“Dragul meu și scump părinte,
Eu îți scriu, al tău Ion
Mă întreb, … de ce tataie,
Mă tot vinzi pe-acest Dodon?!

Stau departe, fără casă,
Umilit de-al meu patron.
Să-ți trimit să ai de pâine
Da’ tu, tată, iar Dodon?!

Ai mâncat posmagi cu rouă
Să mă vezi la papion,
Aș fi fost în țară, poate,
Dacă nu era Dodon.

Îmi spuneai: ”… cu străbunicul,
Încărcați într-un vagon, –
Am fost deportați în beznă…”
Și tu tată, … iar Dodon?!

Cât de mult aș vrea, părinte, –
Să te rog, chiar să-ți ordon…
Dar îți zic așa, cuminte, …
Dă-l încolo de Dodon!

De dorești să-ți crești nepoții
Lângă tine, sub șopron,
Să fiu lângă tine, tată,
Uită! Uită de Dodon!

Veaceslav Verlan