Stimați colegi,

Textul pe care ni l-a trimis tuturor dl. Dan Culcer îmi oferă prilejul unor reflecții rezultate dintr-o cercetare istorică de o viață.

1) România interbelică a fost „minunată” pentru aprox. 10% din populația țării, cei care o duceau bine pe spatele muncii celorlalte 90% din populație. Satul românesc era în evul mediu. Nu exista curent electric, nu existau medici, nu exista asfalt, nu existau canalizări, existau doar școli primare, cu o totală lipsă de dotare. Se lucra cu aceleași unelte agricole de 4-500 de ani. Aici trăia 85% din populație. Din cei 15% care trăiau în orașe, 5% erau muncitori care aveau un trai foarte sărăcăcios. Regimul regal al lui Carol al II-lea a fost un regim criminal, care a condus prin terorism de stat îndreptat împotriva celor mai buni și mai patrioți dintre români: legionarii, cei care atrăseseră și marile conștiințe intelectuale ale țării și reușiseră să coaguleze tineretul țării și să-l îndrepte spre scopuri patriotice nobile. A lăuda acel regim înseamnă a vorbi în numele celor 10% de profitori ai regimului. Încă din 1938, statistica spune că 80% din capitalul bancar și industrial românesc era în mâinile evreilor. Din acele timpuri nu avem a regreta decât faptul că România era mare, aproape întreagă.

2) Lista de „cozi de topor, sau comuniștii pseudo-naționaliști”, care „luaseră locul uriașilor” comportă și ea discuții. În istorie, personalitățile nu se împart numai în „bune” și „rele”, în „alb” și „negru”. Culoarea dominantă a lor este gri-ul.

Analizând aceste personalități nu trebuie să le judecăm cu mintea noastră de mai târziu, ci în contextul timpului. România a pierdut războiul și a ajuns sub ocupație militară străină, impunându-i-se un regim politic neagreat la început de majoritatea românilor. Dar Stalin a dispus ca prim-ministrul țării și conducătorul țării să fie etnici români și abia dedesubtul lor să fie minoritarii. Acest ordin a făcut posibil tot ce urmat. Împotriva cursului Omenirii nu se putea pune nimeni. Sferele de influență erau bătute în cuie, iar România fusese arondată sovieticilor. Numai proștii, în frunte cu Maniu, credeau că vin americanii! În conducerea mare a URSS era un singur etnic rus: Molotov. Conduceau în majoritate kazaro-evreii, georgienii și ucrainenii. Toți vorbeau limba oficială a țării, rusa, iar românii i-au identificat greșit pe numeroșii consilieri sovietici din România a fi ruși și și-au îndreptat ura împotriva lor. Nici un evreu și nici un ucrainean consilier sovietic nu se recomanda cu etnia reală.

Am să iau la rând lista domnului Dan Culcer, într-o ordine aleatorie și am să vă scriu astăzi despre Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza, analizați „la rece”, la 0 grade.

Dej, îi cunoștea pe evrei din pușcărie. 12 ani de zile cât a stat închis nu a lucrat nimic, pe comuniști și pe legionari nu-i lăsau la muncă, dar aveau voie să citească și 12 ani a citit și a fost în contact cu oameni deștepți, cum ar fi academicianul Miron Constantinescu (Mehr Cohn), sau cu criminali ticăloși, cum ar fi Gheorghe Pintilie (Timofei Bodnarenko), viitorul șef al Securității. Pușcăria grea pe care a dus-o i-a fost însă o mare școală a vieții. Fosta lui soție nu l-a vizitat niciodată la pușcărie și nu le-a lăsat nici pe fetele lui să-l viziteze. Ea s-a încurcat și apoi s-a măritat cu jandarmul care l-a torturat pe el în timpul anchetei. A făcut cereri de revizuire a procesului în fiecare an și toate i-au fost respinse. A ieșit din pușcărie cu multe boli. După asemenea experiențe de viață și atâta acumulare de ură, cum să aștepți de la el clemență pentru conducătorii și susținătorii fostului regim. Ar fi fost nu uman, ci inuman, să aștepți clemență de la Dej. Și Dej era om. Și Dej s-a răzbunat, că și răzbunarea a fost lăsată în sângele oamenilor de către Divinitate.

Dar Dej a știut și s-a convins că regimul sovietic este dăunător și că trebuie să pornească pe un drum lung și foarte greu de românizare a României. Cei mai apropiați colaboratori nu i-au fost comuniști. La început s-a apropiat de Petru Groza care n-a fost membru al PCR/PMR niciodată. A fost un burghez bogat, mare avocat în Budapesta, deștept, naționalist român (nicidecum pseudo-naționalist, cum l-a numit dl. Dan Culcer), cu mare experiență politică și de viață. Ulterior, după moartea lui Groza (1958), foarte apropiat i-a fost Ion Gheorghe Maurer. De avocatul Maurer a fost apropiat din anii de închisoare, când îi redacta cererile de revizuire a procesului fără bani. În august 1944, Maurer a venit la Tg. Jiu, unde era internat în lagăr Gh. Dej și l-a determinat să dezerteze, de teamă că la apropierea Armatei Roșii, Antonescu îi va executa pe comuniști și pe legionari. L-a ascuns la Vâlcea în casa unui preot unde știau că nu intră poliția să facă percheziții. Preotul nu l-a turnat și l-a ajutat creștinește. În 24 august a plecat la București cu o mașină procurată tot de Maurer. Când s-a urcat în mașină, i-a mulțumit preotului și i-a spus: „Nu te voi uita!” Preotul nu era altul decât Iustinian Marina, viitorul patriarh al României. Sovieticii au introdus în România ateismul „științific” și au vrut să lichideze cultele religioase, ca să distrugă nucleul vital al poporului român. Făcea parte din strategia iudeo-bolșevică. Dar Dumnezeu a rânduit altfel: Iustinian Marina intra la Dej când voia el și îi cerea bani ca să restaureze mănăstiri și să construiască biserici. În timpul regimului socialist de stat în România s-au construit 2.100 de biserici și s-au dărâmat 21 de biserici. Bisericile dărâmate nu s-au dărâmat pentru că erau lăcașe de cult, ci pentru sistematizarea Bucureștiului. Când Hauser a sistematizat Parisul, a dărâmat o mare parte a orașului, inclusiv cu biserici. Dar dărâmările de biserici s-au oprit ptr. că Dumnezeu i-a dat gândul cel bun unui inginer român, al cărui nume memoria publică nici măcar nu-l mai reține, care a inventat sistemul unic în lume de translatare a bisericilor. Le-au pus pe șine și le-au mutat frumos în noile lăcașuri. Ceaușescu l-a păstrat și el pe Iustinian Marina ca Patriarh până la moarte (1977). Dej i-a dat mereu bani și l-a protejat, cu toate că Securitatea îl lucra în fel și chip. În 1958, Dej a trebuit să mimeze că-l marginalizează pe Patriarh, dar nu s-a întâmplat decât o critică la partid, care avea mai mult darul de a da bine la Moscova. În 5 martie 1965, în jurul patului de moarte al lui Dej se aflau principalii lui colaboratori, cărora le spunea ce să facă după ce va muri. Simțindu-și sfârșitul, Dej i-a spus lui Ceaușescu: „Să vină Marina!” și le-a făcut semn tuturor să plece. Iustinian Marina l-a spovedit și l-a împărtășit.

Dej cu Groza au sprijinit foarte mult crearea statului Israel. În 1948, Dej cu Groza au făcut naționalizarea și au desproprietărit evreimea. Economia României devenea una 100% românească. Un mare pas înainte spre libertate națională. Dej cu Groza le-au permis evreilor să emigreze în Israel, numai să plece. Din nici o țară comunistă nu pleca nimeni. Dej nici nu i-a pus să-și plătească decât biletele de călătorie. Dar cea mai mare putere în România o aveau evreii. Securitatea, „brațul înarmat”, era eminamente evreiască, adică șeful Securității, adjunctul său și toți cei opt șefi de direcții erau evrei. Partidul era plin, iar cea mai mare putere internă o reprezenta gruparea Anei Pauker (Hanna Rabinsohn), care conducea Externele, Internele și Finanțele. În 1952, Dej a aflat de complotul evreiesc de asasinare a lui Stalin și, înțeles cu Groza, a zburat la Moscova și i-a spus lui Stalin nemulțumirile sale față de gruparea evreiască și răul pe care îl face ea României, prin distrugerea elitelor intelectuale ale etniei române, în intenția evreiască de a domina țara. La întoarcere, Dej a relatat că Stalin i-ar fi spus „Da trebuia să-i tragi un glonț în cap!” Eliminarea grupării Pauker și apoi a grupării Iosif Chișinevschi (Ioșca Broitman) și Miron Constantinescu (Mehr Cohn) a deschis larg calea românizării aparatului de partid. De Securitate nu i s-a dat voie de către Moscova să se atingă…

În perioada 1944-1953, jaful sovietic a fost foarte mare. El se făcea prin întreprinderile Sov-Rom. Per total, sovieticii au luat de șapte ori mai mult decât era datoria de război care ne-a fost impusă prin Tratatul de Pace. Dr în 1953, după ce a murit Stalin, Dej i s-a plâns lui Hrușciov de jaful Sov-Rom-urilor. Hrușciov a fost nemulțumit de cum punea Dej problema și l-a întrebat: „Și ce propui tovarășe Dej?” „Să le desființăm!”, a răspuns Dej. Și Sov-Rom-urile au fost desființate definitiv! Era un act de foarte mare curaj și de foarte mare risc, chiar de pericol de moarte. Și numai pentru acest act Dej nu merită să fie făcut pseudo-naționalist, domnule Dan Culcer. Cu atât mai mult cu cât astăzi, când suntem pe cel mai rău drum al de-românizării României, se vede de la poștă că nu regimul socialist de stat (impropriu numit comunist, ptr. că comunismul este o utopie care nu a existat niciodată nicăieri în lume) este cel mai mare rău al României, ci regimul iudeo-euro-atlantic.

Dar Dej și echipa sa de socialiști naționaliști patrioți nu s-au oprit. Au jucat deștept și în anul 1956, în decembrie, au obținut de la Hrușciov aprobarea ca să desființeze cotele obligatorii de produse impuse asupra țăranilor români care erau groaznice. Hrușciov, din nou nemulțumit de pretențiile „anti-comuniste” ale românilor, i-a atras atenția lui Dej: „Tovarășe Dej, muncitorii de la orașe vor rămâne fără pâine!” Dej i-a răspuns obraznic: „Nu-i nimic, tovarășe Hrușciov, o să mănânce mămăligă!” După desființarea cotelor, Dej nu a pus nici un fel de impozite pe pământurile țărănimii, până la colectivizarea din 1962.

În 1958, Dej cu echipa sa de naționaliști (din 1954 îl avea ca prim adjunct al său pe linie de partid pe Nicolae Ceaușescu, care era secretar cu probleme organizatorice răspunzând de Armată, Securitate, Miliție, Justiție și toate cadrele partidului) au jucat extraordinar de deștept și au reușit să determine Kremlinul să retragă Armata Roșie din România! Să fie acesta pseudo-naționalism?

În 1962, Dej împreună cu vechiul său prieten Maurer, pe care îl făcuse între timp ministru de Externe, apoi prim-ministru, l-au trimis la Washington pe Corneliu Mănescu, un general de informații militare care preluase de la Maurer funcția de ministru de Externe. Criza cubaneză era în toi, iar pericolul de război părea iminent. Corneliu Mănescu i-a transmis secretarului de stat al SUA, Dean Rusk, că în cazul unui război între Blocul sovietic și cel american, România nu va întreprinde nici o acțiune militară împotriva Occidentului și roagă guvernul SUA să scoată România de pe harta militară a țintelor care să fie lovite de occidentali. Corneliu Mănescu a primit asigurările guvernului american, iar România și-a asigurat securitatea pentru caz de război.

În 1964, Dej a dat Declarația din aprilie, care a fost declarația fermă de independență a României, în care s-a distanțat și de Moscova, iar apoi a refuzat categoric implementarea Planului Valev de integrare economică, care ar fi însemnat pierderea independenței economice. Toate acestea și multe altele, au făcut ca sovieticii, în complicitate cu Securitatea din România să-l iradieze pe Dej și să-i declanșeze un cancer galopant. Propaganda ucigătoare a Europei Libere și a presei internaționale evreiești i-a făcut pe români să nu-și dea seama că Dej a fost un mare patriot, un martir al poporului român. Cine-și închipuie că el ar fi putut să se opună mai mult decât a făcut-o regimului sovietic se înșală amarnic.

Mă opresc, dar, dacă nu vă plictisesc, am să reiau „Lista pseudo-naționaliștilor” la care s-a referit dl. Dan Culcer.

Corvin Lupu

*

nr – Așteptăm continuarea „listei”.