Fragment din textul publicat Dan Cristian Ionescu pe siteul nostru sub titlul
Luptător în revoluție, după 26 de ani: „Nicolae Ceaușescu, ultimul președinte patriot și dușman al corupției, a fost ucis”
(….)Și vă mai dau niște exemple. Se tot vorbește despre uciderea de către Securitate a dizidentului Gheorghe Ursu. Gheorghe Ursu a fost o victimă (de două ori), dar nu un dizdident. Sionismul se străduiește să-i falsifice biografia. Gheorghe Ursu a fost un evreu născut în Soroca (Basarabia) și stabilit apoi la Galati, unde a intrat în mișcarea bolșevică de tineret avansînd cu timpul în funcție, pînă cînd Gheorghiu Dej a hotărît să elimine evreii din viață politică. În aceste condiții, Gheorghe Ursu s-a concentrat pe activitatea profesională și pe colaborarea cu Securitatea (da! „dizidentul” Gheorghe Ursu a fost colaboratorul Securității!), datorită căreia plecă în dese deplasări în străinătate. Pe la mijlocul anilor ’80, după ce reușise să-și trimită în străinătate fiică și fiul, a rupt pactul cu diavolul. Și atunci Securitatea l-a pedepsit, cerînd arestarea lui după o percheziție în urmă căreia i s-au găsit în locuința monezi divizionare în valoare totală de (mi se pare) cca. 15 $, rămase în urmă deplasărilor sale peste hotare. Cu aprobarea procurorului șef de la Procuratură sectorului 6, Alexandru Țuculeanu, procurorul Ilie Picioruș l-a arestat pe Ursu (suma găsită nu justifica în nici un fel arestarea), care a fost ucis în arestul IGM, nu din ordinul securității, ci din cauza unei brute antisemite , Marian Clită, coleg de celulă, care i-a tras în abdomen o lovitură extrem de puternică de picior cu bocancul greu, de deținut. „Dizidența” lui Gheorghe Ursu consta în faptul că își consemnase în niște caiete părerile lui personale. Cine vrea să știe mai multe, găsește în cartea mea de pe net, „Codul lui Lucifer II” (http://www.scribd.com/doc/207706199/Codul-Lui-Lucifer-II#scribd).
*
Nota redacției. Îl invităm pe domnul Dan Cristian Ionescu să ne ofere ce a scris în Codul lui Lucifer pe acest subiect. Noi nu am putut intra pe textul indicat de domnul procuror. Dați căutare Gheorghe Ursu să vedeți ce s-a mai scris pe acest site despre falsul erou, ai cărui urmași s-au priceput să stoarcă statului român despăgubiri generoase pentru moartea accidentală a tatălui farsor.
Comenteaza