S-ar părea că profeția misticului indian are ceva temeiuri
PREOTUL ROMAN MIHAIL JAR (ACUM EPISCOP LONGHIN) A INVIAT O FETITA
Un roman uimeste Ucraina. Parintele Mihail Jar, staretul manastirii Banceni, situata la o aruncatura de bat de granita cu Romania a intemeiat un adevarat sat al orfanilor si copiilor care sufera de boli incurabile. Circa 200 de copii abandonati sunt crescuti in manastire si toti il considera si il stiga pe staret „tata”. Desi infiintata de nici doua decenii, manastirea si-a dobandit renumele de „lavra”, loc in care mila si minunile lui Dumnezeu pogoara mereu. Recent, un caz incredibil petrecut aici a socat Ucraina: o fetita de un an si jumatate a inviat practic din morti. Pentru minunea pe care le-a daruit-o orfanilor, staretul a primit titlul de erou al Ucrainei.
La 7 kilometri de granita cu Romania si la vreo 20 de kilometri de Cernauti, intr-o asezare romaneasca pitoreasca se inalta o Manastire tanara, cu nume bland, ca de copil: Banceni. „Cocotata” pe un Deal, ca un zid de aparare intre hotare ori lumi, „farpost”, cum spun ucrainenii, manastirea, asta si este, de fapt, o poarta spre o alta lume. O lume ireala, in care nu conteaza nimic decat credinta si dragostea.
Imediat ce treci de zidurile inalte si robuste din piatra, ai impresia ca intri intr-o „manastire a copiilor”. Printre calugari si calugarite se plimba tanci de cativa anisori, care se joaca cu rozaluri in loc de masinute si ii spun tata unui calugar inalt, cu infatisare ascetica: staretul manastirii, Mihail Jar.
In 1994, staretul, impreuna cu o mana de frati, au decis sa infiinteze aceasta manastire. Toti sunt romani, proveniti fie din zona Cernauti, fie de dincoace de granita, din Moldova. Au inceput de la zero. Aveau la ei doar niste cartofi si urzici culese, din care au fiert prima supa din istoria manastirii. Dar in 10 ani au reusit sa ridice 5 biserici si chilii. Si, in plus, case pentru aproape 200 de prunci. Calugarii de aici se declara romani, vorbesc romaneste si oficiaza Sfanta Liturghie in limba romana. Credinta este unica. La fel ca Neamul si Tara lor. La fel ca educatia pe care o dau micutilor. „Satul copiilor” se afla aproape de manastire, la Molnita. Iar povestea care a socat intreaga Ucraina a inceput in 2002. Atunci, calugarii au inceput sa ridice aici case si o biserica in care pruncii sa poata inalta rugaciuni catre Bunul Dumnezeu si sa-i multumeasca ca le-a daruit o familie. Cei mai multi sufera de boli grave si incurabile, ca SIDA. Tocmai de aceea au fost abandonati de parinti. Si nu i-a mai dorit nimeni. Au gasit insa mangaiere in manastirea parintelui Mihail. De atunci, din 2002, staretul a devenit „tata” pentru circa 200 de prunci. Toti il striga astfel. Si toti se bucura si de o „mama”. Parintele a compartimentat imobilul in asa fel incat doi-trei-patru copii locuiesc impreuna cu o calugarita care ii educa, ii indruma si ii iubeste.
Copiii invata, se roaga si vorbesc in romaneste, indiferent daca sunt romani, ucraineni, rusi sau maghiari. Au conditii de trai excelente, calugarii au amenajat inclusiv o mini-gradina zoologica si o ferma de vaci, pentru ca micutii sa aiba lapte proaspat.
Parintele vrea insa sa le ramana toata viata tata copiilor. Dupa insuratoare spune ca le va cauta slujbe si ii va ajuta sa-si construiasca o casa.
Pentru a intretine „orfelinatul”, parintele apeleaza la mireni, dar si la oameni cu potential financiar care sunt invitati sa boteze copiii. Devenindu-le nasi, ii sprijina si pe ei, dar si orfelinatul. Parintele povesteste adesea ca unii il intreaba ingrijorati ce vor face acesti copii in viitor. Dar el raspunde calm de fiecare data ca nadajduieste in Bunul Dumnezeu si Bunul Dumnezeu stie ca acesti copii trebuie hraniti, adapostiti, educati.
Parintele este extrem de atasat de copii pentru ca, la randul sau, si el a fost orfan.Si spune cu sinceritate ca de multe ori s-a intrebat „de ce a trebuit sa-mi fie atat de greu”. Abia dupa ce a devenit tatal a 200 de prunci a inteles de ce: altfel nu ii putea intelege si ajuta pe acesti micuti.
Manastirea este un loc in care s-a simtit din plin si deopotriva mila lui Dumnezeu, dar si rautatea oamenilor. „Intamplator” aici aveau loc chiar si 5 incendii pe an. In unele cazuri a luat foc chiar si casa copiilor. Se spune ca unora nu le place ca slujba se tine si in limba romana. Si ca micutii invata limba romana la scoala, desi stiu foarte bine si ucraineana, rusa, engleza etc.
Insa minunile au avut intotdeauna o putere mai mare. De fapt, intreg locul este o minune. Parintele Mihail Jar colaboreaza cu liderii comunitatii romanesti din Ucraina si mai toate delegatiile care ajung in zona Cernauti sunt duse in vizita la masastire. Dintr-o asftfel de delagatie a facut parte si directorul Bibliotecii Judetene „Petre Dulfu”, Teodor Ardelean.Aurica Bojescu, secretarul executiv al Uniunii Interregionale „Comunitatea Romaneasca din Ucraina”, spune ca manastirea Banceni este cea mai importanta din zona Cernauti: „pentru grija pe care le-o poarta copiilor si pentru ce a realizat acolo, parintelui i s-a conferit titlul de erou al Ucrainei. Acolo se vorbeste romaneste. Copiii stiu insa foarte bine si limba ucraineana. Si slujba se tine in limba romana”.
Banceni, minunea romaneasca din Ucraina
Localitatea Banceni a facut parte, inca de la infiintare, din Principatul Moldovei. Dupa Unirea Principatelor Romane, la 24 ianuarie 1859, a intrat in componenta statului roman.Acest teritoriu nu a facut parte niciodata din regiunea Basarabia sau din regiunea Bucovina, ci din regiunea cunoscuta astazi sub denumirea de Tinutul Herta si care a apartinut Moldovei si apoi Romaniei, pana la cel de-al doilea razboi mondial. In perioada interbelica satul Banceni a facut parte din componenta Romaniei, in Plasa Herta a judetului Dorohoi. Pe atunci, populatia era formata aproape in totalitate din romani. Incepand din anul 1991, satul Banceni face parte din raionul Herta al regiunii Cernauti din cadrul Ucrainei independente. La recensamantul din 1989, numarul locuitorilor care s-au declarat romani, plus moldoveni era de 675, reprezentand 95,61% din populatia localitatii. In prezent, satul are 847 locuitori, preponderent romani.
Moastele sfintilor
In biserica manastirii se afla moaste ale Sfintei Mari Mucenite Varvara, iar paraclisul manastirii este inchinat Sfantului Serafim de Sarov, unul dintre cei mai mari sfinti ai Rusiei din secolul al XVIII-lea, iar aici se afla si particele din moastele sfantului, dar si o particica din piatra pe care s-a rugat sfantul o mie de zile si de nopti. Tot aici, intr-o racla, se afla particele de Sfinte Moaste ale altor peste o suta de sfinti.
Minunile de la Banceni
Manastirea a devenit celebra in intreaga Ucraina dupa un fapt petrecut recent, in Joia Mare. Un copil de 1 an si 8 luni, al unei familii care participa la Slujba la Manastirea Banceni din Ucraina, a fost gasit in apa, intr-o fantana arteziana din curtea Manastirii, dupa mai bine de 20 minute de cautari.
A fost dus la cel mai apropiat centru medical, unde medicul a constatat decesul copilului. Parintele Mihail Jar se afla la Kiev, dar a insistat ca pruncul sa fie pus sub aparate. Dar medicul sustinea ca nu mai are rost, deoarece copilul e mort. La 6 ore de la petrecerea accidentului, Parintele a sosit la centrul medical impreuna cu o Cruce, in care sunt incorporate particele din Sfanta Cruce si moaste. Cand a atins pieptul copilului cu acea Cruce, inima copilului a inceput sa bata, dar nu se observa nici o activitate cerebrala. Copilul a fost dus la spitalul din Cernauti, unde Parintele Jar a venit cu o particica din moastele Maicii Serafima. Cand Parintele a atins fruntea copilului cu acele moaste, copilul a stranutat si a deschis ochii. Medicii au fost pusi in dificultate: cum sa anuleze certificatul de deces? Iar Mitropolitul Kievului cere imediat sa i se trimita toata documentatia cazului, pentru a ramane marturie.
De curand, tot aici, trei fetite bolnave de SIDA, in ultimul stadiu, s-au vindecat la rugaciunile obstii de aici catre Mantuitorul, Maica Domnului, a carei icoana de la Boian plange, si catre Sfintii ocrotitori ai acestui sfant locas.
Sursa : Gazeta de Maramures: Calugarul cu 200 de copii
Buna ziua,
Va citesc de ani de zile si maret lucru faceti!
Cred ca este o munca titanica, ca mie doar sa citesc articolele si comentariile imi mananca o groaza de vreme.
Articolul lecturat mi-a adus in minte o intamplare petrecuta in Bucovina si tot la inceputul acestei luni.
Cautand pe internet Valeriu Carp am gasit si evocarea (http://istorie-adevarata.blogspot.ro/2009/05/din-ordinul-meu-si-pe-mea-raspundere.html) pe care nu as fi avut acelasi talent s-o povestesc la o a doua mana. Iata:”
Urmare a trocului de popoare din august 1939, în prima jumătate a lunii septembrie 1940, Polonia a fost invadată de armatele nazisto-sovietice, Finlanda şi Ţările Baltice cotropite de ruşi. Marea Britanie şi Franţa au declarat război celor doi agresori pe care Societatea Naţiunilor i-a condamnat. În aceste condiţii, România a primit notele ultimative din 26 şi 27/28 iunie 1940 şi sub presiunea Germaniei, regele Carol al II-lea (1930-1940) şi miniştrii săi au cedat. Pentru armata română a început umilinţa retragerii fără un foc de armă de la hotarele întemeiate de Muşatini şi, în acelaşi timp, calvarul. Pentru că bandele de cazaci şi trupele regulate ale “Armatei Roşii” nu au respectat nici măcar termenul de 4 zile, impus de Moscova, hărţuind trenurile regimentare, batjocorind, în scopul provocării, ofiţerii şi trupa. Şi nu au respectat nici măcar noua linie de frontieră impusă tot de Moscova, depăşind-o şi înaintând pas cu pas în adâncimea teritoriului. Aşa a căzut, în Nord, Herţa şi invadatorul şi-a început înaintarea spre Putna şi Suceava, localităţile-simbol ale mândriei şi vitejiei de odinioară ale românilor, în epoca marelui Ştefan. De nestăvilit, pentru că la Bucureşti îşi făcuse loc deruta, frica şi trădarea! Regele nu a îndrăznit să reacţioneze, guvernul nici atât, astfel că, de la ministrul de război nevenind nici un ordin, Divizia 7 a generalului Stavrat şi-a continuat retragerea spre nicăieri. Unde s-ar fi oprit invadatorii, stimulaţi de obedienţa generalilor, de trădarea oştirii române de către elita politică, numai Dumnezeu ştie! Din fericire pentru un popor în al cărui cod genetic este înscrisă supravieţuirea, în astfel de momente apar Eroii! Adevăraţii eroi, cei cărora le datorăm parte din însăşi fiinţa noastră, cei care-şi fac mai mult decât datoria, dovedind că şi românii pot supune voinţei lor vremurile, dar care nu pătrund în cartea de aur a istoriei neamului pentru că impostura şi ticăloşia, neputând suferii comparaţia, fac tot ce pot spre a le arunca numele în uitare! Curajul lor fără egal rămâne să fie povestit urmaşilor de către martori, dacă aceştia au şansa să supravieţuiască.
Un astfel de erou a fost atunci maiorul Valeriu Carp, comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care şi-a asumat o răspundere pe care nici comandanţii regimentului şi diviziei, ministrul de război, guvernul şi regele nu au îndrăznit să şi-o asume. Aflat în ariergardă, a lăsat regimentul să-şi continue ruşinoasa retragere şi, cu de la sine putere, a ordonat ofiţerilor batalionului său: “De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeţi la unităţi, organizaţi-vă poziţii de apărare şi, dacă ruşii mai înaintează un pas, DIN ORDINUL MEU ŞI PE A MEA RĂSPUNDERE, deschide-ţi focul!” Astfel, “mareea roşie” a fost oprită cu foc pe aliniamentul care a devenit, în Nord, graniţa României, aliniamentul Valeriu Carp. Incidentul odată produs, ameninţând să se transforme în scandal internaţional, ruşii au trebuit să cedeze. Un ofiţer oarecare, un comandant de batalion, a decis astfel, în locul politicienilor şi capilor armatei, oferindu-ne o frontieră şi scăpându-ne de ruşinea de a vizita astăzi, cu paşaport, mormântul lui Ştefan cel Mare!
Pentru curajul său maiorul Valeriu Carp a fost declarat de sovietici şi a rămas până astăzi… criminal de război!
I s-a atribuit vina de a fi judecat ulterior, condamnat şi executat, în conformitate cu legea marţială, două duzini de cetăţeni români trădători, care i-au întâmpinat cu pâine şi sare pe invadatori, au atacat trupele române, acţionând ca o coloană a V-a sovietică. Din nenorocire făceau parte din categoria “supraoamenilor”, a adepţilor unei anumite religii care le permite să se considere mai oameni decât oamenii. Nimic nou sub soare! Vlad Ţepeş a executat 341 de catolici şi a rămas până astăzi simbolul Satanei. Gabriel Bethlen şi Ştefan cel Mare au tras în ţeapă mii de români ortodocşi, în Transilvania şi Muntenia şi, ultimul, zeci de mii de tătari şi nimeni nu s-a sesizat, dovadă că, în ochii unora, nu suntem toţi egali în faţa lui Dumnezeu! Cei care l-au acuzat pe maiorul Carp de moartea agenţilor lor sunt aceiaşi cu cei care, chiar în acele zile, au atras, sub pretextul acordării dreptului de strămutare în România, populaţia străvechilor sate româneşti de pe Siret şi Siveţel (Tărăşeni, Suceveni, Bănila, Poiana Mare, Boian, Igeşti, Cireş, Adâncata, Hliboca, Volcineţ, Crasna, Ciudei, Sinăuţii Vechi, Bahrineşti etc.) la Fântâna Albă (Belaia Kriniţa) şi i-au masacrat fără milă. Dar ce contează, în cumpăna justiţiei lumii “civilizate”, 15.000 de români, populaţie civilă, bărbaţi tineri şi bătrâni, femei, copii, ucişi pentru singura vină de a se fi născut români, pe pământul strămoşilor lor, în comparaţie cu 20-25 de terorişti “aleşi”, reprezentanţi ai Dumnezeului-BAN?
Exonerat de răspundere de Conducătorul României şi el recomandat încă memoriei colective drept “fascist” şi “criminal de război”, pentru vina de a fi încercat să ne apere “sărăcia şi nevoile şi neamul”, maiorul Valeriu Carp a avut şansa pe care o au numai eroii autentici – aceea de a cădea în luptă pentru patria sa, în iulie 1944, la Paşcani. Neputându-se răzbuna pe trupul său, neputându-l executa sau târî prin gulag-uri pe cel ce le interzisese, prin gestul eroic de a nu se conforma ordinelor primite, înaintarea în adâncimea teritoriului românesc, bolşevicii s-au răzbunat pe amintirea sa. Pentru 55 de ani, Valeriu Carp a fost aruncat în uitare! Şi ar fi fost poate, asemeni multor eroi autentici, definitiv şters din memoria colectivă a neamului său, intoxicat cu “eroi” de teapa unui Filimou Sârbu, I.M. Pacepa sau Mircea Răceanu, dacă un bătrân şi suferind veteran de război, astăzi în vârstă de 86 de ani, pe vremea aceea tânăr locotenent, în subordinea maiorului Valeriu Carp, nu şi-ar fi adunat ultimele puteri, pentru a-şi aşterne pe hârtie, amintirile, în folosul generaţiilor tinere, născute spre neşansa lor în minciună, hrănite cu iluzii şi promisiuni deşarte de adepţii lui Iuda.
În ianuarie 1999, colonelul(r) Ioan Ambrosă îşi publica parţial memoriile la Editura “Fiat Lux”, unul dintre punctele forte ale lucrării sale – “Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul” – fiind relatarea odiseei maiorului Valeriu Carp. Ca “Motto”, bătrânul cavaler ne transmite în cuvinte simple o constatare tulburătoare, care se constituie într-un adevăr de un cumplit tragism pentru militarii români ai tuturor timpurilor: “Celor ce şi-au servit cu credinţă patria, dar au fost lipsiţi de recunoştinţa ei”. Iată de ce, tocmai pentru a repara această nedreptate într-un caz concret, cu valoare de simbol pentru toţi aceia care mai simt româneşte, am scris aceste rânduri, în atenţia colegilor de generaţie şi a camarazilor de front ai maiorului Valeriu Carp. “Asociaţia Naţională Cultul Eroilor” are datoria de onoare de a face postum dreptate, în pofida a ceea ce ar putea spune diverşi senatori din SUA, CSI, Insulele Capului Verde sau Bangladesh, în cazul Valeriu Carp!
Armata română îşi va recăpăta demnitatea pe care i-au terfelit-o elita politică în vara anului 1940 şi nu numai, abia atunci când singurul militar şi român care a avut curajul să-şi asume în acele clipe de cumpănă, răspunderea unei decizii româneşti îşi va primi locul pe care-l merită, în galeria eroilor autentici ai neamului! Abia atunci când bustul maiorului Valeriu Carp va străjui hotarul pe care el l-a fixat şi apărat, pentru NOI, cei de astăzi, împotrivindu-se, ca David lui Goliat, celui mai cumplit flagel al secolului XX!
Colonel dr. MIRCEA DOGARU
”
Cu multa consideratie pentru munca ce o depuneti in folosul romanilor ( si cu speranta ca n-o sa ma cuprinda microbul comentariilor, pana acum m-am abŢinut, mi-a ajuns doar cititul!)
Domnule Coja, vă propun un test de inteligență, și sper să-i faceți față. Sincer să fiu, nu cred, dar poate mă înșel. Daa, să începem:
Majoritatea trădătorilor din România (Isărescu, Băsescu, Iliescu, Mazăre, Udrea, Carol al II-lea, Constantinescu, Videanu, Truică, Agaton, Roman, Teodorescu, etc) sunt ortodocși ca educație religioasă, oficială. Sunt strecurați printre ei și catolici, creștini evanghelici, baptiști gen Vadim Tudor, etc, dar într-un procentaj mult mai mic.. Întrebare: nu are voie nimeni să chestioneze legitimitatea patriotică și religioasă a ortodoxiei, o considerați a fi ceva imuabil, ținând cont de faptul că această religie a fost impusă românilor în 1054, la o mie de ani după ce aceiași români au fost creștinați, schimbându-li-se astfel însăși denumirea de religie prin trecerea de la creștinism la ortodoxie? Și mai sunt curios de ceva, anume dacă o să dați publicității asta… Tind să cred că nu…
Cică trăim în libertate! Libertatea cuvîntului! Și chiar așa este! Toți avem posibilitatea să scriem pe pereți sau pe internet! Dacă scrii pe pereții casei mele, am dreptul să șterg ce ai scris și să nu-ți dau voie să mai scrii! Iar dacă am făcut un site, aleg ce să se publice pe acel site! Iar cel pe care l-am cenzurat este liber să facă un site alături pe care să scrie ce poftește, inclusiv să nu publice pe site ce dorește el să nu publice!
Apăr Biserica! Nu numai Biserica Ortodoxă, ci Biserica în general și credința în Dumnezeu, care ne ridică deasupra animalității! Și nu uit că Biserica este slujită de oameni, nu de sfinți! Printre oamenii Bisericii sunt și mulți sfinți! La aceia mă gândesc când spun Biserica! Și mai ale la sfinții care se află printre credincioșii de rând, anonimi!
Dacă n-ați avut norocul să vă întâlniți cu ei, înseamnă că nu v-ați învrednicit! Nu ați meritat!
Dar niciodată nu este prea târziu să vă lepădați de păcat! Și să vă învredniciți în ochii Domnului!
PS. Faptul că nu v-ați așteptat să vă public comentariul trebuie să vă dea de gândit! Căci dovedește clar un lucru: nu vă pricepeți la oameni, deci nici pe dvs înșivă nu vă cunoașteți, nu vă prețăluiți corect. Cu toate acestea vă repeziți să condamnați, sentențios, o instituție ca Biserica. Vâ compătimesc sincer! Sunteți un caz disperat! Căutați-vă un duhovnic, nu neapărat față bisericească…
Da, după cum m-am așteptat, nu ați răspuns la întrebare, ba mai mult, ați plusat și ați spus că orice religie are valoare în sufletul dvs. Sunteți un caz disperat de ecumenist masonic, dle Coja, în cadrul căruia de ești vrăjitor, satanist, talmudist, mormon, catolic, ortodox, ateu, hindus, budist sau creștin e tot una. Eu nu vă recomand să vă găsiți un duhovnic clerical sau mirean, orice muritor cum îmi cereți dumneavoastră, ci să ascultați de Dumnezeu și să vă îndreptați spre singurul Duhovnic adevărat: Iisus Hristos. Nu eu vă cer asta, eu doar vă dau un sfat amical, ci Dumnezeu vă cere, domnule Coja, la „1 Timotei 2.5”. Cu modestie vă spun, argumentele mele fac zob argumentele dumneavoastră, în ciuda erudiției și pregătirii dvs filologice. Întrebați-vă de ce… Sunt convins că dacă ați fi trăit în timpurile când creștinii au venit în Dacia ca s-o creștineze, acum 2000 de ani, i-ați fi criticat pentru „erezia” lor creștină, pentru faptul că criticau închinarea la idoli, la morți, pentru faptul că cereau interzicerea jertfelor umane. Dumneavoastră, dle Coja, înainte de a fi creștin, sunteți un executant fidel al celor din fruntea sistemului actual de conducere a țării. Citiți ce vă spune Dumnezeu, și pocăiți-vă, dle Coja: Cine iubește mai mult pe tată, ori pe mamă decât pe Hristos, nu e vrednic de Hristos, la fel și cei ce iubesc mai mult pe fiu sau fiică decât pe Hristos, nu sunt vrednici de Hristos (Matei 10.37) / Cine iubeşte certarea, iubeşte ştiinţa; dar cine urăşte mustrarea este prost (Pilde 12.1)…
Ceva-mi spune că veți cenzura acest mesaj, cum ați făcut și cu multe altele, căci site-ul dvs este unul „interactiv” în care invitați pe oricine să-și spună păsul, nu? Cu o condiție: să fie sionist și să nu critice biserica ortodoxă…
Probabil că de acum îninte am să va sterg mesajele. Sunteți de rea credință. V-am invitat, dat fiind că sunteți domiciliat în Constanța, să vă interesați, eventual la dl M.B., despre procesele de retrocedare pe care le-am pierdut, ceea ce contrazice ideea fixă că „sunt un executant al celor din fruntea sistemului actual de conducere a țării”! Pentru vorba asta, nu vă mai pot accepta în casa mea! V-ați exclus dintre invitații mei! Nu sunteți primul, dar sunteți singurul care, dat afară pe ușă se întoarce pe fereastră! Out!
De pe lista de mai sus va spun eu cativa ,cred ca patru care se inchina la rabin.Deci nu sunt ortodoxi crestini , poate altfel de orto doxi.
Aveti cumva adresa si numarul de telefon al acestei ministiri din Banceni?
Opus Day are 3 milioane de mebri in Romania 1 din 6 romani lucreaza pt ei, sunt exact cu erea securitate pe vrema lui Ceausescu multi si peste tot
http://www.youtube.com/watch?v=7xQUeptKwT8
AM ȘTERS COMENTARIUL PUS DE DUMNEAVOASTRĂ. Atacul la Biserică nu este permis pe acest site. În rest, atacați , atacați, atacați!
uite si cum s-a pus la cale
http://www.youtube.com/watch?v=A1svzmWQ6lI
uite cum au facut
http://www.youtube.com/watch?v=_X5IdVLe3qQ
ROMANIA ELIBEREAZA BUCOVINA DE NORD!
NATO si ROMANIA lupta pentru ROMANIA MARE!
http://nato4romania.blogspot.ro/
pace cu nato ? Romania Mare cu nato? e o gluma nu ? pentru ca daca nu e, e…grav !
http://www.youtube.com/results?search_query=mason
Icoanele care plang in Ucraina.
Minunile care i’au trezit pe credinciosi
Preotii au ramas muti de uimire cand au vazut ce se intampla in biserici.
Dupa ce a inceput criza din Ucraina, preotii din zeci de biserici au observat ca icoanele cu Isus Hristos si cele cu Maica Domnului, dar si cele ale altor sfinti, au inceput sa planga.
Fenomenul i-a speriat pe multi credinciosi, care cred ca este un mesaj din Ceruri, care nu prevesteste nimic bun. Sute de credinciosi au luat cu asalt bisericile, rugandu-se la icoanele care plang, in speranta ca criza din Ucraina va lua sfarsit cu ajutor divin.
Icoane care plang au fost observate in ultima periaoda in Syktyvkar, Pechora, Rostov-pe-Don, Novokuznetsk, Odesa, Rivne, Kiev, Sankt Petersburg si in alte orase. Preotii spun ca un fenomen asemnator a fost semnalat inainte de revolutia din 1917. ( sursa wowbiz.ro )
http://www.kanald.ro/fenomenul-bizar-care-i-a-ingrozit-pe-credinciosi_38481.html
http://www.youtube.com/watch?v=QjzDHc29e6U
Daca stie cineva date de ultima ora despre parintele Jar e rugat sa le comunice aici. Acum cateva luni parintele era foarte grav bolnav, urma sa fie supus unei operatii riscante si se faceau rugaciuni sa nu ramana acei copii inca o data orfani. De atunci nu am mai aflat nimic despre P.C. Sa.
O cunostinta care merge din cand in cand la Banceni mi-a spus ca parintele se simte mai bine acum.