Marian Munteanu, liderul ANR: Referendumul este o DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ, un act de demnitate națională. Pe baza sa vom crea condițiile ca, în viitor, România să redevină o țară în întregime stăpână pe resursele sale și pe viitorul său
Marian Munteanu, președintele Alianței Naționale România (ANR), a vorbit luni seara, la Antena 3, despre Referendumul pentru Căsătorie, pe care l-a numit „o declarație de independență”.
„Dincolo de conotațiile sale culturale, religioase, politice, pentru că referendumul este dincolo de orice entitate care se asociază sau se implică în această dezbatere, și chiar dincolo de culte religioase, este vorba de națiunea română și de poporul român. Care, pentru prima dată în istoria sa, este pe punctul de a se pronunța, printr-un referendum efectiv democratic, cu privire la o instituție fundamentală a civilizației”, a declarat Marian Munteanu.
„Referendumul este o DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ, un act de demnitate națională. Prin acest referendum, liber și democratic, arătăm lumii că Țara noastră își păstrează suveranitatea și verticalitatea. Pe baza sa vom crea condițiile ca, în viitor, România să redevină o țară în întregime stăpână pe resursele sale și pe viitorul său”, a precizat liderul ANR.
Referendumul pentru Căsătorie a fost convocat la inițiativa celor 3 milioane de cetățeni care au cerut schimbarea Constituției, în sensul definirii căsătoriei drept „uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie” și va avea loc pe 6 și 7 octombrie 2018.
Cetățenii vor trebui să răspundă cu DA, dacă sunt de acord cu schimbarea Constituției în forma adoptată de Parlament sau cu NU, dacă sunt împotriva dorinței celor 3 milioane de semnatari ai inițiativei.
Comenteaza