000 de cuvinte n-ar mai fi încăput nici măcar o virgulă ca să-i ilustreze alte realizări “pentru binele poporului.” Dacă în 1989 puterea nu era furată de KGB şi banda de asasini în frunte cu ţiganul din Olteniţa, care se trage dintr’o familie de criminali (bunicusău condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru crimă de omor, taicăsau condamnat pentru înaltă tradare şi spionaj în favoarea KGB, mort în puşcărie, unchiusău ofiţer de Securitate, condamnat pentru crimă de omor, prăpădit în puşcărie) voi epavele comuniste nu vă lăfăiaţi în vilele şi palatele din zona Primăverii. Şi poate că un amărît ca mine, care a dormit toată tinereţea pe zăpadă, în peştere, pe pământ având la cap o cărămidă în locul pernei de puf de gâscă, şi învelindu-se cu hainele lui ude, în locul unei plăpumi calde, ar fi avut după 1989 măcar un apartament de două camere în locul casei care i-a fost confiscată. Sic Transit Gloria Mundi!

Dr. Aurel Şeitan, P. E.

Fost luptator pentru libertatea României (terorist în Orwell’s Newspeak din ziua de azi)

Fost supravieţuitor (17 ani) al închisorilor şi lagărelor de exterminare comuniste. ( duşman al poporului, în limbajul comunist al tovarăşúlui Mănescu)

Dragă Cornel:

Houston, 28 Iulie 2004

Aştepţi probabil să-mi fac “mea culpa.” Este revista ta, aşa cum ţi-am scris, şi tu poţi să preiei orice articol dela oricine. Este treaba ta. In sinea mea însă am dreptate. Dacă tu ai fi trecut prin Iadul Comunist al tovarăşului Mănescu, prin care au trecut sute de mii de români, ai vedea lucrurile din altă perspectivă. Dar şi numai pentru faptul că l-a trădat pe şeful lui, când acesta l-a scăpat dela moarte, arată ce fel de om este tovarăşul (nu-i mai pronunţ numele, că mi se face rău). Eu sunt un om deschis şi ţi-am spus întotdeauna ce gândesc. Nu sunt un “yes” om fiindcă ai destui în jurul tău. Ai nevoie însă şi de oameni sinceri, care să-ţi spună când faci ceva greşit, ca să poţi îndrepta la timp greşala. Tu eşti un bun politician. După mine eşti singurul din acest deceniu şi jumătate de crime, hoţii, jafuri şi trădări. Şti foarte bine care este părerea mea despre OMUL CVT cât şi despre politicianul CVT. Mi-am exprimat-o de atâtea ori. Ai schimbat politica PRM cu 180°. După umila mea părere, era suficient s-o schimbi cu 90°. Acum e prea târziu să mai poţi face ceva. Ceeace te rog însă să faci, este să-ţi aduci aminte de oamenii ca mine (şi sunt foarte mulţi) care au venit dezinterasaţi în partid, fiindcă l-au considerat şi-l mai consideră partidul naţionalist-patriotic al poporului român, singurul care ar putea scoate ţara din prăpastia comunistă. . Gândeşte-te puţin şi la alegerile ce vor veni. Te rog trimite-mi două rânduri, să văd că m-ai înţeles. Te îmbrăţişează cu toată dragostea, Aurel.

Corespondenţă din America

SCRISOARE DESCHISA

Domnului Dr. Corneliu Vadim Tudor

Redactor Şef al Revistei România Mare

Houston, 15 Iulie 2004

Stimate Domnule Redactor Şef:

Am apelat în trei rânduri la Dvs. să mi se dea “dreptul la replică” la articolul călăului Manea Mănescu. Am fost refuzat. E adevărat că, Manea Mănescu n-a scris despre mine, fiindcă nu ne-am cunoscut. El era al doilea om în Statul Comunist după Ceauşescu, (ordinea în toate ziarele, televiziunile, etc., la vremea respectivă, la toate manifestările, era 1) Nicolae Ceauşescu, 2) Manea Mănescu, 3) Elena Ceauşescu etc.), iar eu eram un biet puşcăriaş. Iarăşi nu-i mai puţin adevărat, că revista România Mare este a Dvs. şi primiţi colaborarea celor pe care-i consideraţi că merită să semneze în revistă. În articolul kilometric al tovarăşului Mănescu, care se vrea a fi un necrolog la moartea lui Ronald Reagan, Mănescu abia îl pomeneşte pe Reagan. În schimb se laudă dela începutul până la sfârşitul lui de cât bine a făcut el ţării şi poporului, în cei 40 de ani cât a fost în fruntea piramidei comuniste. Câte ţări a colindat, în lungul şi latul pământului, cu câţi preşedinţi, prim miniştri şi capete încoranate a stat de vorbă şi aşa mai departe. Manea Mănescu nu este altceva decât un odios criminal împotriva umanităţii şi al poporului român. Şi un amărît ca mine, care a dormit toată tinereţea pe zăpadă, în peştere, pe pământ având la cap o cărămidă în locul pernei de puf de gâscă pe care dormea tovarăşul Nomenklaturist Mănescu, şi învelindu-se cu hainele lui ude, în locul unei plăpumi calde nu poate semna alături de unul care a fost al doilea om în ierarhia comunistă după Ceauşescu. Tovarăşul Mănescu locueşte în aceeaşi vilă de 15 camere în zona Primăverii în care a locuit şi când era Prim Ministru Comunist. Este mai comod, decât să doarmă la Jilava la şerpărie, şi să aştepte ani de zile ca să ajungi pe cracă. Homarii, creveţii şi sturionii au un gust mai bun decât copitele de cal şi maţele nespălate! Aproape toţi foştii nomenclaturişti locuesc în aceleaşi vile în care au locuit şi sub regimul comunist plătind chirie preţul unui covrig. Tovarăşul Mănescu l-a trădat şi pe Ceauşescu, protectorul lui, evaporându-se pe la coada lacului Snagov, unde Ceauşescu aterizase, la vila lui, în drum spre Târgovişte după fuga dela Comitetul Central să dea nişte telefoane. Mănescu era singurul om din helicopter care ştia de capcana întinsă lui Ceauşescu. Ba mai era unul, Emil Bobu. Şi ăsta a dispărut tot la Snagov. Dacă tovarăşul Mănescu avea caracter şi era un om integru, trebuia să-i spună lui Ceauşescu, “Nu te duce la Târgovişte, tovarăşe. Ţi s-a întins o cursă!” A preferat să-şi salveze pielea lui, dispărând ca măgarul în ceaţă şi şi-a lăsat şeful să fie asasinat. Ceauşescu l-a luat în helicopterul lui care a decolat de pe terasa CC ca să-l scape de furia mulţimii iar Mănescu l-a trădat. “Pe cine nu laşi să moară…” Când răsmeriţa s-a potolit şi apele s-au mai liniştit, şi-a reluat vila din Primăverii. Acum minte cu neruşinare într’o revistă pe care eu, în naivitatea mea, o credeam naţionalist – patriotică. Mă vor blestema cei ce au murit la Canal, Jilava, Aiud, Gherla şi în munţi, dac’ar şti că scriu pe aceeaşi pagină cu acest criminal odios. Asta nu mi-aş fi închipuit nici în visele mele cele mai negre. Eu, şi al doilea om după Ceauşescu, să împărţim aceeaşi pagină de ziar. Am scris la revista România Mare şi ziarul Tricolorul complect dezinteresat, să arăt Românilor ce s-a petrecut sub teroarea comunistă. Mulţi, şi mai ales tineretul nu ştie nimic de această tragedie a poporului român. Tovarăşul Nomenklaturist, în articolul lui kilometric a încercat să arate că tirania comunistă a fost Raiul pe pământ. El, care a dat ordin să fie ucişi sute de mii de intelectuali, ţărani, studenţi, Mitropoliţi, Episcopi, Profesori Universitari, doctori, ingineri şi politicieni, este curat ca lacrima. P’tiu Drace!! Apără-mă Doamne de Satana! Vă mai aduceţi aminte, acum un an sau doi, m-aţi chemat dela Bran la 3 noaptea să mă îmbărbătaţi fiindcă un mafiot se luase de mine la televiziune? Mi-aţi spus să nu-mi fie teamă că suntem doi cu şira spinării din oţel.” V-am mulţumit pentru încurajare. Acuma vă întreb, “am rămas singurul cu şira spinării din oţel?” Domnule Redactor Şef, vă mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să colaborez la revista România Mare până acum, şi vă doresc atât D-voastră cât şi familiei să vă ocrotească Dumnezeu în continuare, să vă dea sănătate (că-i mai bună decât toate) şi să vă ajute să câştigaţi alegerile!!

Cu aceleaşi sentimente naţionalist-patriotice, de dragoste pentru ţară şi popor,

Dr. Aurel Şeitan

Fost luptator pentru libertatea României (terorist în Orwell’s Newspeak din ziua de azi)

Supravieţuitor (17 ani) al închisorilor şi lagărelor comuniste de exterminare (duşman al poporului în limbajul comunist al tovarăşului Mănescu).

P.S. Dacă se va găsi un locşor în revista România Mare, sau în Tricolorul, pentru această scrisoare-deschisă v-aş rămâne recunoscător. Mulţi dintre cititorii mei, se vor întreba de ce nu mai colaborez, şi aş vrea să cunoască adevărul, dacă nu vă deranjează.