În cuprinzătorul material despre Transnistria al domnului VIOREL DOLHA am găsit și următoarea relatare:
În Cocieri (satul transnistrian care i-a dat pe prozatorul şi regizorul Ioviţă Vlad şi academicianul I.Capiton Lupol) învăţătoarea Maria Gherasim Isaicul în timpul conflictului pleca şi se întorcea de la şcoală purtând cu ea, tricolorul. Într-o noapte au ucis-o şi au aruncat-o în fântână.85 Ferice de copiii ce au avut-o în frunte. Vai nouă ce le permitem unor analişti români (nu doar lui Smirnov şi armatei a XIV-a) să afirme categoric că nu avem interese în Transnistria şi că aceasta nu aparţinuse nicicând României.
Cu gândul la aceşti bravi români transnistrieni va fi zis probabil C.Coposu că ,,integritatea noastră teritorială până la frontierele estice ale neamului este o obligaţie sfântă, ca a XI-a poruncă a decalogului românesc”.
Așadar este vorba de o martiră a românismului, despre care se cuvine să știm mai multe! Rog pe cine se va găsi să ajungă la Cocieri, sat de dincolo de Nistru, să cerceteze și să salveze de la uitare nu numai numele, dar și faptele acestei brave românce. Mă angajez ca acelei persoane să i se deconteze cu îndestulare cheltuielile inerente și inevitabile, ținând cont și de primejdiile la care se va expune reporterul în cauză, căci de un reporter avem nevoie, de un Vasile Șoimaru! Nu pot fi mulți ca Vasile, dar tot mai sunt câțiva în Moldova, cea mereu născătoare de oameni!
i.c.
Comuna Cocieri, raionul Dubăsari a rămas sub administraţia guvernului de la Chişinău. Se ocolesc posturile de control folosind bacul spre Molovata Nouă , altfel se trece prin Dubăsari(oraş).
Localitatea are 4500 de oameni , peste 90 la suta romani. Au probleme cu terenurile agricole din proprietate, fiind permanent şicanaţi de autorităţile separatiste, pământurile fie rămân nelucrate din cauza obstacolelor pe care separatiştii le pun liberei circulaţii a localnicilor în raion, fie sunt date în arenda direct de către separatişti unor agenţi economici din Transnistria, parte dintre aceştia fiind înregistrati şi la Chişinău, în disperare de cauză oamenii din Cocieri și Molovata Nouă au acceptat să platească impozitul funciar către Tiraspol, dar nu a fost de ajuns, tot le-au dat pământurile în arendă.. Este vorba de o suprafaţă de 9 mii de hectare. Dacă întreprinderile din Transnistria către care au fost date în arendă terenurile aflate în proprietatea sătenilor, sunt înregistrate la Camera de Comerţ din Chişinău, acestea pot să-şi exporte prpducţia prin portul de la Giurgiuleşti, singurul port maritim al Republicii Moldova. Pe de altă parte dacă sătenii ar alege să-şi arendeze terenurile catre transnistrieni , s-ar putea alege cu dosar penal în R. Moldova.
In Cocieri activează postul de televiyiune Cocieri TV, portal multimedia funcţional 24 de ore din 24.(https://ok.ru/video/38458690296). Lîngă Cocieri este şi o staţiune de pe malul Nistrului, Struguraş (http://www.struguras.md/).
Faptul că acest cap de pod se găseşte încă sub administrarea Chişinăului, se datorează oamenilor din Cocieri , din rîndul carora au căzut destule victime în 1992. Nu este singurul cap de pod, mai există şi comuna Coşniţa.
În 2 martie 1992 poliţiştii din Dubăsari, lipsiţi de sprijinul Chişinăului şi cu armament insuficient în dotare (doar cîteva pistoale), acceptă să predea sediul în schimbul promisiunii că vor fi lăsaţi să plece, totuşi vor fi arestaţi şi duşi la Tiraspol.
Dacă conducerea de la Chişinău era pasivă, nu la fel au rămas sătenii din zonă. Localnicii din Cocieri s-au adunat în faţa primăriei, apoi au trimis un grup de voluntari peste Nistrul îngheţat, la Holercani, pentru a cere arme. Cu sprijinul unui ostaş moldovean care-şi satisfăcea stagiul militar în acea unitate, care a aranjat ca în momentul atacării unităţii toţi ostaşii să fie pe platou, un grup de vreo 30 de voluntari înarmaţi cu un singur pistol şi o grenadă au pătruns în unitate şi au izbutit să sustragă armament. După ce s-au dezmeticit, ofiţerii au opus rezistenţă, dar soldaţii au acceptat propunerea voluntarilor de a părăsi unitatea.
La a 3-a delegaţie trimisă peste Nistru, A. Gămurari (comandantul trupelor cu destinaţie specială,) a hotărît să-şi implice oamenii din subordine în lupte şi a trecut cu aceştia peste gheaţa Nistrului. În acea zi la Cocieri au fost ucişi trei moldoveni, dar rezultatul a fost că unitatea militară a încetat să existe, ofiţerii şi familiile lor fiind evacuate din sat. Azi Cocieri este unul din cele cîteva sate din Transnistria unde guvernul de la Chişinău şi-a păstrat controlul.
După ce preşedintele Moldovei Mircea Snegur, a anunţat că introduce în stînga Nistrului starea excepţională pentru restabilirea ordinii constituţionale, „oamenii, obosiţi de atîta aşteptare, au început să se adune entuziasmaţi în incinta şcolii profesionale de cusătorese situată între Corjova şi Cocieri. Veneau mai ales locuitori din stînga Nistrului, formînd plutoane, companii, de fapt se intenţiona crearea unui batalion” (5). Conducerea Republicii Moldova nu avea însă un plan clar ce să facă cu aceşti voluntari. Se primeau ordine de tipul „întărim poziţiile, băieţi. Pleacă cinci oameni la o armă” (5).
Cînd satul Coşniţa a fost ocupat de cazaci, oamenii au trecut Nistrul cu luntrea pentru a cere ajutor. Ministrul de interne Constantin Antoci i-a întrebat: „Noi venim în ajutor, dar dacă oamenii nu ne vor?” (5). Înjurîndu-l pe ministru au izbutit să-l convingă să le dea două lăzi cu arme. Azi, Coşniţa şi satele apropiate constituie cea de-a doua zonă din Transnistria în care Chişinăul şi-a păstrat controlul.
(5)Vlad Grecu, „O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari”, Editura Prut Internaţional, Chişinău, 2005